rss
rss
rss

episodul 1 (inapoi la cuprinsul serialului)

Criza din 2008 nu a fost rezolvată decât prin amânare. O parte din bula speculativă a pocnit în piața imobiliară, apoi a dus la o criză de lichidități în sectorul bancar. Pe care statele le-au rezolvat, intervenind în mod direct pentru salvarea băncilor. Iar pachetele de salvare, sub formă de împrumut sau preluare de creanțe toxice, s-au adăugat unei probleme și mai mari: datoriile statelor. Mai devreme sau mai târziu, omenirea trebuia să se confrunte cu incompatibilitatea dintre un sistem bazat pe creștere continuă și o planetă cu resurse finite. De asemenea, trebuia să existe un decont pentru disproporția între economia speculativă și economia reală.

Voi folosi, pentru început un grafic mai vechi, de la visualcapitalist.com. Între timp, cifra totală a crescut cu mult, dar repartiția e elocventă.

Ceva neobișnuit s-a întâmplat în ultima jumătate de secol. E remarcabilă trecerea SUA de la statutul de cel mai mare creditor al planetei, la cel mai mare datornic din istorie. Cu șanse tot mai improbabile de a returna acea datorie uimitoare, de aproape 23,5 trilioane de dolari. Dar, deși aceasta reprezenta la acea dată o treime din datoriile statelor, America nu e nici pe departe singură în această „aventură”.

O urmează o mulțime de state spectaculos de dezvoltate și, pe bună dreptate, invidiate, ca: Japonia, Italia, Spania, Marea Britanie. Pe vremuri, îndatorarea era o problemă constantă pentru săracii lumii. Relațiile erau, ca-n viață: cei care nu aveau, se împrumutau pentru a se dezvolta sau a trăi de azi pe mâine. Iar creditorii nu puteau fi decât cei care acumulaseră anterior bogății.

Ce s-a schimbat, e o falsificare a noțiunii de bogăție, prin crearea ei artificială. Bogățiile tangibile, cum sunt aurul, terenurile, construcțiile, nu puteau fi împrumutate decât după ce fuseseră produse sau agonisite. În schimb, banii fără acoperire, emiși de bănci, puteau fi creați imediat, în baza promisiunii de a crea valoare reală în viitor. Teoretic, ei depind de cuantumul bunurilor și serviciilor, create pe un anumit teritoriu. Rostul banilor fiind doar de a intermedia schimbul acelor produse și de a menține valoarea în timp. Dar, în practică, ei depind doar de încrederea pe care emițătorul reușește să o proiecteze în mințile celorlalți.

Există, așadar, țări bogate, foarte îndatorate pentru că se găsesc ușor cei dispuși să le împrumute. Și țări eșuate, neîndatorate din simplul motiv că nimeni nu are încredere să le împrumute. Și nu au cu ce garanta. Pe vremuri, acestea erau prinse în capcana dobânzilor, care le limitau suveranitatea reală și le făceau dependente. Acum țările bogate se îndestulează din privilegiul bunei lor bonități. Dar, cum vom vedea, nici ele nu sunt invulnerabile la această capcană. Iar în cazul special al Americii, ar putea fi primul imperiu răpus de propria lăcomie, prin îndatorare.

sursa: grafic FMI, global-macro-monitor.com

E ușor de văzut că din mecanismul creării bunăstării prin îndatorare, țările bogate se înfruptă preponderent. Iar țările sărace ajung cu greu să acumuleze în ritmul devalorizării monetare și al creșterii celorlalte. În interiorul țărilor, situația nu e diferită: din politicile inflaționiste și economia pe datorie, săracii profită mai puțin decât bogații, iar clasa de mijloc sfârșește prin a fi anihilată.

În datoriile atribuite fiecărei țări, intră 3 categorii: datorii guvernamentale, datorii ale companiilor și ale cetățenilor.

Datele sunt din ani diferiți și folosind sisteme diverse de calcul, dar sunt ilustrative pentru masiva îndatorare, în special în economiile dezvoltate și cu sisteme bancare sofisticate. De asemenea, are importanță și dacă raportăm datoriile la mărimea populației. Pentru că politicienii au împrumutat bani din viitor, pentru a menține sistemele sociale, militare sau corupția gulerelor albe, fiecare bebeluș din țările respective se naște deja datornic.

Datoriile cumulate, pe cap de locuitor. Cuantumurile sunt mult distorsionate, pentru acele țări care funcționează ca paradisuri fiscale, întrucât sunt incluse datorii ale băncilor și companiilor înregistrate cu domiciliu fiscal în acele teritorii. Sunt, de asemenea incluse: datorii ale particularilor, datorii ale statului și datorii ale autorităților locale, datorii ale firmelor. Sursa: Wikipedia.

Datele FMI din 2018 arată că datoria globală a ajuns la 188 trilioane de dolari. Și asta nu e tot.

La finalul lui 2019, datoria urcase la 255 de trilioane de dolari. Asta înainte de Covid-19. Deja depășise 300% din PIB. Iar, împărțită la fiecare locuitor al globului, rezulta 32.500 de dolari, datorie a fiecărui om. Dacă ne gândim doar că 1 din 7 pământeni trăiește cu aproximativ 1 dolar pe zi, devine tot mai puțin probabil ca omenirea să cunoască o dezvoltare atât de spectaculoasă a productivității, încât să iasă din capcana îndatorării.

Rezumatul acestei secțiuni: Datoriile naționale sunt nesustenabile și distribuite într-un mod aberant, pentru că a fost răsturnată ordinea firească între economisire și investiție sau consum.

(continuare: episodul 2 sau înapoi la cuprinsul serialului)

Articole asemanatoare:

By schmoukiz, 04.04.2020 in Politica
Tags: , , , ,