rss
rss
rss

Cu mai mult timp in urma am avut curiozitatea de a lansa o petitie care propunea ca ofiterii de securitate si activistii platiti ai PCR sa primeasca pensii limitate la cuantumul pensiei minime stabilite de Parlament. Nu ceream lustratie, nu ceream pedepse, doar ca promotorii sistemului comunist sa nu mai fie rasplatiti de bugetul actual. A adunat 26 de semnaturi. Veti spune ca subiectul nu e de actualitate, ca sunt un frustrat inadaptat la realitatile actuale. Dar articolele in care fostii detinuti politici sunt facuti de ocara, fluturandu-se triumfator asa zise “documente de la CNSAS”, aduna sute de comentarii. Multimea e in delir, satisfactia poporului e deplina, “vinovatii” sunt expusi in piata publica. Asa sa fie?
Mirela Corlatan a fost angajata a CNSAS, apoi a devenit o ziarista serioasa, folosind in dezvaluiri materiale de la amintita institutie. Articolul despre Romosan din Cotidianul a dus la un cutremur in redactia preluata cu mana de fier de Nistorescu. La acea data nu puteam decat sa aplaud curajul dezvaluirilor. Cu totul altfel cred ca e cazul campaniei de denigrare pe care Mirela Corlatan a pornit-o zilele acestea in Evenimenul zilei la adresa mitropolitului Bartolomeu Anania, ajuns la o varsta venerabila. Nu din pricina varstei celui vizat, ci dintr-un principiu pe care l-am mai enuntat aici pe blog si il reiau: 1) nu putem judeca detinutii politici cu aceeasi masura cu care evaluam oamenii care au fost in libertate si 2), trebuie pastrata mereu in minte diferenta dintre informatorii constransi, pe de o parte, respectiv ofiterii constrangatori si activistii ideologici in numele carora acestia actionau.
Dupa un articol cu multe presupuneri si putine dovezi, Mirela Corlatan scrie si un editorial, pe care a trebuit sa il iau personal, tocmai pentru ca poarta urmatorul subtitlu: Acest articol nu este recomandat celor pentru care mitropolitul Bartolomeu reprezinta un model. Pentru ca da, il consider fara echivoc pe Bartolomeu Anania un model. De ce anume, am scris cu mult timp in urma si sunt in continuare bucuros ca am apucat sa scriu respectivele randuri.
In editorial, dra Corlatan vorbeste despre:

adevarul dosarelor, mijlocit de exprimarea lemnoasa si adesea agramata a securistilor

Daca n-as sti cum si incotro s-a miscat societatea romaneasca in ultimii 20 de ani, m-as intreba cum a ajuns Securitatea, minciuna personificata, sursa adevarului la care sa luam aminte? Cum una din cele mai luminate minti din ortodoxia romaneasca poate fi terfelita de insailarile unora despre care se admite ca sunt nici mai mult nici mai putin decat agramati?
Altfel spus, niste terchea-berchea, care isi justificau activitatea in fata sefilor prin numarul de racolari, puteau ingrosa dosarele cu file dactilografiate, iar noi acum suntem obligati sa ii credem de buna credinta. Daca acceptarea unor asemenea “probe” ar mai putea trece ca lipsa de vigilenta, ma intreb cum s-ar mai putea numi urmatoarea practica: un martor e intervievat si sustine ca Arsenie Papcioc l-a numit “bestie” pe Bartolomeu Anania. Afirmatia e iute transformata in titlu, desi presupusul ei autor e in viata si poate fi intrebat. Cateva randuri mai jos ni se ofera si explicatia stupefianta: Arsenie Papacioc e duhovnicul lui Bartolomeu Anania si nu am reusit sa luam legatura cu el. (!!)
Despre farsa in care s-a transformat CNSAS, o institutie care nu are voie prin lege sa dea in vileag persoanele care au continuat colaborarea cu SRI, am scris aici. Ca si despre felul in care institutia le intineaza memoria celor mai ilustre figuri din inchisorile comuniste.
Nu stiu cum s-a comportat Bartolomeu Anania la Aiud, daca a primit o felie de paine uscata in plus sau in minus fata de restul detinutilor, nici cum as fi reactionat eu intr-o situatie similara. E aproape indecent sa-mi pun o asemenea problema din confortul casei. Stiu insa ca, potrivit principiului bilbic ca “pomul se cunoaste dupa roade”, in cazul mitropolitului ardelean putem vorbi de unul dintre cei mai inzestrati ierarhi pe care ii avem. E mare pacat ca un asemenea om, cu o cultura care ii complexeaza pe cei care cred in scotocitul in dosare si in adevarul scris in ele de securisti, nu e invitat si ascultat. Un popor dezorientat ar putea gasi multa intelepciune in vorbele acestui om plin de har si inteligenta.
oarecum in alta ordine de idei
Dar se pare ca prigoana e starea naturala a crestinului autentic in lume, dupa cum am putut afla tot azi dintr-un semnal de alarma tras de Dragos Paul Aligica. Daca ai intreba orice om ce grup e cel mai persecutat la aceasta ora pe planeta, credeti ca ar raspunde cineva “crestinii”? Ei bine, 200 de milioane de crestini din Asia si Africa traiesc zilnic persecutii si risca sa fie ucisi ca in Imperiul Roman.

