Abonare | Twitter | Facebook

Custom Search

Daca legea care obliga familiile sa nu aiba mai mult de un copil nu ar fi fost adoptata in 1979, intre 300 si 400 de milioane de chinezi ar fi vazut lumina zilei, in plus fata de cei 1 miliard si 300 de milioane actuali. Legea, extrem de drastica, survine altor reglementari impreuna cu care a coborat numarul mediu de nasteri al unei femei adulte, de la 5,9, la 1,8. Asadar, pentru a se ajunge la aceasta medie, chiar si in prezent numarul familiilor cu 2 copii e foarte mare. Deci, cine sunt privilegiatii care au voie sa incalce legea planningului familial?
Prin aceasta politica inumana, China a pus deseori in aplicare politici eugenice de tip nazist. Prin controale stricte, persoanele cu probleme de sanatate au chiar interdictie de a se casatori, daca nu accepta sa fie sterilizate. Mai mult, comunistii chinezi au folosit controlul nasterilor pentru un megalomanic proiect de inginerie sociala: in regiuni rurale unde a fost nevoie de fermieri, familiile au putut avea chiar si 3-4 copii, problemele economice si de dezvoltare fortandu-i sa ia in calcul renuntarea la aceasta reglementare si in zonele industrializate care au nevoie de forta de munca.
De altfel, imbatranirea populatiei risca sa indrepte China spre dezastru peste cateva decenii. Daca lucrurile nu se schimba, China, care in anii ’70 avea 7,7 adulti care intretineau un pensionar, va avea in 2050 1,6 salariati care sa cotizeze pentru fiecare pensionar. Dincolo de aceasta problema economica, efectele sociale sunt deja vizibile: o populatie care, in marile orase, are acelasi ritm galopant de imbatranirea ca in Europa Occidentala, dezechilibrarea raportului dintre baieti si fete, in conditiile in care parintii prefera sa aiba un baiat drept urmas, aparitia unor probleme grave de socializare la copiii care nu au ca parteneri de joaca decat adulti si care sunt rasfatati in mod exagerat de acestia.
Guvernul comunist a folosit exceptiile de la legea “un singur copil” si pentru a controla coloratura etnica a populatiei, in cadrul unei doctrine multiculturaliste, care a permis minoritatilor sa nu fie depasite ca pondere de majoritari. In plus, mii de demnitari comunisti incalca legea, fara a fi confruntati cu masurile drastice de retaliere luate in cazul cetatenilor de rand. Legea in sine e favorabila unui sistem comunist ce ar putea fi caracterizat drept oligarhic.
Foto: NYinquirer.com
Familiile bogate pot plati amenzi si taxe suplimentare (pentru educatie si asistenta sanitara), care le permit sa se perpetueze dupa bunul plac. Si cetatenii plecati in strainatate pentru a aduce valuta in tara beneficiaza de exceptii in acest sens. Aparitia oligarhiei comuniste e un fenomen atat de marcant in dezvoltarea Chinei incat i-a facut pe multi comentatori sa se intrebe in ce masura statul asiatic mai este comunist de fapt. Teoretic, doar un sfert din primii 100 de miliardari chinezi din Topul Forbes sunt membri ai Partidului Comunist. Dar intr-o tara in care angajatii aparatului de securitate se numara cu zecile de milioane si alocarea tuturor resurselor e decisa de Partid, adevarul e ca absolut toti capitalistii chinezi sunt “desemnati” de catre elita comunista. Un exemplu de varf de cum apare un capitalist in China? Fiul cel mai mare al lui Jiang Zemin conduce cea mai mare companie de telecomunicatii din tara (China Netcom), desprinsa prin privatizare din fosta companie de stat. Cu interdictia de a forma sindicate pentru angajati, legi permisive in privinta protejarii mediului si a drepturilor de autor, intreg sistemul e proiectat pentru a-i ajuta pe cei alesi de Partid sa se imbogateasca rapid.
Pentru oamenii de rand, aceste practici eugenice au luat forme monstruoase. Autoritatile au dictat in extrem de multe cazuri sterilizari, intreruperi de sarcina prin injectarea de solutii saline (chiar si in luna a noua de sarcina!) si uciderea pruncilor imediat dupa nastere. In provinciile care “depasisera planul” de nasteri al partidului s-au folosit chiar si detectoare cu ultrasunete, care sa le depsiteze pe femeile ce urmau a fi supuse unei intreruperi fortate de sarcina.

