rss
rss
rss

Astă vară am putut vedea față în față cum arată votantul PDL, „băsiștii” în viu, nu pe Facebook, nucleul convins, nu masa celor care se hotărăsc în ultima săptămână de campanie dacă merg la vot și pentru cine. Adică genul de alegător sensibil la ideologie (nu la ce se dă), care are convingeri, e tobă de informație politică, într-atât de avizat și de pasionat, încât poate să influențeze în cercul lui și pe alții, interesați doar sporadic de fenomen. Sunt, dacă vreți, echivalentul galeriilor, pentru masa de suporteri ai unei echipe. În mod normal, orice partid ar trebui să îi aibă în vedere pe acești susținători activi și implicați, iar o grupare, care pierde contactul și cu nucleul dur de simpatizanți poate la fel de bine să se și desființeze.

Cei care au ieșit din convingere la mitingurile împotriva suspendării președintelui de astă vară sunt acel nucleu dur al PDL, un nucleu mai important decât activul de partid însuși. Iar din amintirea mea acel nucleu de simpatizanți merge înspre Monica Macovei și gruparea „reformiștilor” din PDL. Impresia asta am avut-o chiar de atunci, cu multe luni deci înainte să existe o asemenea moțiune, mi-a rămas undeva în minte ca o surpriză, pentru care nu aveam o explicație. La data respectivă, bătălia părea deja pierdută, șansele ca Băsescu să mai revină la Cotroceni erau aproape nule, sistemul USL se așeza lent dar sigur peste Justiție și țară. La data respectivă, Mihai Răzvan Ungureanu avea aura succesorului desemnat, al virtualului candidat la prezidențiale. Era primit cu speranță de amintiții surprinzători, avea aureola funcției, dar nu stârnea sentimente. Emoție mult mai multă stârneau declamațiile patetice ale puștiului Mihail Neamțu. Era singurul, care vibra o coardă sensibilă, se referea la martirii închisorilor, la credință, la istorie, era ce aștepta o mulțime să audă.

Dar singura care stârnea cu adevărat sentimente era Monica Macovei. Din câte îmi amintesc n-a vorbit atunci, sau n-a spus nimic memorabil. Dar felul cum îi țineau pumnii mai mulți din public mi-l amintesc limpede. Nu exagerez, era felul în care un părinte își vede copilul pe scenă la serbare. „Să stea mai dreaptă, of!”, se frămâna o doamnă în mulțime. „S-o lase și pe ea să vorbească!”, zicea altcineva. Iar când s-a asigurat că a stabilit contact vizual cu persoana de pe scenă, o alta i-a strigat cu deznădejde: „Fiți mai curajoasă, doamnă Macovei!”. Genul ăsta de simpatie și căldură cu care e înconjurată Monica Macovei de susținătorii fostei puteri e ceva ce ar putea ține loc de carisma pe care europarlamentarul PDL e clar că nu o are. S-au câștigat alegeri pe asemenea valuri de simpatie, când oamenii vor cu tot dinadinsul să creadă pe cineva, încă dinainte de a-l auzi vorbind. Ar vrea să îi încurajeze pe față pe unii: spune-ți-ne ceva să ne amăgim și noi, că tare avem nevoie!

Macovei

Cristian Preda, Monica Macovei, Adrian Papahagi

Dacă activul de partid al PDL, care va vota efectiv la congres noua conducere, nu va înțelege că votanții partidului sunt sufletește alături de gruparea Macovei, își pot semna singuri desființarea sau ieșirea din scenă. La următoarele alegeri, când USL-ul va fi devenit general nesuferit, locul acestei alianțe va fi luat de cine va capitaliza mai bine ideea de opoziție la tot ce reprezintă actuala putere. Valul ăsta se construiește în timp, nu sunt de ajuns postacii plătiți ai partidului, ei pot fi chiar contra-productivi. Acum câteva luni, internetul vuia de freamătul celor care vedeau în Băsescu, Boc, Udrea, tot ce poate fi mai odios. De la ecologiști, care vroiau să salveze Roșia Montană, la profesori cu salarii prea mici, nostalgici ceaușiști, naționaliști anti Uniunea Europeană, asaltul se dădea din toate direcțiile. Omul de rând era nemulțumit, nu mai avea chef să mai suporte și nici fanii prezidențiali nu mai aveau argumente cu care să-l contrazică. Acum toți acești revoltați au amuțit, nu le vine să recunoască alegerea făcută, nici s-o conteste sau să-i vadă petele. Tac și se prefac că au alte priorități.

Așa se va întâmpla și în sens contrar. Dar nici Blaga nici Udrea nu vor putea capitaliza acest val de indignare cinstită. Din PDL, doar gruparea Macovei e socotită a merita acest cadou: a fi beneficiarul nemulțumirilor de zi cu zi, fără să faci mare lucru pentru asta. Deocamdată, gruparea va pierde probabil alegerile în PDL, dar le va câștiva pe Facebook. Numai că de aici încolo va avea culoar deschis pentru câștigarea unei bătălii naționale, pe termen lung.