“Politicul se razbuna pe presa” e un refren chiar prea natang ca sa-l numesti teorie a conspiratiei. Si totusi el e pe buzele ziaristilor in frunte cu CTP, cand sunt intrebati de impozitarea drepturilor de autor.
Cat timp ne baga in casa toate laturile pe motiv de rating si cocoseaza standurile de ziare cu pornografie, trusturile media sunt business-uri, se conduc dupa “logica pietei”. Cand e sa plateasca aceleasi taxe cu un fierar-betonist, ziaristul isi descopera vocatia de aparator al cetatii, mai demn de protectie ca floarea de colt. In realitate asta e doar unul din siretlicurile patronilor de presa, care isi trateaza angajatii de la baza piramidei ca pe sclavi, cautand in presa protectie si influenta. De ochii lumii sunt scosi in fata actori de prestigiu, dar nu spune nimeni ca prin metoda drepturilor de autor s-a facut un fel de evaziune fiscala pentru aproape orice profesii. Sa numaram cati tehnoredactori, webmasteri, oameni de marketing din redactii sunt strecurati pe aceeasi portita a drepturilor de autor?

Silviu Prigoana l-a sustinut pe Traian Basescu sa ajunga presedinte cu Etno TV si Taraf TV. Acum Honorius Prigoana e candidatul PDL pentru functia de deputat. Pai decat mutra obraznica a unei beizadele de Dorobanti (pardon, de Chicago Avenue), eu vin cu o propunere mai suportabila: Varu Sandel de la Etno TV.
Varu Sandel a muncit mult in campanie, are merite indiscutabile, sigur coseste mai bine decat Emil Boc. Sigur, o sa spuneti ca si Nicolae Guta are meritele lui pentru cantecul de campanie. Dar simt ca Romania nu e inca pregatita pentru Guta.
In schimb Varul Sandel are discurs, are o viziune coerenta de reforma a statului, ataca percutant tema reformei constitutionale. Sigur, Honorius are Ferrari, Sandel poate doar o caruta, dar il simt capabil sa innoiasca clasa politica.

Locul liber de parlamentar s-a eliberat dupa trimiterea la Banca Nationala a unui alt competent notoriu, Bogdan Olteanu. Concurenta lui Honorius Prigoana e pentru moment doar o acritura, Radu Stroe, despre care nu pot sa spun ce cred pentru ca nu am date de la CNSAS. Respectivul personaj e chipurile un liberal (cum suna acest epitet langa asa specimen cretacic!), care va beneficia si de sustinerea PSD. Potrivit unei intelegeri semnate de Vanghelie si Andrei Chiliman, cele doua partide vor avea un singur candidat pentru acest post, asa ca intr-o buna zi ar putea sa si fuzioneze, sa nu mai fie nevoit Dinu Patriciu sa scrie doua cecuri diferite pentru donatii.

Pentru cei care ne cred nebuni si inadaptati pe cei care spunem ca radacinile raului vin din comunism, ziarul Gandul a inceput un serial, care va prezenta evolutia miliardarilor romani in ultimii 20 de ani. De la activisti de partid si securisti scrupulosi, la businessmani speculand pe bursele internationale.
George Copos nu e cel mai rau dintre imbogatitii de tranzitie: da de lucru la 2500 de angajati, a fost implicat in companii cu un impact pozitiv asupra pietei (ca distribuitor Samsung, actionar minoritar la Connex sau ca hotelier). O vreme, marturisesc ca l-am socotit chiar o alternativa suportabila la teparii care in anii 90 isi faceau averile din devalizarea bancilor, privatizari scandaloase si, mai apoi, speculatii cu terenuri. N-as fi primul om pacalit de Copos, oricum.
De bine de rau, a scos Rapidul dintr-o saracie lucie, pana la performante onorabile, pentru a-l afunda acum in datorii si a-i duce credibilitatea pe buza falimentului. Mi-e imposibil sa spun in clipa de fata daca implicarea lui Copos la Rapid a fost spre binele acestui club, sau doar o piesa din uriasul puzzle prin care Securitatea a impartit intre oamenii ei tot ce a insemnat sursa de prestigiu, bani sau putere.
Dar, cum spuneam, povestile lui Copos, zgarcenia rupta din bancurile cu scotieni si eternele lamentari sfasietoare, fac din el un personaj burlesc.
Sa ni-l imaginam pe Copos in decembrie ’89, cand romanii sperau sa prinda cel mult bulgarii cu o antena montata pe bloc, urmarind televiziunile din occident cu un receiver prin satelit. Asa a aflat tanarul, pe atunci, sef al studentilor comunisti (UASCR) ca in tarile din jur dictaturile rosii cad una cate una. S-a bucurat auzind asta? Ei, as:

“Seara, cand ma bagam sub plapuma, ii spuneam ingrijorat sotiei: «Sigur vine si in Romania»”.

Te-ai speriat degeaba, nea Georgica. La fel de plina de umor involuntar mi se pare si constatarea deznadajduita a lui Copos, care la 36 de ani realiza ca, nemaiputand sa traiasca din datul cu gura pe la partid, va trebui, Doamne iarta-ma!, sa se apuce de munca:

[..] “cateva zile a fost stresant… Picase tot ce inseamna organizarea statului comunist din acea vreme. Uniunea Studentilor din Romania a mai ramas trei luni, iar din martie, m-am gandit clar ce voi face si m-am apucat imediat sa muncesc”.

Povestile cu televizorul pus gaj la banca sunt deja antologice, asa ca nu le mai reiau, le puteti citi in aticolul din Gandul. Mai cutremuratoare este povestea sangelui varsat de Copos la temelia Anei. Un fel de Mester Manole dar pe dos:

“?apa, daca nu o misti, se face beton si n-am sa uit niciodata cum toata ziua de duminica, de dimineata de la ora cinci pana noaptea, am miscat-o cu lopata dintr-o parte in alta sa nu se-ntareasca. Acolo, la sapa aia am varsat sangele meu. Sangele palmelor mele a curs acolo.”

Cu ocazia asta a curs si prima mea lacrima. De ras!
Despre cum ajunge un patiser distribuitor Samsung, Copos are un basm care seamana izbitor cu povestea lui Irinel Columbeanu, care a adormit multi nepoti povestindu-le cum s-a intalnit la Intercontinental cu cei de la Alcatel, care l-au facut pe loc distribuitor pentru Romania.
La fel, trecem si peste tunurile date Loteriei, conduse de colegii din presupusul partid al lui Voiculescu, peste dosare penale si alte belele, pentru a privi spre viitor. Mai precis, la Alexandra Copos, ca ea e viitorul, nu? Actualmente, studenta merituoasa la Princeton:

“A fost bursiera, dar a prins numai o parte din bursa, nu din cauza ca n-ar fi avut calificative suficient de bune, ci fiindca la Princeton s-a stiut ca parintii ei au bani avand in vedere ca eu nu traiam numai din salariu, ci aveam si dividende”

Hai ca asta a fost buna rau! Parca profesorii de la Princeton ar fi vanzatorii de rosii de pe DN1, sa schimbe pretul marfii dupa masina din care cobori.
Poti spune ca te plictisesti vreodata ascultand snoavele lui Copos?

