rss
rss
rss

Căutam de mai multă vreme un program de acest fel pentru telefon şi renunţasem pentru că găseam numai programe care erau gratuite doar pe perioada de probă. Aşa că îl semnalez pe Smart Office, produs de Pixel. Deşi pe site-ul producătorului există versiuni contra cost pentru Android, iPhone, Bada (Samsung) sau Symbian (Nokia), fişierul de pe mobiles24.com s-a instalat fără să întrebe nimic de bani. Deci cel puţin momentan mă bucur de el.

Oferă tot ce ţi-ai putea dori, ba chiar mai mult decât e nevoie. Ştie să deschidă cărţi şi fişiere în formatul Adobe PDF, să deschidă şi să editeze principalele formate din pachetul Office: Word, PowerPoint, Excell. Are chiar şi zurgălăi inutili ca vedere 3D, pentru care e nevoie de ochelari speciali.

Modul în care defilează prin pagini e încântător, cu un efect 3D ca la telefoanele HTC. Efectul e spectaculos şi chiar îmi pare rău că nu am găsit un meniu cu o asemenea interfaţă pentru telefon, care să fie accesibil din ecranul de start.
Puţin neobişnuit e zoom-ul, care se face ţinând apăsat degetul câteva secunde, şi mişcând apoi în sus sau în jos. Din păcate, la PDF-uri şi Word-uri se menţine paginaţia originală, astfel încât o pagină mărită nu va mai fi încadrată în dimensiunile ecranului. Deci va trebui să vă obosiţi puţin ochii citind cu un font mai mic, decât să defilezi la fiecare rând de la stânga la dreapta.

Nu am testat restul funcţiilor, cum ar fi crearea de prezentări PPT sau de grafice în Excell, dar chiar şi fără ele, programul mi se pare suficient pentru a-ţi transforma telefonul într-un reader în formatele DOC, TXT sau PDF.

Articole asemanatoare:

By schmoukiz, 12.10.2011 in Diverse

Tags: , , , ,