Intrerupem postarile obisnuite ale acestui blog pentru un anunt cutremurator: la mine in bloc s-a oprit apa calda! Si se pare ca nu saracia e principalul vinovat, ci neobrazarea. O mana de locatari s-a decis ca e mai comod sa nu-si mai plateasca intretinerea; am si vecini care refuza sa plateasca pe motiv ca apartamentul in care stau e pe numele cate unei babe cu domiciliul necunoscut, dupa care ar trebui cica sa alergam cu procesul pentru a recupera banii de apa calda. Fac un apel la respectivii nesimtiti sa isi plateasca de urgenta restantele, altfel situatia incepe sa se imputa.

Prima mea intalnire cu universitatea Spiru Haret a fost la examenul de admitere, despre care mi se spusese ca e doar o formalitate. Si asa a si fost. Ma pregatisem pentru alte materii, dar spre marea mea tristete picasem la stat. La facultatea de Filosofie si Jurnalism se dadea pe langa o grila usurica si un examen oral la filosofie. Nu mai tin minte despre ce am vorbit, imi amintesc doar ca profesorul avea niste late care nu vazusera samponul de curand si unghii neobisnuit de mari. Candidatului dinaintea mea, care intre timp a devenit oarecum o vedeta de televiziune, i-a suflat cea mai mare parte a raspunsurile.
Cursurile la Spiru Haret, care pe acea vreme se desfasurau in Sala Polivalenta, m-au facut sa sufar si mai mult ca nu intrasem la stat. Tin minte ca unii dintre studenti veneau la facultate in trening, ca baietii de dupa blocuri, lucru care ma deprima ingrozitor. Macar la haine daca ar fi incercat si ei sa para viitori intelectuali. Printre profesori erau vreo 2-3 de la care aveai ce invata, dar cei mai multi iti dadeau senzatia ca urmezi un fel de Stefan Gheorghiu. La facultatea lui Aurelian Bondrea predau Ion Dodu Balan, Valeriu Rapeanu si foarte multi dinozauri ai Epocii de Aur. Erau de un nationalism virulent de doua parale si rupti complet de modernitate. De altfel, un absolvent al unei asemenea facultati de jurnalism n-ar fi fost competent sa scrie decat la “Romania Mare” sau “Tricolorul”. Iar daca ma uit azi in presa, imi dau seama ca multi isi tradeaza pregatirea facuta pe genunchi la Spiru sau in alte fabrici de diploma. Expresia “pe genunchi” trebuie luata in unele cazuri la propriu, dat fiind ca pe vremea aia facultatea nu avea dotarile de azi, multe cursuri se tineau in sali ca de spectacol, fara mese, iar studentul daca vroia sa ia notite isi tinea caietul in brate.
in loc de cursuri, Cenaclul Flacara
Dar surpriza suprema aveam s-o primesc la cateva luni de la inceperea anului scolar (vedetele pot sa vina si mai tarziu, nu?), cand ne-am pomenit ca profesor cu Adrian Paunescu. Cum, porcu’ e profesor!? Ca sa ne predea ce!?? Pentru poetul de la Barca se infiintase un curs special, chit ca omul nu avea tehnic gradul de profesor, lector sau conferentiar universitar, denumit “Texte fundamentale”. Mai concret, Paunescu alesese din literatura romana si straina diverse texte “educative”, dupa calapodul lui ideologic (gen “Doina” lui Eminescu, pe care ne-a recitat-o cu prima ocazie) si cam asta era “numarul” lui didactic.
Trebuie sa spun ca la acea data eram ceva mai pornit decat azi si am fost foarte hotarat sa ma cert cu el de la primul curs, ba chiar imi imaginam ca si restul studentilor vor fi la fel de revoltati ca mine. Astazi nu as mai fi la fel de intolerant cu batranul lingau comunist. Acum pot sa ii apreciez partile valoroase si as avea mai multa rabdare sa-l ascult. Atunci stiu doar ca mi-a venit sa urlu cand l-am vazut aparand la catedra. Era o sala rece ca un congelator in fosta uzina Republica, iar Paunescu venise insotit de un rapsod, care ne-a prezentat un program ca de cenaclu. Spre stupoarea mea, cei mai multi dintre studenti au gasit spectacolul agreabil, lucru care mi-a provocat o infinita lehamite si am renuntat sa ma mai cert cu Paunescu.
