rss
rss
rss

A fost ștearsă din memorie, doar pentru că au venit atâtea peste noi. Totuși, e fabulos în estetica absurdului, că o domniță a propus legea arestului la domiciliu pentru pedepsele de până la 7 ani chiar la cumpăna celor două luni de regim de lagăr gripal.

Gândiți-vă: 3 ani de zile s-a protestat în stradă, inițial doar pentru bănuiala că unul cu mustață are de gând să scoată hoții din pușcării și să ajute hoții de afară să nu mai intre înăuntru. Se obținea astfel statut egal între hoți și nehoți, prin aducerea hoților în rând cu nehoții.

După care vine cineva, care mută egalitatea înăuntru: bagă nehoții înăuntru și aduce hoții afară dar tot înăuntru. Și atunci nehoții, deja închiși, de o lună nevinovați – n-au vorbit nici măcar o zi întreagă pe tema asta!

foto INTACT IMAGES/Jurnalul National/Christian Silva

Articole asemanatoare:

By schmoukiz, 13.05.2020 in Politica
Tags: