rss
rss

Personajele unei utopii nu ies niciodata din cuvantul autorului care le-a gandit, ci isi ocupa disciplinate locul in puzzle. Cand personajelor le iau locul destine umane, apare drama, numai ca drama e un lux rezervat numai protagonistilor, nu si personajelor secundare, pentru care e buna si statistica. In lumea imaginata de Marx, inginerii nu au statutul de vedeta, dar scapa cel putin de eticheta de „dusman al poporului” cu care se pricopseau, indeobste, intelectualii. Lucian Boia decripteaza in Mitologia stiintifica a comunismului resorturile mecanismului mental ce a sustinut ideologia respectiva.


In scenariul marxist inginerul era o combinatie fericita intre un erudit om al Renasterii si un proletar stahanovist, un intelectual „angrenat in productie”. Daca clasa muncitoare mergea in Paradis, el s-ar fi oprit undeva prin Purgatoriu, sa se califice la locul de munca. Fireste, nimeni nu i-a intrebat pe ingineri daca sunt fericiti cu acest statut, desi, ironia sortii, experimentul comunist va ramane in istorie ca un vast proiect de inginerie sociala.

Sarguincioasa in aplicarea utopiei, Romania depasise, in anii ’80, planul chiar si la ingineri: 70% dintre absolventii de invatamant superior se pregateau pentru aceasta meserie. Un procent care depasea Uniunea Sovietica si umilea subdezvoltata Franta, cu al sau procent ce abia depasea o treime din totalul absolventilor. Valurile de stagiari beneficiau de grija parinteasca a statului care ii repartiza pe fiecare la locul potrivit. Cunostintele teoretice dobandite nu erau suficiente pentru a-i feri de ironiile maistrilor si electricienilor sfatosi. Din „folclorul de intreprindere”, dom’ inginer a capatat aerul condescendent pe care il stim astazi, dar a ajuns si sa semnifice orice absolvent de invatamant superior.

In imaginarul colectiv postrevolutionar, tehnocratul a inlocuit inginerul, banuit a fi si el un fel de „masina de gandit”, imuna la orice pasiuni si capabila sa construiasca o societate dupa un plan riguros. Si totusi specialistii tehnicii aveau sa revina pe neasteptate in vocabularul public cand unul dintre devoratorii Bancorexului si-a justificat prosperitatea subita printr-o formula magica: inginerii financiare. Si inginerii financiari n-au dus-o rau intr-o tranzitie in care, coincidenta sau nu, la conducerea tarii s-a aflat un inginer hidrotehnist.

Dupa Revolutie, cariera inginereasca (la propriu) a tentat tot mai putini tineri, amfiteatrele universitatilor de profil devenind tot mai pustii. Pentru cei ce apucasera sa primeasca diploma au urmat, de voie de nevoie, cariere in asigurari, comert, afaceri, inclusiv mai noua pozitie de inginer de vanzari. Cei cu talent au luat cu asalt lumea publicitatii sau a presei, inclusiv presedintele Clubului Roman de Presa fiind un inginer, e drept, si cu experienta anterioara de scriitor. Cei care au reusit in domenii dintre cele mai neasteptate spun ca i-a ajutat rigoarea mentala pe care au deprins-o in facultate.

Anii de dupa ’89, cand cu naivitate s-a crezut ca industria a fost o „moda trecatoare” in drumul spre societatea post-industriala, au fost spalati de dusurile reci ale integrarii. Dupa ce ne-am lamurit ca o economie nu poate functiona doar cu servicii si comert, concurenta straina ne va aduce si ultimul argument pentru a regasi respectul meritat de o profesie indispensabila modernitatii.

Autorul best-seller-ului Despre ingeri, Andrei Plesu, povestea amuzat cum la editura a sunat intr-o zi o persoana care a intrebat daca se mai gaseste cartea lui Despre ingineri. Putem crede ca e doar o confuzie hilara din partea cuiva care dorea sa citeasca orice carte despre care auzise ca e la moda. Dupa cum putem crede si ca exista cititori potentiali ai unei lucrari destinate acestei bresle. Nu lipseste decat autorul care sa puna in pagina un tratat cu farmecul stilistic al unui mare scriitor.

(editorial publicat in revista Constructii civile si industriale, aprilie 2005)

Articole asemanatoare:

By schmoukiz, 05.02.2008 in Articole Publicate
Tags: , ,