Dragos Paul Aligica face o sinteza a evolutiei ecologismului militant in ultimii 50-60 de ani. In aceasta perioada, cu finantari masive de la KGB pentru felurite organizatii si personalitati influente s-a trecut de la pericolul extinctiei atomice (Imperialist american, cadea-ti-ar bomba-n ocean) la pericolul suprapopularii sustinut de predictiile pesimiste ale Clubului de la Roma. In anii 50 se vorbea de racirea globala, acum suntem speriati cu incalzirea globala. Ceva a ramas constant: profilul intelectualului stangist, care detesta capitalismul, a carui competitie libera o poate falsifica prin drenarea de resurse publice, atata timp cat retorica lui e suficient de sonora si de convingatoare:

“Date fiind resursele imense ce ii stau la dispozitie, platformele publice, academice si mass-media, pe care le domina autoritar, acest grup social al eternilor ingrijorati fara grija zilei de maine, gaseste in aceste teme o noua modalitate de a continua razboiul sau secular cu societatea care nu se supune niciodata ideilor sale utopice.”

Articolul, pe Hotnews.

Nici anul acesta nu s-a dus la vot, pentru ca nu a avut pe cine alege. OK, optiunea omului. De votat au votat doar guvizii. Pardon, pastravii:

“E „pastravarie”. Ei au votat anul asta, saracii, sperand la nu-stiu-ce. Ei tot spera. Si nu fac altceva decat sa-si prelungeasca boala.”

Da, partea aia de Romanie care voteaza mereu pentru o punga de ceva si care demografic se suprapune al naibilui de bine peste “Romania profunda” idilizata de dl Puric.
Totusi, cand aproape 60% din populatie se prezinta la urne, a-i clasa pe toti la milogi care au luat ceva ca sa voteze e o forma de aroganta a celui de pe margine.
Dar cine spune ca Dan Puric are o parere execrabila despre politicieni? Iata ca e si unul despre care vorbeste cu admiratie:

“N-ai vazut ca daca iti iubesti tara esti etichetat drept „nationalist”?! Si ce daca esti nationalist? Ce, Putin nu-i nationalist? Am vazut in Rusia cat de mult il iubeste poporul pe Putin. Pentru ca ala tine cu tara.”

Oare Rusia, care a dat cei mai mari mistici ai ultimelor secole, sa se rezume la interesele oligarhiei KGB reprezentate de Putin? Despre cat de iubit e Putin in Rusia stau marturie numerosii ziaristi ucisi sub domnia lui. Fireste, ei nu mai pot fi intrebati.
In alta ordine de idei, dl Puric ramane un om de spirit cu multe vorbe de duh si citate zglobii, pe care le puteti citi in interviul din Adevarul.

Dupa cum initiatii in ezoterism ai PSD stiu deja, infrangerea lui Geoana de catre Traian Basescu a venit de la pardalnica de flacara violet. Asa cum a explicat Viorel Hrebenciuc, oamenii din staff-ul lui Basescu purtau care o cravata, care o esarfa mov. Cel mai mare releu receptie-emisie a flacarii violet era Emil Boc, care purta un pulover mov. Puloverul era cu doua numere mai mari, intors la mansete, pentru a potenta efectul asupra chakrelor lui Geoana.
Basescu si flacara violet
Basescu si flacara violet
In unele afise electorale, Mircea Geoana a aparut, e drept cu o cravata mov, probabil aleasa de Hrebenciuc. Ca nu a fost suficient de puternica pentru a starni forta flacarii mov stim prea bine. Suntem in masura sa va aratam cum ar fi trebuit sa se prezinte la dezbatere Mircea Geoana pentru a-l rapune definitiv pe dictatorul Basescu.
Geoana si flacara mov
Geoana si flacara violet
(foto: pixiland.org, colectia lui Peter Pan)