Dupa acest episod am renuntat complet sa ma mai duc la panarama universitara denumita Spiru Haret si chiar m-am amuzat la gandul ca si dupa Revolutie mai poti sa renunti la o facultate din motive politice.
profesorii senili de la Dimitrie Cantemir
Peste patru ani, dupa ce am facut o facultate la stat (tot pe bani, ca mai mult nu m-a dus capu’!) am mai avut o intalnire cu gloriosul invatamant privat din Romania. M-am inscris pentru un curs postuniversitar la Universitatea Crestina Dimitrie Cantemir (desi, mai nimerit ar fi sa se numeasca Universitatea Cretina Dimitrie Cantemir).
Spre deosebire de Spiru Haret, unde inteleg ca revine un profesor la 400 de copii in nu se stie ce sali, cei de la Cantemir au toate dotarile necesare: o hardughie gen Casa Poporului cu sali pentru tot Bucurestiul. Nu le lipsesc decat profesorii.
Daca la Spiru era o adunatura de fosti comunisti, care fusesera tartori la viata lor, la Cantemir mi-a fost dat sa intalnesc cea mai mare pepiniera de incompetenti si batranei senilizati. Asa cum se intampla de multe ori si la stat, multi dintre ei predau cursuri inventate exclusiv pentru a le da o ocupatie si un salariu.
Desi domeniul era unul cat se poate de practic, unii dintre ei nu iesisera in viata lor in economia reala si la drept vorbind eu nu i-as angaja nici pentru activitati de secretariat. Cel mai rau mi-a parut de un cuplu de oameni in toata firea, patroni ai unei mici afaceri, care se inscrisesera la cursuri pentru a-si imbunatati capacitatile manageriale. Cat idealism! Dupa ce am inghiti cursuri tembele despre standarde de calitate, pe mine m-au lasat nervii cand o profesoara in pragul pensionarii a inceput sa ne dicteze pe silabe: “economia este de doua feluri dpdv geografic: ur-ba-na si ru-ra-la…”. Totusi, te adresezi unor masteranzi care n-au timp de pierdut, asta e curata bataie de joc si spectacol al incompetentei.
Din experientele mele cu Spiru Haret si Dimitrie Cantemir am o singura mare satisfactie: ca nu le-am dat bani decat pentru un singur semestru si ca nu mi-am pierdut mai multa vreme pe-acolo.
Mircea Geoana apara facultatile pentru prostanaci
Exista trei motive pentru care escrocii universitari de la Spiru Haret se bucura de atata sprijin. Primul sunt banii: facultatea cu pricina aduna de la fraieri circa 80 milioane de euro! O suma uriasa, care e impartita generos si pentru campanii si pentru sinecuri. Facultatile private si de stat (care se comporta exact ca primele) si-au dezvoltat un sofisticat sistem de protectie prin trecerea pe statul de plata a nenumarati politicieni. Unii dintre ei predau doar cu numele la cate 3-4 facultati si desi studentii nu apuca sa-i vada la fata sau habar n-au ce ar putea sa le predea respectivii senatori si deputati, miile de euro pe care ii ridica lunar sunt o veritabila taxa de protectie.
Al doilea motiv e influenta oculta a securistilor. Majoritatea facultatilor private ofera cate un os de ros fostilor securisti si politruci pe care sistemul trebuie sa ii rasplateasca intr-un fel. Aurelian Bondrea a fost sef de cadre pe timpul comunismului, cel care a avut grija ca Elena Ceausescu sa primeasca titluri universitare si academice, iar Mircea Geoana e cel care intrebat despre securisti a raspuns: “nici noi nu stim cati suntem”. Iata, nu putem sti exact cati sunteti, dar aflam mereu cat de influenti sunteti.
In fine, al treilea motiv e solidaritatea instinctiva a imposturii. Sa nu luam cazul lui Vanghelie, cel cu bacalaureat la 33 de ani, pentru ca e prea flagrant. Ci pe cel al lui Mircea Geoana. Incercati sa priviti dincolo de diplomele din CV-ul lui Mirciulica si veti vedea tot un tampitel impins de la spate de tatal general, de nevasta si de soacra. Avem astfel raspunsul de ce Ecaterina Andronescu s-a trezit dintr-o data cu atatia dusmani in momentul in care a atins cancerul care discrediteaza invatamantul romanesc.

Desi e pentru cei mai multi un subiect care nici nu suscita interes, nici nu mai amuza, adevarul despre mascariciul care ne reprezinta la Bruxelles trebuie reamintit din cand in cand. Gigi Becali e un cobai scapat din laboratoarele securistilor care au continuat sa faca jocurile dupa ’89. Evreii au pentru un destin ca acela al lui Becali legenda golemului, creatura de tip Frankenstein, scapata de sub control. In cazul nostru, un cobai aflat sub controlul guzganului rozaliu.
schema de imbogatire a oligarhilor
Imediat dupa spaima trasa la Revolutie, securistii si nomenclaturistii s-au confruntat cu o problema tehnica: aveau toata puterea si resursele in mana lor, trebuiau doar sa le transfere in maini private cu acte in regula. Pentru ca, nu-i asa, proprietatea e sfanta. Pana cand procesul se finaliza, exponentul lor politic, Ion Iliescu, putea sa lanseze la deruta formula “proprietatea e moft”.
Jocul s-a jucat de obicei in patru, intr-o retea care arata si azi ca plasa de Buzau, cu ochiuri in forma de romb:
1. in coltul de jos – cei cu putere in pix (functionari ai statului cu drept de semnatura pe proprietatea tuturor, politicieni si alti trepadusi numiti si tinuti acolo de restul “jucatorilor”)
2. in coltul din stanga – noii proprietari (patroni, speculanti descurcareti, de preferinta fosti puscariasi usor de controlat si dispusi sa isi asume riscul de a fi vizibili dar si de a se intoarce in cazuri extreme dupa gratii)
3. in coltul din dreapta – oamenii (farade)legii (o casta privilegiata formata din judecatori, politisti, procurori, chemati sa “arbitreze” jocul in caz de avarie, adica sa ii faulteze pe cei deveniti indezirabili si sa ii asigure pe pionii importanti din primele doua categorii ca jocul nu prezinta niciun fel de riscuri reale pentru ei)
4. in coltul de sus – papusarii (uneori vizibili, alteori complet necunoscuti, blindati cu retele intregi de colaboratori docili de pe vremea cand activau in Securitate sau Militie, cu averi greu de estimat si cu un control indiscutabil exercitat asupra celorlalte trei categorii de jucatori din retea)
Aceasta e reteaua intinsa peste intreaga tara si purul adevar despre tranzitia economica din ultimii 20 de ani.
transformarea pionului in nebun
In acest tablou, Becali a jucat pentru inceput rolul pacaliciului. Avand in vedere ca Revolutia il gasise pazind niste tevi in subsolul unei fabrici de stat, iar primele luni din 90, schimband valuta la Lido si Athene Palace, se incadra in profilul “baietilor cu care poti sa iti faci treaba”, dar venea deocamdata dintr-o drojdie a societatii cu care nu e bine sa te afisezi in public. Asa ca a fost bagat la inaintare in diverse potlogarii. Cea mai rasunatoare dintre ele, fireste, schimbul de terenuri facut cu armata, in urma caruia, printr-o simpla semnatura a lui Babiuc si a catorva generali, devenea mai bogat cu cateva milioane de euro. Exact banii cu care a putut sa devina patron la Steaua. Fireste, nu fara interventia directa a lui Hrebenciuc, omul din varful retelei, care a decis ca golanul din Pipera e un pion mai de incredere decat fratii Paunescu, alaturi de care pusese pe butuci Bancorexul. Transferul efectiv de proprietate s-a facut intr-o noapte de pomina, cu mardeiasii lui Gigi adusi in sala Consiliului de Administratie din Ghencea si cu generali de armata care au votat asa cum li se ceruse din culise. Impotriva lui Viorel Paunescu si pentru Gigi Becali. Oricum, primul avea nevoie sa iasa din afacerea pe care o cam falimentase. Profitul trebuia trecut in alta societate si schema reluata de la capat.
cui i-au folosit bufoneriile lui Becali
De aici incolo, lucrurile au evoluat mult peste asteptarile lui Hrebenciuc. Gigi, baiatul ala cu mustata si geaca de fas pe care Hagi il baga in stadion fara bilet, a devenit o figura nationala. Lumea a ras pe seama lui, dar au fost si destui prosti care sa-l ia in serios.
Undeva in laboratoarele puterii, cineva a remarcat ca Becali ar putea fi folosit si la altceva decat ca paravan pentru trecerea averii statului in buzunare private. Asa s-a nascut personajul de divertisment Becali. Se intampla in plina dictatura a lui Adrian Nastase, cand nepotul matusii Tamara se lafaia cu stiri pozitive pe toate ecranele televiziunilor cumparate. Lumea risca sa se plictiseasca, avea nevoie si de putin circ, ceva care sa para a opozitie, dar atat de aberanta incat sa te faca sa preferi puterea: ati ghicit, Becali politicianul.
Lansarea in politica a lui Becali s-a produs in preambulul alegerilor, pentru a acoperi prin stridenta lui coagularea unei opozitii serioase la camarila lui Nastase in defuncta Alianta DA.
Foarte de ajutor s-a dovedit atunci Adrian Sarbu, alta creatie de laborator din seria “capitalistilor de cumetrie”, dator vandut la buget, deci complet controlabil de sistem. Stim acum ceea ce banuiam inca de atunci, ca aparitiile insistente ale lui Becali la PRO TV de cateva ori pe zi au fost platite intocmai ca o campanie publicitara, prin stingerea unei datorii catre hotelul Mariott.
lasitatea “razboinicului”
Gigi Becali a devenit mai galagios in anii in care au fost alegeri si se poate vedea retrospectiv si cui i-a folosit balamucul ciobanului. Asa cum Vadim i-a atacat in primii ani de la infiintarea PRM, doar pe adversarii FSN-ului care il ingaduise si Becali a stiut mereu cine ii sunt stapanii. Aparitiile lui televizate frizau uneori delirul, dar niciodata “voievodul” nu si-a luat inima-n dinti pentru a-l critica pe Adrian Nastase. La Ion Iliescu s-a prezentat chiar cu un buchet de flori, la o onomastica. Figura s-a repetat si dupa caderea lui Nastase. Fara scrupule, Becali s-a pus in slujba noii puteri, jignindu-l pe Tariceanu spre deliciul lui Basescu, care nu a ezitat sa se afiseze cu el la sprit.
Dar vremurile s-au schimbat, PRO TV-ul nu mai scoate telespectatorii in strada. Acum tonul in mahala il da OTV-ul. Si papusarii au inteles repede potentialul unui partid cu o doctrina tabloida: circ, nationalism primitiv, vulgaritate, grobianism, teorii ale conspiratiei, care sa ii permita prostului sa se creada destept, iata ingredientele pe care se poate cladi un adevarat partid al OTV. Cu ajutorul procurorilor si al freneziei mediatice imbratisate de toate televiziunile figura a functionat de minune: Vadim si Gigi au ajuns in Parlamentul European.
Dar Gigi simte ca poate mai mult de-atat si ca Vadim nu va mai ajunge prea curand langa ciolanul puterii. “Vreau sa devin cel mai puternic animal politic din Romania”, spune el si gura pacatosului ceva adevar tot graieste. Daca un alt analfabet ca Marian Vanghelie a putut sa devina poate cel mai influent sforar din PSD, de ce n-ar putea si Becali? Asa ca Gigi, flituit de popularii europeni spune ca si-a descoperit vocatia social-democrata. Langa Hrebenciuc, mentorul care a creat aceasta jucarie mediatica.
protectia a functionat de fiecare data
Am descris mai sus reteaua prin care s-au facut averi in Romania ca pe o plasa; ei bine, aceasta structura poate functiona si ca o plasa de siguranta. In cazul lui Becali, protectia politico-judiciara a functionat fara gres. Sa nu uitam ca o mare parte din averea lui Becali se datoreaza chiar cumpararii de drepturi litigioase. Acest tip scandalos de afacere e o insulta adusa ideii de justitie: practic un om cinstit, care are mult mai multa carte decat Becali, nu are nicio sansa in sala de judecata si e nevoit sa ii vand acestuia pe nimic dreptul de a revendica o proprietate. Procesele care trenau de ani si ani se judeca apoi ca pe banda rulanta, Becali primeste pamantul, iar primarii ii semneaza actele de schimbare a regimului terenului din arabil in construibil, asta cand nu i-l schimba chiar cu o parcela mai buna.
