Abonare | Twitter | Facebook

Custom Search

Ei bine, da, mai am putin si ajung in manualele scolare. Dar cum nu e clar daca vor mai fi manuale scolare pe vremea stranepotilor nostri, e mai indicat sa ajungi pe Goagal, mai precis in Wikipedia.
Un articolas de-al meu despre isprava lui Sorin Oprescu, de a aduna o multime de gura-casca pe care sa ii imbrace in costume de Mos Craciun, e citat ca sursa la definitia lui “Santa Claus”. Din pacate, “citarea” mea s-a transformat intr-un banc cu Radio Erevan, dupa cum se poate vedea mai jos:

Bineinteles ca eu nu spusesem ca Bucurestiul e capitala Ungariei, nici ca recordul lui Oprescu a esuat. A reusit cu brio, doar ca a folosit un mic siretlic. Asa zisii mosi au fost inarmati cu cate un pachetel si au intrat in Cartea Recordurilor ca “mosi care fac daruri”.

Articolul citat complet aiurea era din noua sectiune a site-ului, care a avut un fel de editie speciala de Craciun, pentru ca, daca nu stiati, in timpul liber lucrez pentru Mos Craciun.

Pentru cei care ne cred nebuni si inadaptati pe cei care spunem ca radacinile raului vin din comunism, ziarul Gandul a inceput un serial, care va prezenta evolutia miliardarilor romani in ultimii 20 de ani. De la activisti de partid si securisti scrupulosi, la businessmani speculand pe bursele internationale.
George Copos nu e cel mai rau dintre imbogatitii de tranzitie: da de lucru la 2500 de angajati, a fost implicat in companii cu un impact pozitiv asupra pietei (ca distribuitor Samsung, actionar minoritar la Connex sau ca hotelier). O vreme, marturisesc ca l-am socotit chiar o alternativa suportabila la teparii care in anii 90 isi faceau averile din devalizarea bancilor, privatizari scandaloase si, mai apoi, speculatii cu terenuri. N-as fi primul om pacalit de Copos, oricum.
De bine de rau, a scos Rapidul dintr-o saracie lucie, pana la performante onorabile, pentru a-l afunda acum in datorii si a-i duce credibilitatea pe buza falimentului. Mi-e imposibil sa spun in clipa de fata daca implicarea lui Copos la Rapid a fost spre binele acestui club, sau doar o piesa din uriasul puzzle prin care Securitatea a impartit intre oamenii ei tot ce a insemnat sursa de prestigiu, bani sau putere.
Dar, cum spuneam, povestile lui Copos, zgarcenia rupta din bancurile cu scotieni si eternele lamentari sfasietoare, fac din el un personaj burlesc.
Sa ni-l imaginam pe Copos in decembrie ’89, cand romanii sperau sa prinda cel mult bulgarii cu o antena montata pe bloc, urmarind televiziunile din occident cu un receiver prin satelit. Asa a aflat tanarul, pe atunci, sef al studentilor comunisti (UASCR) ca in tarile din jur dictaturile rosii cad una cate una. S-a bucurat auzind asta? Ei, as:

“Seara, cand ma bagam sub plapuma, ii spuneam ingrijorat sotiei: «Sigur vine si in Romania»”.

Te-ai speriat degeaba, nea Georgica. La fel de plina de umor involuntar mi se pare si constatarea deznadajduita a lui Copos, care la 36 de ani realiza ca, nemaiputand sa traiasca din datul cu gura pe la partid, va trebui, Doamne iarta-ma!, sa se apuce de munca:

[..] “cateva zile a fost stresant… Picase tot ce inseamna organizarea statului comunist din acea vreme. Uniunea Studentilor din Romania a mai ramas trei luni, iar din martie, m-am gandit clar ce voi face si m-am apucat imediat sa muncesc”.

Povestile cu televizorul pus gaj la banca sunt deja antologice, asa ca nu le mai reiau, le puteti citi in aticolul din Gandul. Mai cutremuratoare este povestea sangelui varsat de Copos la temelia Anei. Un fel de Mester Manole dar pe dos:

“?apa, daca nu o misti, se face beton si n-am sa uit niciodata cum toata ziua de duminica, de dimineata de la ora cinci pana noaptea, am miscat-o cu lopata dintr-o parte in alta sa nu se-ntareasca. Acolo, la sapa aia am varsat sangele meu. Sangele palmelor mele a curs acolo.”

Cu ocazia asta a curs si prima mea lacrima. De ras!
Despre cum ajunge un patiser distribuitor Samsung, Copos are un basm care seamana izbitor cu povestea lui Irinel Columbeanu, care a adormit multi nepoti povestindu-le cum s-a intalnit la Intercontinental cu cei de la Alcatel, care l-au facut pe loc distribuitor pentru Romania.
La fel, trecem si peste tunurile date Loteriei, conduse de colegii din presupusul partid al lui Voiculescu, peste dosare penale si alte belele, pentru a privi spre viitor. Mai precis, la Alexandra Copos, ca ea e viitorul, nu? Actualmente, studenta merituoasa la Princeton:

“A fost bursiera, dar a prins numai o parte din bursa, nu din cauza ca n-ar fi avut calificative suficient de bune, ci fiindca la Princeton s-a stiut ca parintii ei au bani avand in vedere ca eu nu traiam numai din salariu, ci aveam si dividende”

Hai ca asta a fost buna rau! Parca profesorii de la Princeton ar fi vanzatorii de rosii de pe DN1, sa schimbe pretul marfii dupa masina din care cobori.
Poti spune ca te plictisesti vreodata ascultand snoavele lui Copos?

Dragos Paul Aligica face o sinteza a evolutiei ecologismului militant in ultimii 50-60 de ani. In aceasta perioada, cu finantari masive de la KGB pentru felurite organizatii si personalitati influente s-a trecut de la pericolul extinctiei atomice (Imperialist american, cadea-ti-ar bomba-n ocean) la pericolul suprapopularii sustinut de predictiile pesimiste ale Clubului de la Roma. In anii 50 se vorbea de racirea globala, acum suntem speriati cu incalzirea globala. Ceva a ramas constant: profilul intelectualului stangist, care detesta capitalismul, a carui competitie libera o poate falsifica prin drenarea de resurse publice, atata timp cat retorica lui e suficient de sonora si de convingatoare:

“Date fiind resursele imense ce ii stau la dispozitie, platformele publice, academice si mass-media, pe care le domina autoritar, acest grup social al eternilor ingrijorati fara grija zilei de maine, gaseste in aceste teme o noua modalitate de a continua razboiul sau secular cu societatea care nu se supune niciodata ideilor sale utopice.”

Articolul, pe Hotnews.

Nici anul acesta nu s-a dus la vot, pentru ca nu a avut pe cine alege. OK, optiunea omului. De votat au votat doar guvizii. Pardon, pastravii:

“E „pastravarie”. Ei au votat anul asta, saracii, sperand la nu-stiu-ce. Ei tot spera. Si nu fac altceva decat sa-si prelungeasca boala.”

Da, partea aia de Romanie care voteaza mereu pentru o punga de ceva si care demografic se suprapune al naibilui de bine peste “Romania profunda” idilizata de dl Puric.
Totusi, cand aproape 60% din populatie se prezinta la urne, a-i clasa pe toti la milogi care au luat ceva ca sa voteze e o forma de aroganta a celui de pe margine.
Dar cine spune ca Dan Puric are o parere execrabila despre politicieni? Iata ca e si unul despre care vorbeste cu admiratie:

“N-ai vazut ca daca iti iubesti tara esti etichetat drept „nationalist”?! Si ce daca esti nationalist? Ce, Putin nu-i nationalist? Am vazut in Rusia cat de mult il iubeste poporul pe Putin. Pentru ca ala tine cu tara.”

Oare Rusia, care a dat cei mai mari mistici ai ultimelor secole, sa se rezume la interesele oligarhiei KGB reprezentate de Putin? Despre cat de iubit e Putin in Rusia stau marturie numerosii ziaristi ucisi sub domnia lui. Fireste, ei nu mai pot fi intrebati.
In alta ordine de idei, dl Puric ramane un om de spirit cu multe vorbe de duh si citate zglobii, pe care le puteti citi in interviul din Adevarul.

Dupa cum initiatii in ezoterism ai PSD stiu deja, infrangerea lui Geoana de catre Traian Basescu a venit de la pardalnica de flacara violet. Asa cum a explicat Viorel Hrebenciuc, oamenii din staff-ul lui Basescu purtau care o cravata, care o esarfa mov. Cel mai mare releu receptie-emisie a flacarii violet era Emil Boc, care purta un pulover mov. Puloverul era cu doua numere mai mari, intors la mansete, pentru a potenta efectul asupra chakrelor lui Geoana.

Basescu si flacara violet
In unele afise electorale, Mircea Geoana a aparut, e drept cu o cravata mov, probabil aleasa de Hrebenciuc. Ca nu a fost suficient de puternica pentru a starni forta flacarii mov stim prea bine. Suntem in masura sa va aratam cum ar fi trebuit sa se prezinte la dezbatere Mircea Geoana pentru a-l rapune definitiv pe dictatorul Basescu.

Geoana si flacara violet
(foto: pixiland.org, colectia lui Peter Pan)

Am sperat la o surpriza azi dimineata, la un nume cu mai mare anvergura si mai multa pricepere economica. Privind in urma, daca Isarescu nu a acceptat, Lucian Croitoru parea chiar alegerea optima pentru ce ne asteapta.
Cu Boc prim-ministru s-ar putea sa nu avem scandaluri intre institutii, dar avem deja o senzatie de balta statuta din care nu mai are ce sa mai rasara. E, in buna masura, “meritul” lui Crin Antonescu de a fi sabotat o alianta care sa ofere o baza mai mare de selectie. A demonstrat inca o data ca nici el nici cei mai multi dintre liberalii de la varf nu se pot rupe de Patriciu, cum nu s-ar putea rupe pedelistii de Basescu.
Singurul avantaj e ca am avea un sistem asemanator presedintiei executive de la americani. Din pacate, e doar o asemanare. Sustin de multi ani un asemenea sistem, care nu e nici pe departe dictatorial: comasarea functiei de presedinte cu cea de prim-ministru. Am sti mai limpede ce politica de guvernare se aplica si cine raspunde pentru promisiunile facute. Cu Boc, aceasta contopire e aproape realizata.
partidele romanesti, intre sclavagism si feudalism
Politicienii romani, care se presupune ca ne-ar aduce democratia, au in interiorul partidelor lor relatii care tin mai mult de epoca sclavagista. Cativa proprietari de sclavi isi trimit pe la televiziuni vorbitorii (care au inlocuit scribii), si acestia din urma au poate senzatia ca fac politica.
Sa luam partidul care are ideea de libertate trecuta chiar in denumire. In PNL, doar Tariceanu a incercat, fara mare tragere de inima, pasul de la obedienta fata de Patriciu, la propria lui feuda, sustinuta economic. Schema lui Patriciu e vulgar de simpla: a dat bani atat la PSD, cat si la PNL, nicio alta alianta nu e de conceput pentru el. De doua ori la rand a blocat alianta fireasca cu PDL prin cereri exagerate: prima functie din executiv pentru formatiunea clasata pe locul 3. Oare a mai fost vreun politician mai umilit in public decat Crin Antonescu, cel despre care Patriciu spunea ca i-a redus sau crescut volumul in campanie, in raport cu Mircea Geoana? Culmea e ca intr-o situatie similara, obedienta fata de Vantu, Geoana a platit scump (si probabil va plati decisiv la congres). Dar umilinta lui Crin a trecut ca si neobservata. De ce? Pentru ca e in logica sclavagista. Bizar, in cazul lui Geoana era doar supunerea fata de “un malefic” din afara.
Spartacus Basescu
Revolutia portocalie a PDL seamana mai mult cu rascoala sclavilor condusi de Spartacus. Poate asta explica putin din oroare pe care Basescu o seamana in randul politicienilor din restul partidelor, prin lipsa lui de respect fata de cutume. Dar care e libertatea de miscare a oamenilor sai? Sunt ei oameni liberi, capabili sa isi manifeste o inventivitate frenetica, la fel ca stapanul rascoalei? Nici pomeneala, cei mai multi au cel mult dreptul de a vitupera la adresa adversarilor – cazul lui Cristian Boureanu e cel mai evident prin vulgaritate.
O situatie bizara face ca in PDL baronii sa fie centrali: Berceanu, Videanu, Blaga au resurse si “abilitati” comparabile cu ale baronilor PSD, dar in lipsa unei feude localizate precis, dependenta lor fata de Spartacus Basescu ramane totala. Blaga a pierdut cu brio alegerile in Bucuresti, deci nu poate afisa aroganta unui Mazare. (Se multumeste cu statutul de Mazarin in campanii, ca nu ma pot abtine de la acest joc de cuvinte.) Videanu ar fi pierdut poate si el, daca mai candida, despre Berceanu, ce sa mai vorbim.
feudalismul pesedist, din lac in put
Paradoxal, modelul cel mai avansat din punct de vedere istoric e cel al feudelor pesediste. Cat timp partidul s-a aflat sub puterea carismei lui Ion Iliescu, din masa uriasa de fosti comunisti, impanziti in toata osatura statului, nu s-au detasat decat cativa baroni centrali. Cum Adrian Nastase era exclusiv un produs de partid, au aparut baronii locali, constienti de propria lor forta. Venali si fara coloratura ideologica, baronii PSD isi tin sclavii arondati cu o chinga inca si mai stransa. Ba, pentru delfinul Geoana, cu pretentii de suveran intr-un sistem feudal, situatia s-a dovedit proasta de-a binelea. Indatorat atat baronilor, care aduna votul cu punga de zahar, si mogulilor, care il aduna cu televizorul, sarmanul Geoana nici n-a mai stiut la care sa se duca mai repede acasa cand l-au chemat.

Cristian Tudor Popescu a avut acum cateva zile un editorial profetic. Ca fost angajat al lui Hrebenciuc la Adevarul, CTP tragea un semnal de alarma in legatura cu pericolul in care se afla brandul Hrebenciuc. Porecla Guzganul Rozaliu (“rumen de cat a furat”) vine de la un editorial de pomina al aceluiasi ziarist, iar apelativul “Viorica” a fost folosit de Videanu in noaptea numararii voturilor.

…”principalul rezultat al plangerii pentru furt a PSD sunt daunele grave aduse imaginii de supercampion in “aranjare” de alegeri a marelui partid. Prin acest demers, dl. Hrebenciuc, omul care castiga alegeri pana sa se bage vreun vot in urna, Marele Combinagiu, Guzganul Rozaliu, apare ca Socatele Viorica, oparit de Videanu si ai sai. Pe langa ca da rau la sponsori, pe mine, unul, asta ma mahneste. E pacat sa se piarda un brand adevarat, n-avem prea multe in Romania.”

Doua zile mai tarziu, Hrebenciuc si-a facut praf si bruma de brand care mai ramasese, printr-o aparitie la Sinteza zilei, in care a vorbit de “flacara violet”.
Priviti secventa din emisiunea Sinteza zilei si alaturarea de personaje. Ceea ce mi se pare cu adevarat socant e ca Viorel Hrebenciuc a reusit sa il faca pe Valentin Stan sa para sanatos la cap! Mihai Gadea e curios-intrigat, in timp ce “omul cu laptopul” se uita la Hrebenciuc ca la cineva caruia ii fileaza un file.

Cand am citit titlul interviului din Gandul de acum cateva zile, in care Geoana spunea: “castig zdrobitor in turul 3“, a fost pentru prima data cand mi-a fost mila de el. Nu o spun ironic, ci la modul cel mai serios. Am avut senzatia umana ca un semen, fie el politician, are nevoie de ajutor (in sensul englezesc de “he needs help!”). Nu glumesc.
Mi-am amintit de un puscarias care evadase din inchisoare si se prezentase la OTV cu o punguta de soda. A cerut sa vorbeasca la telefon cu fosta lui sotie, care divortase de el si se recasatorise de mult in strainatate. Femeia avea alta viata, copii, in fine, el era pe punctul de a fi rearestat pentru multi ani. Si totusi ii spunea sigur pe el ca o s-o recucereasca. Publicul OTV se distra copios, probabil, mie mi-a fost extrem de mila de acel nefericit.
Pe Viorel si pe Mircea, doi Lefteri Popescu rupti din comedia Doua loturi de Caragiale, doar Ildiko sau Iliuta Numerologie ar putea sa ii mai consilieze de acum inainte. Sau viceversa. Viceversa!

Degeaba mai ai blog daca nu cenzurezi comentariile. E blogul tau si macar aici sa te simti ca un mic Ceausescu, sa ii trimiti la plimbare pe cei care au alta parere, la pachet cu spamurile pentru Viagra si site-uri porno.

Bizar e ce subiecte ii fac pe unii ziaristi deveniti bloggeri sa iti stearga un comentariu. Trei exemple personale, care imi vin acum in minte:
Pe blogul lui Victor Ciutacu am scris un comentariu ironic dupa dezbaterea Basescu-Geoana, care il cam descumpanise pe omul lui Felix. Comentariul a stat bine mersi o zi, dupa care a fost sters. Alte 423 (!) de comentarii la acelasi articol din partea vizitatorilor trebuie sa fi fost ceva mai putin deranjante, de vreme ce au fost pastrate.
Pe Catalin Tolontan am suficiente motive sa-l admir. Dar asta nu inseamna ca nu are si el teme care il scot din sarite. Am fost uimit sa vad ca-mi sterge un comentariu critic la adresa lui Ion Craciunescu. Fiecare cu slabiciunile si gusturile lui, deh.
In fine, Victor Roncea nu mi-a putut rabda un comentariu la adresa fostului sef al Securitatii, Iulian Vlad. In mare, spuneam ca respectivul e un batranel neobrazat, fara nicio remuscare sau proces de constiinta, care vinde aceeasi sperietoare a pericolului extern de care ne apara doar securistii. Aveam sa aflu ca fluierasem in biserica spunand asa ceva, pentru ca Roncea are o campanie sustinuta de spalare a cadavrului securist. Cu alte cuvinte, dl Roncea poate fi necrutator cu Patapievici sau Tismaneanu, si elogios cu seful Securitatii din 89, in care vede un fel de erou nedreptatit de istorie.

In lipsa unui episod de pe Happy Fish pe care se pare ca l-au furat martafoii, dupa cum se poate vedea mai jos, dati-mi voi sa va spun o gluma culeasa de pe twitter:

Geoana l-a depasit pe Bula la bancuri, dar Bula a cerut renumararea bancurilor

Marius Locic a fost audiat astazi la DNA in dosarul de trafic de influenta instrumentat lui Catalin Voicu. Locic e unul dintre rechinii imobiliari ai Bucurestiului, numele sau fiind in vremea marilor speculatii imobiliare pe tricourile jucatorilor de la Steaua.
Procurorii de la DNA vorbesc despre mai multi oameni de afaceri, care au beneficiat de “serviciile” lui Catalin Voicu pe langa diverse instante de judecata. Mai mult, ei au intocmit si o lista cu persoane pe care Voicu nu are voie sa le contacteze: Viorel Hrebenciuc, Marian Vanghelie si Cezar Bivolaru, avocatul lui Gigi Becali de pe vremea arestarii.
Gigi Becali este creatia mediatica si politica a lui Viorel Hrebenciuc, unul din capii retelei care il are in varf pe Mitica Iliescu si ca protector politic suprem pe Ion Iliescu. Mitica Iliescu, acuzat ca a intrat cu TAB-ul in baricada de la Inter in timpul Revolutiei, a fost apoi un fel de bodyguard al lui Ion Iliescu, pentru care a si infiintat SPP.
Dupa eliberarea din arest, Gigi Becali l-a indicat pe generalul Gelu Drajneanu, seful DGIPI (2 si un sfert), numit de Nica, drept persoana care a organizat arestarea sa. Serviciul secret al Ministerului de Interne a fost si marul discordiei disputat de gruparile Gabriel Oprea – Marian Vanghelie.
Pentru maine, procurorii de la DNA promit neoficial un nou nume rasunator chemat la audieri. Aveti idee silueta carui cioban se intrevede?