rss
rss

Roboțeii propagandei oficiale resping orice le contrazice balonul de minciuni în care trăiesc, cu: „ești omul rușilor!”, „te-a pus Putin!”. Dar, știți ce? pe tema pandemiei, aș prefera să fiu numit „omul lui Lukașenko”. O fi el un dictator ex-comunist bețiv, dar Putin a participat la farsa cu gripa, Lukașenko, nu.

Am selectat câteva țări din regiune, ca să înțelgem ce dezastru a fost cum a gestionat conducerea României isteria pandemică. Belarus n-a închis nicio activitate: bisericile au funcționat, meciurile de fotbal s-au ținut cu public, restaurantele și hotelurile au fost deschise. S-a ținut până și parada militară în vârf de pandemie. (Fricosul de Putin a anulat-o pe cea de la Moscova.)

Rezultatul? Au căzut de pe hartă, nu? E epidemie generalizată, focar de infecție, Cernobâlul gripal al Europei… Nu chiar: 269 de decese în total. 28, la milionul de locuitori.

România? două luni de arest la domiciliu. Declarații de mers pe stradă. Carceră suplimentară pentru pensionari. Interzis ieșitul din casă pe întuneric. Interzis ieșitul din localitate, distrus restaurante, hoteluri, stațiuni, organizatori de concerte, cluburi de fotbal și restul sporturilor, distrus micul comerț din mall-uri. Țară UE, cu sistem sanitar european. Rezultat: 1.326 de morți, 69 la milionul de locuitori.

Bine, ne facem că nu știm cum i-a declarat Nelu morți pe respectivii. De fapt, mă tem că asta e și diferența, comparativ cu alte țări. Comunistul și coruptul Lukașenko a declarat cazurile mai cinstit. N-a bătut sălile de reanimare, morgile și azilele de bătrâni să adune statistici.

Și isteria noastră nu se oprește încă. Nici modelul suedez, nici revenirea la normalitate nu ne trezește. Mergem până în pânzele albe cu farsa: cu temperatura, cu masca, cu restricțiile din turism și comerț, cu amenințarea vaccinărilor obligatorii și a reinstituirii psihozei în orice moment.

Chiar și comparativ cu alte țări din regiune, tot prost picăm. Suntem fruntași pe ramură la decese la milionul de locuitori. Deși am întrecut tot continentul la măsuri restrictive.

Numărul de „infectați”? Mi se pare total irelevant. Testarea depinde de voința organizatorului, de pregătirea logistică. Dacă testezi mulți și testezi preponderent la spital, nu aleatoriu în societate, ai mulți „pozitivi”. Dar ce înseamnă acești pozitivi, dacă 85% nu prezintă niciun simptom? Adică nu s-ar fi testat în alți ani. Deci n-avem cu ce compara din trecut. Și atâta timp cât ei nu pot transmite virusul. De ce mai poartă măști cei fără simptome?

Oricum, „oamenii de știință” deja au decretat: dacă manifestația e împotriva rasismului, virusul nu se răspândește. Dacă e împotriva carantinei, da.

Să nu-i uităm și pe cei care ne-au ferit de dezastrul Belarusului sau Suediei. Pentru posteritate (după două luni de arest la domiciliu) :

Și de azi, după ce Europa a revenit demult la ale ei. Sau, mă rog, ține mari mitinguri pentru dreptate rasială:

Articole asemanatoare:

By schmoukiz, 07.06.2020 in Politica
Tags: , , ,