rss
rss
rss

Cea mai robustă alternativă la schimbarea orizontului mental după căderea comunismului o constituie îmbrăţişarea mitologiei democratice a societăţilor deschise, simbolizată pentru întreaga lume de America, iar, mai nou, pentru Estul continentului, de proiectul Europei Unite. De altfel, desele apeluri la schimbarea de mentalitate au fost însoţite, chiar din primele ore ale Revoluţiei de apeluri la recuperarea tradiţiei europene a României. Mitologizarea ideii europene întâlneşte atât factori favorizanţi cât şi pericole potenţiale.

În favoarea adoptării modelului occidental de civilizaţie stă incontestabila sa prosperitate. Europa nu mai este o himeră la care să viseze câţiva idealişti. Ea s-a transformat într-o realitate ispititoare chiar şi pentru cei mai materialişti, un spaţiu stabil, susceptibil de a oferi un nivel ridicat de confort şi securitate, chiar şi celor care nu îmbrăţişează valorile abstracte ale democraţiei. Pentru cei ce căutau idei generoase pentru a fi opuse proiectului comunist, Europa era o încarnare a celor mai nobile idealuri: libertate, justiţie şi echitate socială, respectul datorat valorilor, umanism, etc. Integrarea era văzută ca o deplasare a ţării într-un alt spaţiu geografic, o migraţie spirituală căreia reacţionarii sceptici îi puteau replica prin constatarea că „România a fost mereu în Europa“. Sau, şi mai bine, potrivit unui punct de vedere sintetizat de preşedintele Iliescu: „adevărata veche Europă e aici unde suntem noi. Noi nu suntem noua Europă. [..] Denumirea de Europa s-a născut aici, în zona civilizaţiei mediteraneene, la care a fost inclusă şi zona Mării Negre. [..] Când se dezvolta civilizaţia mediteraneană cu toate componentele ei, egipteană, greacă, romană şi aşa mai departe, în Europa occidentală era barbarie, trăiau în păduri, în condiţii de înapoiere istorică“. [80]

Pentru susţinătorii idealişti ai proiectului european, integrarea urma să vină ca o reparaţie morală şi o recuperare a şansei ratate a modernităţii şi a unui destin naţional: „Europa mereu invocată în discursurile elitei de la începutul anilor ’90 eram, mai degrabă, un fel de continent ideal, un soi de mit al originilor ce impunea urgenţa reîntoarcerii, o republică a valorilor, cam trecută şi burgheză, dar încă atrăgătoare în ochii unor provinciali“. [81]

Am inclus existenţa în fapt a proiectului european la capitolul avantaje, în sprijinul mitologizării Europei. La capitolul dezavantaje, se cuvine să includem faptul că Europa este un proiect încă neterminat. Numeroasele diferende pe marginea unei eventuale constituţii continentale, sau în legătură cu formarea unei armate, diplomaţii sau justiţii comunitare pot fi de natură să deruteze şi să furnizeze noi motive de scepticism. În plus, spre deosebire de America, Europa nu pare interesată să îşi cultive o mitologie distinctă, optând pentru o construcţie mai curând restrictivă de natură juridico-birocratică. Paradoxal, birocraţii comuniştii s-ar putea dovedi mai apţi pentru a-şi însuşi această viziune asupra Europei, însă rămâne de văzut dacă ei vor reuşi să înfăptuiască un pragmatic proces de modernizare sau doar să compromită o construcţie ideală.

Nucleul dur al mitologiei democratice a fost însă adjudecat, la nivel simbolic, de către America. De aproape două sute de ani, acest continent este sinonim cu speranţa pentru toţi cei ce aspiră la idei precum libertatea sau democraţia. Am încheiat un secol american, iar, cum învingătorii scriu istoria, americanismul poate fi reţinută ca ideologia triumfătoare. Dar este la fel de posibil ca şi antiamericanismul să se constituie într-o nouă şi originală ideologie, care să grupeze toate curentele fundamentaliste, ostile modernizării.

Visul american promite posibilitatea unei ascensiuni sociale spectaculoase, vorbeşte despre o societate în care meritul este singurul criteriu. Şi democraţia participativă are la bază mitul capacităţii reale a oricărui cetăţean de a influenţa şi de a avea un cuvânt hotărâtor în privinţa guvernării. [82] Împotriva acestui vis se pot ridica efectele politicii intervenţioniste americane ce trezesc deja amintirile propagandei antiimperialiste, şi riscă să ofere foştilor activişti comunişti o nemeritată poziţie de judecători morali.

(inapoi la Cuprins)


[80] Iliescu s-a supărat iar pe Occident, în Ziua, 2 iunie, 2003
[81] Daniel Barbu, Republica absenta, ed. cit., p. 191
[82] Gabriel A. Almond, Sidney Verba, Cultura civică, Editura Du Style, Bucureşti, 1996, p. 358

Articole asemanatoare:

By schmoukiz, 30.09.2010 in lucrare

Tags: , , , , , , , , ,