rss
rss
rss

Fabuloasa ceremonie de inaugurare a Jocurilor Olimpice de la Beijing a fost umbrita de un amanunt dezvaluit de Sky News. Focul de artificii atat de spectaculos a fost doar in parte o transmisiune live de televiziune. Secventa in care artificiile formeaza conturul unor uriase labe de urias care pare ca paseste din Piata Tienanmen, pentru a ajunge in stadionul in forma de cuib de pasare a fost fictiune pura. Secventa de realitate virtuala, creata in cateva luni, simula filmarea tremurata dintr-un elicopter si a fost inserata in timpul transmisiunii in direct, fara sa poata fi sesizata ca fiind o animatie.

Dincolo de acest siretlic comunist, operatiunea de PR a oligarhilor de la Beijing a dat roade. S-au cheltuit pana acum 40 de miliarde de euro, dar efectul scontat a fost atins. Intreaga lume a fost uluita de ce a vazut, in cadrul unei etalari de disciplina si fast care i-ar fi facut sa crape de invidie pe Kim Ir Sen sau pe Ceausescu.

 

Da, dupa cum se poate vedea si din urmatoarele imagini, Gigi Becali e incomparabil mai bun!

Pentru cei care au deschis blogurile mai tarziu, Michel Platini e cel mai mare fotbalist din istoria Frantei, pentru care a participat la trei turnee finale de Cupa Mondiala (1972, 1982 si 1986), atingand semifinalele competitiei de doua ori consecutiv. La Campionatul European a participat o singura data, reusind sa castige trofeul cu “les bleus”. La acel turneu a reusit si recordul de goluri marcate vreodata la un turneu final, 9. Cu Juventus a castigat de doua ori Cupa Cupelor, o data Supercupa Europei si numeroase alte trofee.
Actualmente e presedintele UEFA, functie, incomparabila, cum bine remarca Becali cu aceea de patron de club.

4-4-2, verticalizari, volante. Sa le discute cine se pricepe la fotbal. Eu sunt doar suporter. Suporterii nu trebuie sa se priceapa la fotbal. Ei trebuie sa suporte. Si eu nu mai suport. Nu antrenorii sunt problema cea mare a Ligii I, ci platitudinea fara speranta a jucatorilor. Daca unii dintre ei mai pot nimeri un sut in minge care sa nu ia la tinta tribunele sau stalpul nocturnei, nu mai exista lideri de generatie, jucatori atat de exuberanti in teren incat sa nu te poti supara pe ei nici cand sunt culesi din carciumi rupti de beti. Jucatori creativi, daca nu mereu, macar sclipitori simpatici care sa nu te adoarma. Fotbalisti pentru care stratosfera sa nu se termine cu o fata de pagina 5 si cu o masina decapotabila. Stiu ca juniorilor din tara nu le-a dat nimeni vestea ca ar trebui sa-si fixeze si alte orizonturi decat cele enuntate anterior, ca pentru ei in curand Hagi va fi amintit ca „antrenorul umilit de Gigi cel Smecher” si ca pentru unii straini mai de isprava n-avem bani. Dar continui sa sper. Ca in viitoarea campanie de achizitii a clubului va intra si un jucator care (daca nu sa ma entuziasmeze, macar) sa ma faca sa zambesc privind un meci.

(Muzica: Dire Straits – Walk of Life)

Iata vine-acum etapa nu stiu care,
E framantare multa in Giulesti,
Astazi din nou e mare sarbatoare,
Joaca Rapidul nostru in Bucuresti.
Cu mic cu mare, toti in tribune,
Sa fim alaturi de baieti,
Sa vada bine o lume:
Ca avem in pieptul nostru sapte vieti.

Mama, nu te supara, te rog,
Fug acum ca un bolid,
Si ma duc si eu:
Sa strig HAI RAPID !
Sa strig HAI RAPID !

Am tot ce-mi trebuie, am sosete,
Am jambiere si tricou visiniu,
Am cravata, banderola scrisa,
Am cipilica si fular fistichiu!
Imi iau trompeta, imi iau talanga,
Am repertoriu f f f bogat
Si vom canta cu totii
Tot ce meci de meci din plin am repetat.

Mama, dac-ai stii ce bine e,
In tribuna nu mai sunt timid
Sunt prezent si eu,
Sa strig HAI RAPID !
Sa strig HAI RAPID !

