rss
rss
rss

Oprescu Mos Craciun
Cei prezenti la evenimentul organizat de Primaria Capitalei si Coca-Cola au ramas probabil cu impresia ca la Bucuresti s-a adunat cel mai mare numar de oameni imbracati in Mos Craciun. Realitatea e ca patrunderea in Cartea Recordurilor s-a facut printr-un mic siretlic. In realitatea, cei aproape 4000 de “mosi” din Capitala ar fi fost insuficienti pentru a intrece cei 14.000 de mos craciuni stransi la Sydney si omologati de Guiness World of Records.
Sorin Oprescu
Mica smecherie a fost incadrarea recordului nostru in categoria “mosi care impart cadouri”, voluntarii fiind dotati si cu cate un mic pachetel pe care teoretic l-au si daruit cuiva.
Piata Constitutiei
In rest, ca o impresie personala, extrem de multi dintre cei adunati duminica in piata mi s-au parut oameni necajiti, veniti mai curand sa capete ceva, decat sa imparta daruri.

Asa-mi trebuie, daca m-am luat dupa comunicatul emis de angajatii comunistului ala de Ontanu si m-am infiintat sa vad “spectacolul” nemaivazut oferit de Primaria Sectorului 2, care promitea ca vom vedea o feerie de proiectii video, care vor lumina bezna noptii mai ceva ca la Viena (comparatia le apartine).
Ajuns la fata locului, respectiv parcul Obor, am constatat intr-adevar ca bezna era, dar feeria lipsea.

Bradul lui Ontanu

Geniile din primarie au gasit o modalitate originala de a “impodobi” bradul de Craciun, asezat intre doua ecrane pe care rulau imagini psihedelice cu fulgi de zapada si lumanari. Ce beculete, ce lasere, ce lumini? Nu. Una bucata videoproiector atintit in bezna unui parc in care fusesera stinse si becurile functionale era singura sursa de lumina de la care asteptau sa se intample ceva spectaculos cameramanii de televiziune, fotografii ziarelor si cateva zeci de bucuresteni prostiti de anuntatul program artistic oferit de primarie.
Asa zisul show a avut si un “mastermind”, un roman fugit peste granita si intors cu supranumele de “artistul german Philip Geist”, singurul caruia ii putea da prin cap sa lumineze un brad beznos cu un videoproiector.

Azi e 1 Decembrie, ziua unirii tuturor romanilor. Ziarele si blogurile sunt pline de articole comemorative, demitizante, insufletite de mandrie patriotica sau de complexe si nemultumiri nationale. Nu ma simt in stare sa scriu ceva memorabil pe tema asta in aceasta zi si la aceasta ora. Din jenanta lipsa de inspiratie m-a salvat acest mail, primit acum cateva minute de la Primaria Sectorului 2. Nu mai e nevoie sa scriu nimic, voi reproduce pur si simplu un fragment din mailul care are trecut la subiect: 13.000 portii de fasole si 725 l. de tuica


Pe langa Primaria Sectorului 2 se va servi fasole cu costita si tuica si la urmatoarele corturi amplasate la:
* Circul de Stat,
* Gara de Est,
* Parcul Florilor,
* Parcul Plumbuita,
* Parcul Tolbuhin,
* Parcul Vatra Luminoasa,
* Parcul Floreasca,
* Parcul Lunca Florilor,
* Parcul Motodrom,
* Piata volanta Basarabia,
* Strada Alexandru Paleologu,
* Strada Marcu Armasu intersectie cu str. Logofatul Dan,
* Parcul Tei,
* Strada Nicolae Apostol (Gradinita nr. 215),
* Piata Spaniei,
* Strada Paroseni,
* Strada Peris, - Gradinita nr. 9,
* Bulevardul Chisinau nr. 6 -8 (Complex Miramar),
* Parc Teleajan.

Am incheiat citatul din comunicatul trimis presei de Primaria Sector 2.
In speranta ca informatiile furnizate se vor dovedi utile si fasolea indestulatoare, ce pot sa mai zic? La multi ani, romani, sa va fie de bine!

