rss
rss
rss

Consideraţiile făcute pe marginea mitologicului până acum au descris omul ca pe o fiinţă simbolică în căutarea sensului, trăind în toate epocile în interiorul universului său de imagini şi simboluri. Imaginile, formate de-a lungul istoriei, se transformă în simboluri atunci când sunt integrate unui sistem cultural şi religios. Imaginile sunt prin ele însele purtătoarele unei semnificaţii obiective, dar, în acelaşi timp, sunt modificate de subiectul care încorporează simbolul în fiinţa sa psihologică şi socială. Recurgerea la imagini se face pentru o inserare, cu ajutorul gândirii simbolice şi al comportamentului ritualic, în unităţi mai largi, cum sunt comunitatea, societatea sau universul.

Ca urmare a secularizării, omul modern trăieşte o experienţă a vieţii în care formulele sacrului sunt camuflate, distorsionate, greu recognoscibile. Chiar şi aşa, mitul rămâne una dintre cele mai complexe forme ale limbajului simbolic al comunităţii. Mitanaliza încearcă să identifice în ideologiile contemporane elementele de continuitate dintre arhaic şi modern, dintre tradiţiile religioase şi noul val al culturii seculare. Hermeneutica mitului urmează fie metode fenomenologice, căutând „modele exemplare”, fie psihanalitice, prin apelul la arhetipuri, sau metodele semiologiei structuraliste, identificând „seturi de reguli”. Mitul are o formă narativă, un scenariu, fără ca sensul naraţiunii să fie foarte evident, dar şi un caracter simbolico-metaforic. Aceasta presupune o înţelegere a lumii prin simboluri, figuri de stil sau arhetipuri, de unde decurge ipoteticul, paradoxalul şi polisemia mitului.

Lucien Sfez vede în simbolistica politică un răspuns, un remediu (sau un placebo, după propria apreciere) la criza de reprezentare. O metodă practică de asigurare a coeziunii, mai puţin costisitoare decât violenţa, hrănită din resursele inepuizabile ale memoriei şi imaginaţiei. Simbolisticile politice se găsesc în „textele cele mai sofisticate, cele mai citate şi mai puţin citite“. [44] Liderii, care au şi ei capitaluri simbolice care le permit să recurgă la simple aluzii pentru a fi înţeleşi, folosesc două cupluri: memorie-comunicare şi operaţii-imagini. Atâta vreme cât sunt în spaţiul comunicării, imaginile sunt polisemice. Este nevoie de apelul la memorie pentru a le concentra, focaliza şi lipsi de ambiguitate. Imaginile se cristalizează şi devin disciplinate atunci când criza se transformă în conflict şi se realizează o „operaţie simbolică de excludere reunificatoare” [45] de tipul noi şi ei.

Reconstrucţia simbolică a identităţii este sugerată de Wright Mills prin imaginaţia sociologică. Aceasta din urmă apare ca o calitate spirituală care îl ajută pe individ să decripteze influenţele reciproce dintre om şi societate, dintre istoria globală şi biografia personală, dintre devenirea individuală şi cea istorică. Imaginaţia sociologică ne ajută să înţelegem faptul că fiecărei epoci îi este propriu un anumit stil de gîndire. Acesta tinde să dea nota dominantă a vieţii culturale. Acest stil de gîndire este cel care condiţionează modul în care cei care deţin autoritatea într-un anumit moment încearcă să justifice puterea şi statusul lor prin apelul la simboluri morale sau embleme sacre ce întrunesc acordul şi coalizează credinţa unei comunităţi.

Excesul de raţionalitate a condus la o reacţie care valorizează simbolul şi imaginaţia în speranţa unei ameliorări a condiţiei umane. Gilbert Durand vede o ierarhie care pleacă de la semnele arbitrare, care sunt pur indicative, trimit la o realitate semnificată, semnele alegorice, care trimit la o realitate semnificată greu prezentabilă, traducerea concretă a unei idei ce nu poate fi sesizată sau exprimată simplu, pentru a ajunge la forma de maximă complexitate, cea a imaginaţiei simbolice. Aceasta, include şi mitul şi se referă la un semnificat care nu mai poate fi deloc prezentat, cum este cazul unui sens. Această viziune preferă să vadă în simbol, ca „epifanie a unui mister“, o valoare în sine pentru specia umană, o modalitate de cunoaştere sui generis. [46] Avertizând asupra pericolului demistificării totale, Durand merge până la a acuza întreaga cultură occidentală de iconoclasm, prin sacrificarea trimiterilor transcendente ale imaginaţiei simbolice în favoarea unei excesive aplecări asupra semnificantului (formă picturală, text, manifestări ale psihicului).

(inapoi la Cuprins)


[44] Sfez, Lucien, Simbolistica politică, Institutul European pentru Cooperare Culturală, Iaşi, 2000, p. 56
[45] ibidem, p. 105
[46] După cum plastic se exprima Pierre Emmanuel : „Să analizezi intelectual un simbol, înseamnă să cojeşti o ceapă pentru a găsi ceapa", apud Gilbert Durand, Aventurile imaginii. Imaginaţia simbolică. Imaginarul, Editura Nemira, Bucureşti, 1999, p. 43

Articole asemanatoare:

By schmoukiz, 17.09.2010 in lucrare

Tags: , , , , , , , ,