In tribun’ a doua se aduna
Toti rapidistii ce s-au pregatit
Sa strige iarasi impreuna:
Iubirea noastra-i fara de sfarsit!
Caci la victorii, la infrangeri,
Noi niciodata nu te-om parasi.
Se stie bine, de-o viata,
Orice-ar fi, RAPID, noi mereu te vom iubi!

Mama, tine minte un secret:

Din Giulesti pana-n Madrid,
Nu-i echipa, nu-i,
Buna ca Rapid!
Si strig HAI RAPID!
HAI RAPID!


(pe versuri de Adrian Paunescu)

Suntem peste tot acasa,
Portile ni se deschid,
Nu-i echipa mai frumoasa
Si iubita ca Rapid.

Rapid, Rapid,
Lupta daca ne iubesti,
Rapid, Rapid,
Haide, hai Rapid Giulesti!

Inima ce-n piept ne bate,
La nevoie, e un tun
Pentr-o singura dreptate:
Sa invinga cel mai bun.

Rapid, Rapid,
Lupta daca ne iubesti,
Rapid, Rapid,
Haide, hai Rapid Giulesti!

Nu va dati batuti o clipa,
Invatati acest refren,
Inmul nostru de echipa:
"Glasul rotilor de tren"!

Rapid, Rapid,
Lupta daca ne iubesti,
Rapid, Rapid,
Haide, hai Rapid Giulesti!


Steaua si Dinamo sunt un caz tipic de rescriere a istoriei si un exemplu ca spalarea creierelor a dat rezultate. Nu am nimic cu cei care sustin dezinteresat aceste echipe, chiar daca cei mai multi o fac din oportunismul si comoditatea de a tine cu cel mai tare la un moment dat. De altfel, sunt echipele cu cei mai multi suporteri de conjunctura.


Vreau sa vorbesc despre ele nu din fanatism pentru alta echipa ci pentru ca mi se par exemple flagrante de falsificare a istoriei.
Scopul infiintarii celor doua cluburi ale regimului comunist in Romania a fost acela de a arata ca intre tara noastra, proaspat anexata de blocul sovietic si “fratele mai mare”, URSS, exista legaturi “trainice”. “Masele” si-au insusit aceasta aluzie mai bine decat ar fi putut spera ocupantul sovietic si au inceput cu timpul chiar sa iubeasca sincer bocancul care le strivea. Ma rog, in cazul de fata, echipele purtatoare de bocanc.
prima sigla a clubului Steaua
Minciuna cea mai draga a laudatorilor acestor corpuri straine din fotbalul romanesc e ca istoria sportiva incepe cu ei, respectiv ca aceste cluburi au adus glorie tarii. De doua ori fals.
In primul rand, in Romania exista o miscare fotbalistica efervescenta inainte de al doilea razboi mondial. Cel putin la data infiintarii celor doua grupari exista nu numai un campionat cu traditie dar si ligi inferioare. Infiintarea Stelei si, anul viitor, a lui Dinamo direct in prima divizie constituie un pacat originar si o incalcare limpede a regulilor jocului. Imaginati-va ca ati infiinta acum un club de fotbal pe care ati cere sa il inscrieti direct in Liga Campionilor! Inca de la bun inceput se dadea semnalul ca nu avem de-a face cu simple echipe de fotbal ci cu echipele sistemului.

Anul 1947, anul in care era infiintat Asociatia Sportiva a Armatei (viitoarea Steaua – nume pe care l-a primit abia in 1961) e unul dintre cei mai nefasti ani din istoria Romaniei. Cam care era atmosfera in tara?
In februarie 1947, Consiliul de Ministri il proclama pe Stalin cetatean de onoare al Romaniei; Partidul National Taranist era desfiintat in urma unei inscenari comuniste, iar liderul sau Iuliu Maniu era condamnat la moarte si executat in acelasi an in care Regele Mihai era obligat sa abdice.
Asocierea numelui Stelei cu cel al armatei e o manipulare grosolana, care dorea sa alipeasca aceasta echipa de un element propriu natiunii. De altfel, nicaieri in lumea libera nu exista echipe ale armatei sau ale politiei, aceasta fiind o absurditate cum ar fi existenta unei echipe a Guvernului sau a altor institutii ale statului. In anul 1947 trebuie retinut ca era vorba in fapt de o armata de ocupatie. Conducatorii militari care dusesera greul razboaielor fusesera asasinati sau marginalizati sub pretextul colaborarii cu aliatul german, locul lor la comnda fiind luat de membrii diviziei Tudor Vladimirescu. Acestia erau comunisti slab instruiti din punct de vedere militar dar indoctrinati prin stagii de pregatire la Moscova, multi alogeni, veniti literalmente pe tancurile sovietice in tara. Oricum, in acel an si aproape un deceniu dupa, in tara ultimul cuvant il avea o alta armata, armata rosie, care ocupase tara si isi impusese un guvern-marioneta.