In preziua alegerilor a iesit pe piata o fumigena atat de aiuritoare incat amatorii de barfe si smenuri politice au avut dificultati in a deslusi cine era de fapt victima si cine castiga de pe urma “scaparii” unui asemenea material pe piata.
Inregistrarea era realizata in timpul unor repetitii facute pentru dezbaterile televizate cu potentialii prim-ministri, care aveau ca scop sa-l pregateasca pe Calin Popescu Tariceanu de infruntarea cu rivalii din PSD si PD-L. Totul se realiza sub supravegherea unor consilieri de imagine straini (probabil celebrii Arthur Finkelstein si Tal Silberstein) dar si a mioriticului Dan Andronic.
In respectiva inregistrare, Bogdan Olteanu il interpreteaza pe Theodor Stolojan, iar Dan Andronic, pe Mircea Geoana.
Dincolo de momentul hilar, destul de compromitator pentru Bogdan Olteanu, care “combate” cu aplomb impotriva coruptului de Relu Fenechiu, coleg de partid in restul timpului, adevarata stire ar fi trebuit sa fie modul in care o echipa de campanie platita sa ajute un candidat, poate face in realitate servicii majore unui contracandidat, furnizand presei materiale demne de “camera ascunsa”, in chiar preziua alegerilor. Inainte de a fi consultant pentru PNL, Dan Andronic i-a fost consilier lui Adrian Nastase, dar isi datoreaza mare parte din celebritate rolului pe care l-a jucat in scandalul Vantu-FNI. Andronic era unul din oamenii de incredere ai lui Sorin Ovidiu Vantu, trecand de partea lui Mihai Iacob, patronul de atunci al Curentului, ziarul care a sustinut o intreaga campanie de dezvaluiri indreptate impotriva fondatorului FNI. Mai mult, presa a speculat ca tanarul (pe atunci) jurnalist n-ar fi tocmai strain de divortul intentat patronului sau de Angelica Vantu.

La doar cateva ore de la izbucnirea scandalului, Dan Andronic a prezentat pe blogul sau o alta inregistrare (se intelege, din arhiva personala), care dovedeste ca materialul fusese editat, pentru a sugera o alta succesiune:

Inainte de orice, sa va spun ca sunt un pachet de nervi. Pe blog imi ruleaza o reclama la PSD venita prin Google Ads. Am solicitat blocarea ei dar, pentru ca tehnic schimbarile mai dureaza, va trebui sa o mai suport cateva ore. Incercati sa o ignorati, daca puteti. Multumesc pentru intelegere.

Si acum, filmul: un agitator de profesie il intampina pe Bombonel cu o scandare draga inimii lui de mic dictator sud-american, inamorat de putere dar refuzat de popor. Scandarea e ca-n epoca de aur: “Stima noastra si mandria, Adrian din Romania!”. Ura, ura, ura! Ovatii si urale, babele asteapta totusi sa vada si ce se da. Singurul nerupt de realitate din sala e, spre rusinea salii, Ion Iliescu.
Urmariti clipul. Ar fi de ras, daca n-ar fi de plans.

Doamneeeelor si dooomnilor, in coltul rosu, senatorul Marius Marinescu aka “Marinescu-Bideu”, in coltul portocaliu, Anca Constantinescu, aka “Ciocu mic, acum noi suntem la putere”. Primul e cunoscut pentru oportunismul cu care a trecut de la secta basesciana, la ereticii lui Felix si pentru capacitatea de a transforma in mahala orice dezbatere la care participa. La plecarea din PD-L a luat cu el si obiectul sanitar care i-a devenit intre timp porecla. Anca Constantinescu e celebra pentru luarile de pozitie care l-ar face sa crape de invidie si pe Vanghelie insusi, dar va fi in Parlament atata timp cat vor exista asfaltari si cat partidul va avea nevoie de bani, deci vesnic.
In toiul “luptei de idei” doamna incearca o miscare marsava, udandu-i pantalonii senatorului astfel incat un neavizat ar fi putut crede ca i-a explodat bideul, dar gentlemanul are din fericire prezenta de spirit si cavalerism, iar totul se incheie cu un “facial” demn de Peter North.
Now, that’s what I call politics!

Dan Voiculescu Felix
CCSB, un institut apropiat de trustul lui Dan Voiculescu a aruncat pe piata un sondaj platit de cumetria PSD-PC cu doar cateva zile inainte de alegeri. E primul sondaj care “masoara” punctual sansele celor mai bine cotati dintre participantii la uninominal. Printre candidatii care ar avea sanse considerabile sa intre in Parlament fara a mai avea emotii la redistribuire (deci cu peste 50%) s-ar numara, conform CCSB: Silviu Prigoana (recordmanul national), Vasile Blaga, Sulfina Barbu, Catalin Croitoru, Ecaterina Andronescu, Bogdan Olteanu, Aura Vasile, Ludovic Orban, Stefan Daniel Pirpiliu, Cristian Petrescu, Elena Udrea, Anca Boagiu, Radu F Alexandru si, cu voia dumneavoastra, ultimul pe lista, platitorul intoxicatiei, Dan Voiculescu. Poate totusi bucurestenii ne vor scapa de un asemenea pocinog si ii vor spune lui Felix un binemeritat ZAT, duminica la urne.

Cel mai potrivit ar fi ca in coltul ecranului sa stea inscriptia “Banal”, dar, de dragul generatiilor viitoare, care vor crapa de curiozitate sa afle cum era tara pe vremea noastra, s-o consemnam:
Intr-un interviu acordat lui Eugen Istodor in Academia Catavencu, generalul….de armata (yeah, right!) Ioan Talpes povesteste cum l-a prins pe ministrul de finante Mihai Tanasescu gata gata sa semneze o ordonanta aducatoare de bani pentru Patriciu. Talpes, un cavaler al dreptatii (aiurea, soldat in alta gasca, gravitand in jurul RAFO, cu Ovidiu Tender, Frank Timis si Marian Iancu printre colegii de vitejie anti-coruptie) ii tot zicea lui Mutulica: nu semna. Si a semnat.
Reporterul intervine in conversatie, amintindu-i ca si el a beneficiat dimpreuna cu Iliescu de banii de campanie daruiti de Patriciu drept rasplata.
Talpes raspunde: “Banii aia dati PSD-ului erau un mizilic. Banii multi i-a luat insusi Nas­tase. Saptezeci de milioane? Cineva a zis saptezeci de milioane?”
Aici transmisiunea se intrerupe, ca profetiile lui Nostradamus care bat ce bat, pana spre 2050 cand se opresc si ele din batut.
Acuma, daca si dezvaluirea asta va sfarsi tot fara ecou, si Arogantul isi va vedea de candidatura la Mizil, nici nu e de mirare. Stilul securistic in care Talpes isi varsa tardiv dezvaluirile sub pavaza cate unui semn de intrebare e destul sa te ingretoseze si sa te asigure ca nimic nu se va alege din asa dezvaluiri, dar dupa cum spuneam, merita consemnata.
Dupa cum remarca foarte la obiect Mircea Marian la Realitatea, in campania asta e pentru prima data cand tema coruptiei aproape a disparut din dezbaterea publica. Ne pregatim de alianta si inca nu stim cu cine, deh.

Urmand o recomandare de pe blogul lui Tolontan, mi-am facut un test privind optiunile politice la alegerile din aceasta toamna. Nu e un test gen Cosmopolitan, e chiar ceva destul de serios, cuprinde 31 de afirmatii desprinse din programele partidelor, cum ar fi “cota unica de 16% ar trebui mentinuta”. Multe sunt mai mult promisiuni electorale decat idei politice, din ciclul “n-ar fi rau sa fie bine si toate lefurile sa se mareasca”, incat m-am temut sa nu rezulte ca sunt fanul lui Geoana. Dar la final, stupoare: in proportie de 67% sunt compatibil cu parerile UDMR.
E drept ca de multa vreme politicienii de la UDMR mi s-au parut mai eficienti decat interlocutorii lor romani, poate pentru ca sunt supusi cel putin unei trieri obiective inainte – fluenta intr-o limba straina (romana) – test pe care l-ar pica multi politicieni “de-ai nostri” cum ar veni. La fel de drept e ca mi-as dori ca anul asta afaceristii lui Verestoy Attila sa ramana nu doar in afara guvernarii, dar daca se poate si in afara Parlamentului, impreuna cu Vadim si Gigi.
Dar sa zicem ca m-as lasa sedus de programul lor de guvernare, mai ramane o problema pentru cand ii voi cauta pe liste: in Berceni nu sunt unguri!
Daca doriti sa va faceti testul, il gasiti aici
Rezultate

Ceausescu de langa noi

Ceausescu e calatorul care merge cu noi clandestin in fiecare autobuz in care se face politica. Pentru cei varstnici, e termenul de comparatie pentru orice le starneste indignarea, dar, ciudat, il stiu si copiii, pentru care e un fel de bunic indepartat, plecat la capsuni, undeva prin Cuba. Nu poti tine legatura cu el prin calculator, dar cat a putut, a trimis si el ceva bani din care, uite, s-au facut metroul, blocuri insuportabile, dar multe si o bucata de autostrada. A, si Casa Poporului!

