rss
rss
rss

(repostat in urma stergerii de pe server)

M-am uitat la o filmare de la dezbaterea intre candidatii la presedintie din 2004 si m-am simtit ca un bolnav de Alzheimer. Desi mananc politica pe paine, pe doi dintre participanti efectiv nu-i mai tin minte. De fapt, pe unul il retin din vedere, era un fel de pastor protestant venit din America si care isi sugea maseaua sau plescaia cand vorbea.
Radulescu(Foto livenews.ro)
Am aflat ca il cheama Aurel Radulescu, sustine ca ar fi afiliat la BOR, desi sincer ma indoiesc. Textul lui de prezentare e demn de un ayatollah:

“Sfintia Sa a fost hirotonit de catre cancelarul Arhiepiscopiei Grecesti din New York sub jurisdictia Patriarhiei Ecumenice. Eminenta Sa Parintele Jurist Dr. Aurel Radulescu este liderul spiritual al Bisericii Ortodoxe Romane din America”.

S-a clasat pe penultimul loc, surclasandu-l pe mai cunoscutul Raj Tunaru, lanterna rosie a competitiei.
Ovidiu Tudorici(Foto: urr.ro)
Pe al doilea candidat descoperit azi nu mi-l amintesc nici macar din vedere. Il cheama Ovidiu Tudorici si a reprezentat URR (Uniunea pentru Renasterea Romaniei), un proiect politic care a entuziasmat la aparitie, de care promotorii lui pare sa se fi plictisit destul de repede.
La cursa pentru Cotroceni din 2004 au mai participat: Traian Basescu si Adrian Nastase (finalisti), Vadim Tudor (12%, s-au furat alegerile!), Marko Bella (5%), Gheorghe Ciuhandu (1,9%), Becali (1,7%), Petre Roman (1,3%, desi cred ca mama l-a votat;)) ), Gheorghe Dinu (1,08%), Milut (0,4%), Tudorici (0,3%), Radulescu (0,3%), Raj Tunaru (0,2%).
candidati de pomina
In cei 20 de ani de democratie originala, au ravnit la sefia statului si o multime de candidati…. la fel de originali.
Ciudat, dar strainii sau expatii au renuntat chiar inainte de a incepe, asa a fost cazul cu Lia Roberts (venita cu tam-tam si Dick Morris), Nati Meir (unul din cei mai amuzanti candidati din toate timpurile.
La ultimele alegeri, insolitul l-a adus Gigi Becali, dar el parca e un pacient cu care ne-am obisnuit sa traim in curte. In curand indiferenta publicului l-ar putea muta din salonul “agitati” in cel cu “inofensivi” si de aici la ambulatoriu. Desi ceva imi spune ca va candida si in 2013.
Radu Duda n-a fost primul os domnesc (ma rog, ginere de os domnesc) care s-a vrut presedinte. Dupa ce Campeanu l-a propus pe insusi regele Mihai pentru Cotroceni, Paul Lambrino a candidat in 2000 sub numele de Paul-Phillipe Hohenzollern. Zizi Lambrino ar fi fost mandra de el, dar electoratul a avut alta parere (sub 1%).
Singura femeie care si-a facut curaj pentru a da piept cu masculii prezidentiabili a fost avocata Gratiela Barla.
Poate cel mai amuzant candidat din toate timpurile a fost Constantin Mudava, clarvazator si vindecator cu bioenergie. In 1996 a adunat aproape 40.000 voturi, intr-o lupta inclestata cu Nutu Anghelina, un la fel de bizar angajat laic al Patriarhiei Romane.
Cu mai putin umor, generalul Nicolae Militaru, agent KGB implicat in Revolutie, a obtinut doar 28.000 de voturi in acelasi an. Felix, Dan Voiculescu, a avut si el un candidat amuzant macar prin nume: Ion Pop de Popa, supranumit si Ion Hop de Hopa (0,47%, cu tot sprijinul Antenei 1).
De-a lungul timpului, o serie de personalitati mai mult sau mai putin cunoscute au candidat fara mare succes la Cotroceni: Petre Roman (a obtinut de doua ori sub 3%), Gheorghe Funar (peste 10% in ‘92, cand a facut istorie cu cele trei pahare de plastic colorate in rosu, galben si albastru), Caius Traian Dragomir, Ion Manzatu, Mircea Druc (incerca sa faca unirea cu Basarabia dupa modelul lui Cuza), Tudor Mohora, Nicolae Manolescu (poate pozitia in istoria literaturii sa-i stearga amintirea celor 0,72 procente), Constantin Niculescu (a auzit cineva de el!?).
Recordmanul absolut al alegerilor prezidentiale ramane Ion Iliescu, invingator din primul tur in 1990, cu 85,07% din voturi.

Articole asemanatoare:

By schmoukiz, 27.11.2009 in Politica

Tags: , , , ,