Ca si Dinamo, Steaua are si ea surate in tari din fosta Uniune Sovietica si imprejurimi, gen TSKA Sofia sau TSKA Moscova, de asemenea, club al armatei.
Ca Steaua era de fapt un club care avea mai multe in comun cu armata rosie decat cu armata romana o dovedesc primele sale sigle, pe care sta la loc de cinste steaua rosie in cinci colturi de pe caschetele si tancurile sovietice. Abia in anii 60 aceasta stea va fi schimbata cu una de culoare galbena care sa induca ideea de patriotism, iar dupa Revolutie, steaua bolsevica avea sa fie denumita cu tupeu ca fiind „steaua crestina” de catre analfabetul care a devenit patronul clubului.

Primele sigle ale clubului Steaua poarta nu doar steaua in cinci colturi ci si steagul rosu sau cununa cu spice din heraldica bolsevica.
Tot rosul comunist e culoarea de baza si pentru Dinamo. Putini isi mai aduc aminte acum ca pana in 1989 si pe sigla clubului din Stefan cel Mare a figurat la loc de cinste o stea rosie in cinci colturi, ingalbenita mai apoi. Dupa Revolutie, conducatorii clubului Dinamo au mai renuntat la cateva simboluri definitorii, cum ar fi spicele de grau si litera D in grafia kirilica, aflat multi ani pe blazon.
Anul in care Stalin dicta infiintarea unui club cu numele Dinamo si la Bucuresti (1948) e unul la fel de sumbru ca si precedentul, fiind anul deplinei comunizari a tarii. Parlamentul era inlocuit cu Marea Adunare Nationala, aleasa printr-un simulacru democratic, iar conducerea tarii era preluata in mod brutal si dictatorial de Gheorghe Gheorghiu-Dej.

In cazul lui Dinamo, intentia lui Stalin de a arata ca exista legaturi multiple intre statele din imperiul comunist e mult mai vizibila. Echipe cu acelasi nume se vor regasi aproape in toate marile orase comuniste. De altfel, acestea se vor intalni periodic in competitii denumite dinamoviade si ramase in istorie prin aranjamentele proverbiale in urma carora castigatoarele erau stabilite in culise.
Impunerea prin influenta politica in competitiile sportive va deveni marca acestor doua grupari asociate cu sistemul. Totul era permis. Jucatorii care nu puteau fi tentati de conditiile financiare excelente erau adusi prin cea mai sigura metoda de transfer imaginabila: recrutarea! Cum tot trebuiau sa-si satisfaca undeva stagiul militar obligatoriu nu avea decat de ales: la armata, la militie sau la puscarie. Diferenta nu era oricum prea mare.

Steaua si Dinamo au inventat si sistemul cu false competitoare, umpland campionatul cu echipe satelit. Fata de Gloria Buzau de azi, inainte de 89, acele echipe purtau chiar in titulatura una din cele doua denumiri. Asa era cazul cu mai multe echipe gen ASA (Asociatia Sportiva a Armatei) Targu Mures, Steaua Mizil, Dinamo Pitesti, Dinamo Bacau, asta pentru a aminti exemple din „perioada romantica”.
Spre sfarsitul anilor 80 in prima liga si-au facut intrarea triumfal FC Olt (echipa lui Piturca din satul natal al lui Ceausescu, Scornicesti) sau Victoria Bucuresti (echipa Securitatii, condusa de Mitica Dragomir). Prima a reusit promovarea in prima liga dupa un meci de pomina in care a reusit sa isi refaca golaverajul necesar. Scorul inregistrat, unul care nici nu batea la ochi in acele vremuri: 18-0 !