La fel de straniu e ca in povestile celor care-l stiu doar din alte povesti, Ceausescu e mai demn de luat in serios. Adica arata, daca nu epic, macar asa, ca orice alt sef de stat. Batranii se trag de sireturi cu el. Am vaga banuiala ca puzderia de porecle pe care i le-au inventat (Ceasca, Pingelica, Piticu, Ala Micu, Impuscatu, Odiosu, Nea Nicu… imaginatia populara e inepuizabila) e direct proportionala cu lasitatea de dinainte, adica in spatele fiecarei astfel de porecle e cate o revansa pe care si-o iau pentru cine stie ce act de oportunism de pana la Revolutie.

Marginalizati pe micul ecran

Tot cei varstnici simt de multe ori nevoia sa se mai delimiteze, printr-un fel de “nu ca spun, da’ vreau sa zic”, din care sa intelegem ca il lauda acum, dar “pe vremea lui”, doar ca nu luptau cu arma-n munti de anticomunisti ce erau. Dar de departe cea mai abila miscare retorica a fanilor lui Ceausescu mi se pare falsa polemica, fronda inchipuita. Inainte de orice lauda adusa virtutilor unei dictaturi comuniste sanatoase, ti se va da de inteles ca urmeaza sa se rosteasca un lucru pentru care vorbitorul aproape risca sa fie deportat, ca e un punct de vedere atat de curajos incat asa ceva n-o sa auzi la televiziune sau in ziare (poate doar la Europa Libera, imi vine sa zic!). Daca mai esti si tanar, ce mai, e aproape un act initiatic, urmeaza sa afli ceva ce pana la varsta asta ti s-a ascuns, un tabu cu femei dezbracate, sau cam asa ceva.
In realitate, Ceausescu a castigat bine mersi batalia mediatica, iar adulatorii lui oportunisti de pe timpuri sunt cei care isi propaga masiv mesajul prin presa “mainstream”, ba mai mult, daca atunci fusese doar o casatorie din interes, au ajuns acum sa-l iubeasca sincer, pentru ca nu strica nimanui sa se puna bine cu propria lui constiinta, chiar daca pentru asta mai trebuie cosmetizat putin adevarul istoric, prin mai toate punctele esentiale


Intrebarea pe care mi-o pun cand sunt invitat sa il regret pe Ceausescu e de ce ar trebui sa-l regret pe el si nu pe cei peste o mie de tineri, cam de varsta mea de acum, care au murit la Revolutie? Pe ei de ce nu-i regreta nimeni? Doar pentru ca au avut multi dintre ei un curaj atat de nebun incat ne crapa (sau ar trebui sa ne crape) obrazul pentru fiecare lasitate a noastra de ieri si de azi? Doar pentru ca ne e greu sa le iertam cat de mici ne fac sa parem, problema lor ramane exclusiv in grija rudelor de gradul intai?

Sigur, mi se va spune ca majoritatea zdrobitoare a victimelor Revolutiei e inregistrata dupa capturarea lui Ceausescu, in haosul orchestrat de gruparea lui Iliescu. Statistic, lucrurile asa stau, dar cel putin de cei de la Timisoara – impuscati, apoi sustrasi de la morga, incinerati in Bucuresti si aruncati sub forma de cenusa in canalizarea orasului – Ceausescu era perfect la curent, pentru luarea deciziei de reprimare a manifestatiilor exista stenograme. Vorbim de dovezi cu valoare juridica, nu mai poate fi adusa in discutie paranoia unui conducator rupt de realitate de minciunile “curtenilor”, care l-ar face iresponsabil.

