De la diverse forme de socialism la comunismul real există o paletă întreagă de concepţi şi de modele, însă ceea ce prezintă interes pentru tema de faţă este corpusul mitologic comun, acea parte a doctrinei care s-a pretat la vulgarizări ulterioare. Nu complexitatea tratatelor lui Marx este avută în vedere, ci zonele inponderabile ale imaginarului ce au devenit izvoare de ficţiune odată ce au fost puse în mişcare de aceste idei revoluţionare. Rădăcinile ideologiei comuniste se află implantate în universul mental al secolului care a generat-o, acelaşi care a definitivat şi teoretizarea naţionalismului. Secolul XIX acumulează tendinţe de două sute de ani, în care cultura elitelor, ruptă definitiv de cultura populară, caută acele concepte magice care să înlocuiască misterul Providenţei.

Un obiectiv de căpătâi al savanÅ£ilor de secol XIX era unul care îi trimite în arealul mitologiei: enunÅ£area legilor care guvernează universul, respectiv istoria. O căutare în care se poate recunoaÅŸte gândirea mitică unificatoare, capabilă să ofere răspunsuri simple, cu aplicabilitate generală, unor probleme generatoare de neliniÅŸte prin complexitatea lor. Ceea ce încă nu se putea cunoaÅŸte ÅŸi enunÅ£a clar, constituiau doar lacune de moment ale ÅŸtiinÅ£ei, ce urmau să fie surmontate. Lumea, văzută ca un mecanism de ceasornic, avea ca unic reper RaÅ£iunea scrisă cu majusculă ÅŸi excludea misterul. Auguste Comte enunţă „legea fundamentală a istoriei“, bazată pe evoluÅ£ionism. Potrivit lui, omenirea a evoluat de la starea teologică (fictivă), la cea metafizică (abstractă), către cea ÅŸtiinÅ£ifică (pozitivă). O lipsă de nuanÅ£e foarte potrivită concepÅ£iei mitice, ideală pentru a lua locul miturilor cosmogonice.

Karl Marx este ÅŸi el convins că a reuÅŸit descifrarea legii care determină evoluÅ£ia umanităţii în conflictul dintre clasele sociale. „Istoria tuturor societăţilor de până azieste istoria luptelor de clasă” este fraza cu care se deschide lucrarea a cărei forţă de seducÅ£ie se va dovedi copleÅŸitoare pentru o bună parte din omenire. Cum poate fi această lege contrazisă e mai puÅ£in relevant pentru amatorul de mistere decât faptul că ea reuÅŸeÅŸte să creeze aceeaÅŸi atmosferă de încordare cu pasajul de debut al Evangheliei Sfântului Ioan. Pentru viitorii adepÅ£i, ea trebuie să fi sunat la fel de tunător ca ÅŸi acel verset care aÅŸează Logosul la începutul Vremilor. ÃŽnsă pentru micul burghez, care era cititorul tipic al Capitalului, simpla retorică a profetismului nu mai era suficientă. Era nevoie de structura sofisticată a unei teoreme ÅŸtiinÅ£ifice pentru a vorbi despre trecut ÅŸi pentru a descrie viitorul.

Din complicatele lucrări ale lui Hegel, Marx ÅŸi Engels au preluat concepte extrem de utile, cum ar fi cel de necesitate sau dialectica. Aceasta din urmă se baza pe câteva legi: unitatea ÅŸi lupta contrariilor, transformarea cantităţii în calitate ÅŸi a calităţii în cantitate, negarea negaÅ£iei. Prin această „ştiinţă a contrariilor” se putea explica aproape orice ÅŸi se puteau acoperi toate neajunsurile teoriei, căci orice o contrazicea îi putea fi subsumat. Calea simplificării lumii ideilor era de acum deschisă ÅŸi nu mai aÅŸtepta decât geniul propagandistic al lui Lenin pentru a lua cu asalt lumea reală. De acum ne aflăm în lumea sloganurilor care nu au multe în comun cu rigoarea unei demonstraÅ£ii a unei teorii. Statutul propulsatorilor de mituri faţă de creatorii acestora e mai vizibil când punem în balanţă sofisticarea doctrinară iniÅ£ială cu aportul decisiv al milioanelor de activiÅŸti ale căror lecturi se reduceau la cărticica roÅŸie a lui Mao sau la Cursul scurt de istorie a Partidului Comunist editat de Stalin în tiraje fără precedent, de ordinul zecilor de milioane. Din punctul de vedere al mitului, comunismul le aparÅ£ine acestora, cel puÅ£in tot atât cât îi aparÅ£ine iniÅ£iatorului. După cum observă Marcel Detienne, „miturile grupului nu sunt discutate, ci sunt transformate, cu convingerea că sunt repetate“. [58]

Odată ce legile evoluÅ£iei istorice au fost postulate ÅŸi acceptate, se simÅ£ea nevoia unei treceri către praxisul politic, trecere realizată de Lenin, cel care constatase că „revoluÅ£iile nu se petrec de la sine“. ÃŽn fapt, mitologia revoluÅ£ionară era un ingredient vital pe care comunismul l-a preluat ÅŸi dezvoltat mai departe. Sursele ei se găsesc în simbolistica unui eveniment istoric cu valoare arhetipală: RevoluÅ£ia franceză. Aceasta reifică trei concepte extrem de generoase ÅŸi de largi, Libertatea, Egalitatea ÅŸi Fraternitatea, concepte metafizice cărora numărul magic le accentuează substratul religios. [59] Luând în stăpânire idealuri iluministe pe care le distorsionează, ideologia rezultată rămâne, în esenţă, un răspuns coerent la problemele secolului XIX, vitalizat de fervoarea milenarismului.

Lucian Boia sintetizează miturile prezente în imaginarul secolului al XIX-lea, [60] cărora comunismul nu li s-a putut sustrage: mitul Raţiunii, întotdeauna biruitoare, care transformă ceea ce este logic în ceva adevărat; mitul Ştiinţei, prin dubla vocaţie atribuită ei, aceea de a oferi o explicaţie completă şi definitivă a universului, şi de a modifica lumea; mitul Unităţii universului dat de prezenţa legilor coerente; mitul determinismului care prezintă evoluţia omenirii pe scena istoriei ca o succesiune de cauze şi efecte. Strâns legat de cele enunţate până acum este mitul legilor istorice, care susţine existenţa unui mecanism al istoriei manifestat prin legi care pot fi cunoscute şi utilizate, de unde decurge un alt mit, cel al previziunii ştiinţifice. Susţinut pe mitul Evoluţiei, mitul Progresului sesizează un sens ascendent al omenirii, o concepţie extrem de tonică, ce va cunoaşte o longevitate remarcabilă, până în prezent. Pasiunea pentru progres şi privirea înfrigurată către viitor completează imaginarul secolului XIX cu mitul transformării lumii în concordanţă cu un plan ştiinţific şi raţional, mitul lumii noi, esenţial diferită de epocile precedente, şi, în fine, mitul omului nou.

(inapoi la Cuprins)


[58] Marcel Detienne, op.cit., p. 239.
[59] Kernbach, op. cit., p. 120.
[60] Lucian Boia, Mitologia ştiinţifică a comunismului, Editura Humanitas, Bucureşti, 1999

Articole asemanatoare:

Tags: Auguste Comte, comunism, dialectica, ideologie, Karl Marx, Lenin, Lucian Boia, Marcel Detienne