rss
rss
rss

Și nu vorbesc aici de Iliescu 2.0, cel din ultimul mandat, grijuliu cu procedurile și moleșit de rutina democrației românești. Nu, zic de Iliescu ăla din 90, tânăr și însetat de putere – ciuma roșie în stare pură. Iată dovada:

Între aprilie și iunie 1990 a avut loc la București fenomenul Piața Universității. Din nou, cel original, nu surogatele ulterioare. O manifestație maraton de 53 de zile, record continental. Sigur, cu discursuri frumoase, cântece, scandări deștepte, idealuri admirabile. Dar, birocratic vorbind, 53 de zile sute de mii de cetățeni au participat la un miting neautorizat. Ba au mai și blocat traficul în centrul orașului.

Reacția lui Ion Iliescu: i-a insultat, făcându-i golani și le-a urat „să fiarbă în suc propriu”.

În 2020, un grup de câteva sute de persoane au demonstrat în Piața Victoriei timp de 3 zile, fără perturbarea traficului. Reacția guvernului liberal? O lege cu articole de genul:

„Nerespectarea interdicţiilor de a organiza mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau alte tipuri de întruniri, în spaţii deschise, ori întruniri de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spaţii închise – amendă de la 3.000 lei la 15.000 lei;

Participarea persoanelor fizice la mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau la alte tipuri de întruniri, în spaţii deschise, ori la întruniri de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spaţii închise, care sunt interzise – amendă de la 500 lei la 2.500 lei;

Desfăşurarea de către organizatori a unor mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri, în spaţii deschise, ori a unor întruniri de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spaţii închise, cu nerespectarea măsurilor stabilite – amendă de la 2.000 lei la 10.000 lei;”

Multe alte restricții și amenzi, pe Hotnews.

Deci guvernarea „liberală” și pro-europeană e mai puțin permisivă decât „ciuma roșie” din 1990. Scoate în afara legii criticarea ei publică și alungă participanții inventând amenzi drastice. Eficiență maximă.

Dar, veți zice: cum poți să spui că Iliescu era mai îngăduitor, n-a chemat minerii să îi bată pe manifestanți!? Ba da, dar asta s-a întâmplat pentru că nu îndrăznise să ia măsuri atât de anti-democratice, la vedere, pe cale legislativă. Ca dictator, fusese ineficient și amatoristic. Lăsase ca în piață să se adune nu câteva sute, câți or fi fost inițial: ci sute de mii.

„Violența e ultimul refugiu al incompetenței”.

Isac Asimov

Așadar, în materie de abuz dictatorial (iliberalism, cum le place la ăștia de la UE să zică), Iohannis și Orban sunt mai competenți decât Iliescu.

Iar când măsurile de control social de tip chinezesc vor fi implementate – supraveghere prin camere video, recunoaștere facială, sistem de credite sociale (scor de bună purtare pentru cetățeni), tratamente medicale obligatorii, monedă electronică, adeverințe pentru libera circulație, cenzură totală în mediul online – când toate astea vor fi puse la punct, nici măcar la legi și amenzi nu va mai fi nevoie să apelezi.

Asta au intuit bine cei care se adună în piață.

Articole asemanatoare: