rss
rss
rss

M-am abţinut să comentez ceva despre protestul învăţătoarei Cristiana Anghel din Caracal, care s-a aflat mai bine de două luni în greva foamei şi în atenţia presei. Am avut o strângere de inimă că tot acest spectacol mediatic s-ar putea încheia cu o tragedie în aşteptarea căreia salivau hienele de televiziune şi mă bucur că Dumnezeu i-a dat gândul bun de a se opri măcar în ultimul ceas.
Nu poţi face politică la căpătâiul unui pat de spital şi pe socoteala vieţii unui om necăjit. În primele luni ale lui ’90, când în Piaţa Universităţii s-au instalat mai mulţi grevişti ai foamei, care protestau împotriva confiscării Revoluţiei de foştii comunişti, cerând inclusiv ca punctul lor de vedere să fie prezentat de singura televiziune existentă, Silviu Brucan a replicat cinic: “Ce să dialoghezi cu nişte oameni care nu mănâncă!?” apoi s-a întors râzând către reporter: “Le-aş recomanda… o friptură în sânge!”.
Şi totuşi în replica de un cinism ameţitor a bătrânului stalinist era ceva adevăr. Statul nu poate purta tratative cu grevişti ai foamei din acelaşi motiv pentru care nu negociază (cel puţin nu public) cu oameni suiţi pe macarale sau cu deţinătorii de ostatici.
Câţiva politicieni de la putere au făcut eroarea de a intra chiar în polemici cu învăţătoarea aflată în spital. Spectacolul dezolant al unor haidamaci cu falci pufoase, dând replică unei femei nemâncate de două luni, a făcut deliciul moderatoarelor, care se scuzau sfioase din când în când că o epuizează pe învăţătoare cu interviurile live. Nu că acest scrupul le-ar fi împiedicat să îi transforme cazul într-un reality-show politic, cu ore şi ore de transmisiuni pe mai multe posturi.
Asta e, televiziunile vor trebui să se împace cu eşecul de a nu fi prins un deces în direct şi în exclusivitate, ratând şansa ca învăţătoarea să fie pasată de la amatoarele Oana Stancu sau Alessandra Stoicescu, către profesioniste ale ratingului din pompe funebre, ca Simona Gherghe.
Folosirea politică a acestui caz e incalificabilă. În urmă cu un deceniu, întreaga ţară privea înmărmurită poate cele mai şocante imagini difuzate vreodată. O tânără, Ileana Voican, înconjurată de reporteri şi camere de filmat, îşi stropea hainele cu benzină şi aprindea o brichetă lângă un colţ al jachetei. Tânăra, care depusese numeroase cereri la primărie pentru o repartiţie de locuinţă, avea să moară la spital după o suferinţă cumplită şi îndelungată. Primarul oraşului Piteşti, către care tânăra înaintase cererile era întâmplător membru PSD şi a fost reales fără probleme de mai multe ori după aceea. Nimeni nu l-a acuzat de moartea acelei femei, deşi multe priviri s-au întors în direcţia sa.
Dar mai există un aspect în cazul învăţătoarei care s-a aflat în greva foamei. Ce concluzie pot trage elevii abia ieşiţi de la grădiniţă aflând de subita celebritate a dascălului lor? Că profesorii lor primesc retribuţii umilitoare, mai ales dacă se află mai jos pe scara profesiei? Probabil şi asta, dacă nu ştiau deja. Dar, nu: Că poţi obţine ce vrei nu căutând soluţii alternative, nu ambitionându-te să avansezi, ci printr-o presiune emoţională similară şantajului. Vrei o jucărie? – începi să plângi zgomotos. Nu te lasă părinţii în tabără, pentru că ai note mici? – învăţatul nu ajută, mai bine refuzi mâncarea. Şi încă acestea sunt solicitări mult mai realiste decât respectarea unor promisiuni demagogice din campanie.

PS: Mi s-a oprit sângele în vene când l-am auzit pe Traian Băsescu justificând ce spusese cu o zi înainte, că nu ştie de acest caz: “Cred că se crează o confuzie, din câte ştiu doamna este învăţătoare, eu am mai primit această întrebare legată de o profesoară care am aflat pe urmă că în acea zi a intrat în greva foamei”. Trebuie să fii construit din piese de moderator TV să născoceşti aşa o explicaţie!

Articole asemanatoare:

By schmoukiz, 31.10.2010 in Politica

Tags: , , , ,