rss
rss
rss

Acum cateva zile un pusti mi-a zis ca a citit despre nu stiu ce mondenitati, dar nu-si mai aduce bine aminte exact daca in Cancan sau in Catavencu. In mod normal l-as fi socotit ignorant si n-as mai fi stat de vorba, pentru o asa confuzie. Dar am realizat ca tot ce-am putut a fost sa mormai un batranesc “mda… Catavencu era o chestie misto… pe vremea mea…”. Mi s-a parut atat de trist!
Nu i-am mai explicat ca e revista cu care am crescut de la 12 ani, la mai putin de un an de la lansare, cand un coleg mi-a adus-o la usa sa-mi arate o poza trucata cu o gluma porcoasa si l-am rugat sa mi-o lase pana a doua zi. De atunci am citit-o practic toata adolescenta, cu ei mi-am format optiunile politice, gusturile in materie de literatura, muzica si spiritul critic fata de orice inseamna media. Citeam Catavencu din scoarta in scoarta si in liceu puteam recita pe de rost toata caseta tehnica, inclusiv tehnoredactorii.
Dezamagirea a fost una demna de Tradati in dragoste. Zvonul ca Vantu e in spatele copiilor teribili de la Catavencu plutea in aer si chiar cand a devenit certitudine a parut totusi un rau suportabil. La urma urmei, afacerile oriunde in lume nu le fac ascetii. Totul pana intr-o saptamana in care scandalul FNI era in absolut toate ziarele, subiectul nu mai putea fi ocolit. La “revista presei” seara, vad prima pagina din Catavencu: poza mare cu Vantu legat fedeles de un scaun si anchetat. Poanta buna si curajoasa in textul care insotea poza. Zic: astia sunt bidivii mei! Si m-am dus dimineata la chiosc cu aceeasi incredere pe care poate sa o aiba un pusti in Batman, Superman sau Mos Craciun, sa citesc dezvaluirile lor despre scandalul de care vuia presa.
A fost un moment mai urat decat orice imaginatie. De fapt, nu tin minte cand am aflat ca nu exista Mos Craciun, ca pe vremea noastra era Mos Gerila. Singura dezamagire comparabila cu asta a fost cand mi-a zis tata ca Winnetou n-a existat decat in mintea lui Karl May, care a inventat toate aventurile alea. In acea editie din Catavencu singura referire la Vantu era in gluma de pe prima pagina. Asta in conditiile in care pagubitii FNI erau in strada si toate ziarele de la EVZ la Ziua sau Adevarul alocau zilnic cate 3-4 pagini de dezvaluiri. As fi preferat un anunt onest: “data fiind structura actionariatului, bla, bla, ne abtinem de la orice comentarii pe tema….” decat o sarlatanie ca aia cu mimatul libertatii de expresie.
A fost cred si ultima data cand am mai cumparat Academia Catavencu, pe care n-am mai citit-o decat imprumutata de la altii 🙂 (sic!) sau mai nou pe net. Acolo unde pot constata cat de aproape de tabloide a ajuns.
Sigur, din cand in cand mai apar si articole amuzante, cum ar fi acest interviu cu Spiru Haret. In rest, dupa cate se plange Eugen Istodor, la Catavencu chiar bate Vantul falimentului.
Poti spune ca regreti un fenomen pe care generatia de pe messenger nici nu l-a apucat, nici nu mai are datele necesare pentru a-l imbratisa vreodata? Da, cu aceeasi nostalgie cu care asculti “Too old to rock’n’roll, too young to die”. Dar pentru asemenea nostalgii e cam tarziu acum. Sunt sigur ca in team-building-urile petrecute in Delta sau in Creta nu a avut niciunul dintre angajati nostalgii dupa boemia anilor ’90 cu ziaristi-actionari majoritari, ci se visau mai curand milionari-minoritari. Ei, asa vise trebuie sa fi avut si madam Vlas candva deci, daca va ajuta cu ceva moralul, va puteti gandi ca per total nu aveti cum sa iesiti mai rau decat ea din afacerile cu Vantu.

Articole asemanatoare:

By schmoukiz, 11.08.2009 in Media

Tags: