rss
rss
rss

O firmă plătește bani grei pentru panouri publicitare în marile orașe, în care sunt caricaturizate icoanele, cu chipuri de medici, care fac gestul binecuvântării și au aură de sfinți. Prima reacție e să te revolte această batjocură la adresa credinței – care e un sentiment intim, la fel de sensibil cu referirile la membri ai familiei și la morți. Sunt manifestările ultime ale sacrului. Nu ești obligat să le împărtășești, așa cum nu ești obligat să iubești mama cuiva. Dar ești obligat să îi respecți sacralitatea sentimentului.

A doua reacție e să te revolte lipsa de originalitate a turmei neo-marxiste. Pentru că e clar că sunt pe post de papagali. Tot internetul s-a umplut de clipuri cu medici dansând. Unele sunt opera unor dansatori profesioniști, cu îndrumare de la coregrafi, doar cu halate de doctori. Pentru cine a luat farsa drept realitate, clipurile ar trebui să fie grotești. Cum adică? ni se spune la televizor, că vor fi zeci de milioane de morți și doctorii dansează cu morții în spital. Cu familiile morților la poartă!? Ni se spune că sunt eroi, că sunt copleșiți, dar au timp de exersat dansuri sincron, filmat și pus pe internet pentru like-uri?

Pentru cei lucizi, care n-au făcut din gripa anuală o psihoză de sfârșit de lume, datul din fund al medicilor n-a stârnit nici evlavie, nici admirație. Am înțeles-o ca atare: ca parte dintr-o regie cu arsenal publicitar modern. Mai mult, când „creativilor” regionali li s-a trasat directiva să vină cu ceva „cu specific local” și au produs hora medicilior din Craiova, pe „M-a făcut mama oltean!” – n-am putut decât să ridicăm a lehamite din umeri. Unde s-a mai pomenit parastas cu horă și chiuituri!? De fapt, ca să fim exacți: pentru parastas și jelitul mortului se lua amendă, pentru dănțuit în horă, nu. Și erai și lăudat în jurnale. Ce e de reținut, e postura de măscărici ai directivei globale.

Englezii au venit cu ceva mai creativ: ritualul aplaudării medicilor. În fiecare joi seara. La ei se spune că „NHS e surogatul de religie a britanicului secularizat”. (NHS traduce oarecum Ministerul Sănătății). La noi nu mergea din două motive. Una, că avem amintiri cumva recente cu aplaudatul la comandă. A doua, e că la noi progresiștii au dus o luptă de decenii pentru expunerea tuturor neajunsurilor din sistemul medical. Se cam zăreau finanțatorii privați ai operațiunii, care avea ca scop să-i mufeze la cele 7 miliarde de euro buget anual, cât strânge amărâtul de contribuabil român pentru spitale. Dar efectul ăsta era: doctorii erau făcuți cu ou și cu oțet ca șpăgari, luați cu cătușele de DNA, acuzați că răspândesc boli în spitale infecte, că sunt autori de acte de malpraxis. Tot răul era pe capul lor, spre deosebire de izbăvitorul sistem al clinicilor cu plată și al tratamentelor în străinătate, decontate de statul român. Pentru că, dacă n-ați înțeles, când scandau „Vrem spitale, nu catedrale!”, tefeliștii visau spitale private, alea gigea, ca-n reclame, nu alea de stat, la care strâmbau din nas.

Altfel spus, pe propagandiștii noștri zeificarea medicilor și mântuirea prin vaccin i-a prins pe picior greșit. În bulele progresiste, medicii nu erau nici venerați, ca sistemul britanic de sănătate, nici profitabili ca sistemul american. (Unde oamenii au înțeles lecția că trăiește cine plătește.) Și în momentul ăsta de derută le-a venit comanda:

– Produceți ceva propagandă cu sfinții doctori, că sunteți în urma lumii „civilizate”. N-aveți nimic cu specific local, la voi acolo!? Parcă aveți niște poze, la care se închină băștinașii la voi acolo.
– A, avem, avem! Icoane le zice!
– Așa, apucați-vă și pictați icoane cu doctori, să se închine lumea!

Efectul a fost taman pe dos. Oamenii s-au înfuriat de neobrăzarea gestului. Și propagandiștii progresului au picat iar în ridicol. Ca și cu hora oltenească. În loc să devină virale, ca-n restul „lumii civilizate”, n-au știut cum să le șteargă singuri.

Acum, unii mai sfătoși dintre derbedeii ăștia au ieșit cu altă versiune. Că „blasfemia nu e interzisă prin lege”. Așa e, nu e interzisă decât prin legile bunului simț. Pentru că ortodocșii nu sunt rigoriști și nici nu le-a trecut prin cap să dea legi cu ce e voie să spui și ce nu e voie. În schimb, alții s-au blindat legislativ și au dat legi, care interzic „blasfemia” când vine vorba de anumite evenimente istorice.

Să vorbești de blasfemie – ca libertate de exprimare – tocmai acum când libertatea de exprimare a fost suprimată la modul cel mai explicit, de pseudo-instituții ale statului, e de două ori o neobrăzare. Adică arată și lipsă de onoare în luptă.

În plus, dacă o vom lua la propriu, această „libertate de exprimare” se poate întoarce și împotriva relicvelor sacre ale altora. Cum spuneam la început: morții și rudele intră în sfera sacrului. Se pot găsi fenomene istorice sacralizate și la alții, ca să nu mai zic de neaoșa referință la mama interlocutorului. Și unele și altele sunt necreștinești, deci nu ne vor coborî la ele. Dar putem să remarcăm atunci ipocrizia mincinoasă a celor care se văitau că Dan Puric ar fi jignit memoria morților de la Colectiv (n-a făcut-o, se referea la cei care au folosit ulterior evenimentul, pentru alte mize). Și putem remarca statutul de măscărici al celor puși să imite campanii internaționale.

Articole asemanatoare:

By schmoukiz, 28.04.2020 in Media
Tags: