rss
rss

Doua articole de o seriozitate exemplara, aparute concomitent pe Hotnews, desfac cu migala procedeele prin care banii necurati ajung din buzunarul politicienilor in cel al patronilor de presa si al ziaristilor vanduti, respectiv felul in care un personaj public poate fi discreditat prin campanii care sar in ochi prin vehementa fara motiv.
Exemplul studiat de Vlad Mixich e cel al ministrului culturii, Theodor Paleologu, tinta unor ironii nejustificate din partea presei, dupa ce a preluat o functie din care poate influenta negativ afacerile rechinilor imobiliari. Pot confirma si personal ca Paleologu Jr e departe de imaginea de aerian, usor tampitel, pe care si-ar putea-o crea despre el cineva care s-ar informa exclusiv din presa, iar dupa ce l-am vazut si auzit mi-am pus si eu problema de ce e atat de insistent luat in balon de unii ziaristi.
La fel de documentat si de meticulos, Dan Tapalaga trece in revista metodele prin care politicienii cu bugete pe mana cumpara bunavointa presei: contracte de consultanta, off-shore-uri sau neaosa valiza cu bani, companii private interpuse si publicitatea nemarcata se regasesc pe lista arsenalului murdar.
Iar in final, o intrebare pertinenta: de ce televiziunile care o judeca acum pe Monica Iacob Ridzi nu sufla o vorba despre partea lor in actul de coruptie sau, as adauga eu idealist, de ce nu se ofera sa returneze la buget banii primiti ilegal pentru a-i face campanie respectivei?

Articole asemanatoare:

By schmoukiz, 26.06.2009 in Media
Tags: , , , ,