rss
rss
rss

Viorel Catarama da un interviu (interesant, de altfel) in care spune ca ii pare rau ca s-a certat cu Dinu Patriciu, episod pentru care isi recunoaste vina, pentru ca altfel PNL ar fi ajuns cel mai important partid de dreapta. Visul asta de marire al lui Mos Relaxa mi-a adus aminte de planul lui Becali, exprimat mult mai savuros: “Eu le-am propus lui Giovani si Victor sa ne unim si sa facem cel mai tare partid din Romania, da n-au vrut, fraierii!”
Adela Surugiu si Viorel Catarama
Dar altceva mi-a atras atentia. Pe langa Ferrari (despre care admite ca a fost o prostie de om batran), Catarama si-a mai luat si o nevasta de fite. In poza, sotia lui Viorel Catarama, Adela Surugiu, e imbracata si nu prea. Rochia pare aceeasi purtata de Monica Gabor inainte de a deveni respectabila doamna Columbeanu. In cazul ei inteleg de ce trebuia sa umble cu fofoloanca la vedere, dar dupa ce-ai devenit nevasta de milionar, care e ideea cu expusul sfarcurilor in reuniuni mondene?
Monica Columbeanu
In fine, probabil sunt eu incuiat, sa revenim la interviul lui Catarama din EVZ. Fostul patron de la SAFI face o afirmatie din gama “sa i-o spui lu’ mutu”: cica il apreciaza pe Basescu pentru ca a condamnat comunismul si a deschis dosarele Securitatii. Pai daca se deschideau dosarele, despre mata si Dinu Paturiciu am fi avut multe de citit si am fi dezlegat si misterul cum poate unul cu creier de furnica sa faca atata banet.

Pentru ca inca nu m-am hotarat sa renunt definitiv la messenger pentru twitter, am facut totusi o mica reorganizare a caprariilor pe care (sau in care?) sunt grupati chatuitorii. Unul din evenimentele sfasietoare ale anului trecut a fost desfiintarea folderului Friends. Poate am eu asteptari exagerate, cine stie, dar am decis sa fiu nemilos cu criteriile mele si sa admit ca inca n-a aparut cineva care sa primeasca numele asta fara niciun compromis.
Asa a aparut folderul amici. O denumire moderata si pertinenta. Ei sunt the lucky few (nici ei nu stiu cat de norocosi sunt ;)) ), care in principiu au acces la show la orice ora din zi (presupunand ca nu dorm) sau din noapte (cand cel mai probabil nu dorm, dar dorm ei :D). Admiterea in folder o fac pe criterii despotice, cu unii nu vorbesc mai niciodata, da ii tin acolo pentru ca … pur si simplu mi-au ramas simpatici, nici eu nu stiu de ce. N-am de gand sa infiintez vreun folder cu rubedenii, asa ca sor-mea intra tot aici (oricum, nu prea le are cu messengerul :-p)
Al doilea folder, foarte bine reprezentat, se numeste cetateni. Astia sunt oameni cumsecade, in principiu, cunostinte virtuale care au discutat civilizat si au spus cel putin un lucru inteligent. In general, fiecare isi vede de viata lui dar, hei, ce ma costa sa ii las sa se zgaiasca macar la avatar sau la status? 🙂
Pe cei din al treilea folder m-am gandit sa ii disponibilizez. Sa ii trimit in orientul etern, sa ii sterg. Dupa care mi-am zis ca poate am candva un anunt de facut si o sa am nevoie de audienta. Asa ca folderul se numeste masa de manevra. Sunt toti cei cu care am vorbit o singura data sau de doua trei ori, cei pe care imi e greu sa ii localizez exact, in fine, de umplutura…
Dar mai sunt si cei care n-ar fi trebuit sa se afle deloc in lista. Un tepar de pe okazii.ro, nebune de pe neogen si alte cateva creaturi, ma rog, genul de persoane care intra cu Buzz sau dau mass-uri tampite gen “acum ma duc in pauza la masa, poop”. Folderul celor pentru care m-am decis sa fiu mereu invisible s-a numit initial galeata. Acum se numeste uneori gresesc si eu, dar s-ar putea sa ii gasesc alta denumire, nu de alta, dar nu vad de ce ar trebui sa ma autoinvinovatesc pentru ei :D.