In apararea tiranicidului

In plus, pentru cei care n-au cunoscut regimul, simplul fapt ca grupul de complotisti sustinuti de Moscova a avut nevoie de o baie de sange pentru a prelua puterea vorbeste despre natura dictaturii lui Ceausescu. Cand intreaga populatie devine captiva intr-o stransoare din care nu mai poate scapa decat cu pretul vietii, in cazul uciderii “faptuitorului”, n-ar trebui sa intervina o prescriptie similara crimei savarsite in legitima aparare?
Tiranicidul e singura pedeapsa capitala pe care o sustin. In cazul tuturor celorlalte exista mereu perspectiva inspaimantatoare de a fi executat un nevinovat (chiar si in America zilelor noastre, 7% dintre cei condamnati la moarte pentru diverse delicte se dovedesc a fi fost nevinovati, victime ale unor erori judiciare “regretabile”). In cazul tiranilor, fireste, nu e cazul, fapta se petrece “in vazul tuturor”.
Ce e mai important, e ca tiranii stiu din clipa in care devin “demni” de a purta acest nume, ca nu pot avea alt sfarsit. E motivul pentru care se acopera de legi care le fac juridic imposibila inlaturarea pe cale pasnica si se inconjoara de o garda pretoriana dispusa la a-si apara prin brutalitate privilegiile si complicitatile.
Toti muritorii stiu diferenta dintre bine si rau, cel putin in linii mari, sa nu ne lasam adormiti de sofistica, si toti tiranii stiu in sinea lor ca atacand libertatea de constiinta a supusilor, le taie acestora una din puntile catre Dumnezeu, caci omul nu se poate prezenta “in fata zeilor sai” altfel decat liber. Orice manipulare care isi propune glorificarea unui dictatori in mintile unei populatii captive, dupa tiparele experimentului Pitesti, merge in directia zeificarii conducatorului. Formula “cultul personalitatii” e, de altfel, suficient de limpede prin incarcatura ei religioasa. Ca dictatorii se intampla sa fie intr-atat de primitivi incat nu pot lega punctele unui asemenea rationament unul de altul nici nu conteaza. Pot fi, spiritualiceste, la nivelul totemismului, in clipa in care incearca sa se substituie unei zeitati si isi pun in cap sa isi transforme cetatenii in adoratori, pur si simplu stiu in ce s-au bagat si ca nu pot scapa cu viata decat ducand mecanismul la paroxism, lasand eventual decontul varsarii de sange pe seama urmasilor.

Trei logici

Martirii Revolutiei se conduc dupa logica sacrului, pe care il redescopera cu disperare si extaz. Dictonul “vom muri si vom fi liberi” e aproape biblic, unde altundeva mai exista o dezvaluire mai terifianta decat “Veti cunoaste adevarul, si adevarul va va face liberi”? Nici n-au mai existat in acele zile cereri negociabile, cuantificabile in lucruri pamantesti. Se murea pentru idei, derizoriul a fost strecurat in ecuatie abia mult mai tarziu, de-asta termenul de martir e unul cat se poate de precis. Erau zile pentru care merita sa traiesti, in care se murea pentru ca altfel nu se mai putea trai.
Conspiratorii aveau logica lui Pilat, mai putin dilemele personajului. Logica puterii si a fortei. Calcul si spectacol sangeros pentru mase. Punand in scena un proces stalinist, si-au asumat rolul de calai pentru ca le era cel mai apropiat de profilul psihologic. Ca erau din cu totul alta lume decat cei din logica sacrului o dovedeste alegerea zilei de Craciun pentru lichidarea unui capturat ascuns trei zile de ochii unui popor trecut intre timp prin toate spaimele. (Daca au existat sau nu teroristi in combinezoane negre e iarasi destul de putin important, pe cei care au terorizat populatia orchestrand diversiunea prin televiziune i-a vazut toata tara, deci teroristii au existat fara niciun dubiu.) Ignoranta cea mai crasa a spiritului religios, daca nu demonism cu buna stiinta, asta doar Gelu Voican o poate sti.
In fine, undeva intre cei doi poli amintiti se afla o a treia categorie: masa, multimile de umplutura si spectatorii fideli ai micului ecran, actionand dupa logica gloatei.

Atunci si acum

Sa fim cinstiti cu noi ca popor. Ar fi fost mai onorant pentru noi daca sotii Ceausescu ar fi sfarsit linsati de multimea care asedia Comitetul Central, eventual filmati de operatorul Adrian Sarbu, si nu langa un zid din Targoviste, in fata unui pluton de executie?
Eu unul m-am bucurat atunci la cot cu toata gloata si am cantat “Ole, ole” ca la un meci de fotbal, chiar daca dupa o vreme (cam dupa vreo trei luni Octavian Paler a rostit public primele indoieli) chiar si cei din randul calailor au devenit dilematici. Pentru lichidarea lui Ceausescu n-o sa-i acuz niciodata, dar pentru cei o mie de morti din zilele diversiunii, da. Pentru aceia isi impart responsabilitatea cu el.
De regretat, ii regret doar pe ei.

Media

Film

Muzica

Sport

Funny

Spiritualitate

Politica