Personal nu am o simpatie pentru doamna Macovei, nu împărtășesc sentimentele descrise mai sus, nu o văd înzestrată în mod special pentru politică. Cel puțin nu pentru politica televizivă, cum se face azi. Dar de votat, aș vota-o. În primul rând pentru că intră în logica după care votez de când am putut vota prima dată, că țara trebuie să iasă de sub zodia ceaușismului și să se întoarcă în sânul civilizației europene. Văzută dinspre Europa, îmbrățișarea dată de electorat unora ca Voiculescu sau Becali și juniorii lor, Ponta și Antonescu, e ceva de neînțeles. La fel și respingerea, chiar antipatia cu care o persoană ca Monica Macovei e tratată. E genul de ciudățenie, care îi face pe occidentali să se uite pieziș la noi, ca la un animal ciudat. Deși noi putem găsi multe explicații de ce votăm cu hoții și îi respingem pe cei care cer domnia legii, un străin occidental nu va putea birui acest mister. Un vot pentru Monica Macovei ar fi deci și din perspectiva asta un pas către normalitatea europeană.

De la un timp încoace problema corupției n-a mai fost interesantă pentru votantul nostru. Deși chestiunea îi macină nervii zilnic și-l sărăcește la fiecare pas. Totuși, mai simpatice au fost echipele de zgomot, care au spus că astea sunt mofturi, că altele sunt calitățile esențiale. Ori, mie cinstea mi se pare calitate indispensabilă în politică, proba eliminatorie. Nu îți asigură nimic, dar nici nu ajungi nicăieri fără ea. Nu văd la ce ar fi bune competența, istețimea, hazul cuiva, elocința, dacă toate astea ar fi calitățile unui personaj cariat de necinste, disponibil, dacă nu pentru furt, măcar pentru asocieri și combinații cu hoții. Domnia legii nu e un moft pedant, e prima cărămidă în orice stat, care vrea să fie mai mult decât asocierea unor găști de mafioți.

Săptămâna trecută, când se anunțaseră doar candidaturile lui Blaga și Udrea, spuneam despre gruparea intelectualilor din PDL că sunt o cauză pierdută, mereu în umbra unor tabere, fără capacitatea de a-și asuma riscul de a ieși în față pentru propria bătălie. Faptul că Monica Macovei iese chiar ea la luptă, deschis, nu susținând un alt candidat mai carismatic din grupare, mi-a făcut-o pentru prima dată simpatică. Acest curaj merită respectat și susținut, indiferent care ar fi șansele. Dimpotrivă, cred că pedeliștii cu pretenții intelectuale și de integritate, ca Toader Paleologu sau Andreea Paul, care se complac în ambiguitate și în a nu susține nicio tabără, sunt cei care se compromit grav cu această ocazie. De această dată bătălia chiar contează, poziționarea chiar spune ceva despre fiecare. Gândiți-vă că trompetele Antenei 3 au botezat sistemul judiciar, care le-a speriat de moarte patronul demisionar, „sistemul Macovei”. Cu mult înainte să existe perspectiva unei asemenea candidaturi. Hoții singuri și-au identificat „dușmanul”. Inamicii europenizării și ai unei curățenii în politică și afaceri au înzestrat-o deja pe Monica Macovei cu o forță simbolică mai mult sau mai puțin meritată. Dar au făcut-o să încarneze niște idei, într-o vreme în care unii cred că politicienii pot fi de acum înainte simpli cititori simpatici de prompter, vedete de televiziune ca Gabriela Firea sau cântăreți de șlagăre, ca Mihai de la HiQ.

Și mai cred ceva. Că fanii președintelui Băsescu urmează să aibă ei înșiși o mare surpriză, când îl vor vedea pe eroul lor atacând-o în modul cel mai mârșav pe Monica Macovei. Așa cum unii dintre pediști (Cezar Preda) au început să o facă deja, citând aluzii anteniste, gen „procurorul comunist Monica Macovei”. Presimt că momentul acela nu e departe. Caracterul lamentabil al președintelui va ieși încă o dată la rampă, nedumerindu-i pe cei nelămuriți. Preventiv, unii deja lansează teorii alambicate, prin care Băsescu e scos tot erou: susținând-o pe Elena Udrea, Băsescu i-a dat „sărutul morții”, eliberând echipa Macovei de „greaua moștenire” a milioanelor de votanți de la referendum, care poartă încă în piept ura pentru Traian Băsescu. Frumoasă teoria, dar eu unul nu-l cred în stare pe Băsescu de asemenea acte de sacrificiu de sine. Cred că gruparea reformistă va avea de dat la un moment dat și o bătălie pentru ruperea de ce a fost rău în timpul lui Băsescu și că doar o asemenea bătălie îi va aduce finalmente la putere.

Articole asemanatoare: