rss
rss
rss

Un top realizat de revista USA Today ofera o ierarhie a produselor care au avut cel mai mare impact asupra vietilor noastre in ultimul sfert de veac. Clasamentul e dominat copios de gadget-uri si dispozitive electronice. Regele acestor descoperiri epocale a fost ales telefonul mobil, secondat de o alta varianta mobila a unui lucru deja existent: laptopul. Nu avem inca detasarea necesara pentru a spune daca acest clasament e unul corect, sau daca e vorba doar de simple artefacte ale modei, dat fiind ca din clasament lipsesc complet produsele cu impact asupra industriei, transporturilor, sau produsele medicale mai putin familiare marelui public. Dar putem constata ca electronicele in cauza, care par a decurge unele din altele, isi creeaza propriul ecosistem si ne solicita mai mult decat curent electric.

„Am fi putut trai si fara ele”, ar spune orice carcotas. Ba, un conspirationist ar crede ca toate sunt etape ale unui plan de incarcerare a individului intr-un univers virtual de obiecte-fetis perfect inutile. Sa continuam sa parcurgem topul pentru a cauta de partea cui e dreptatea. Medalia de bronz i-a revenit unui telefon „mai altfel”, anume Blackberry. Deocamdata o fi ta americana, modelul patentat de RiM primeste si trimite e-mail-urile in timp real, ca pe SMS-uri, fara ca utilizatorul sa simta cand s-a efectuat conectarea la retea.

Chiar si cardul bancar, singurul produs din lista care nu are legatura cu electronicele, e un element vital pentru comertul electronic si ajuta la preschimbarea banilor fosnitori in biti care trec instantaneu dintr-un buzunar in altul. Dintre inventiile identificate de votantii americani, una singura nu e un lucru palpabil. E vorba de afisarea identitatii apelantului pe telefonul mobil, o gaselnita care ne ajuta cel putin sa-i vedem pe cei cu care nu am vrea sa stam de vorba, daca tot am devenit disponibili nonstop si pretutindeni din pricina mobilului.

Inventiile de pe sapte si opt sunt doar expresii ale unei exigente sporite care a urmat de la sine. Era nevoie de DVD-uri pentru ca CD-urile nu mai erau indeajuns de incapatoare, respectiv de bateriile de litiu, pentru ca ne saturam greu de jucariile noastre electronice. In fine, ultimele clasate in top 10 sunt niste rasfaturi susceptibile a da dependenta. Playerul creat de Apple, iPod, a starnit o moda nebuna in America si are pe alte continente competitori teribili cu proprii adepti greu de convins sa mai scoata castile din urechi oriunde ar merge.

Iar camera foto digitala, prezentata pentru prima data in 1986 de Kodak, a ajuns sa schimbe fata presei prin imaginile surprinse de amatori in cele mai diverse ipostaze si ne-a umplut calculatoarele de fisiere mai mult sau mai putin plictisitoare. Probabil ca impactul pe care tehnologia il are asupra noastra depinde de discernamantul fiecaruia. Dar, fie ca ne place sau nu, ne miscam deja intr-un decor populat de branduri si de produse pe care le pretuim intr-un mod care e impins uneori la limita schizofreniei. Aceasta patima e cea care sustine industria cu pricina in miscare. Vanzarile de periferice au crescut anul trecut volumul total al vanzarilor de produse informatice cu 20% si se asteapta ca accesoriile destinate laptopurilor sa isi creasca vanzarile cu 30-40% in acest an. Bulgarele de zapada s-a pus in miscare si deja nu schimbarile de generatie ale procesoarelor si memoriilor impulsioneaza cumparatorul, ci designul noului mouse wireless, functiile multimedia ale noii tastaturi de culoare neagra sau rezolutia camerei web. Bun venit in lumea „cool”, o lume in care, dupa cum poate confirma oricine a trecut de la CRT la LCD doar pentru ca primul se demodase, „monitorul subtire cu cheltuiala se tine.”

(editorial publicat in revista LAPTOP, mai 2007)

Cyber-shot T2 are o memorie interna de 4 GB in interiorul careia se poate etala un intreg album cu fotografi ile cele mai reusite ale familiei.

Daca sunteti dintre cei care isi exaspereaza cunostintele cu fotografiile de la nunta sau cu ipostazele nemaipomenite in care a fost surprins bebelusul familiei veti avea de acum inainte toata dotarea la care ati visat, fara sa carati cateva vrafuri de albume foto.

Cyber-shot T2 e in mod cert mai preocupat de aspect si detalii care puncteaza la impresia artistica decat de performanta optica. A ramas la meschinul 3x zoom optic, fie el si purtand semnatura Carl Zeiss pe marginea monturii, dar in rest functiile abunda. Pentru calitatea imaginilor, Sony ne incredinteaza ca procesorul de mare viteza BIONZ va umple toti cei 8,1 megapixeli cu informatiesuficient de clara. Pentru portrete exista functia de detectare a fetei, iar pentru situatiile in care lumina e insuficienta se poate apela la functia anti-blur.


In memoria de 4 GB a aparatului se pot stoca aproximativ 1.250 de imagini la rezolutia amintita, sau 40.000 de imagini reduse la rezolutia VGA.

Practic, dupa o asemenea prelucrare, poti avea in permanenta asupra ta imaginile cele mai relevante facute in decursul vietii, de la primele „nuduri” surprinse pe paturica la intoarcerea de la botez, la prima zi de scoala, la pozele din tabara sau cu fosta prietena top-model, care te-a parasit pentru ca nu mai suporta sa se uite la atatea fotografii facute de tine. Oricat de banale sau de geniale, imaginile vor fiindexate si aranjate in albume pentru a fi mai usor de gasit.

De vazut se vor vedea excelent pe ecranul LCD de 2,7” a carui sensibilitate la atingere permite inclusiv inregistrarea unor comenzi. Daca nici acesta nu vi se pare suficient, il veti putea conecta pe T2 la un televizor de inalta definitie pentru prezentari insotite de muzica.

Nu zambesti, nu se declanseaza!


O gaselnita inedita a oamenilor de marketing de la Sony este si detectarea zambetului de catre camera de fotografiat. Cand aceasta functie este selectata, nu se vor putea face deloc fotografii cu oameni incruntati sau care refuza sa zambeasca.

Cyber-shot T2 e disponibila in cinci versiuni diferite de culoare: negru, albastru, verde, roz si alb. Tehnologia Sharemark te ajuta sa iti trimiti cat mai repede imaginile in retea. Cu Sharemark, nici nu mai e nevoie sa fi i in preajma unui calculator pentru a selecta si redimensiona instantaneele, pe care le poti apoi trimite pe bloguri si site-uri cu galerii foto in clipa in care esti conectat. Camera are instalat propriul browser special creat pentru a lua legatura cu site-uri gen Flickr.com.

(articol publicat in revista LAPTOP, mai 2007)

Cel mai performant procesor mobil din lume. „Notebook-urile reprezinta segmentul de piata cu cea mai rapida crestere, existand solicitari tot mai mari din partea celor care isi doresc niveluri de performanta exceptionala pentru rularea de aplicatii video, a jocurilor sau programelor de design, dar nu sunt dispusi sa renunte la libertatea si fl exibilitatea pe care le confera un notebook,” spune Mooly Eden, Intel Vice President si General Manager al Intel Mobile Platforms Group.


Procesorul mobil dual-core Intel Core 2 Extreme, ruland la o frecventa de 2.6 GHz, include caracteristici specifice segmentului mobil, destinate diminuarii consumului de energie, ajutand producatorii de computere sa creeze notebook-uri cu un nivel de performanta superior si un consum de energie redus. Astfel, procesorul mobil Intel Core 2 Extreme X7800 ofera un nivel de performanta cu pana la 28% mai ridicat comparativ cu procesoarele mobile Intel de generatie anterioara. In plus, pentru pasionatii de tehnologie, care isi doresc un nivel de performanta superior, sistemul de protectie anti-overclocking al procesorului a fost indepartat. Astfel, procesorul ofera o fl exibilitate tehnica sporita pentru ca producatorii de echipamente originale sa poata obtine niveluri de performanta si mai puternice. Aceasta generatia apare la un an de la aparitia linei Intel Core, iar anul viitor, procesoare quad-core adaptate pentru utilizarea pe notebookuri printr-o mai eficienta folosire a resurselor de energie.


Prin aparitia procesoarelor Core 2 Duo, notebook-urile si-au dublat performantele.

Cea de-a doua generatie de procesoare mobile dual core de la Intel foloseste mai minutios bateria si a demonstrat in cadrul testelor o crestere cu peste 20% a performantelor in timpul unor operatiuni solicitante pentru procesor, cum ar fi multitasking-ul, comparativ cu rezultatele sistemelor din prima generatie.

De asemenea, in acelasi gen de teste s-a constatat dublarea performantelor, daca se iau ca termen de comparatie laptopurile dotate cu procesoarele Intel Centrino de anul trecut.

(articol publicat in revista LAPTOP, mai 2007)

Noua promotie Sony VAIO continua sa poarte insemnele distinctive ale luxului.

Seria VAIO TZ e o fuziune de performanta si portabilitate, cu o carcasa din fi bra de carbon, foarte usoara si durabila. Reprezentantii Sony spun ca si-au bazat noua colectie pe semnalele primite de la utilizatorii seriei precedente, TX. 60% dintre acestia spun ca isi folosesc ultraportabilele in miscare, iar 74% ca un echilibru intre dimensiuni si greutate e foarte important. Materialele folosite de obicei in Formula 1 au mare durabilitate si mentin pachetul total la 1,9 kilograme. Chiar si incarcatorul a fost miniaturizat si redus la o greutate neglijabila.

Un alt punct de interes pentru cumparatori e designul, consi – derat un element impor tant de 70% dintre ei. Aspectul extraplat al lui TZ e o capodopera de minimalism. Fiecare detaliu a fost luat in considerare, incluzand tastele care ies in relief din stralucirea acvatica a fundalului, care se spune ca au fost influentate de eleganta pietrelor de pe fundul bazinelor decorative din gradinile japoneze.

O minuscula camera Motion Eye e ascunsa cu maiestrie in spatele ecranului care are doar 4 mm grosime. Dimensiunile mici s-au pastrat din pacate si la diagonala – doar 28 cm / 11,1 inci – dar rezolutia e WXGA (1366 x 768 pixeli) si rata de aspect de 16:9, ideala pentru filme. Acuratetea culorilor de 72% promite un realism inca neatins de ecranele de laptop existente.

Creierul lui VAIO TZ e un Intele Core 2 Duo Ultra-Low Voltage cuplat cu o memorie de 2 GB DDR2 SDRAM. Capacitatea maxima de stocare a seriei e de 100 GB. Hardul e protejat de senzorii giroscopici care ii parcheaza partile mobile in cazul unei miscari bruste. In plus, poate exista si o unitate optica DVD R/RW RAM dublu strat. Functia Intant On permite

folosirea DVD-ului si fara a mai porni Windows; butoanele dedicate asigura controlul acestuia fara aportul sistemului de operare. Ca masura de securitate, exista un modul TPM (Trusted Platform Module) si un cititor de amprente. Printre programele incluse in dotarea standard se numara: Adobe Photoshop Elements, Adobe Premiere Elements, Click to DVD, WinDVD 8.0 special pentru VAIO. Sistemul de operare e noul Windows Vista Business.

Curentul model urmeaza la scurt timp lansarii gamelor VAIO BX40 si VAIO FZ. Printre atuurile acestuia din urma se numara unitatea optica Blu-ray cu iesire HDMI, iarconfiguratia cu procesor Core 2 Duo, 2 GB de memorie SDRAM DDR2 si 256 MB memorie video continuti de o placa Nvidia GeForce 8400 M esuficienta pentru a face inclusiv editare de continut video de inalta definitie. In completarea acestei capacitati de redare a DVD-urilor vine si noua generatie de ecrane LCD x-black (39 cm / 15,4 inci in cazul lui VAIO FZ) care atinge o rata de fi delitate a culorilor de 90%.

Modelul VAIO BX are masuri sporite de securitate, incluzand aici modul TPM si protectie activa a hard-disk-ului. Optional, slotul pentru DVD poate fi ocupat de un al doilea hard-disk, care sa suplimenteze capacitatea de 120 GB a primului.

