rss
rss
rss

Ajunşi în acest punct al cunoaşterii miturilor, se pune problema posturii celui care face lectura şi interpretarea acestor creaţii mentale, şi a măsurii în care el se poate sustrage fascinaţiei iluziilor. Noile studii mitologice încearcă desluşirea mecanismelor care le produc şi le perpetuează, străduindu-se să renunţe la poziţiile partizane care urmăresc demontarea miturilor părţii adverse, prin evidenţierea elementelor puţin credibile sau a celor contrazise de realitate. Hermeneutica pleacă de la premisa că lumea poate fi cunoscută în felul în care se citeşte un text, şi că aceasta devine un tip de cunoaştere care formează cititorii şi interpreţii realităţii.

Prin lectura realităţilor culturale, se ajunge la o lizibilitate accentuată a fenomenului cultural, care devine tot mai transparent şi îşi schimbă caracterul de la esoteric la exoteric. Un pas şi mai departe este făcut de cercetarea ştiinţifică teoretică şi experimentală care depăşeşte caracterul sincretic al culturii arhaice, limitează până la suprimare inefabilul şi oferă, în schimb, descrieri tehnice specializate. Interpretarea hermeneutică a miturilor admite că percepţia propriu-zisă a realităţii este culturală, prin aceea că simbolul şi alegoria, ca mijloace retorice, sunt reductive, comprimă în mod necesar realitatea la opţiuni de cunoaştere.

La polul opus al acestui model, ce poate fi considerat prea speculativ, se află determinismul cel mai pur (şi mai vulgar, după unii). În mitologie, el este ilustrat de Walter Burkert. Fără a se bucura de popularitate sau de un impact semnificativ, teoria funcţionalismului de inspiraţie biologică [30], îşi propune să evidenţieze metamorfoza biologicului în simbolic. Pornind de la modelele de comportament dictate de instincte, se dezvoltă regulile tradiţiei culturale, care tind să le substituie pe primele. Prin schematizarea acestor tradiţii, se ajunge la rituri religioase care dau miturilor şi societăţii forma cunoscută.

Trecând peste această viziune îngustă asupra culturii şi civilizaţiei, să spunem că teoriile moderne ale mitului îl leagă de probleme cât se poate de actuale, de necesităţi de ordin psihologic şi metafizic. Fiind o formulare reductivă, construcţia mentală a realităţii e o reprezentare, o analogie care are nevoie de simboluri pentru a se alcătui. În procesul cunoaşterii, mitul ţine locul structurilor interpretative ale realului, pe care le contopeşte cu stratul preconştient al reprezentărilor incipiente ce ţin de contextul cultural specific, pe care nu îl poate eluda nici cunoaşterea ştiinţifică.

Moştenirea lui Platon în domeniul mitologiei nu se opreşte la naraţiunile create pentru a-şi ilustra propria concepţie politică sau etică. Ea se prelungeşte peste secole în redescoperirea importanţei lumii Ideilor. Convingerea sa este sublimată într-o concepţie care se bazează pe realismul primordial al imaginilor. În cercul de la Eranos se vor reuni gânditori de talia unui Gustav Jung, Eliade, Corbin, Gilbert Durand sau Bachelard. Jung oferă un concept care va face carieră, cel al arhetipurilor, care alimentează mitul cu imagini şi simboluri.

Arhetipurile sunt modele mentale, proiecte ale creaţiei spirituale, scheme antropologice imaginare. Inconştientul colectiv este receptaculul viu destinat să primească arhetipurile. Se ajunge la o exegeză de tip alegoric a miturilor, care primesc, în plus, din partea lui Eliade, statutul de hierofanii, de expresii ale sacralităţii, păstrată uneori în cunoştinţe esoterice care refuză raţionalismul dominant. „Nu există mit dacă nu există dezvăluire a unui mister, revelaţia unui eveniment primordial care a întemeiat fie o structură a realului, fie un comportament uman.” [31]

Modul de argumentare al conştiinţei mitice e unul para-logic, luând drept dovadă pentru un act fondator al cosmogoniei, însăşi alcătuirea vizibilă a Universului. Pe lângă furnizarea modelului exemplar, Eliade mai remarcă printre funcţiile mitului care îl fac consubstanţial naturii umane, reintegrarea într-un timp primordial, repetarea şi ruptura duratei profane. Procesul de secularizare, aflat în curs, poate estompa evidenţa continuităţii, dar sărbătorile şi spectacolele rituale sunt reluate în adunări electorale, sportive, sau în comemorări colective, iar vedetele ţin locul eroilor. Literatura şi filmul păstrează şi ele structurile gândirii mitice, cultivând lupta dintre Bine şi Rău, şi sugerând că în fiecare muritor se poate naşte un Superman. În plus, imaginaţia este excitată şi de fetişizări ale unor obiecte precum automobilul sau calculatorul care slujesc drept ilustrări ale mitului succesului. Elitele au parte şi ele de o „gnoză iniţiatică”, de natură să îi distingă de restul publicului, prin cultivarea incoprehensibilităţii, a originalităţii extravagante.

Miturile scientiste: determinismul universal, inteligibilitatea universală, evoluţionismul, materialismul sau ştiinţa însăşi, reclamă o compensare într-o încercare de resimbolizare a universului, o căutare febrilă a sensului, a ceea ce s-a pierdut în urma progresului. Nu e de mirare că mitologia modernă s-a oferit şi ca soluţie a sfâşierilor existenţialismului. „La urma urmei, consideră Georges Gusdorf, însuşi eşecul speranţei intelectualiste pare a fi cauza reîntoarcerii la excesul contrar, al cărui spectacol l-au oferit şi îl oferă regimurile totalitare. Am văzut renăscând, în disperarea raţiunii, frenezia conştiinţei colective, dirijate în mod savant de conducători înarmaţi cu toate resursele tehnicii moderne”. [32] Dar aceasta e, evident, o falsificare a spiritului mitologiei, o deturnare a unor energii care în stadiul lor genuin ofereau suficiente puncte de sprijin şi se caracterizau printr-un perfect simţ al echilibrului. Incitarea la acţiune era una discretă, în societăţile patriarhale, „în firea lucrurilor”, şi nu una agitatorică, hrănită din spaime şi angoase. Dovada că noile mitologii sunt reflectări ale problemelor prezentului este orientarea lor cu precădere către trecutul originar al societăţilor arhaice, al sălbăticiei şi barbariei, sau către viitorul arzător al eshatologiei, al sfârşitului timpului.

(inapoi la Cuprins)

[30] Teoria este prezentată pe scurt de Marcel Detienne (op. cit.) la pagina 251
[31] Eliade, Mircea, Mituri, vise şi mistere, ed. cit., p. 12
[32] Gusdorf, Georges, op. cit., p 177

Articole asemanatoare:

By schmoukiz, 17.09.2010 in lucrare

Tags: , , , , , , ,