rss
rss
rss

O conferință mai veche, în care Ron Paul, libertarian din Partidul Republican și fost candidat la președinția SUA, descrie decăderea sistemului politic american. Printre simptomele semnalate se numără îndepărtarea alegătorului de propriul electorat, abundența de legislație (pe care votanții nici măcar nu o mai citesc), creșterea influenței companiilor multinaționale prin lobby, îndatorarea crescută a statului.
O idee interesantă e critica sloganului „de dreapta”, monetarist, potrivit căruia taxele mai mici aduc venituri suplimentare statului. Deși această teorie s-a verificat în practică (chiar și în România, după adoptarea taxei unice), premisa creșterii veniturilor publice nu e chiar o idee de dreapta, pentru că înseamnă doar o metodă mai abilă de colectare a unor părți din produsele muncii fiecăruia. În aceeași linie este și critica impozitului pe venit (la noi nici nu se pune o asemenea problemă „filosofică”), care instituie principiul unui drept moral pe care statul îl are asupra veniturilor persoanei.

„Cel mai mare furt al acestui secol e furtul libertăților noastre. (…) Da, sistemul de protecție socială a produs multe lucruri pozitive, dar epoca lui se apropie de sfârșit.”

Cuvinte prevestitoare ale crizei ce avea să urmeze, cu mulți ani înainte, când Clinton era încă la putere, iar motoarele economiei americane „duduiau”.

Articole asemanatoare:

By schmoukiz, 27.01.2013 in Documentare si conferinte

Tags: , , , ,