Camera Motion Eye de 1,3 megapixeli poate servi si ca suport pentru videoconferinte. Ecranul de 39 cm al seriei VAIO BX are rezolutie de 1280 x 800 pixeli pe format lat, asadar.


La exact 3 kilograme, BX e cel mai greu dintre cele trei modele prezentate aici, dar e vorba atat de un ecran mai mare, de un hard mai incapator si de un adevarat performer al graficii. Cu ATI Mobility Radeon HD 2300, Sony VAIO BX strange nu mai putin de 335 MB de memorie video, ideal pentru jocuri si filme.

(articol publicat in revista LAPTOP, mai 2007)

Sofisticatul Portege R400-101 e rodul unui parteneriat intre Toshiba si Microsoft.

Daca veti arunca o privire peste recomandarile noastre din sectiunea „Cei mai buni dintre cei buni” de la sfarsitul revistei, veti vedea ca luna aceasta trei din cele opt sub-clase de notebookuri sunt dominate de Toshiba. E vorba de categoria grea a inlocuitoarelor de desktop, clasa multimedia si de tablet, acolo unde modelul pe care vi-l recomandam era chiar un Portege M400. Asta spune multe, mai ales cand te gandesti ca in restul de cinci categorii niciun alt producator nu se mai regaseste nici macar cu cate doua produse.


Cheia succesului e, asa cum scrie in orice manual de marketing, cunoasterea nevoilor clientului. Iar ultima variatie din gama Portege – R400-101 – loveste cumparatorul cu pretentii intr-un punct sensibil printr-o combinatie aproape fara precedent intre stil si functionalitate. Introducerea datelor devine mai practica si mai naturala prin scrierea direct pe ecranul sensibil al tabletului sau la tastatura, in timp ce puterea de calcul primeste acum si certificarea Microsoft care atesta compatibilitatea deplina cu sistemul de operare Windows Vista Ultimate pe care il are preinstalat.

Motorul acestui decapotabil e un Intel Core Duo U2500 cu voltaj scazut si 2 MB cache, viteza de ceas, 1,2 GHz. E sustinut de o placa video Intel Mobile 945GM Express, 256 MB DDR2 montata pe noul tip de magistrala PCI Express 16x, mai rapida decat precedentele sloturi AGP care inlocuisera prizele PCI din prima generatie. Memoria folosita e DDR2 de 1 GB, dar poate fi suplimentata ulterior pana la 4 GB.

Dupa cum se vede, o configuratie apropiata de pretentiile unui desktop nou. Un element in privinta caruia se va simti diferenta va fi ecranul, de 30 cm / 12,1”, dar rezolutia esuficient de mare (WXGA, 1280 x 800) iar claritatea garantata de tehnologia TruBrite pentru unghiuri mari de vizibilitate si posibilitatea de a-l folosi ca suport pentru notite rapide nu va vor face sa regretati vreodata monitorul de acasa.

Nota generala a sistemului e aceea de fi nete, data de combinatia de alb si negru stralucitor: „Impreuna cu Toshiba, am vrut sa devansam actualul „state-of-the-art” in notebook-uri, tinand cont ca publicul este atras de inovatia in design, dezvoltarea software si de o abordare noua a stilului si ergonomiei. Acest proiect reuneste toate aceste trei elemente,” spune Jeff Raikes, presedinte Microsoft Business Division. Interfata Windows Vista Aero e o buna completare a spectaculozitatii ecranului sclipitor si a carcasei stilate.

Pentru a sublinia fiabilitatea produselor sale, Toshiba a lansat pe piata romaneasca o promotie aproape socanta, potrivit careia daca un laptop din seria Tecra necesita reparatii in perioada de garantie, acestea se realizau, dar pe langa sistemul reparat, clientul primea inapoi si toata contravaloarea produsului.

La momentul redactarii acestui articol nu stim daca si seria Portege va beneficia de o promotie asemanatoare, dar existasuficiente elemente pentru linistea cumparatorului. E vorba de sistemul Toshiba EasyGuard, o solutie complexa de prevenire a accesului neautorizat, a furtului de date si a atacurilor virtuale. Accesul e pazit de cititorul de amprente cu modul TPM, iar dincolo de carcasa din magneziu hardul e protejat impotriva pierderii datelor ca urmare a unui impact.