Cand toate aceste metode murdare nu erau suficiente se intervenea direct de catre „patronii” de facto ai cluburilor, respectiv Valentin Ceausescu pentru Steaua si Tudor Postelnicu (ministru de interne in 89) pentru Dinamo. De pomina a ramas episodul in care Steaua si-a trecut in palmares o Cupa a Romaniei pe care o pierduse pe teren cu un scandal monstru, printr-un decret semnat a doua zi de insusi Nicolae Ceausescu.
De obicei, nici nu era nevoie sa se mai recurga la asemenea metode, dat fiind ca echipele reusisera sa devina adevarate reprezentative nationale in conditiile in care isi alegeau practic orice jucator de pe piata interna. Sa te mandresti in asemnea conditii cu performante europene e o dovada de tupeu. Asemenea ispravi, gen castigarea Cupei Campionilor de catre Steaua in 1989 starneau doar ironii din partea presei straine care se amuza pe marginea hobby-ului beizadelei dictatorului de la Bucuresti. Sa fim seriosi, o echipa adunata cu forta de fiul unui Saddam sau Mobutu nu ar starni nimanui admiratia, ci ar intregi imaginea de tara subdezvoltata.
Cum Steaua si Dinamo erau intr-o foame de trofee si medalii, trebuiau recuperate cam multe decenii in care alte cluburi adunasera performante si simpatizanti. Prin urmare, cele mai lovite au fost cluburile cu traditie. Unele, gen Ripensia Timisoara – primul club profesionist de fotbal din tara – au fost chiar desfiintate. Altele, ca Poli Timisoara, UTA Arad, Rapid Bucuresti, fortate sa retrogradeze. Gesturile de fronda costau si ele scump gruparile cu fani adevarati, pentru ca foarte multi ani cele doua cluburi au avut reale dificultati in a-si umple tribunele. Daca veti vedea imagini de la semifinala de Cupa Campionilor din 1986 veti vedea cadre bizare cu tribune intregi in verde. Asta pentru ca aducerea de autocare cu soldati chiar si la meciurile din cupele europene era o practica uzuala din lipsa de sustinatori.
Sa nu uitam, privind acum numarul de fani oportunisti ai acestor doua echipe, si ca in anii 80 televiziunea de stat (singura existenta) nu mai transmitea meciuri din campionat decat daca una dintre competitoare era Steaua sau Dinamo.
In 1990, ministrul sportului Angelo Niculescu a propus desfiintarea celor doua grupari care aduceau aminte de ocupatia comunista. Masura a fost luata in mai multe state care s-au rupt cu adevarat de acest sistem. Nume ca Dinamo Zagreb sau Varsovia au fost abandonate rapid pentru conotatia lor rusinoasa. La noi, insa, cum la putere ramasesera oameni din aceleasi structuri simpatizante ale echipelor cu epoleti, s-a optat, dupa cum se poate observa doar pentru unele cosmetizari ale unor sigle din care au fost sterse „discret” urmele trecutului.

Ce n-au reusit nici Valentin Ceausescu, nici Copos, ar putea reusi Hrebenciuc prin implantarea lui Taher in inima Giulestiului. Ca si povestea prietenului sau de suflet, Gigi Becali, povestea lui Taher incepe de pe vremea cand «studentii» arabi erau cei mai buni parteneri de afaceri si de informatii ai Securitatii. Pe acea vreme Taher era si el una dintre supapele capitaliste ale (deja) oligarhilor comunisti. Ca orice student silitor facea afaceri cu ciment tratand direct cu Ceausescu sau vindea uniforme din statutul de partener de ghesefturi al Ministerului Apararii.
Cu durere trebuie sa recunoastem ca n-ar fi primul securist care infiltreaza clubul care l-a avut ca presedinte din pacate chiar si pe generalul Constantin Anghelache, pentru a da doar un exemplu. Premiera ar fi doar cumparararea cu totul a acestui simbol de catre una dintre marioneletele (din ce in ce mai autonome) a lui Hrebenciuc, un mutant de laborator ca si Becali, despre care nu poti sti cum se va dezvolta mai departe.
Pentru moment stim doar ca mana lui dreapta la club va fi Constantin Toma, un alt baiat cu grade mari de pe piata asigurarilor. Si ca sa n-o mai lungim mult, doar trei imagini care fac fiecare, vorba cliseului, cat o mie de cuvinte:

In prima imagine, puteti observa tricoul echipei de suflet a lui Constantin Toma, pe care a ales sa o sponsorizeze cu prioritate prin firma de asigurari Omniasig (Vienna Insurance) pe care o conduce.

