Abonare | Twitter | Facebook

Custom Search

Ceausescu de langa noi

Ceausescu e calatorul care merge cu noi clandestin in fiecare autobuz in care se face politica. Pentru cei varstnici, e termenul de comparatie pentru orice le starneste indignarea, dar, ciudat, il stiu si copiii, pentru care e un fel de bunic indepartat, plecat la capsuni, undeva prin Cuba. Nu poti tine legatura cu el prin calculator, dar cat a putut, a trimis si el ceva bani din care, uite, s-au facut metroul, blocuri insuportabile, dar multe si o bucata de autostrada. A, si Casa Poporului!

La fel de straniu e ca in povestile celor care-l stiu doar din alte povesti, Ceausescu e mai demn de luat in serios. Adica arata, daca nu epic, macar asa, ca orice alt sef de stat. Batranii se trag de sireturi cu el. Am vaga banuiala ca puzderia de porecle pe care i le-au inventat (Ceasca, Pingelica, Piticu, Ala Micu, Impuscatu, Odiosu, Nea Nicu… imaginatia populara e inepuizabila) e direct proportionala cu lasitatea de dinainte, adica in spatele fiecarei astfel de porecle e cate o revansa pe care si-o iau pentru cine stie ce act de oportunism de pana la Revolutie.

Marginalizati pe micul ecran

Tot cei varstnici simt de multe ori nevoia sa se mai delimiteze, printr-un fel de “nu ca spun, da’ vreau sa zic”, din care sa intelegem ca il lauda acum, dar “pe vremea lui”, doar ca nu luptau cu arma-n munti de anticomunisti ce erau. Dar de departe cea mai abila miscare retorica a fanilor lui Ceausescu mi se pare falsa polemica, fronda inchipuita. Inainte de orice lauda adusa virtutilor unei dictaturi comuniste sanatoase, ti se va da de inteles ca urmeaza sa se rosteasca un lucru pentru care vorbitorul aproape risca sa fie deportat, ca e un punct de vedere atat de curajos incat asa ceva n-o sa auzi la televiziune sau in ziare (poate doar la Europa Libera, imi vine sa zic!). Daca mai esti si tanar, ce mai, e aproape un act initiatic, urmeaza sa afli ceva ce pana la varsta asta ti s-a ascuns, un tabu cu femei dezbracate, sau cam asa ceva.
In realitate, Ceausescu a castigat bine mersi batalia mediatica, iar adulatorii lui oportunisti de pe timpuri sunt cei care isi propaga masiv mesajul prin presa “mainstream”, ba mai mult, daca atunci fusese doar o casatorie din interes, au ajuns acum sa-l iubeasca sincer, pentru ca nu strica nimanui sa se puna bine cu propria lui constiinta, chiar daca pentru asta mai trebuie cosmetizat putin adevarul istoric, prin mai toate punctele esentiale


Intrebarea pe care mi-o pun cand sunt invitat sa il regret pe Ceausescu e de ce ar trebui sa-l regret pe el si nu pe cei peste o mie de tineri, cam de varsta mea de acum, care au murit la Revolutie? Pe ei de ce nu-i regreta nimeni? Doar pentru ca au avut multi dintre ei un curaj atat de nebun incat ne crapa (sau ar trebui sa ne crape) obrazul pentru fiecare lasitate a noastra de ieri si de azi? Doar pentru ca ne e greu sa le iertam cat de mici ne fac sa parem, problema lor ramane exclusiv in grija rudelor de gradul intai?

Sigur, mi se va spune ca majoritatea zdrobitoare a victimelor Revolutiei e inregistrata dupa capturarea lui Ceausescu, in haosul orchestrat de gruparea lui Iliescu. Statistic, lucrurile asa stau, dar cel putin de cei de la Timisoara – impuscati, apoi sustrasi de la morga, incinerati in Bucuresti si aruncati sub forma de cenusa in canalizarea orasului – Ceausescu era perfect la curent, pentru luarea deciziei de reprimare a manifestatiilor exista stenograme. Vorbim de dovezi cu valoare juridica, nu mai poate fi adusa in discutie paranoia unui conducator rupt de realitate de minciunile “curtenilor”, care l-ar face iresponsabil.