Laptopul e distribuit si in Romania de Scop Computers, la un pret orientativ de 8.000 RON.

(articol publicat in revista LAPTOP, mai 2007)

Cel mai nou membru al familiei Toughbook de la Panasonic poate incasa cu seninatate cateva lovituri serioase.


Construit pe noua platforma Santa Rosa de la Intel, Toughbook 52 are toata puterea de procesare a unui inlocuitor de desktop. Urmasul demn al lui 51, laptopul semi-blindat are carcasa din aliaj de magneziu, conectori interni flexibili si hard disk protejat impotriva socurilor. El se adreseaza deopotriva ofiterilor armatelor moderne care il pot folosi in operatiuni tehnologizate, dar si agentilor care isi supun portabilele unor presiuni exagerate.

Panasonic Toughbook 52 sta bine la capitolul rezistenta: bateria ii poate sustine functionarea vreme de 4-6 ore, iar ranforsarile care protejeaza inclusiv ecranul LCD il fac sa suporte caderi de la 75 de centimetri. Chiar in cazul unor caderi de la un metru, datele de pe hard disk vor ramane intacte. Tastatura poate si ea sa fie din cand in cand udata si cu mici cantitati de lichid varsat accidental si va continua sa raspunda la comenzi.

Pentru protectia datelor, Toughbook 52 e dotat cu modulul TPM 1.2, softul Computrace in BIOS, iar optional cu scaner de amprente si cititor SmartCard. Garantia se intinde pe trei ani. Printre punctele sale forte se numara conectivitatea wireless, care il face pregatit atat pentru legaturile 3G cat si pentru cele mai noi, de tip HSDPA. Pentru o retea Wi-Fi de birou, e echipat cu chipset Intel Pro 4965AGN (802.11a/b/g), dar se poate conecta si prin cablu Ethernet sau prin dial-up cu ajutorul modemului incorporat. Avand in vedere multitudinea de accesorii existente pe piata, probabil ca ar fi fost nemaipomenit sa avem la dispozitie si ceva mai mult de doua porturi USB 2.0.

Ecranul LCD de 39 cm / 15,4” are rezolutie WUXGA (1920 x 1200 pixeli). Procesorul e Intel Core 2 Duo T7300 la 2 GHz, cu 4MB L2 Cache si 800 MHz FSB (in versiunea de varf), iar capacitatea de stocare poate fi de 80 sau 120 GB. Memoria e de 1 GB SDRAM DDR2. Sistemul vine preinstalat cu Windows XP Professional SP2 sau Windows Vista Business. Cu toate blindajele amintite, noul Toughbook depaseste doar cu 125 de grame 3 kilograme.

Daca vi se pare ca descrierea lui Toughbook 52 nu suna prea convingator pentru ceea ce va avea de indurat laptopul dumneavoastra va trebui sa va orientati spre clasa laptopurilor complet ranforsate din care fac parte Toughbook 19 si 30.

Primul e de fapt un tablet care poate reveni la forma de notebook pentru mai multa siguranta. Ecranul lui de 26 cm / 10,4” recunoaste scrisul de mana dar, ca si tastatura, rezista la praf si umezeala. Puterea de calcul e ceva mai redusa (procesor de 1 GHz si 512 MB memorie RAM), dar probabil cei care au nevoie de el in misiuni periculoase nu il vor folosi nici pentru grafica nici pentru jocuri.

Toughbook 30 are cativa centimetri in plus la diagonala ecranului (34 cm / 13,3”) si putin mai multa viteza (1,66 Ghz), dar cantareste 3,8 kilograme, pretul platit masurilor de protectie extreme care apara mai toate componentele (spre exemplu, hard-disk-ul e incastrat intr-o carcasa din otel inoxidabil).

(articol publicat in revista LAPTOP, mai 2007)

Pana in 2011, laptopurile nu vor mai fi o minoritate, potrivit IDC care indica aceasta data ca momentul din care se vor vinde mai multe sisteme portabile decat fixe. In prezent raportul dintre desktop-uri si laptopuri e de 1 la 1,6 in favoarea sistemelor de birou, vandute in 138,3 milioane de unitati anul trecut, fata de 82,4 milioane de unitati pentru laptopuri. Pietele asezate din tarile cu putere mare de cumparare inregistreaza cresteri tot mai mici ale vanzarilor de sisteme desktop, evolutii care in anii urmatori se vor transforma in scaderi ale volumelor absolute, moment in care doar dorinta de recuperare a decalajului digital manifesta in tarile in curs de dezvoltare va mai sustine cresterea la nivel mondial.

Rata anuala de crestere estimata pentru laptopuri va fi de 16%, comparativ cu cresterea generala de 10%. In lume s-au vandut anul trecut peste 227 de milioane de sisteme informatice. Desktop-urile au cresteri diferite in diverse zone ale globului nu doar pentru ca exista o tendinta generala catre mobilitate ci si pentru ca pe multe piete in crestere sunt preferati producatori locali care le asambleaza la preturi mai mici, lucru care nu se intampla in cazul portabilelor.

(articol publicat in revista LAPTOP, mai 2007)

Pentru moment, iPhone e doar un fenomen american, despre care nu stim deocamdata daca e doar rezultatul unei stralucite campanii de promovare, sau inceputul unei revolutii a telecomunicatiilor. Putem spune doar ca pentru cei care nu aleg sa cheltuiasca 5-600 de dolari doar din fi delitate pentru o marca, optiunile sunt cu mult mai variate.


Apple iPhone

Timp de doi ani, AT&T detine exclusivitatea conectarii acestui terminal, dar distributia lui pe diverse piete nationale se va face prin diversi furnizori de servicii, cel mai probabil Vodafone in cazul Romaniei. Ca si iPod-ul, telefonul lui Jobs are o memorie flash (4, sau 8 GB in primele variante lansate) si celebrele casti albe cu sunet clar. Cea mai mare parte din aparat e ocupata de ecranul de aproape noua centimetri (3,5”) prin atingerea caruia se pot activa cele mai multe comenzi sau pe care poate fi afisata o tastatura virtuala. Dupa standardele actuale putem spune ca are o camera de „doar” 2 megapixeli. Ca metode de conectare exista Wi-Fi 802.11b/g, Bluetooth 2.0 si EDGE. Dimensiunile sunt de 11,5 x 6 x 12 cm, la o greutate de 135 de grame. www.apple.com/iphone

Nokia N95

Pana cand Apple isi va castiga o cota de piata pe acest segment, Nokia e totusi liderul telefoniei mobile, iar acesta e campionul lor. Capacitatea de stocare e punctul lui vulnerabil in comparatie cu iPhone, intrucat cardul de 128 MB inclus poate fi schimbat cu un altul de cel mult 2 GB. Dar camera e de 5 MP cu blitz si lentile Carl Zeiss, putand fi folosita si pentru videoconferinte. Mai are in plus si sistemul de navigare prin GPS, radio FM, sistemul Push to Talk, jocuri, si in general cam tot ce ti-ar trece prin cap sa ceri unui telefon. Bateria, desi e traditional un capitol de referinta pentru compania finlandeza, e un alt capitol unde iPhone-ul il ingenuncheaza: 8, fata de 6,5 ore de convorbire si 250, fata de 220 de ore in asteptare. www.nseries.com

HTC Touch

Acest aparat se apropie cel mai mult de iPhone prin tehnologia TouchFLO care preia miscarile degetelor si le transforma in comenzi. Nu exista vreun Safari, dar Internet Explorer-ul care e instalat sub Windows Mobile 6 va rezolva si problema navigarii. Iar pentru o comunicare in scris mai vie decat e-mail-ul exista Messenger. Telefonul e livrat cu card miniSD de 1 GB. Camera foto e de 2 MP, iar pentru tonurile de apel se pot folosi si sonerii polifonice (40 de canale), dar si fisiere MP3, un lucru pe care aparatul lui Apple nu il poate face. Functioneaza in asteptare 200 de ore, iar de vorbit se pot vorbi aproximativ 5 ore la el. Are 10 x 6 x 14 cm si 112 grame. www.htcromania.com

LG KE850 Prada

Poarta numele unui creator de moda si are un ecran elegant de 3 inci prin intermediul caruia se pot introduce datele. Vine instalat cu patru joculete, fata de iPhone, pentru care muzica pare a fi singura distractie cunoscuta, dar cardul microSD de 256 MB e total insuficient si va trebui inlocuit pe cheltuiala cumparatorului. Camera e tot de 2 megapixeli, dar bateria e dezamagitoare pentru acest nivel: 3 ore de convorbire si 300 de asteptare. Cu o pereche de casti Bluetooth veti putea asculta la el atat emisiuni de radio cat si muzica stereo, caci are inclusiv profi lul A2DP. Are 10 x 5 x 1,2 cm si 85 de grame. www.lge.com

(articol publicat in revista LAPTOP, mai 2007)

Orange a lansat 3G+, o conexiune HSDPA care aduce viteze de download chiar mai mari decat unele oferte prin cablu.

Incepand din 25 iunie ne vom putea conecta laptopul la internet prin cardul de date 3G+ de la Orange. Acoperirea se refera pentru moment la zece orase mari (Bucuresti, Timisoara, Cluj-Napoca, Brasov, Constanta, Craiova, Iasi, Oradea, Galati si Ploiesti), dar ni se promite o crestere spectaculoasa a acesteia, care sa cuprinda toate orasele resedinta de judet si statiunile montane si litorale pana la sfarsitul acestui an. Acoperirea in roaming se refera la 15 tari, cu perspective similare de extindere.


Imbunatatirea serviciului 3G de catre Orange e un raspuns la oferta de internet 3G Broadband de la Vodafone. Serviciul se va adresa atat abonatilor cat si utilizatorilor de cartele, iar pentru cei care aveau deja abonamente 3G, tarifele vor ramane neschimbate; concomitent se va opera si o ieftinire a tarifelor 3G anterioare. Saltul calitativ e insa de aproape zece ori, de la 384 kbps, la 3,6 Mbps.

Accesul nelimitat la internet prin aceasta tehnologie va costa 20 de euro pe luna, pentru firme sau utilizatori individuali. Acestia din urma pot opta si pentru variante mai economice, cum ar fi abonamentul pentru week-end si seara, de 10 euro.

Serviciul 3G+ nu este limitat doar la laptop, pentru desktop se pot folosi modemuri speciale prin USB. Aceste echipamente sunt oferite gratuit celor care incheie contracte de 20 de euro pe doi ani. Trecerea la aceste echipamente se va face gratuit pentru clientii care au echipamente pentru 3G, EDGE sau GPRS si care locuiesc in zonele de acoperire amintite mai sus.

HSDPA (High-Speed Downlink Packet Access) e o tehnologie din generatia 3,5 G ce aduce beneficii importante prin viteza de descarcare a datelor ce se poate situa intre 1,8 si 14,4 Mbps. Prin ea sunt posibile servicii ca: WAP, internet mobil, e-mail mobil, acces la intranet, servicii video, televiziune in direct si apel video. Ea va fi urmata in viitorul apropiat de tehnologia HSUPA (High-Speed Uplink Packet Access), care va asigura viteze de upload de 1,92 Mbps. Lansarea sa de catre Orange e asteptata pana la sfarsitul anului in curs. „3G+ asigura clientilor Orange acces la internet mobil de mare viteza la cele mai bune tarife atunci cand calatoresc in tara sau in strainatate, in aria de acoperire”, a declarat Richard Moat, CEO Orange Romania. Reprenetantii Orange spun ca pana la finele acestui an viteza de conectare oferita de aceasta varianta care prefi gureaza comunicatiile 4G se va dubla, ajungand la 7,2 Mbps.

(articol publicat in revista LAPTOP, mai 2007)

Aluminiu stralucitor, lentile Carl Zeiss si apeluri video care pot fi urmarite pe un televizor, iata cateva dintre ingredientele magiei celor doua variante de Nokia 6500.

Nokia 6500 e disponibil in doua varinate: cea clasica si cea cu deschidere prin glisare. Ambele aparate respecta proportiile ergonomice ale unei utilizari de lunga durata. Aparatele au capacitati 3G, altfel spus tehnologie WCDMA, si un design modern.


„Nokia si-a castigat reputatia de lider al revolutiei 3G si de pionier al adoptarii unor materiale noi pentru telefoanele mobile. Cu Nokia 6500 clasic si slide, combinam aceste experiente pentru a livra amestecuri de tehnologie si design la un pret moderat,” spune Peter Ropke, vicepresedinte la Nokia. Chiar daca structura din aluminiu si lentilele Carl Zeiss le fac sa se distinga, echilibrul cu care sunt implementate acestea intr-un aparat comod de folosit e cel care le face irezistibile cumparatorului. Modelul clasic poate fi recunoscut imediat prin carcasa din aluminiu anodizat pe 360 de grade si prin grosimea de 9,5 mm. Ca un semn distinctiv, fiecare Nokia 6500 e lustruit in mod individual ceea ce face ca fiecare model sa fie un unicat; finisarea cu reflexii de diamant arata calitatea manufacturii.


Nokia 6500 are tehnologie 3G care permite descarcari rapide de fisiere si navigare pe internet, iar cele patru benzi GSM te asigura ca vei putea vorbi in roaming oriunde in lume. Memoria interna de 1 GB poate fi ocupata cu fotografii, clipuri video, date de contact, mesaje sau melodii.

Interfata seriei 40 de la Nokia, familiara pentru milioane de utilizatori de pe glob confera acces simplu la functii puternice, cum ar fi camera de 2 megapixeli cu blitz dual led sau la playerul muzical. Mai departe, un conector unifi cat micro-USB simplifi ca incarcarea, conectarea audio si de date pe care le reuneste intr-un singur port. In acest mod telefonul poate fi folosit ca memorie flash de mare capacitate sau sa fie simultan incarcat de la laptop prin acelasi cablu.

Cu o entuziasmanta camera de 3,2 megapixeli cu optica semnata Carl Zeiss si abilitatea de a transmite repede fotografiile, clipurile, ba chiar si apelurile video pe un televizor, Nokia 6500 slide are capacitati multimedia fara precedent la un telefon din clasa medie. Lentilele Carl Zeiss beneficiaza si de ajutorul unui senzor de imagine de peste trei megapixeli, de un flash cu doua leduri, de autofocalizare si de zoom-ul digital de 8x. Viteza tehnologiei 3G te ajuta sa trimiti imaginile de mare calitate astfel obtinute prietenilor de pe intreg cuprinsul lumii, in timp ce prin mufa jack ele vor aparea imediat si pe ecranul televizorului din sufragerie. Bucuria unui apel video poate fi de asemenea impartasita tuturor prin proiectarea pe un televizor.

Croit pentru a iesi din multime, Nokia 6500 slide incorporeaza o seama de elemente de design care se gasesc mai rar la un telefon obisnuit. Pentru ca toti posesorii sai sa il manevreze linistiti, suprafata inoxidabila sofisticata a telefonului e acoperita cu un strat dur care previne zgarieturile, uzura sau chiar imprimarea amprentelor. Precizia mecanismului de culisare il face pe Nokia 6500 slide sa para solid si sa se miste cu usurinta in acelasi timp, cu o miscare fl uida care impresioneaza pe oricine.

Dimensiunile lui 6500 slide, care cantareste 125 grame, sunt de 9,6 x 4,6 x 1,6 cm. Autonomia e de 6 ore de convorbire, respectiv de 13 zile de functionare in asteptare. In dotarea lui intra un ecran QVGA de 5,5 cm / 2,2 inci cu 16,7 milioane de culori si rezolutie de 320 x 240. Filmele inregistrate cu camera telefonului vor avea o rezolutie VGA (640 x 480 pixeli), iar fotografi ile vor fi comprimate in format JPEG (2048 x 1536 pixeli). Playerul muzical suporta formatele MP3, MP4, AAC, eAAC+ si WMA, iar daca va plictisiti de melodiile proprii puteti trece la cele receptionate de tunerul radio FM.

Memoria interna de 1 GB poate fi suplimentata cu un card microSD de pana la 4 GB. In pachetul standard veti gasi un astfel de card de 256 MB alaturi de o pereche de casti stereo, pe care le veti putea inlocui ulterior cu o casca Bluetooth.

(articol publicat in revista LAPTOP, mai 2007)

Media

Film

Muzica

Sport

Funny

Spiritualitate

Politica