rss
rss
rss

Despre Anders Breivik n-am scris nimic când subiectul a fost cap de afiş în toată presa, pentru că nu găsesc normal ca o crimă să înlocuiască argumentele nici măcar pentru tabăra victimelor. Acest din urmă procedeu e foarte răspândit de când omenirea a pierdut obişnuinţa raţiunii şi a descoperit cultul victimei.
De exemplu aş prefera ca nazismul să fie respins pentru oroarea pe care o reprezintă în sine, nu pentru că există legi care condamnă negaţionismul. Dacă în umltimele două milenii au existat şi creştini care au practicat crima în masă, nu infirmă validitatea şi actualitatea adevărurilor creştine pentru miliarde de pământeni. E motivul pentru care nu-mi place campania de defăimare a islamului, tot sub pretextul unor acte condmnabile, comise de o minoritate infimă.
Unii vor să îşi impună opinia sau convingerea cu o armă de foc, alţii vor să fie scutiţi de a mai argumenta, numărând cadavrele produse de arma respectivă. Şi unii şi alţii mi se par periculoşi pentru civilizaţia dialogului, pe care o avem de apărat.
Breivik nu a adunat cine ştie ce adepţi, dar a adunat destui care să profite de imaginea lui negativă. Stângiştii i-au pus eticheta clasică de fascist: un arian rupt din idealurile rasei pure, care împuşcă apărătorii toleranţei, pentru că urăşte musulmanii şi imigranţii. Adversarii lor l-au dat exemplu de eşec al multiculturalismului şi al socialismului nordic. Un rasist american l-a prezentat pe Breivik tocmai ca pe un anti-nazist, un filosemit, produs de cultura controlată de o mare conspiraţie sionistă, apărător al homosexualilor şi duşman al islamului. Iată că gloanţele trase de Breivik sunt o muniţie bună pentru oricine.
Norvegienii au decis să procedeze ca orice om civilizat, anume să nu se confrunte cu problema: l-au declarat lipsit de discernământ şi îl vor închide într-un spital psihiatric, probabil cu toate facilităţile imaginabile. Într-un fel, soluţia e şocantă: e destul de clar că omul a calculat totul cu sânge rece şi şi-a argumentat destul de coerent aberaţiile. Dar în cadrul civilizaţiei toleranţei de care norvegienii sunt, pe bună dreptate, atât de mândri, gândirea lui Breivik nu e explicabilă, e ceva iraţional, cu care preferi să nu te confrunţi.
Rezultatul, totuşi, cu mult mai bun decât cel obţinut de americani prin “războiul împotriva terorismului”. Nedându-i lui Breivik o pedeapsă penală şi un proces public, la finalul căruia să se poată prezenta unor eventuali adepţi ca un deţinut politic, norvegienii îşi păstrează neatinse libertăţile. Îl tratează ca pe o aberaţie.
În schimb, americanii au făcut o greşeală fatală aducând teroriştii în spaţiul politic. De la înălţimea statutului de preşedinte al unei super-puteri, atât Bush, cât şi Obama au intrat, indirect, într-un dialog, într-o dezbatere publică cu câte un dezaxat aflat într-o peşteră de prin Himalaya. Au obligat opinia publică să aleagă de partea cui se situează, au recurs la aceleaşi arme ale violenţei, ba chiar au trecut la execuţii sumare, fără tribunal, dovezi, apărare, sentinţă. Ba mai mult, au extins suspiciunea asupra întregului grup – etnic, religios – din care făceau parte făptaşii, sau de la care se revendicau. Împotriva acestora s-a dezlănţuit o întreagă propagandă de demonizare, s-a întreţinut o psihoză, s-au justificat războaie.
Terorismul nu ar trebui niciodată adus în spaţiul politic: nici ca mijloc, nici ca interlocutor. Când politicianul, în loc să apeleze la forţele poliţieneşti pentru a stârpi persoanele sau grupările violente, preferă să le ia ca interlocutor şi să se lupte personal cu răufăcătorii, ca un pistolar, cel mai probabil o face fie în scop propagandistic, fie diversionist. De-asta consider că un scelerat izolat, fără şansa unui proces politizabil şi fără a dezlănţui în societate un fals război împotriva unei idei abstracte, reprezintă o soluţie mai înţeleaptă.

Articole asemanatoare:

By schmoukiz, 29.11.2011 in Politica

Tags: , , ,