DiferenÅ£a dintre primii creÅŸtini ÅŸi comuniÅŸti, crede Martin Malia, este că „primii creÅŸtini ÅŸtiau că ei cred, în timp ce comuniÅŸtii credeau că ei ÅŸtiu“. [61] Cu alte cuvinte, marea reuÅŸită a comunismului a fost de a convinge extrem de multe persoane, până la un punct inclusiv pe comuniÅŸtii înÅŸiÅŸi, că se află în faÅ£a unei ÅŸtiinÅ£e a schimbării sociale, ÅŸi nu în faÅ£a unei eshatologii seculare. ÃŽn realitate, ideologia prezenta toate trăsăturile unei religii, deÅŸi adepÅ£ii ei au cheltuit suficientă energie pentru a-i tăinui influenÅ£ele iudeo-creÅŸtine.
ÃŽn istoriografia comunistă, epocile au o curgere urmând un destin care ne poartă din comuna primitivă, prin sclavagism, feudalism ÅŸi capitalism, către Paradisul comunist al societăţii fără clase ÅŸi al abundenÅ£ei ( „Fiecăruia după nevoi“). Se înÅ£elege că rolul păcatului e luat de proprietate, denunÅ£ată ca atare încă de Rousseau, cu imaginea sa idilică asupra societăţii primitive (vârsta de aur ce se cere a fi recuperată într-o formă superioară la finele istoriei). Rolul soteriologic este preluat de Partid, ca reprezentant al clasei muncitoare, care ÅŸi-a câştigat acest rol prin suferinÅ£a, ce va duce la o modificare ontologică a lumii.
Partidul îşi fabrică o mitologie proprie organizaÅ£iilor ecleziale: este iniÅ£ial o instituÅ£ie aproape ocultă (în ilegalitate, perioadă mereu remeorată), căreia nu îi sunt străine cultul martirilor (ilegaliÅŸtii ÅŸi victimele acelei perioade) ÅŸi al fidelităţii mistice întărite prin spovedanie (autocritica ÅŸi delaÅ£iunea), practicarea excomunicării (excluderea din partid), datoria de a participa la războiul sfânt al luptei de clasă, care îl transformaseră, cel puÅ£in pentru generaÅ£ia „revoluÅ£ionarilor de profesie” într-o sectă sau o a doua familie. [62] Ideologia, per ansamblu e „o ideologie a cărÅ£ii“, care are în centrul ei Capitalul, la a cărei revelaÅ£ie ajunsese Marx, fără vreun ajutor divin, ÅŸi pe care ceilalÅ£i lideri nu făceau decât să o interpreteze. Monopolul (re)interpretării învăţăturii marxiste aparÅ£ine Partidului; Lenin, prin aportul său organizatoric ÅŸi „teologic” are rezervat locul Sfântului Pavel, iar ceilalÅ£i „apostoli” au dreptul să întregească cele scrise deja, în ordinea descendenÅ£ei. „ToÅ£i ÅŸefii comuniÅŸti au scris enorm (sau cel puÅ£in s-au prefăcut că o fac), toÅ£i au fost foarte preocupaÅ£i de problemele teoretice, fiecare cu gândul de a mai adăuga un mic detaliu la marea ÅŸtiinţă marxistă.” [63]
Filosofia istoriei profesată de comuniÅŸti, înscrie perfect doctrina în definiÅ£ia dată de Eliade mitului ca istorie sacră. Acestei istorii îi sunt integrate episoade (în special răscoale, revolte ÅŸi revoluÅ£ii) care sunt resemnificate pentru a prevesti momentul de accelerare a cursului istoriei operat de comuniÅŸti. Exemplele de iraÅ£ionalitate evocate nu ar putea decât ultragia orgoliul raÅ£ionalist al unui comunist, pentru care orice aluzie la substratul mistic al convingerilor sale ar reprezenta o calomnie. „Comunistul autentic respectă infinit ÅŸtiinÅ£a sau, mai bine zis, ceea ce crede el că este ÅŸtiinÅ£a. Este fără îndoială un om de acÅ£iune, dar acÅ£ionează după un program conceput ÅŸtiinÅ£ific“. [64]
Această încredere în puterea raÅ£iunii ÅŸi a ÅŸtiinÅ£ei de a guverna ÅŸi modela realitatea nu e o exclusivitate a gândirii comuniste. Ne vom întâlni cu ea ÅŸi în analiza presupoziÅ£iilor omului modern de pretutindeni, căci ea se află printre ingredientele lumii occidentale, al cărui produs este ÅŸi comunismul. Distinctivă este conÅŸtiinÅ£a că adeptul comunist nu împărtăşeÅŸte o opinie, ci se află în posesia adevărului, ori adevărul ÅŸtiinÅ£ific, ca ÅŸi cel religios, nu poate fi decât unul singur. Acuza adusă dictatorului de Ion Iliescu, în chiar prima sa intervenÅ£ie televizată, de a fi „întinat idealurile socialismului ÅŸtiinÅ£ific“, trebuie înÅ£eleasă în logica tradiÅ£iei de condamnare a deviaÅ£ionismului. Proiectul în sine nu este niciodată pus la îndoială, există doar necredincioÅŸi care „rătăcesc calea“, pentru că sunt ispitiÅ£i sau se lasă pradă pasiunilor ÅŸi nu mai respectă proiectul care are girul ÅŸtiinÅ£ei dialectice marxiste. De-a lungul vremii, privilegiul papal al stabilirii liniilor dogmatice ale comunismului a aparÅ£inut celor aflaÅ£i în fruntea ierarhiei partidului ÅŸi nu a făcut obiectul dezbaterii. Liderii partidului reclamă monopolul virtual asupra imaginarului cu ajutorul căruia doresc transfigurarea realităţii, ÅŸi descoperă în această nouă realitate confirmarea credinÅ£ei.

(inapoi la Cuprins)


[61] Apud Vladimir Tismăneanu, Stalinism pentru veşnicie, comunismul românesc în perspectivă comparată, în Revista 22, nr 695, 1-7 iulie, 2003
[62] Un personaj pitoresc şi tragic deopotrivă, Belu Zilber descrie cu luciditate tipul de devoţiune al bolşevicilor: „Nu mă puteam despărţi de partid, cum nu se pot unii despărţi de femeia vieţii lor, c..., hoaţă şi sperjură. A căzut la femeie, spune poporul. Marxismul practicat din tinereţe devine viţiu. Căzusem la partid. Presimţeam ce mă aşteaptă, dar nu mă puteam rupe de această abstracţie denumită partid", apud Stelian Tănase, Belu Zilber, în Revista 22, nr 702/2003
[63] Boia, Mitologia ştiinţifică a comunismului, ed. cit. p. 80.
[64] Ibidem, p. 79


Articole asemanatoare:

Tags: Bellu Zilber, comunism, Lucian Boia, Martin Malia, marxism, relatia dintre crestinism si comunism, Stelian Tanase, Vladimir Tismaneanu