rss
rss
rss

Surse din piata vorbesc de o eventuala preluare a filialei Cluj de catre Geoana in persoana. Ei bine, stiu ele sursele ce stiu, da nu foarte precis. Pot sa confirm: gradinita 43 cu program prelungit din Cluj i-a facut o oferta ferma lui Mircea Geoana, singurul capabil sa o redreseze si sa aduca o strategie coerenta si o viziune matura pentru grupa mica si mijlocie. Sursele noastre au mai dezvaluit si ca dl Geoana le-a castigat increderea viitorilor alegatori din Cluj promitandu-le un trenulet suspendat marca Oprescu.

Adrian Nastase si-a dojenit colegii de partid ca au fost cam moi in problema anticoruptiei, indemnandu-i sa fie mai incisivi pe aceasta tema in public. Celor care se mira de tupeul nepotului matusii Tamara, pe motiv ca n-ar fi cel mai indicat din partid sa vorbeasca, le dezvaluim cum au stat de fapt lucrurile:
Nastase era in lift cu Hrebenciuc si cativa colegi. Mitrea apasa pe butonul etajului la care are loc sedinta de partid. Imbracat in pantaloni scurti si camasa hawaiana, Radu Mazare se strecoara in ultima clipa printre usi, scuzandu-se pentru intarziere. Urmeaza cateva clipe de tacere stanjenitoare. Serban Mihailescu se intoarce catre Adrian Nastase, care isi aranjeaza in oglinda nodul cravatei roz, si ii spune cu glas ragusit: “hai, sefu, ce naiba, preia mata “chestiunea” asta cu anticoruptia, ca noua ne e rusine!”

Dupa ce Sorin Oprescu a castigat alegerile exclusiv datorita unei campanii de lansare excelent orchestrate, “structurile” sunt acum in cautarea celui dispus sa interpreteze si anul viitor un rol similar pentru alegerile prezidentiale. Cum variantele cu Mugur Isarescu sau Ion Tiriac par mai curand supe reincalzite, in fruntea plutonului cu independenti s-a pozitionat primarul Sibiului, Klaus Johannis, care ar urma sa se lase induplecat de rugamintile de a candida in cele din urma.
Klaus Johannis
Deocamdata, Johannis merge pe strategia Negoita, se impaca bine cu toate partidele si cu toate ziarele si evita bataliile sau dezbaterile politice de orice fel, lucru care i-a asigurat realegerea fara emotii. Dar spre deosebire de primarul sectorului 3, Klaus Johannis nu refuza pur si simplu temele politice, preferand raspunsuri mult mai abile si mai lunecoase.
Daca Johannis isi va manifesta ceva mai apasat interesul pentru politica de la Bucuresti, macar cat sa devina o figura recognoscibila si de alegatorul obisnuit din Faurei sau Videle, primarul din Sibiu ar deveni o optiune serioasa pentru alegatorii care i-ar ura fericiti “vant bun din pupa!” lui Basescu, daca alternativele n-ar fi infioratoare.

Am mare incredere in independentul Oprescu si in echipa lui. Si vamesii lui Blaga ar fi putut pradui ce mai e de praduit prin Bucuresti, da parca intr-un doctor am mai mare incredere in directia asta. Un articol din Evenimentul zilei ne prezinta si cativa dintre colaboratorii care au primit pe mana directiile banoase ale Capitalei. Fauna anticipabila de baieti descurcareti care se cunosc cu toata lumea, in fine, nu insist. Unul dintre ei, un tanar cu gusa cat Jay Leno, mi-a placut insa. Ambitiosul si-a botezat una din firme Mason Brothers Investment si a recunoscut tantos ca e mason, da nu ca toti fraierii intr-o loje acolo. Nu, e initiat si-n ritul scotian si-n ritul de York. Si daca ar fi existat si un MBA cu sortulet probabil ca si-l lua si p-ala.
Acuma, nu ca ma asteptam eu ca masonii romani de azi sa fie cine stie ce Balcescu sau Kogalniceanu, da atata toparlanie n-am mai vazut de pe vremea daciilor inmatriculate cu B-01-SRI sau B-69-SPP. Ar trebui sa se inteleaga de minune cu purtatorii de lanturi de aur care vin cu cate ceva la semnat pentru un teren prin primarie. Merita gradul 33!

