rss
rss
rss

Penibilitatea “10 pentru România” a intrat într-o nouă etapă. Elitele garantate de Vântu au primit în rândurile lor şi o telespectatoare din publicul ţintă al Realităţii TV. După spusele vecinilor, Daniela Zăinescu e schizofrenică, s-a recomandat ca profesoară şi e obsedată de Băsescu. Clar, publicul ţintă, numai bună de inclus într-un spectacol de circ marca Tatulici.
Totuşi, faptul că în cadrul unei gale care ne prezintă elitele României, o femeie plecată cu sorcova în luna decembrie a fost lăsată să ţină un discurs de pe scenă şi aplaudată de public nu e ştirea întreagă. Cu doar câteva minute înainte, de la acelaşi microfon îşi rostise discursul de mulţumire Victor Ponta, alt mincinos patologic, care a ridicat trofeul sub pretextul că e verişorul îndepărtat al lui Nicolae Titulescu.
Reporterii noştri la faţa locului au relatat că după încheierea transmisiunii televizate, gala a continuat spre deliciul publicului. Mihai Tatulici l-a anunţat emoţionat pe câştigătorul trofeului, Ştefan cel Mare, care nu a putut fi prezent în sală. Totuşi premiul a fost ridicat de o doamnă pensionară, fostă profesoară, care a declarat că premiul acceptat în numele fiului său e cel mai fericit moment pe care l-a trăit.

Colegii Melaniei Medeleanu ne-au povestit sub protecţia anonimatului că prezentatoarea a avut o mică dispută în culise cu Mihai Tatulici, căruia i-a reproşat că femeia premiată nici măcar nu avea un accent moldovenesc prea convingător. Ambii realizatori au fost însă foarte emoţionaţi când i-au înmânat premiul unei alte laureate. O doamnă între două vârste, de profesie profesoară, care s-a recomandat simplu – Maria, a ridicat premiul pentru întreaga carieră destinat soţului său, regele Ferdinand.

Articole asemanatoare:

By schmoukiz, 17.12.2010 in Media

Tags: ,