Un ziarist, probabil trecut pe la cursurile lui Paunescu de la Spiru Haret e suparat de surmenajul orelor prea multe de scoala. Asa e, lasati copiii pe maidane si in cafenele, ca mai tarziu se pot face ziaristi la Gandul daca nu or fi buni de altceva. Vai, ce rau sunt azi, fac scandal pentru o litera :D.
articol Gandul

Acum cateva zile un pusti mi-a zis ca a citit despre nu stiu ce mondenitati, dar nu-si mai aduce bine aminte exact daca in Cancan sau in Catavencu. In mod normal l-as fi socotit ignorant si n-as mai fi stat de vorba, pentru o asa confuzie. Dar am realizat ca tot ce-am putut a fost sa mormai un batranesc “mda… Catavencu era o chestie misto… pe vremea mea…”. Mi s-a parut atat de trist!
Nu i-am mai explicat ca e revista cu care am crescut de la 12 ani, la mai putin de un an de la lansare, cand un coleg mi-a adus-o la usa sa-mi arate o poza trucata cu o gluma porcoasa si l-am rugat sa mi-o lase pana a doua zi. De atunci am citit-o practic toata adolescenta, cu ei mi-am format optiunile politice, gusturile in materie de literatura, muzica si spiritul critic fata de orice inseamna media. Citeam Catavencu din scoarta in scoarta si in liceu puteam recita pe de rost toata caseta tehnica, inclusiv tehnoredactorii.
Dezamagirea a fost una demna de Tradati in dragoste. Zvonul ca Vantu e in spatele copiilor teribili de la Catavencu plutea in aer si chiar cand a devenit certitudine a parut totusi un rau suportabil. La urma urmei, afacerile oriunde in lume nu le fac ascetii. Totul pana intr-o saptamana in care scandalul FNI era in absolut toate ziarele, subiectul nu mai putea fi ocolit. La “revista presei” seara, vad prima pagina din Catavencu: poza mare cu Vantu legat fedeles de un scaun si anchetat. Poanta buna si curajoasa in textul care insotea poza. Zic: astia sunt bidivii mei! Si m-am dus dimineata la chiosc cu aceeasi incredere pe care poate sa o aiba un pusti in Batman, Superman sau Mos Craciun, sa citesc dezvaluirile lor despre scandalul de care vuia presa.
A fost un moment mai urat decat orice imaginatie. De fapt, nu tin minte cand am aflat ca nu exista Mos Craciun, ca pe vremea noastra era Mos Gerila. Singura dezamagire comparabila cu asta a fost cand mi-a zis tata ca Winnetou n-a existat decat in mintea lui Karl May, care a inventat toate aventurile alea. In acea editie din Catavencu singura referire la Vantu era in gluma de pe prima pagina. Asta in conditiile in care pagubitii FNI erau in strada si toate ziarele de la EVZ la Ziua sau Adevarul alocau zilnic cate 3-4 pagini de dezvaluiri. As fi preferat un anunt onest: “data fiind structura actionariatului, bla, bla, ne abtinem de la orice comentarii pe tema….” decat o sarlatanie ca aia cu mimatul libertatii de expresie.
A fost cred si ultima data cand am mai cumparat Academia Catavencu, pe care n-am mai citit-o decat imprumutata de la altii 🙂 (sic!) sau mai nou pe net. Acolo unde pot constata cat de aproape de tabloide a ajuns.
Sigur, din cand in cand mai apar si articole amuzante, cum ar fi acest interviu cu Spiru Haret. In rest, dupa cate se plange Eugen Istodor, la Catavencu chiar bate Vantul falimentului.
Poti spune ca regreti un fenomen pe care generatia de pe messenger nici nu l-a apucat, nici nu mai are datele necesare pentru a-l imbratisa vreodata? Da, cu aceeasi nostalgie cu care asculti “Too old to rock’n’roll, too young to die”. Dar pentru asemenea nostalgii e cam tarziu acum. Sunt sigur ca in team-building-urile petrecute in Delta sau in Creta nu a avut niciunul dintre angajati nostalgii dupa boemia anilor ’90 cu ziaristi-actionari majoritari, ci se visau mai curand milionari-minoritari. Ei, asa vise trebuie sa fi avut si madam Vlas candva deci, daca va ajuta cu ceva moralul, va puteti gandi ca per total nu aveti cum sa iesiti mai rau decat ea din afacerile cu Vantu.

Menajeria de la Sinteza zilei reuseste sa ma uimeasca, desi nu o mai credeam capabila de surprize. In introducerea unuia dintre celebrele sale file-uri audio, omul cu laptopul s-a intors suav catre blonda lui Ciutacu si a intrebat-o fara ocolisuri: “Doamna Dobre, da dumneavoastra stiti cum e si cu sufletul in Rai si cu…. ?” Ea, ingenua, i-a zis ca nu, fara a parea totusi ofensata de curiozitatea gentlemanului, in timp ce Gadea si Ciutacu sarisera deja ca arsi, prea tarziu pentru a mai putea opri porumbelul.
Acuma, asta e, dupa cum nu poti sa apari, pardon de expresie, regulat la Antena3 si sa mai pozezi in fata mare a impartialitatii, din clipa in care iti scapara ochii de admiratie la auzul vreunui panseu ciutacesc trebuie sa realizezi si ca daca intri in troaca risti sa te manance porcii, oricat de angelic ti-ar fi chipul.
Secventa cu pricina si schimbul de replici care a urmat le gasiti pe site-ul Antenei 3, pe la minutul 75.

Dupa ce si-a inscenat faza cu laptopul care ia foc, de comun acord cu cei de la Toshiba, pentru un banut si ceva rating, Mircea Badea a aparut pe post in maieu. (Cuvantul maieu exista in DEX, alaturi de maiou, despre care pedantii cred ca e singura forma corecta.) Pretextul l-a constituit aparitia lui Adrian Sarbu la nunta fiicei lui intr-un maieu negru transparent ca de stripper. Maieul lui Badea era alb, cum are orice mosulica pe sub camasa, dar, in mintea cuiva care inca il are idol pe Van Damme, simpla etalare a unui corp invatat cu gantera e suficienta pentru a da fantezii telespectatoarelor.
Buun, problema care se nastea dupa aceasta serie era ce va face mai departe Mircea Badea? Din cele doua directii a ales-o ca de obicei pe cea mai proasta. In loc sa persevereze in piromanie si sa isi dea foc intre doua pauze publicitare, ori macar sa ii produca o paguba lui Voiculescu, facand scrum celebra masuta, Badea va persevera in exhibitionism. Pe durata verii, amintiti-va sa nu mancati in fata televizorului pentru ca il veti putea zari pe Mircea fara maieu, intr-un slip (eventual tanga), in care va prezenta o emisiune estivala. Emisiunea se va desfasura pe marginea unei piscine, deci si posibilitatea ca schema cu incendiul sa fie cumulata cu dezbracatul e exclusa.

**

Ieri, la finalul emisiunii, Badea a avut de prezentat ceva despre Andy Warhol. La citirea numelui pictorului, Mircea il interpeleaza pe un cameraman: “Andy Warhol? Prietene, tu ai auzit de asta?!” Cameramanul ii da de inteles ca da. Badea insista: “De unde, frate? De la scoala !?”
Dupa o asa dezolanta mostra de incultura, n-ar mai ramane de spus decat: “cameramanii nostri sunt mai inteligenti decat noi”.

In plin regim dictatorial al lui Adrian Nastase, Cornel Nistorescu a condus Evenimentul zilei intr-un mod curajos, care l-a transformat intr-o oaza in care aerul era respirabil. E un merit de necontestat, cu atat mai mult cu cat spinari foarte batoase azi erau incovoiate pana la pamant: Cristian Tudor Popescu, Ion Cristoiu, Mircea Badea, Carcotasii, Emil Hurezeanu si atatia altii, prea multi pentru a fi amintiti. Toti s-au purtat lamentabil si servil, in conditii in care problema libertatii se punea acut, dincolo de o simpatie sau alta.
Intre timp, Cornel Nistorescu a facut o schimbare de macaz cu scrasnituri de roti, ajungand de la sustinerea lui Basescu, la o antipatie plina de ura. E dreptul omului, numai ca, pe drum, Nistorescu a pierdut si mare parte din stilul jurnalistic. In 2001, articolul sau, Cantare Americii, facea inconjurul lumii si emotiona o America traumatizata de atentatele de la 11 Septembrie. In 2009, un editorial din Editie Speciala de Craiova, intitulat Nuty Spaima Putii, soca prin grosolanie si primitivismul unui text care se vroia umoristic si care probabil ar fi fost respins si la Romania Mare, macar pentru lipsa de stil.
Dar Sorin Ovidiu Vantu are cu totul alte criterii decat cele estetice cand isi alege colaboratorii. Leganat de o salupa pe luciul Deltei, prea putin ii pasa daca Nistorescu a facut trecerea din motive de constiinta sau de portofel. Stie doar ca are de facut o schimbare de macaz similara pentru a trage lozul castigator si dupa alegerile din toamna. Deja pe Realitatea orele de varf au fost ocupate de Adrian Paunescu (platit cu 28.000 de euro, de parca n-ar fi venit si gratis) sau de Oana Stancu, un fel de Ciutacu mai simpatic si cu fusta, care pe durata sederii la Jurnalul national nu stiu sa fi avut alt subiect de articole decat “sa moara Basescu!”.
Vantu are si argumente pentru a-l sustine pe Nistorescu: echipa de la Cotidianul s-a dovedit energofaga, a ajuns subiect de bascalie dupa episodul Traian Ungureanu si mai e si plina de “indisciplinati” greu de convins sa se dea dupa cum bate vantul in Delta. Mai bine iei unu’ care sa injure din convingere si caruia sudalmele sa-i vina pe limba la fel de natural cum le vin lui Badea din Pantelimon sau lui Ciutacu din Rahova.
Pentru moment, scorul e 1-0 pentru Nistorescu. Desi Doru Buscu are teoretic grad mai mare in trust, functia bate gradul si Nistorescu s-a descotorosit de: Ioan T Morar, Robert Turcescu, Liviu Antonesei, Doru Buscu (retrasi din proprie initiativa), Emil Hurezeanu, Cristian Patrasconiu, Mirela Corlatean si in curand poate si de altii. Unii poate cred ca e o dovada de inabilitate manageriala, dar poate Vantu tocmai de-aia l-a pus acolo pe Nistorescu, pentru a scapa de respectivii.
Intre timp, cenzurarea unui articol despre colaborarea lui Petru Romosan cu Securitatea a starnit mania bloggerilor. Tiberiu Lovin a pornit chiar o campanie “In cat timp il putem demite pe Nistorescu”. Campania mi se pare exagerata: in primul rand ca imi aminteste de anii ’50 cand A Toma si Nicolae Tautu se luau de piept cu generatia lui Arghezi si Blaga – trebuie sa fi ajuns la acelasi nivel ca sa ceri indepartarea cuiva. Altfel, argumentul ca “internetul si-a aratat forta” suna mai putin a orgoliu de jurnalist si mai mult a incredere “in puterea maselor”, de care sunt capabili pana si spammerii. E una sa protestezi impotriva cenzurii (e chiar necesar si laudabil) si alta sa iti propui sa scoti la pensie un ziarist galonat prin metode care n-au legatura cu scrisul ci cu mobilizarea populara.
Cat despre cei din trustul Realitatea-Catavencu, sa fim seriosi, problema lor e concubinajul cu un patron dubios, nu lupta cu un “capcaun” cu care s-au pomenit pe cap. A-i apara e ca si cum ai feri de la viol o dama care se duce din proprie initiativa la golan acasa, de fiecare data cand are ocazia. Pe banii lui (vorba lui Becali), Vantu poate sa-l puna sef si pe Cristoiu (din nou). Daca vroiau libertatea cuvantului, catavencii nu s-ar fi asociat cu un fost puscarias aflat in libertate doar dintr-o regretabila “eroare” a justitiei romane.
Intre timp, Victor Roncea anunta in exclusivitate ca Sorin Rosca Stanescu va prelua Realitatea TV de la Tatulici, de unde se poate deduce ca Vantu vrea sa isi transforme nu doar Cotidianul, dar si televiziunea intr-o gherila antibasescu mai fanatica decat a visat Antena 3 sa fie vreodata.
Update: Teodor Bakonsky se alatura editorialistilor care vor boicota Cotidianul lui Nistorescu, potrivit Hotnews
Update: Cei de la Evenimentul zilei si-au amintit cum il descria Cornel Nistorescu pe Sorin Ovidiu Vantu, actualul sau patron, in 1997. In descria foarte bine. 🙂
Pe aceeasi tema:
Cornel Nistorescu intra cu jeepul in libertatea de expresie