Pentru Becali, protectia politica a functionat: in cazul schimburilor de terenuri cu armata (prejudiciu de 2-3 milioane de euro), in scandalul preluarii de la stat a serelor Popesti Leordeni, in scandalul mitei pentru fotbalisti (cazul “Valiza”), in scandalul sechestrarii si ranirii in stil mafiot a hotilor de masini, in scandalul preluarii fabricii de armament Mija (da, fariseul Becali are fabrica de armament!), in procesul privind spalarea de bani, in procesul in care e acuzat de prejudicierea IAS Mogosoaia, in scadalul privind preluarea ilegala a clubului Steaua si ascunderea datoriilor societatii printr-un faliment fictiv si lista ar putea continua la nesfarsit.

Fiica vitrega a lui Petre Roman rupe tacerea in scandalul despartirii acestuia de Mioara Roman. Catinca spune in revista Story, citata de Libertatea ca in locul mamei sale nu l-ar mai primi inapoi pe Petre Roman, care “s-a straduit cu atata insistenta sa ne raneasca sentimentele”.
Catinca Roman povesteste cum fostul prim-ministru le-a luat pana si lustra din casa in clipa in care si-a impachetat lucrurile pentru a pleca la mai tanara lui amanta, Silvia Chifiriuc. Si intentia de a avea inca un copil la 63 de ani i se pare o dovada a “comportamentului adolescentino-imatur” al lui Roman. Povestind momentele traumatizante prin care a trecut, Catinca ii reproseaza printre randuri lui Roman josnicia de a parasi si umili public o femeie frumoasa si distinsa (Mioara Roman a fost o reputata profesoara universitara de limba araba) in clipa in care a ajuns la 70 de ani.
O alta dezvaluire soc facuta de Catinca Roman in interviul din Story confirma barfele privind o relatie mai veche cu o alta cantareata, Oana Sarbu, inainte ca aceasta sa devina sotia lui Robert Turcescu: “O cunostinta a vazut la Oana Sarbu o pereche de cercei, editie limitata, pe care ii primisem eu cadou”, isi aminteste Catinca Roman.
Later edit: O persoana avizata in monden mi-a atras atentia ca Robert Turcescu si Oana Sarbu nu sunt casatoriti, cum am scris eu mai sus. Stau impreuna de 9 ani, au infiat si un copil, dar nope, inca n-au dat pe la primarie. De ce n-o iei cu acte ma, deontologule!? Ca sa-mi gresesti mie articolul, d-aia, sa-mi zica lumea ca scriu dupa ureche.

Dintr-unul din articolele pozitive despre Geoana cerute angajatilor de Adrian Ursu aflam ca lumea mondena si politica a dat buzna la ziua presedintelui PSD, care n-a avut loc nici acasa nici la partid, ci la teatru. Si nu la Teatrul Tandarica, asa cum ne-am fi imaginat, ci la Bulandra. Altfel spus, Prostanacul si-a dorit ceva mai epatant decat un Nelu Ploiesteanu sau Mihai Namol de ziua lui si l-a inchiriat pe Puric. Micul mistic al scenei, care urla ca din gura de sarpe ca Europa vrea sa ii intineze puritatea, n-a avut nicio greata in a inchide usile teatrului pentru public si a presta contra-cost pentru Hrebenciuc si alti politruci. Partea mai nasoala e ca atunci cand ii distrezi pe toti marlanii si parvenitii, risti sa ai si reactii ca aceea a lui Radu Mazare, care i-a trantit-o lui Puric direct in freza: “A fost o piesa foarte proasta, parca era jucata de spitalul de nebuni”.
Later edit: Desi din stirea din Cotidianul se putea intelege altceva, Dan Puric nu a participat personal la spectacolul “omagial” de ziua Prostanacului, dar si-a pus la dispozitie trupa de actori. Rugat sa comenteze folosirea politica a numelui sau, Puric a precizat ca e vorba de o chestiune pur pecuniara, deci… non olet, bani sa iasa.

Soprana Leontina Vaduva, fiica doamnei Maria Ciobanu, interpretand melodia culeasa de Anton Pann si interpretata anterior de Maria Tanase.

Varianta audio editata: