rss
rss
rss

Din vreme în vreme, planeta e străbătută de un fior și un oftat. E semn că un alb dintr-o țară bogată a murit într-un mod înfiorător: a fost decapitat cu un cuțit sau împușcat, ori s-a prăbușit cu avionul. Atunci intră în scenă filosofii necroloagelor, e momentul de glorie al celor cu condei patetic, înzestrați cu iscusința de a găsi în respectiva tragedie un simbol. „Nu e ucis doar un om, întreaga umanitate moare împreună cu el!”, va declama retorul, în legănatul aprobator de capete îngândurate.

În general, omenirea e grăbită, nu stă în loc pentru orice fleac. Cu cât e mai prosperă societatea, cu atât mai grăbită și timpul mai scump. Doar în pustiurile afgane sau africane, între stânci sau dune, timpul e veșnic, în consecință viața e cea mai ieftină acolo. Cine stă să numere răposații acelor locuri? Noroc cu omul civilizat, care are internet și statistici în timp real. Suntem 7 miliarde. Plus sau minus. Vestea bună e că azi s-au născut 324.869 de bebeluși pe fața pământului. Galbeni și negri, cei mai mulți dintre ei. Vestea proastă e că tot azi au murit 134.153 de oameni.

Veștile proaste se vând mai bine, moartea e singura știre care sparge râul de știri. Breaking news! În special, când vine în grup: „12 morți astăzi, într-un accident de microbuz”. Niciodată n-auzi: „12 bebeluși s-au născut astăzi la Maternitatea Giulești”, deși sunt sigur că se întâmplă, dar cumva ni se ascunde noutatea asta. Așadar avem 134 de mii de morți în decurs de 24 de ore. Nici măcar Știrile de la ora 5 nu pot acoperi atâtea vești, oricât de multe detalii ar da despre fiecare Cătălin Radu Tănase, cât de tremurător și-ar ridica sprâncelene frumoasa Monica Dascălu. Doar câțiva cetățeni foarte speciali din Vaslui și Dorohoi vor avea parte de asemenea mențiuni.

Dar gloria lor e nimic pe lângă morții care prind prime-time-ul, cărora Andreea Esca le va dedica un cuvânt de luare aminte, peste poza cărora un fundal negru se va așterne o secundă în acorduri de muzică clasică. Mult mai stilat, să recunoaștem, decât să fii luat în balon și pe ultimul drum de doctorul Bacalbașa!

Ei bine, există ceva și mai sus de atât în materie de onoruri funerare. Sunt morți de importanță planetară, cei despre care vorbeam în primul paragraf. Aceia sunt morți cu substrat ideologic, a căror dispariție, dacă nu o deplângi, te excluzi din rândul lumii civilizate. Meritul de a-i extrage din anonimatul celor 134 de mii de morți zilnice le aparține marilor „influenceri” ai planetei, cei care îi atrag discret atenția ocupatului om vestic în privința solemnității unei dispariții, care merită cel puțin un moment de reculegere. Pentru ca un trup neînsuflețit să merite onoruri ale mapamondului, dispariția lui trebuie să fie transformată într-un simbol: un ziarist e ucis pentru libertatea de exprimare, un turist răpit, dispare pentru civilizația noastră, soldatul acoperit cu drapel, pentru a aduce democrația și ca să ne apere de teroriști.

Aceștia sunt morții-simbol, purtători (fără să știe) ai unei idei cu majuscule. Restul, din cei 134 de mii, sunt morții-număr, morții-statistică, indiferent că și ei mor poate nu de bătrânețe sau boală. A-i pune pe morții-număr lângă morții-simbol e un afront pentru omul civilizat. Dacă spui că în al doilea război mondial au murit cam 20 de milioane de chinezi, sau că imediat după capitularea Germaniei au mai murit cam 3 milioane de nemți, epurați în țările dimprejurul „Vaterland”-ului lor, riști să fii suspectat de relativizarea holocaustului. Cu atât mai rău, să opui numărul echivalent din Holodomor, genocidul lui Stalin din Ucraina, sau chiar suta de milioane de victime a comunismului în istorie.

După părerea mea, Occidentul și-a pierdut dreptul de a mai pretinde compasiunea restului planetei pentru micile lui tragedii supra-mediatizate, de tipul caricaturiștilor împușcați la Paris sau al ostatecilor din Irak. E chiar indecent felul insolent în care se presupune că omenirea trebuie să își modifice pulsul de fiecare dată când dispare tragic un european sau nord-american. Nu pentru că superba retorică nu a unicității vieții nu s-ar susține. Nu, nu pentru că peste un milion de irakieni și afgani au fost uciși de când Occidentul luptă cu dușmanul nevăzut al terorismului și caută fantomatice „arme de distrugere în masă”. Nu despre logica numerelor e vorba aici. Ci de nepăsarea totală față de morți ce ar fi putut fi cel puțin la fel de simbolice.

Da, chiar așa e, fiecare dispariție înseamnă o dramă! Nu e nevoie să fie mii și milioane ca să ne miște, e suficient un destin fracturat. Și da, nicio crimă nu poate fi justificată – nici de o altă crimă, nici de vreo învățătură religioasă sau laică. (De departe, ateismul de stat are la activ cele mai multe crime din istorie, mai numeroase decât orice bilanțuri ale unor războaie și atentate cu justificare religioasă. Toate în numele progresului și rațiunii.) Tocmai pentru că uciderea mi se pare atât de odioasă, găsesc respingător că lumii i se pune simbolic un pistol imaginar la tâmplă și i se cere sensibilitate.

Există morți pe care e ilegal să le negi, poți merge la pușcărie dacă o faci. Și există morți, pe care nu e suficient să le iei la cunoștință, ți se cere să te raportezi emoțional la el. Dacă nu, ești vândut islamiștilor, rușilor sau nord-coreenilor. Occidentul, care a ridicat din umeri la raportul despre torturile de la Abu Ghraib, e șocat că e decapitat unul de-al lor. Asta în timp ce decapitarea e folosită curent în Arabia Saudită, aliatul fără de care dolarul riscă să se prăbușească.

Astăzi, atacatori musulmani, despre care se presupune că sunt adepți ai Al Qaida, au împușcat mortal 12 persoane la Paris, rănind alți 11. Întreaga planetă s-a oprit consternată de această mârșăvie fără circumstanțe atenunate. În 1995, un american de origine evreiască a intrat cu o armă automată într-o moschee din Hebron și a ucis 29 de musulmani la rugăciune, rănind alți 125. Mă întreb oare câți occidentali au înregistrat în memorie un asemenea incident. Sau alte zeci și zeci de detalii similare din conflicte ce pot coborî până în epoca pietrei, trecând prin cruciade, bombardamente, atentate teroriste, apoi iarăși războaie ale pietrelor (intifade). Cu multe mii de morți de o parte și de alta, istorii ale violenței la care memoria colectivă se poate raporta revanșard, mai curând decât la niște caricaturi mai mult sau mai puțin amuzante ori de prost gust. Dar pentru omul civilizat și integru, e de preferat să lege atentatul de azi de niște caricaturi, de libertatea presei. Altfel simbolurile n-ar mai funcționa și ne-am întoarce la statisticile pe care le-am ignorat, la acel înfiorător peste un milion de musulmani victime ale lui „war on terror”.

În acest război al civilizațiilor, în care agresorii sunt mult mai civilizați, presa a fost și ea deopotrivă victimă și actor, dacă tot e vorba acum de libertatea presei. Da, ziariști cu inimă mare au murit încercând să facă fotografiile cele mai bune, alții au plătit pentru o opinie, alții doar pentru un zâmbet pe care poate inocent au vrut să îl provoace. La fel cum alții din breaslă, mult mai mulți la număr, au ales să devină martori părtinitori, propagandiști de serviciu ai celor puternici. Sunt cei care au păstrat Occidentul în bula sa de indiferență și ipocrizie. Acel Occident pentru care civilii pakistanezi uciși cu drona de la câțiva metri sunt subiecte neinteresante. Occident pentru care devastarea totală a unor orașe din Siria, Libia sau Palestina sunt non-subiecte, dar care tremură sincer de emoție, simțindu-și propria civilizație amenințată de doi atentatori demenți. Înainte de a cere lumii să fie străbătută de aceeași emoție la tragediile sale, Vestul ar trebui să se oprească măcar pentru o secundă pentru a contempla imaginile unei drone, care plutește peste un cartier proaspăt bombardat, de sub dărâmăturile căruia s-ar putea ridica viitoare generație de teroriști. Cum sunt cele filmate de jurnaliștii de la BBC, care fac ceva mai mult pentru ideea de presă decât cei care atacă o religie, pe care nu o înțeleg, în numele libertății de exprimare.

În urmă cu câteva zile în urmă, un bebeluș murea în Franța între migranții țigani. Primarul unei localități de acolo a refuzat să acorde un loc în cimitir pentru acel mic coșciug, pe motiv că locurile sunt doar pentru localnicii plătitori de taxe. Am văzut cu dezgust pe Facebook cum gestul primarului era salutat cu entuziasm de români. Situația s-a reparat cumva, primarul s-a scuzat că a fost o neînțelegere și a ieșit din scandal. Nici presa n-a insistat, dacă ar fi fost vorba de altă etnie, sigur primarul ar fi fost scos definitiv din viața politică. Astăzi, fix admiratorii acelui primar francez de pe Facebook clocoteau de indignare în solidaritate cu Franța, sora noastră mai mare, lovită de atentatorii islamici. Cică erau în joc valorile noastre, ale lumii civilizate!

Articole asemanatoare:

By schmoukiz, 07.01.2015 in Politica

Tags: , , ,