In apararea tiranicidului

In plus, pentru cei care n-au cunoscut regimul, simplul fapt ca grupul de complotisti sustinuti de Moscova a avut nevoie de o baie de sange pentru a prelua puterea vorbeste despre natura dictaturii lui Ceausescu. Cand intreaga populatie devine captiva intr-o stransoare din care nu mai poate scapa decat cu pretul vietii, in cazul uciderii “faptuitorului”, n-ar trebui sa intervina o prescriptie similara crimei savarsite in legitima aparare?
Tiranicidul e singura pedeapsa capitala pe care o sustin. In cazul tuturor celorlalte exista mereu perspectiva inspaimantatoare de a fi executat un nevinovat (chiar si in America zilelor noastre, 7% dintre cei condamnati la moarte pentru diverse delicte se dovedesc a fi fost nevinovati, victime ale unor erori judiciare “regretabile”). In cazul tiranilor, fireste, nu e cazul, fapta se petrece “in vazul tuturor”.
Ce e mai important, e ca tiranii stiu din clipa in care devin “demni” de a purta acest nume, ca nu pot avea alt sfarsit. E motivul pentru care se acopera de legi care le fac juridic imposibila inlaturarea pe cale pasnica si se inconjoara de o garda pretoriana dispusa la a-si apara prin brutalitate privilegiile si complicitatile.
Toti muritorii stiu diferenta dintre bine si rau, cel putin in linii mari, sa nu ne lasam adormiti de sofistica, si toti tiranii stiu in sinea lor ca atacand libertatea de constiinta a supusilor, le taie acestora una din puntile catre Dumnezeu, caci omul nu se poate prezenta “in fata zeilor sai” altfel decat liber. Orice manipulare care isi propune glorificarea unui dictatori in mintile unei populatii captive, dupa tiparele experimentului Pitesti, merge in directia zeificarii conducatorului. Formula “cultul personalitatii” e, de altfel, suficient de limpede prin incarcatura ei religioasa. Ca dictatorii se intampla sa fie intr-atat de primitivi incat nu pot lega punctele unui asemenea rationament unul de altul nici nu conteaza. Pot fi, spiritualiceste, la nivelul totemismului, in clipa in care incearca sa se substituie unei zeitati si isi pun in cap sa isi transforme cetatenii in adoratori, pur si simplu stiu in ce s-au bagat si ca nu pot scapa cu viata decat ducand mecanismul la paroxism, lasand eventual decontul varsarii de sange pe seama urmasilor.

Trei logici

Martirii Revolutiei se conduc dupa logica sacrului, pe care il redescopera cu disperare si extaz. Dictonul “vom muri si vom fi liberi” e aproape biblic, unde altundeva mai exista o dezvaluire mai terifianta decat “Veti cunoaste adevarul, si adevarul va va face liberi”? Nici n-au mai existat in acele zile cereri negociabile, cuantificabile in lucruri pamantesti. Se murea pentru idei, derizoriul a fost strecurat in ecuatie abia mult mai tarziu, de-asta termenul de martir e unul cat se poate de precis. Erau zile pentru care merita sa traiesti, in care se murea pentru ca altfel nu se mai putea trai.
Conspiratorii aveau logica lui Pilat, mai putin dilemele personajului. Logica puterii si a fortei. Calcul si spectacol sangeros pentru mase. Punand in scena un proces stalinist, si-au asumat rolul de calai pentru ca le era cel mai apropiat de profilul psihologic. Ca erau din cu totul alta lume decat cei din logica sacrului o dovedeste alegerea zilei de Craciun pentru lichidarea unui capturat ascuns trei zile de ochii unui popor trecut intre timp prin toate spaimele. (Daca au existat sau nu teroristi in combinezoane negre e iarasi destul de putin important, pe cei care au terorizat populatia orchestrand diversiunea prin televiziune i-a vazut toata tara, deci teroristii au existat fara niciun dubiu.) Ignoranta cea mai crasa a spiritului religios, daca nu demonism cu buna stiinta, asta doar Gelu Voican o poate sti.
In fine, undeva intre cei doi poli amintiti se afla o a treia categorie: masa, multimile de umplutura si spectatorii fideli ai micului ecran, actionand dupa logica gloatei.

Atunci si acum

Sa fim cinstiti cu noi ca popor. Ar fi fost mai onorant pentru noi daca sotii Ceausescu ar fi sfarsit linsati de multimea care asedia Comitetul Central, eventual filmati de operatorul Adrian Sarbu, si nu langa un zid din Targoviste, in fata unui pluton de executie?
Eu unul m-am bucurat atunci la cot cu toata gloata si am cantat “Ole, ole” ca la un meci de fotbal, chiar daca dupa o vreme (cam dupa vreo trei luni Octavian Paler a rostit public primele indoieli) chiar si cei din randul calailor au devenit dilematici. Pentru lichidarea lui Ceausescu n-o sa-i acuz niciodata, dar pentru cei o mie de morti din zilele diversiunii, da. Pentru aceia isi impart responsabilitatea cu el.
De regretat, ii regret doar pe ei.

Articole asemanatoare: