Mircea Daneliuc a facut mai demult o observatie senzationala: in clipa asta se difuzeaza la televiziunile de la noi filme produse inainte de ’89, dar in premiera pe tara; tehnic, erau filme atat de proaste incat si cenzurii ii era rusine cu ele, erau produse, dar cum TVR-ul de atunci avea program de 2-3 ore, nu apucau sa mai ajunga pe micile ecrane.
Lipsa de discernamant a directorilor de programe e deja o certitudine. Nu vorbim aici de filme salvate de jocul magistral al unor actori cum nu se vor mai naste prea curand, care sa-ti provoace nostalgie si sa te amuze si prin umorul involuntar. Sunt filme de propaganda in cel mai limpede inteles al cuvantului, mai jos decat cele mai joase productii ale lui Sergiu Nicolaescu. Spre comparatie, filmele de propaganda nazista semnate Leni Riefenstahl sunt difuzate doar in cadrul unor programe educative, al caror scop e tocmai demontarea mecanismului manipulatoriu.
Am constatat totusi ceva amuzant, printre stahanovisti care vor sa redreseze intreprinderea reducand costurile, ilegalisti care pun mai presus “cauza” decat dragostea si distribuitori de manifeste. Multi comunisti din filmele de categorie B ale epocii vorbesc exact ca Miron Cozma, adica intr-o combinatie de idealism pompos, grosolanie, vizionarism megaloman, smecherie demodata presarata cu inventii gogonate. E straniu, nu e asa?

Probabil seamana cu bancul cu ungurii intrebati “de ce l-ati omorat, ma, pe Mihai Viteazu, ca eu acum am aflat?!”, dar da, Brad Pitt a jucat in cateva episoade din Dallas. Inainte sa devina sex-simbolul zilelor noastre (tot n-am inteles ce-or vedea femeile la el!), Brad Pitt era destul de credibil in rolul unui taranoi sudist. “Noutatea” am aflat-o dintr-o emisiune de mondenitati, din pacate nu mai tin minte care, dar pentru ca nu ma credea nimeni, va puteti convinge din imaginile de mai jos.

Toni Tecuceanu e, alaturi de Catalin Dezbracatu (Codrut Keghes), printre castigurile certe de la Cronica Carcotasilor. Actorul care ii imita foarte bine si cu talc pe Adrian Nastase, Vadim Tudor si mai face si alte cateva personaje amuzante mi se pare chiar insuficient folosit in cadrul emisiunii. Surpriza placuta a venit cand l-am vazut in emisiunea Lianei Stanciu de pe B1TV, care e de obicei o sueta, cu un monolog exersat de acasa.
Poate ca si alte vedete ar trebui sa ia aminte la o asemenea practica. Doar moda dialogurilor aranjate dinainte cu realizatorii a putut fi preluata din show-biz-ul american… De ce aproape toti invitatii isi bazeaza prestatiile televizate exclusiv pe talentul personal, prezentandu-se nepregatiti in fata unui public pe care demonstreaza in acest fel ca nu il respecta?

Am fost fortat odata sa ascult acest post de radio si m-am considerat traumatizat. Tocmai eu care ma mandresc cu deschiderea mea fata de atatea genuri! Ei bine, mi s-a parut galagia suprema, un MTV din care un savant sadic a extras pana si funduletele in bikini. Ma sperie ca unora li se pare odihnitoare lipsa de idei si de melodie. Mie mi se pare inversul meloterapiei, cu atac la creier.
Nu am pregatire muzicala, deci n-am idee cum suna tritonul, despre care se zice ca ar fi o disonanta cu valente demonice in muzica simfonica, dar Deea e mama tututor tritoanelor.
Cand am auzit pe cineva drag ca asculta asa ceva am simtit ca imi scapa un prieten tinut de mana intr-un hau intunecat. (S-a amuzat de idee si de patetismul ei! ) Dar, sa fie clar, Radio Deea e o gaura neagra de unde rasuna nu vajaitul antimateriei, ci zgomotul de fond al anti-muzicii.

M-am pomenit de cateva zile ca pe toate site-urile imi ruleaza un banner cu Tariceanu din care sunt anuntat ca n-o sa se lase rapus de cererile salariale ale profesorilor. As fi putut sa-l blochez, dar cum mi s-a parut usor induiosatoare aceasta demagogie a reformismului inflexibil, mi-am zis sa-l las pe om sa-si faca publicitate, poate o da cineva click si pe el, doar era frumos colorat cu albastru si galben. Chiar am fost tras de maneca – uau, ai reclama de la Tariceanu, cat iei?
Problema e ca m-am uitat in visterie si, neplacuta surpriza, economia nu duduie. Pe Tariceanu, zero click-uri, zero centi. Elena Udrea n-o avea reclame pe Google Ads sau ii ajunge blogul? Ma gandesc ca ar fi mai multi care ar pune mouse-ul pe ea.

PD-L, probabil prin unul din creativii lui Felix Tataru, a avut ideea unui slogan care sa traga chipurile o linie de demarcatie intre partidul portocaliu si restul aspirantilor la un loc in parlament.
Noi cu voi, ei cu ei
PSD, posibil prin unul din creativii lui Marian Vanghelie, a avut si el o idee tare: sa fure sloganul. Respectivul slogan fusese oricum parte dintr-o campanie gen teasing care nu dezvaluia sigla partidului caruia ii apartinea (doar culorile), deci cu putina nebagare de seama, te puteai folosi de o bucata buna de buget de campanie gata cheltuit.
Intr-un fel, pedelistii isi merita soarta, pentru ca o asemenea formula e la fel de nerusinata ca “Revolutia binelui” la care ne chema Geoana. Nu de alta, dar daca in fata mi-ar sta Anca Constantinescu, Stolojan si ceilalti, nu stiu de care parte as mai putea sa ma situez, numai sa nu fiu nici cu “ei” si nici cu “noi”.

Traian Ungureanu face o analiza interesanta a semnificatiei alegerii lui Obama, din perspectiva dezideologizarii jocului politic, in editorialul Mitologia in America. Unghiul e bun, pentru ca sesizeaza tendinta de a suprima disputa partizana de idei de dragul unei corectitudini politice in numele careia oricine nu il sustine pe Obama e un rasist retrograd.
Dar exista o doza de exagerare intr-o asemenea abordare. In noaptea alegerilor, CNN a marcat o premiera tehnica: pentru prima data, relatarea dintr-un alt oras s-a facut prin intermediul unei holograme care o intruchipa pe corespondenta postului respectiv. Obama e si el tot un fel de holograma, un purtator de mesaj al unor specialisti in marketing care tin locul tehnologiei de varf. Un mesaj conciliant, ca muzica de la radiourile cu succes la public. Ar trebui oare sa ne ingrijoram, cum face Traian Ungureanu, de accederea la putere a celui mai stangist dintre senatorii americani? Va fi el promotorul unei reforme care sa placidizeze SUA dupa modelul nefericit pus in opera de euro-birocratii batranului continent?
Speranta mea vine tocmai din calitatea de holograma a tanarului presedinte Obama, pe care nu-l vad in stare sa puna in practica nicio linie ideologica. Balansul intre cele doua extreme actuale ale spectrului politic american – stangismul lui Obama si neo-conservatorismul lui Bush – e mai curand benefic pe termen lung democratiei de peste Atlantic. Sub Bush, libertatea s-a intepenit in marsarier (dupa cum canta, ironia sortii, tocmai un cantaret de country, pro-republican: “our freedom’s stucked in reverse”), dar chiar si asa, e greu de crezut ca urmele lasate de junior vor mai insemna ceva peste niste ani. Si chiar sa-l crezi pe Obama, fie el aproape socialist in convingeri, in stare sa faca mai mult rau decat a facut neghibia lui Bush, mi se pare prea mult.
La urma urmei, Obama nu e nici atat de negru pe cat ne impinge sa credem cliseul cu “schimbarea istorica”. E ma curand, asa cum o arata si un articol din seria obama-mania un presedinte-oracol, cu o puzderie de hobby-uri dintre cele mai bizare, care te fac sa te intrebi cand mai are timp si sa conduca o jumatate de continent.