Fostul editorialist de la Flacara si Evenimentul zilei si-a facut o intrare in forta in redactia Cotidianului. In prima zi ca director, Nistorescu a luat foc cand a vazut articolul in care se dezvaluia cum Petru Romosan (scriitor si editor) ii turna marlaneste pe Horia Bernea si Ion Negoitescu. Prieten cu Romosan, Nistorescu a cerut ca stirea sa dispara de pe prima pagina a site-ului si chiar a concediat-o pe autoare, Mirela Corlatean.
Petru Romosan neaga statutul de colaborator, spunand ca angajamentul l-a semnat sub santaj, iar notele au fost scrise de ofiteri.
PS: Ca urmare a preluarii Cotidianului de catre Nistorescu, Ioan T Morar a anuntat ca nu va mai scrie pentru acest ziar.

“Cine are noroc are, cine n-are, n-are” canta baietii de la Cassa Loco si se pare ca mare dreptate au. Doua ziare romanesti vorbesc aproape simultan despre impactul pe care numele primit la botez il are asupra unui copil, devenit apoi adult. Evenimentul zilei se ocupa de cazurile nefericite in care puiul de om primeste un nume de tot rasul, pe care va trebui sa il duca in spate toata viata, in timp ce Cotidianul vede soarta fericita a copiilor de vedete, care pot fi siguri ca vor fi tinuti minte de cei carora li se prezinta.
Daca e un copil norocos, se naste unde trebuie si primeste un nume care starneste curiozitati si chiar o usoara invidie. De cele mai multe ori, cultura parintilor e de mare ajutor. Pe fiica lui Gabriel Cotabita o cheama Aela, de la o regina siriana, pe fiica lui Robert Anghelescu de la Proconsul o cheama Noa, dupa femininul de la Noe si o cantareata evreica. Nidia Moculescu a si devenit intre timp celebra in urma scandalurilor dintre Horia si Mariana Moculescu, dar numele ar fi facut-o oricum memorabila.
Fotbalistii aleg si ei nume bizare: Dan Petrescu, Chelsea, dupa numele clubului londonez la care a jucat, iar Ioan Becali, Pamela, probabil dupa Dallas.
Numele vedetelor, desi cu patina mitologica au uneori sonortati hilare. De pilda, pe fiica lui Mircea Toma o cheama Una, ceea ce e oarecum ironic: sa fii scoasa din anonimat tocmai de un nume care sugereaza anonimitatea. O strategie total opusa pare sa fi ales Catalin Crisan, care si-a botezat baiatul cu numele Raris.
Dar ce te faci daca te nasti intr-o familie de cheflii fara prea multa carte care nu doar te-au facut la betie, dar te-au si botezat intr-o stare de euforie avansata? Ai putea incerca sa iti transformi porecla in renume: Raj Tunaru, cu nume inspirat din filmele indiene, a ajuns deputat (apoi puscarias, dar asta e alta problema). Un primar oltean poreclit Bula si-a trecut porecla pe afisele electorale si a ajuns cu ea cu tot in Parlament. Nici la numele Basescu nu mai stramba nimeni din nas, deci totul e sa se obisnuiasca lumea cu sonoritatea.
Unii romani (cel putin dupa cetatenie) aleg diverse cuvinte care i-au marcat: Semafor, Castron, Strugurel, Politia, Portocala, Ministru, Galeata, Sarcina (aici mama trebuie sa fi avut un cuvant greu de spus!), Slanina. Am vazut un reportaj pe PRO TV in care un lider al romilor, dorind sa fie subtil, se plangea ca semenii lui aleg nume ca Ministru, Senator, Mercedesa ori Deputat, dar nu vor sa le puna copiilor si nume ca Educatia sau Integrarea (ceea ce, dupa parerea mea, ar fi la fel de regretabil).
Trec peste numele date parca din ura pentru copii (Acru, Nespalatu, Prostu), pentru a ma minuna totusi cat de multi posesori de nume socante exista printre noi:
In Romania traiesc aproape 4.796 de posesori ai numelui Curca, 2.996 de baieti pe care ii cheama Flocea, 1.699 de fete trecute in buletin Pasarica, peste 200 de copii care se numesc: Putica, Muia, Pipi, Betivu, Sula, Slabutu, Roadevin, Oasenegre, dar si cativa “exotici” pricopsiti cu nume ca: Regulatu, Pierdevara, Sfarc, Gainat, Boroboata, Hitler.

