rss
rss
rss

De șapte ani ne-au împuiat capul cu cele mai pedante probleme constituționale, de am ajuns să știm cele mai multe paragrafe din textul ăla anost. Și-au dat ochii peste cap a dezgust la orice mitocănie a lui Băsescu, de ai fi zis că Voiculescu purta butoni și eșarfă asortată de pe vremea uniformei albastre de securist. Au convins milioane de pensionari să se declare scandalizați că nu se respectă separația puterilor în stat, inamovibilitatea judecătorilor sau suveranitatea deciziilor Curții Constituționale.

Ca să-l taxeze mai bine pentru porumbelul scăpat despre Regele Mihai, au creat o întreagă generație de hipsteri regaliști. De pildă, Mihai Bendeac a scris pe buletinul de vot că vrea „monarhie constituțională”. Deci după ce s-au convertit la monarhie foștii comuniști ai lui Iliescu din 90, apoi hipsterii lui Nicușor Dan, acum regele a devenit cool și pentru cocalari!? Sper să nu se meargă mai departe cu spiritul ăsta de turmă și să devenim o națiune de băutori de ceai la oră fixă, doar ca să ne delimităm de whiskeyul cu gheață prezidențial.

Și la ce s-a ajuns după atâta grijă pentru etichetă? La momentul în care, după încă un eșec de pomină, puciștii și susținătorii lor își arată adevăratul caracter de ciomăgari. Deja, ceea ce se discută între ei, e dacă USL va fi la înălțimea așteptărilor și va face cumva ca referendumul să nu fie valid: prin Curtea Constituțională, prin Parlament, printr-o Ordonanță de Urgență, prin orice. Suporterii se întreabă dacă Ponta va avea suficient „curaj” să facă o asemenea execuție sumară, riscând „un mic scandal de la UE”, dar să rezolve problema.

I-am explicat cuiva că neajunsul și norocul nostru e că nu trăim pe banii noștri. Că banii pe care îi colectăm din taxe nu ne ajung să plătim salarii și pensii, așa că trebuie periodic să ne ducem și să luăm notițe de la unii, cărora nu le plac revoluțiile făcute pe banii lor. Vor să fim mai puțin pitorești, mai previzibili și mai plicticoși. Mi s-a explicat că suntem un activ prea important pentru Europa, ca să renunța la noi, că o să ne accepte cu toate ciudățeniile noastre și că eliminarea lui Băsescu ar aduce pacea socială, deci abuzul ar fi binevenit.

Desigur, dacă am fi avut petrolul și gazele rușilor, sau creditori mai puțin simandicoși, ca bielorușii, am fi putut să nu ne mai împiedicăm în detalii formale, ca legile. Toți politicienii, cu Băsescu în frunte, ar fi devenit mici Putini. Prietenia cu Marele Licurici, l-a făcut însă pe Băsescu să își pună între paranteze instinctele și să devină un constituționalist scrupulos. Și-a luat, peste ce îi permitea legea, doar atâta libertate câtă i-au dat titularii instituțiilor asupra cărora își extindea influența.

De Ponta și Crin nu s-a prins nimic. De ei chiar că se poate spune că i-a stricat anturajul. Mă uitam seara trecută la primul ministru Victor Ponta și m-am trezit că rămân mut, uitându-mă cu dezolare la desfășurarea și evoluția respectivului personaj. Era tot Ponta ăla micu, pe care Năstase îl aducea la televizor pe post de pionier, pentru că îi cărase servieta la cursuri, dar abia acuma se desfășura. Ceea ce îi lipsește fundamental lui Ponta nu e un doctorat luat pe bune, sunt cei șapte ani de acasă. De obicei, când îți lipsește vreunul din amintiții ani, viața îți dă niște palme usturătoare, aducându-te, până la o vârstă oarecare, în rigorile ei. Mă uitam la omul care vorbea pe sticlă, între zâmbete mânzești (cârlan, deh), cum arunca jignirile în stânga și în dreapta și realizam siderat că genul ăsta de obrăznicie n-am mai întâlnit. Cuvântul reținere nu mai există în universul micului leu zbârlit de jucărie (dacă tot a adus în discuție referirile zodiacale despre scorpioni pe la mitinguri). Cel mai mult mă întristează lipsa de cenzură când vorbește despre persoane cu 20-30 de ani mai în vârstă, sau despre femei măritate. Sunt lucruri elementare. Cum oare ajunge un tânăr până la 40 de ani? fără ca viața să îl pună la punct, pentru mine e un mister.

Într-un fel și Ponta și Crin îi reprezintă pe „cei vii”, în sensul de „cu sânge în vene”, și vor merge până în pânzele albe, ca să ne arate celorlalți că suntem morți. S-a destrămat toată poleiala, căci sub pedanteria cu care mandatul prezidențial a fost tocat pe toate părțile era o uriașă ipocrizie, o mare necinste sufletească a dublei măsuri. Și cei mai mari partizani ai renunțării la rețineri sunt azi cei mai filistini de pe vremuri.

Mai nou, toți s-au transformat în niște versiuni politice ale lui Mircea Lucescu. Se dezbate înfrângerea mai ceva ca la Ovidiu Ioanițoaia. Se renumără populația, se cer rezultatele de la recensământul, de care s-au ascuns, să nu le fure Emil Boc CNP-ul. Oricât ar lungi Dan Șova Procesul Etapei, realitatea e că mingea a intrat în plasă, dar arbitrul ridicase fanionul. Victor Ponta s-a crezut Serghei Bubka, s-a proptit în prăjină, ca într-o țeapă, a sărit frumos, dar a sărit pe sub ștachetă. Știa unde e pusă ștacheta când a început să alerge, nici nu-l obligase nimeni să promită că va sări, ce folos are acum să mai măsurăm prăjina sau să ne rugăm de public să facă gălăgie, că poate săritura se va valida, pentru că e cea mai bună săritură a lui Ponta din istorie? Ideile cu trecutul din nou prin Parlament, poate și cu o Ordonanță de Urgență, sunt copilării, pe care nici Ponta nu le susține în presa internațională.

Dar argumentul suprem care se aduce în favoarea abuzului e o presupusă stare pre-revoluționară. Poporul nu mai poate aștepta, nu mai suportă. În realitate, singurii presați, nerăbdători și fără nervi să mai aștepte sunt marii borfași politici, singurii pentru care prelungirea mandatului unui președinte, fără puteri executive, cu un an, era un capăt de țară. Prin neprezentare, cei 10 milioane nu au arătat că sunt de partea lui Băsescu, firește. Dar au semnalizat tocmai asta: „îl mai putem suporta un an jumate, nu ni se pare o chestiune atât de presantă, încăt să merite efortul de a ieși din casă până peste drum, nu ni se pare o prioritate”. Și, nota bene, fără prelungirea cu patru ore a programului și fără autocarele lui Dragnea, Oprișan și Mazăre, cifra prezenților nici n-ar fi sărit de 40, rămânând mai curând la o treime proporția celor care au votat Da.

Articole asemanatoare: