rss
rss
rss

Un excepțional film documentar, realizat de un evreu în sânul ADL (Anti Defamation League, echivalentul căreia ar fi la noi Comitetul pentru Combaterea Discriminării), despre folosirea trecutului în scopuri politice. Autorul documentarului primește acces aproape neîngrădit în sânul mișcării de lobby și de monitorizare a anti-semitismului din America.

Un exemplu grăitor de transformare a unei tragedii istorice în armă politică pentru politicienii de azi din Israel este discuția dintre președintele ADL și președintele Ucrainei, în care acesta din urmă acceptă să evite orice paralelă între Holodomor și Holocaust, pentru a păstra unicitatea respectivului eveniment în memoria publică. Estimările privind genocidul ucrainean, creat de Stalin în 1932, variază foarte mult, între 1,7 și 10 milioane de persoane sfârșind prin înfometare deliberată, provocată deautoritățile comuniste.

O remarcă foarte interesantă, făcută de lobbyștii, care apar în film, e că atunci când recurg în mod conștinet la metode de presiune, împotriva unor politicieni sau decidenți din presă, se folosesc de o imagine distorsionată asupra evreilor, din mințile interlocutorilor. Într-un fel, cei care presupun că evreii au o putere covârșitoare în lume, nu sunt foarte departe de mentalitatea antisemită. „Nu suntem nici atât de puternici cum ne cred ei, nici atât de slabi cum ne credem noi”, adaugă lobbystul.

Un personaj foarte interesant din film este profesorul Norman Finkelstein, fiul unor victime ale Holocaustului, care și-a pierdut catedra de la o universitate americană pentru criticile aduse politicii Israelului și abuzării temei Holocaustului. Finkelstein consideră de-a dreptul nerușinată auto-victimizarea pe care o practică minoritatea cel mai bine situată din America.

Filmul urmărește nu doar activitatea instituțiilor de presă și de lobby, care luptă împotriva discriminării evreilor, dar și un grup de copii, supuși unui intens șoc emoțional, pe parcursul unei vizite la Auschwitz.
Este un film despre, probabil, cel mai delicat tabu al lumii occidentale, care încearcă să caute o linie echilibrată, într-o lume în care ura irațională continuă să coexiste cu manipularea emoțională în scopuri politice și de putere.

Articole asemanatoare:

By schmoukiz, 20.12.2012 in Politica

Tags: , , , , , ,