Peste aceasta reclama la apa minerala Evian am dat incercand sa verific o stire aparuta in Evenimentul zilei. Stirea era absolut entuziasmanta: Asociatia Internationala a Apelor Minerale a facut nu stiu ce teste si pe primul loc ca puritate a iesit Evian, iar pe locul 2 Perenna Premier, produsa intr-un sat din judetul Caras-Severin, prin captarea intr-o cada de faianta a unor izvoare care treceau mai intai prin doua tevi (dupa cum ne-a fost descrisa operatiunea in EVZ). Mai sa fie, chiar tare!
Daca articolul nu ar fi fost stirea zilei pentru EVZ as fi crezut ca redactorii au fost pur si simplu pacaliti. Apoi l-am zarit si pe Adrian Mutu pe site-ul Perenna si m-am lamurit ca banatenii au bani de aruncat pe actiuni de marketing cu mare tupeu.
Sursa citata pentru a sustine intreg articolul publicitar era o prezumtiva Organizatie Internationala a Apelor Minerale. Numai ca la adresa indicata www.mineralwaters.org, in pagina “Despre mine” (sic!) suntem lamuriti ca nu e vorba de nicio organizatie, nu se ocupa cu teste, oricine se poate adauga pe site si poate primi diverse date daca plateste.
Organizatii reprezentative pentru industria apelor imbuteliate sunt IBWA (International Bottled Water Association) sau EFBW (European Federation of Bottled Waters). Federatia Europeana a Apelor Imbuteliate e reprezentata in Romania de APEMIN (Asociatia Patronala a Producatorilor de Ape Minerale Naturale Imbuteliate). O stire care sa vina de la asemenea instante sau de la laboratoare internationale ar fi avut cu totul alta greutate decat una care are ca sursa primara un site detinut de o firma de web design.
Pe undeva, imi pare rau ca stirea cu apa minerala romaneasca aproape la fel de tare ca liderul mondial s-a dovedit apa de ploaie. Dar de cand a aparut apa plata imbuteliata am fost convins ca totul e o mare teapa. In multe cazuri, apa la sticla nu e diferita de apa de la robinet, daca aceasta are parametrii impusi de pilda de standardele americane. Serios, daca se falsifica vinul, spirtoasele si rar mai gasesti mancare cu gustul de pe vremuri, chiar credeati ca un lichid pe care nu-l puteti deosebi de apa de la robinet si care uneori e produs prin Popesti Leordeni nu poate fi o pacaleala? Si nu e vorba doar de Romania. Si francezii mult laudati au trebuit sa recunosca acum cativa ani ca pun apa din reteau publica in sticlele lor cu eticheta de fite. Mai mult, in urma unor teste serioase au fost descoperite chiar situatii de tot rasul: in interiorul unei sticle de “Spring Water” (apa de izvor) cu poza unui lac de munte pe eticheta era de fapt o apa colectata de la o sursa de apa aflata intr-o parcare in apropierea unei gropi de deseuri. Dar reclama ramane sufletul comertului.

Si pentru ca simt ca sunteti curiosi cum s-a realizat reclama de la inceput, cu bebelusii care merg pe role, iata si the making of:

Pagina 7 of 15« Prima...56789...Ultima »

Media

Film

Muzica

Sport

Funny

Spiritualitate

Politica