rss
rss
rss

M-am tot întrebat ce e cu fascinația asta pe care „Casa Regală” o exercită în rândul tinerilor, mai ales al tinerelor, aș zice. Desigur, e foarte multa mediatizare interesată, de la trustul lui Felix, de la noul TWR (al lui Elwis), acum că au intrat în pământ bătrânii monarhiști curați, nu mai sunt regaliști decât foștii comuniști și tinerimea de pe Facebook. Așadar, de ce a doua categorie? Și singura explicație pe care am găsit-o e brandingul.

Avem fete care nu știu să se îmbrace, dar știu toți creatorii de modă, toate buticurile și numele de țoale, avem băieți care nu știu să savureze un pahar, dacă n-au văzut eticheta de pe sticlă, dar știu și ei ce merită și ce nu merită să pui pe masă, microbiști care nu știu niciun jucător, dar știu că țin cu Barcelona, fani ai unei mărci de mașini (slavă Domnului că nu avem și fani ai unor constructori de case, dar vor apărea și ăia, dacă se mai intețește competiția imobiliară), foști fani ai unor trupe, care nu știu să asculte muzică, oameni dresați să cumpere branduri, de la pasta de dinți la salam și chiloți, de firmă să fie.

Și, dacă îi veți studia, acești tineri monarhiști sunt de cele mai multe ori refractari la istorie, la trecut, la orice e vechi, dacă nu are brand. Capșa, mai treacă meargă, Centrul Vechi, are și ăla brand. Pe câți ați văzut să fie interesați de casele la fel de interesante din Cotroceni sau Aviației? N-au brand deocamdată, dar pot avea și mulțimea va da buluc și acolo ca pe Lipscani și Șelari.

Casa Regală face un branding de zile mari, sau i se face. Pentru tânăra generație e pregătit acum un vlăstar de import, pun pariu că o să-l vedeți și-n tabloide curând, că astea sunt legile brandingului, te duci unde e publicul, iar țara e în tabloide. Veți spune: dar nu asta a făcut dintotdeauna monarhia? Uneori, da, în fazele ei decăzute. În vremurile bune, regalitatea evoluează în sfera mitului. Brandul e un mit fără credință, e partea funcțională a mitului, disecată de cineva care n-a trăit mitul și acum trăiește din exploatarea lui, dintr-un mit, care și-a dat duhul.

L-am auzit vorbind pe regele Luxemburgului, țara aia unde mare parte dintre locuitori lucrează într-o bancă prosperă. Vorbea ca un libertarian, era digerabil pentru orice minoritate imaginabilă, omul cel mai practic din câți poți imagina. Doar credința nu avea ce căuta în universul lui de valori. Ce să mai valoreze monarhia fără credință? La ce bun un rege, care îți cere să crezi că e purtătorul unui legământ sacru, dacă el însuși dă semne că nu mai crede?

Nu știu aproape nimic despre acel minuscul regat, pot doar să ghicesc că bancherii respectivi, care vorbesc toți câte patru limbi (! ziarele la ei apar cu trei coloane identice, traduse pentru toți) îl privesc pe regele lor cu aceeași toleranță cu care privesc departamentul de marketing al băncii. E nevoie și de el ca afacerea să meargă.

Pentru o lume golită de sens, pregătesc și la noi niște artizani, nu o monarhie a unui popor, care vrea să își regăsească rădăcinile, care vrea să facă un legământ, să se așeze sub semnul sacrului, ci o monarhie cu semnul R în cerc, de la „registered trade mark”.

Articole asemanatoare:

By schmoukiz, 28.10.2012 in Politica

Tags: , , , , ,