In cea de-a doua imagine se distinge (mai greu, ca baietii isi recicleaza istoria si astfel de poze sunt greu de gasit) sigla firmei Excelent, patronata de Fathi Taher, sponsor de baza la Steaua acum niste ani. Pe vremea cand in loja din Ghencea Taher si Hrebenciuc il incadrau pe Becali, Excelent ajunsese chiar pe piept, deci era sponsor principal.

In fine, in cea de-a treia imagine, le putem vedea infratite si prin sursele de finantare pe cele doua echipe ale sistemului. Sponsorul principal, Bancorex, banca Securitatii imediat dupa ’89, printre clientii careia s-au numarat multi dintre protejatii lui Hrebenciuc. Fireste, la loc de frunte si atunci ca si acum, Fathi Taher.
Daca sunteti curiosi cine mai sunt oamenii adusi de Taher la Rapid sa mai dam cateva detalii. Unul dintre ei se numeste Alexandru Bunea. A fost asociat cu Taher si cu Petre Badea de la Dinamo (ginerele ultimului prim-ministru al lui Ceausescu) in mai multe afaceri. Intr-una din ele a reusit chiar sa de o teapa Camerei Deputatilor, printr-o firma in care maestrul Hrebenciuc aparea (contrar obiceiului) ca asociat pe fata. Ba mai mult, acelasi Alexandru Bunea a fost asociat cu Fathi Taher, cu Gigi Becali si cu fata lui Viorel Hrebenciuc intr-un mega-proiect imobiliar care s-a dovedit in cele din urma un balon de sapun. De unde avea Alexandru Bunea bani de pus in asemenea afaceri ? Nimic mai simplu, a fost secretar de stat si inculpat in lotul Flota. Simplu, nu ?

Il vad aproape in fiecare seara la stirile din sport dand interviuri. Nu pot ramane nici eu indiferent la nesfarsit la carisma, la farmecul personal, la prestanta, elocinta cuiva. Asa ca simteam ca nu voi avea liniste si somn pana ce nu ii voi dedica un articol vietii, operei si realizarilor domnului Vasile Turcu.
Gata.

PROBABIL ca e o arta si felul in care stii sa parasesti un loc, un colectiv. Si la fel de probabil, lui Maldarasanu arta cu pricina ii e straina. Pus pe liber de club – deci ajutat sa-si gaseasca usor echipa la care sa-si incheie cariera, fara a lustrui banca de rezerve cateva luni – Malda s-a apucat sa arunce cu noroi in club si antrenor.

Potrivit teoriei conspiratiei lansate de jucator, Rednic nu l-a avut la inima pentru ca a luat parte la protestul impotriva inlaturarii lui Razvan Lucescu. Ba mai mult, actualul antrenor ar fi mai interesat de comisioanele din transferurile unor “bananieri” din Belgia.


De la Brasov, Lucescu jr l-a sustinut si el pe Maldarasanu, pe care s-a grabit sa-l considere “jucatorul cu cele mai mari performante din istoria Rapidului”. Sa fim seriosi! Ca in vitrina clubului sunt putine trofee, si Malda s-a intamplat sa fie in lot la ultimele reusite tine mai mult de istoria pe care am avut-o de indurat.

Marius Maldarasanu a venit la Rapid ca o mare speranta, un mare talent al Petrolului din Ploiesti, dar nu a sarit niciodata prea sus peste stacheta mediocritatii. A facut cateva meciuri sclipitoare, aveai mereu impresia ca inca nu arata tot ce poate, ca va urma o explozie de forma. Dar, ca Godot, o asemenea minune s-a lasat asteptata pana la final.


Cu siguranta, Maldarasanu a avut nesansa de a nu juca la timp mai la Vest pentru a-si slefui calitatile de necontestat si pentru a-si exploata mai bine potentialul. Dar poate (in locul unei cretine intolerante) ar fi putut macar sa invete de la asa zisii “bananieri” adusi de Rednic sau de altii. Unii au talent cu carul – vezi cazul Cesinha – altii – ca Bozovic – sunt simplii mercenari, nu se obosesc sa mimeze atasamentul fata de club, dar isi servesc echipa la superlativ – fara asteptari de dragoste eterne si fara ocari aruncate peste umar dupa.

Asa ca, lasand si noi regretele sau resentimentele, iti multumim pentru tot ce-ai facut pentru Rapid si-ti uram toate cele bune: sanatate si bun-simt.

Pagina 2 of 212

Media

Film

Muzica

Sport

Funny

Spiritualitate

Politica