Poate mi-a ramas mie in minte scena spritului lui Becali cu Basescu, dar poza asta mi se pare mai amuzanta decat sloganul cu “Incercati si cu o femeie!”. La urma urmei, din moment ce atatia candidati au oferit alegatorilor mici, de ce nu am incerca si cu un tandem parca iesit de la o bere.

Pentru ca nu mai poate trece Dunarea innot ca sa-si impresioneze fufa, Petre Roman s-a gandit la o manevra care sa aiba loc pe scena politica. Si cum Forta Democrata n-a fost suficienta pentru a trece nici macar pragul de 1%, d-apai cel electoral, iar ideea unui partid al pensionarilor s-a stins si ea neimpartasita si fara lumanare, Petre Roman a avut o idee geniala. Ce-ar fi daca ar fi din nou presedintele Partidului Democrat? Cel cu multe multe procente, disparut in fuziunea cu stolojenii.

O idee de tot rasul, ca si zbaterile lui Adrian Nastase de a reveni in fruntea PSD, pe care l-a pierdut, ca si Roman, prin vot democratic. La cat de procesoman e Valentin, mezinul ceausestilor, n-ar fi exclus sa-l vedem si pe acesta reclamand numele de PCR, ca precursor al FSN si al celor doua partide amintite, pentru ca dreptul de proprietate e imprescriptibil.

Of, daca ar fi plecat ei urechea macar la Fratii Petreus, ar fi aflat cum e cu intelepciunea populara, cea care spune: “Care frunza pica jos nu mai urca unde-o fost, / Care frunza pica-n vale nu mai urca pe stalpare” . Cu alte cuvinte, liderul de la groapa nu se mai intoarce.

Cand, inainte de a te adresa Parlamentului Romaniei, soliciti sa ti se aseze sub pantofi un scaunel de 20 cm de pe care sa iti rostesti vibrantul discurs, trebuie sa fi adunat in tine vreo 4-5 decenii de frustrare si anticipare a unei revanse in stil mare.

 

Din pacate pentru Franta, Sarko nu e decat un fustangiu politic a carui agenda personala dupa instalarea la Elysee a avut ca prim punct SCHIMBAREA. Schimbarea nevestei, cu una mai tanara si mai performanta. Cel putin, inainte de a da la schimb sotia de-o viata pe-o pipita de-o vara, Petre Roman a facut cat s-a priceput in materie de guvernare.


Pe Adrian Nastase l-am socotit vulgar pentru lepadarea de orice ideologie in favoarea capatuielii fara perdea, dar, prin comparatie, tot ii mai pot gasi scuze. Cand politica e coborata intre cumetrii si matusi, parca vezi un personaj al lui Pintilie scuzandu-se ca are doi copii acasa.

Dar Sarkozy? El joaca in aceeasi liga doctrinara cu Viorel Lis, primar in urma castigarii unui concurs de imprejurari, a carui singura fapta memorabila ramane pricopsirea cu o juna care povesteste tabloidelor cum ii place iubaretului sa fie masat cu ulei.

La data cand devenea aparent principala grija a presedintelui Francez, Carla Bruni nu ii ratase in carnetel decat pe Adi Mutu si pe Poponet. Fusesera in schimb bifati Mick Jagger, cativa domni generosi, intre care si Donald Trump, un fost prim-ministru francez si multi altii, intr-o insiruire care ar face-o sa crape de invidie si pe Laura Andresan. Pe visatorul Eric Clapton il aruncase in depresie, in timp ce pe alti trei ii despartise de nevestele lor. Magnific! Sau, cum remarca inspirat un cotidian american, “cand fosta iubita a lui Mick Jagger ajunge prima doamna a Frantei, simti ca imbatranesti”.