Am sperat la o surpriza azi dimineata, la un nume cu mai mare anvergura si mai multa pricepere economica. Privind in urma, daca Isarescu nu a acceptat, Lucian Croitoru parea chiar alegerea optima pentru ce ne asteapta.
Cu Boc prim-ministru s-ar putea sa nu avem scandaluri intre institutii, dar avem deja o senzatie de balta statuta din care nu mai are ce sa mai rasara. E, in buna masura, “meritul” lui Crin Antonescu de a fi sabotat o alianta care sa ofere o baza mai mare de selectie. A demonstrat inca o data ca nici el nici cei mai multi dintre liberalii de la varf nu se pot rupe de Patriciu, cum nu s-ar putea rupe pedelistii de Basescu.
Singurul avantaj e ca am avea un sistem asemanator presedintiei executive de la americani. Din pacate, e doar o asemanare. Sustin de multi ani un asemenea sistem, care nu e nici pe departe dictatorial: comasarea functiei de presedinte cu cea de prim-ministru. Am sti mai limpede ce politica de guvernare se aplica si cine raspunde pentru promisiunile facute. Cu Boc, aceasta contopire e aproape realizata.
partidele romanesti, intre sclavagism si feudalism
Politicienii romani, care se presupune ca ne-ar aduce democratia, au in interiorul partidelor lor relatii care tin mai mult de epoca sclavagista. Cativa proprietari de sclavi isi trimit pe la televiziuni vorbitorii (care au inlocuit scribii), si acestia din urma au poate senzatia ca fac politica.
Sa luam partidul care are ideea de libertate trecuta chiar in denumire. In PNL, doar Tariceanu a incercat, fara mare tragere de inima, pasul de la obedienta fata de Patriciu, la propria lui feuda, sustinuta economic. Schema lui Patriciu e vulgar de simpla: a dat bani atat la PSD, cat si la PNL, nicio alta alianta nu e de conceput pentru el. De doua ori la rand a blocat alianta fireasca cu PDL prin cereri exagerate: prima functie din executiv pentru formatiunea clasata pe locul 3. Oare a mai fost vreun politician mai umilit in public decat Crin Antonescu, cel despre care Patriciu spunea ca i-a redus sau crescut volumul in campanie, in raport cu Mircea Geoana? Culmea e ca intr-o situatie similara, obedienta fata de Vantu, Geoana a platit scump (si probabil va plati decisiv la congres). Dar umilinta lui Crin a trecut ca si neobservata. De ce? Pentru ca e in logica sclavagista. Bizar, in cazul lui Geoana era doar supunerea fata de “un malefic” din afara.
Spartacus Basescu
Revolutia portocalie a PDL seamana mai mult cu rascoala sclavilor condusi de Spartacus. Poate asta explica putin din oroare pe care Basescu o seamana in randul politicienilor din restul partidelor, prin lipsa lui de respect fata de cutume. Dar care e libertatea de miscare a oamenilor sai? Sunt ei oameni liberi, capabili sa isi manifeste o inventivitate frenetica, la fel ca stapanul rascoalei? Nici pomeneala, cei mai multi au cel mult dreptul de a vitupera la adresa adversarilor – cazul lui Cristian Boureanu e cel mai evident prin vulgaritate.
O situatie bizara face ca in PDL baronii sa fie centrali: Berceanu, Videanu, Blaga au resurse si “abilitati” comparabile cu ale baronilor PSD, dar in lipsa unei feude localizate precis, dependenta lor fata de Spartacus Basescu ramane totala. Blaga a pierdut cu brio alegerile in Bucuresti, deci nu poate afisa aroganta unui Mazare. (Se multumeste cu statutul de Mazarin in campanii, ca nu ma pot abtine de la acest joc de cuvinte.) Videanu ar fi pierdut poate si el, daca mai candida, despre Berceanu, ce sa mai vorbim.
feudalismul pesedist, din lac in put
Paradoxal, modelul cel mai avansat din punct de vedere istoric e cel al feudelor pesediste. Cat timp partidul s-a aflat sub puterea carismei lui Ion Iliescu, din masa uriasa de fosti comunisti, impanziti in toata osatura statului, nu s-au detasat decat cativa baroni centrali. Cum Adrian Nastase era exclusiv un produs de partid, au aparut baronii locali, constienti de propria lor forta. Venali si fara coloratura ideologica, baronii PSD isi tin sclavii arondati cu o chinga inca si mai stransa. Ba, pentru delfinul Geoana, cu pretentii de suveran intr-un sistem feudal, situatia s-a dovedit proasta de-a binelea. Indatorat atat baronilor, care aduna votul cu punga de zahar, si mogulilor, care il aduna cu televizorul, sarmanul Geoana nici n-a mai stiut la care sa se duca mai repede acasa cand l-au chemat.

Cristian Tudor Popescu a avut acum cateva zile un editorial profetic. Ca fost angajat al lui Hrebenciuc la Adevarul, CTP tragea un semnal de alarma in legatura cu pericolul in care se afla brandul Hrebenciuc. Porecla Guzganul Rozaliu (“rumen de cat a furat”) vine de la un editorial de pomina al aceluiasi ziarist, iar apelativul “Viorica” a fost folosit de Videanu in noaptea numararii voturilor.

…”principalul rezultat al plangerii pentru furt a PSD sunt daunele grave aduse imaginii de supercampion in “aranjare” de alegeri a marelui partid. Prin acest demers, dl. Hrebenciuc, omul care castiga alegeri pana sa se bage vreun vot in urna, Marele Combinagiu, Guzganul Rozaliu, apare ca Socatele Viorica, oparit de Videanu si ai sai. Pe langa ca da rau la sponsori, pe mine, unul, asta ma mahneste. E pacat sa se piarda un brand adevarat, n-avem prea multe in Romania.”

Doua zile mai tarziu, Hrebenciuc si-a facut praf si bruma de brand care mai ramasese, printr-o aparitie la Sinteza zilei, in care a vorbit de “flacara violet”.
Priviti secventa din emisiunea Sinteza zilei si alaturarea de personaje. Ceea ce mi se pare cu adevarat socant e ca Viorel Hrebenciuc a reusit sa il faca pe Valentin Stan sa para sanatos la cap! Mihai Gadea e curios-intrigat, in timp ce “omul cu laptopul” se uita la Hrebenciuc ca la cineva caruia ii fileaza un file.

Cand am citit titlul interviului din Gandul de acum cateva zile, in care Geoana spunea: “castig zdrobitor in turul 3“, a fost pentru prima data cand mi-a fost mila de el. Nu o spun ironic, ci la modul cel mai serios. Am avut senzatia umana ca un semen, fie el politician, are nevoie de ajutor (in sensul englezesc de “he needs help!”). Nu glumesc.
Mi-am amintit de un puscarias care evadase din inchisoare si se prezentase la OTV cu o punguta de soda. A cerut sa vorbeasca la telefon cu fosta lui sotie, care divortase de el si se recasatorise de mult in strainatate. Femeia avea alta viata, copii, in fine, el era pe punctul de a fi rearestat pentru multi ani. Si totusi ii spunea sigur pe el ca o s-o recucereasca. Publicul OTV se distra copios, probabil, mie mi-a fost extrem de mila de acel nefericit.
Pe Viorel si pe Mircea, doi Lefteri Popescu rupti din comedia Doua loturi de Caragiale, doar Ildiko sau Iliuta Numerologie ar putea sa ii mai consilieze de acum inainte. Sau viceversa. Viceversa!

Degeaba mai ai blog daca nu cenzurezi comentariile. E blogul tau si macar aici sa te simti ca un mic Ceausescu, sa ii trimiti la plimbare pe cei care au alta parere, la pachet cu spamurile pentru Viagra si site-uri porno.

Bizar e ce subiecte ii fac pe unii ziaristi deveniti bloggeri sa iti stearga un comentariu. Trei exemple personale, care imi vin acum in minte:
Pe blogul lui Victor Ciutacu am scris un comentariu ironic dupa dezbaterea Basescu-Geoana, care il cam descumpanise pe omul lui Felix. Comentariul a stat bine mersi o zi, dupa care a fost sters. Alte 423 (!) de comentarii la acelasi articol din partea vizitatorilor trebuie sa fi fost ceva mai putin deranjante, de vreme ce au fost pastrate.
Pe Catalin Tolontan am suficiente motive sa-l admir. Dar asta nu inseamna ca nu are si el teme care il scot din sarite. Am fost uimit sa vad ca-mi sterge un comentariu critic la adresa lui Ion Craciunescu. Fiecare cu slabiciunile si gusturile lui, deh.
In fine, Victor Roncea nu mi-a putut rabda un comentariu la adresa fostului sef al Securitatii, Iulian Vlad. In mare, spuneam ca respectivul e un batranel neobrazat, fara nicio remuscare sau proces de constiinta, care vinde aceeasi sperietoare a pericolului extern de care ne apara doar securistii. Aveam sa aflu ca fluierasem in biserica spunand asa ceva, pentru ca Roncea are o campanie sustinuta de spalare a cadavrului securist. Cu alte cuvinte, dl Roncea poate fi necrutator cu Patapievici sau Tismaneanu, si elogios cu seful Securitatii din 89, in care vede un fel de erou nedreptatit de istorie.

Media

Film

Muzica

Sport

Funny

Spiritualitate

Politica