E treaba francezilor daca mai asteapta ceva de la un presedinte imatur si ridicol, oricum ei s-au consacrat in istorie prin cautionarea tuturor naivitatilor si utopiilor imaginabile. Banuiala mea e ca in afara de tiribombe, micul Napoleon nici nu va mai avea ce oferi. Discursul de la Bucuresti a fost o mostra de superficialitate in care i se complac pana si consilierii. Cu locuri comune, pasoptisme si patetisme goale, n-a ratat nici macar pomenirea sustinerii intereselor romanesti la Marea Neagra (o bizarerie presupusa a fi piatra de hotar a politicii externe a unui alt lautar in materie, Traian Basescu, pe care consilierii lui Sarkozy or fi cules-o frunzarind gazetele de la Bucuresti).

Daca tot a coborat politica in budoar si Franta-n mahalaua tabloida, Sarkozy merita drept caracterizare doar vorbele aruncate peste gard cu ciuda de fosta sotie: Nicolas e un penibil care nu e in stare sa-si iubeasca nici macar copiii, daramite o femeie. Cat despre “restaurarea unei mari natiuni”… ca si-n amor, cu cat mai mari vorbele, cu atat mai mari deceptiile.

N-AM VRUT SA MA UIT la congresul PC transmis de una din Antenele lui Voiculescu. Nici nu ma gandeam ca o sa scriu despre asa ceva. “Care partid?! Care congres?” mi se pareau intrebari mai de bun simt. Involuntar cand am nimerit peste transmisiunea respectiva mi-am zis: “ce plicticosenie! Saracii angajati din Intact au n-au chef trebuie sa ii dea pe dinozaurii astia mestecand platitudini.” Ei bine, m-am inselat. Dan Ioan Popescu, Dan Voiculescu, Popescu “Piedone” & Co au ramas dinozauri dar circul de la congres a facut toti banii. Am ras si m-am binedispus pentru toata duminica.

Pe scurt, a fost ales mostenitorul tronului inalt cat cele doua procente jerpelite ale partidului, in persoana favoritei sefului, Daniela Popa. Rival, Florin Anghel, calare deja pe salteaua cu bani a Consiliului Judetean Prahova. Dupa numaratoare, niciunul dintre candidati nu avea majoritate, dar Felix renunta la turul doi si il pune pe cel de pe locul trei sa anunte cui ii doneaza voturile. Respectivul e docil si in sala rabufneste un cor de huiduieli.

In momentele cheie, sunetul a fost oprit pe Antena si acoperit grijuliu de comentariul din studio. Nu-i nimic, am putut sa ma distrez mai departe pe Realitatea care jubila sa vada mahalaua.


“Castigatoarea” (care, potrivit ciudatului sistem de vot al PC(R) a avut mai multe voturi impotriva decat pentru) parea timorata si socata, in vreme ce Felix zbiera efectiv la ea sa se opreasca din discurs pentru a-i putea anunta de la microfon pe contestatari sa paraseasca sala. Ceea ce s-a si intamplat. Sarmana Daniela Popa a spus cateva vorbe in fata unei sali golite pe trei sferturi, nu inainte ca majoritatea sa se buluceasca la usi scandand : “Rusine, rusine!”.

Per total, punerea in scena a semanat leit cu una dintre emisiunile cu care Antena facea chiar audienta, “Ciao Darwin” in care publicul tocmit (nici cei din sala nu cred sa fi intrat in PC dezinteresati) intra in adevarate crize de isterie scandand pentru sau impotriva unei teme date (blonde vs brunete, stelisti vs rapidisti, neveste vs amante, samd).

Daca vreti sa va distrati in continuare, puteti citi articolul hilar din Jurnalul National in care oamenii de casa ai lui Felix relateaza triumfalist subiectul. Relatari mult mai realiste veti gasi in Cotidianul, care vorbeste de “impunerea dictatoriala a lui Voiculescu”, sau in Evenimentul zilei unde “alegerile din partidul lui Caragiale” sunt tratate in cheie comica: “Luati partidul de pe mine, ca-l omor” .

“Rebelul” Mircea Badea, acest neobosit luptator pentru adevar, savuros cand e vorba de dusmanii patronului, si-a aratat si el slugarnicia adoptand politica strutului: n-a suflat o vorba despre subiect toata emisiunea si a ocolit articolele de prima pagina din toate ziarele care abordau subiectul. Ca sa-l citez: “bravo, deontologule!”

GEOANA A GASIT solutia prin care PSD sa castige atentia si voturile tinerilor: pitipoancele. Ne scuzati, “amazoanele”, dupa exprimarea celei mai agere minti din partidul lui Iliescu. De o vreme, sotul Mihaelei Geoana a fost vazut la brat (in interes politic-strategic!) cu o bunaciune, pe numele ei Magda Bistriceanu.

Despre existenta ei am aflat de pe blogul unui jurnalist de la Cotidianul (Cristian Sutu), de unde e preluata si imaginea alaturata.

Nu stim ce poate amazoana respectiva, dupa toate aparentele, poate destul de multe, dar aspiratiile ei sunt mai mari si decat ale Elenei Udrea. Nici mai mult nici mai putin decat Primaria Bucurestiului.

Prin aceasta infuzie de pasarici, Prostanacul spera sa intre in “tendinte” si sa nu mai ramana si anul acesta repetentul clasei politice, tinand cont ca PD-ul o poate trimite la pictoriale pe “blonda de la Cotroceni” si a impins-o deja in Parlamentul UE pe forta Miss Romania, Roberta Anastase; unde mai pui ca pana si pensionarii din PRM au rupt gura targului (ma rog, a mahalalei) cu tatuajele si buricul Oanei Zavoranu.

Dar pentru neutralizarea acestora din urma, Geoana a pregatit din timp o lovitura pe piata transferurilor, aducand-o in partid pe karatista Lia Olguta Vasilescu. E o schema care te obliga sa-i remarci instinctul politic al lui Geoana care s-a prins se pare ca pe aceasta nisa, s-o numim ornitologica, politicienii au de infruntat concurenta crunta a fotbalistilor si progeniturilor din Top 300, si ei posesori de masini puternice, bani si vile.

Totusi, o farama de intelepciune batraneasca ne indeamna sa-l linistim pe “strateg” ca nu e nimic nou sub soare. Cu sau fara strategiile lui infantile, de cand e lumea si pamantul astfel de femei au roit pe unde-au fost banii, prin urmare aparitia lor langa “stapanii conturilor” din PSD era o chestiune de timp.


POT SPUNE ca am vazut luminita de la capatul tranzitiei. Pentru mine, cei aproximativ 60 de ani de cand “ei” ne conduc s-au lamurit intr-o clipa, printr-o singura intrebare (si aia retorica) a unui batran al carui nume nici macar nu-l cunosc. Poate asa si trebuie, ca intelepciunea romaneasca sa ramana anonima ca folclorul. Paradoxul e ca in aceasta tara speranta nu e pierduta tocmai atata timp cat vom mai avea oameni cu atata spirit incat sa inventeze ziceri atat de deznadajduite ca aceea pe care vreau s-o evoc. Aici nu e vorba de resemnare. Rezistenta tocmai de-aici incepe, din clipa in care ne-am lamurit pe deplin cum arata cei pe care altminteri ar fi cam absurd sa pariem ca-i vom mai invinge.


Intamplarea are loc in plina era Nastase. Arogantul, care acum ne face complice cu ochiul de pe un blog, lipise cu fata de podea societatea romaneasca si-i statea (vorba lui Vanghelie) cu genunchiul pe grumaz. Orice post de televiziune ai fi deschis ai fi dat peste o taiere de panglica, peste o stire despre belsugul care urma sa ne nauceasca din clipa-n clipa. Partidele – cu liderii lor santajabili sau cumparabili – faceau figuratie ca Monica Barladeanu la Hollywood. Despre proteste nici nu putea fi vorba. In fine, societatea civila isi aratase statutul de farsa publica.

Cand pe un post oarecare, intr-o emisiune de medie audienta, un invitat scapa informatia ca in ziua X se va organiza un protest fata de blocarea accesului la dosarele Securitatii prin scamatorii parlamentare. Nu m-am gandit ca o sa fie rasturnat regimul sud-american al lui Nastase, dar recunosc ca am fost entuziasmat de ideea unui miting care oricum nu ar fi incaput in buletinele de stiri ale televiziunilor.

Forma de protest aleasa de organizator (in principal Alianta Civica, sustinuta de personalitati din GDS) a fost aceea inedita a unui lant viu in jurul Casei Poporului.

De nerabdare, am ajuns la fata locului la prima ora si….stupoare. In fata mastodontului de beton cateva autocare de tineri care pareau mai curand preocupati de celulare, meciuri/farduri decat de politica sau deconspirari, stateau grupati si disciplinati. In maini, pancarte fabricate dupa acelasi model, dar cu diferite texte tiparite pe ele. M-am apropiat sa vad ce scrie pe ele si nu mi-a venit sa cred ochilor. Erau texte demne de Urmuz in care eram anuntati ca PSD sprijina protestul (primul partid de guvernamant din istorie care se asocia unui protest de strada!) si vrea deconspirarea securistilor.

N-are rost sa mai spun cata greata mi-a produs o asemenea manevra absurda, scornita probabil de mintea unui strateg ca Vasile Dancu. De ce era nevoie de o asemenea diversiune? Ar fi fost vreunul din pedeseristi mai saraci daca o mana de oameni erau lasati sa protesteze fara ca Vanghelie si Ontanu sa aduca pseudo-protestatari cu autobuzele “sa-si exprime adeziunea”? (asta se intamplase) Un gest absurd care vorbea doar despre gena totalitara a acestui partid, imposibil de acoperit de toata spoiala evropeneasca.

Am dat sa plec plin de lehamite, cand intr-o latura a cladirii ii gasesc adunati pe cei veniti cu adevarat pentru protestul anuntat. Erau o mana de oameni, in comparatie cu angajatii descinsi din autobuze. Cum arata o putere care se putea speria de o asemenea opozitie?! O mana de pensionari, cativa tineri, imbracati modest, vorbeau politicos si destul de incet. M-am bucurat ca inca mai exista asemenea oameni, asa cum te bucuri de fiecare data intr-un autobuz care merge la periferie in care intalnesti un gest de bun-simt sau buna crestere din partea unui calator.

Ca moral, aratam ca o armata dotata cu polonice si facalete, chemata sa infrunte o divizie de infanterie. Nu se mai comenta nimic altceva decat surprinzatoarea strategie a pesedistilor de a se alatura unui protest care ii viza, coplesindu-l numeric cu mercenari, pentru a-l confisca sau cel putin pentru a semana confuzie. Asemanarea cu Revolutia e destul de izbitoare, nu?

Ei bine, in acea atmosfera, unul dintre batrani a oftat cu voce tare:
“ASTA E, DOMNE…..CAND AU FACUT ASTIA CEVA SA NU-TI FIE SCARBA ?!”

Seara, la stiri, jurnalele au preluat cum era de asteptat diversiunea si au pedalat pe ea. Dar deja nu mai conta. Vorbele acelui batran ma imunizasera.

Repet, a nu se confunda o asemenea zicere mucalita cu resemnarea. Orice forma de rezistenta impotriva acestui sistem trebuie sa inceapa de aici.

Eu unul pot sa ma uit linistit la dezbateri in care ii vad invitati, sa citesc despre un nou act de coruptie, sau de o noua samavolnicie. Ba chiar pot spune ca reactia amintita e de-acum ca un turnesol pentru a-i recunoaste. Abia cand “ei” fac ceva care nu va produce reactia respectiva ar trebui sa va ingrijorati: Sigur nu ati aflat inca suficient!

Pagina 44 of 44« Prima...102030...4041424344

Media

Film

Muzica

Sport

Funny

Spiritualitate

Politica