Abonare | Twitter | Facebook

Custom Search

“Alte zvonuri vand comploturi,
Slugi marunte si mai mari,
Unele cu doua boturi
Ca sa latre-n timp ce musca
Biata lume de salvari”
(Dan Verona, Intoarcerea la Orient)

Doar in dragoste si in politica vorbele cuiva pot trece drept argument solid. Cei doi se privesc in ochi, cand au sa-si faca reprosuri si la un moment dat unul spune: “dumneata vorbesti, care acum doi ani spuneai cutare si cutare?”. (La politicieni, asta poate fi intarita vizual si de o foaie pe care sa o fluturi in aer dupa ce ai scos-o dintr-un dosar.) De alt argument nici nu mai e nevoie, decat de un citat din chiar cel cu care te lupti. Asa decurge ritualul politic, in care se vede treaba ca vorbele au mare insemnatate.

Aceasta stare de fapt e pe cale sa inceteze cu totul. Ce i-ar mai putea reprosa ca a zis Mircea Hoara lui Cozmin Gusa, Codrin Stefanescu Alinei Gorghiu, Lia Olguta Vasilescu lui Ioan Ghise? (Am luat la intamplare cateva nume, le puteti inlocui cu orice invitat obisnuit al unei televiziuni de stiri.) La fel de putin cat i s-ar putea reprosa si unei cititoare de prompter ca a zis. De spus au spus tot ce le-au permis cuvintele din vocabular in toate permutarile imaginabile si totusi nimic. Sa le ceri lor socoteala pentru vreo idee e ca si cum i-ai reprosa unei prostituate ca nu te-a iubit niciodata.

Cu o sclipire stilistica de care nu-l credeam capabil, (defunctul, era sa zic) Teodor Stolojan l-a numit pe Ludovic Orban “un vorbete de week-end“. Formula are ceva boem, potrivita trubadurului liberal si usor neadecvata truditorilor cu vorba trimisi in furnalele de la Antene si Realitatea de luni pana vineri. Desi pozitia lor e fireste invidiata de postacii de pe net ai partidelor, postacii verbali sunt adevaratele detasamente mineresti ale noii oranduiri. Invartind vorbele cu lopata, ortacii de partid vor “edifica” populismul, mai repede decat au reusit construirea comunismului (precedenta oranduire) cei de pe santierele Bumbesti-Livezeni. Dupa 20 de ani in care au schimonosit parlamentarismul, poporul ar vota fara frisoane desfiintarea Parlamentului. Peste inca 20 de ani in care dezbaterea va fi astfel maimutarita, poporul va fi de acord si cu desfiintarea presei. Si oricui i s-ar parea regretabila pierderea i se va oferi libertatea de a latra la luna de pe propriul blog.
cine castiga
Stapanii sistemului au numai de castigat dintr-o atare stare de fapt. Se creeaza aparenta diversitatii de opinii, dar sistemul ramane relativ usor de controlat. Nu are rost sa te incurci cu “imprevizibili”, cand poti propulsa marionete care stii ce urmeaza sa spuna inainte sa deschida gura. Nu stiu daca ati observat, dar foarte multi dintre acesti “comunicatori” de profesie pe care partidele ii trimit la inaintare sunt si traseisti. E un defect care la mercenari trece neobservat, daca nu chiar drept o calitate. Ce nu se iarta, in schimb, e sovaiala, spiritul dubitativ. Cat timp l-a sustinut pe Traian Basescu, Alina Mungiu a fost citabila pentru tabara portocalie. Cand a ridicat obiectii, a fost ostracizata. A nimerit intre tabere ca Polonia in al doilea razboi mondial. Si inca vorbim de un caz fericit, chiar si fara invitatii la televiziuni, doamna respectiva poate scrie la un ziar. Lista cu intelectuali “inutili” pentru televiziuni e atat de lunga incat e mai usor sa incerci sa-ti amintesti cand a fost invitat ultima oara sa-si spuna parerea cineva care sa nu apartina unei galerii sau alteia? Eu unul nu mai tin minte.
Pentru ca persoane care gandesc cu mintea lor, lucruri cu care nu sunt neaparat de acord, sa apara, ar trebui ca una din gasti sa le cedeze din timpul lor de antena. Alta sansa de a-i vedea luati in seama pe un Paul Goma, Cristian Badilita, Andrei Plesu, Valerian Stan, Andrei Cornea, NC Munteanu si atatia altii, nu cred sa existe.

Mi-e pur si simplu dor de cineva care sa nu turuie lucruri convenite intr-un conclav de partid ca fiind “mesajele de care partidul are nevoie”. Nu vreau “oameni impartiali”, nu peltele docte gen Cristian Parvulescu, fara sare si piper, vreau sa aud. M-am saturat de aceasta nesfarsita pauza publicitara in care fiecare isi prezinta produsul: cantaretul – albumul, actrita – filmul, politicienii – candidatul, damele de companie – trupul s.a.m.d.. Ma scoate din sarite sa vad ca vorbitorii de partid si ziaristii de inchiriat sunt capabili sa emuleze pana si indignarea. Asta ar trebui sa fie privilegiul meu, al celui din autobuz, nu al unuia ca Bogdan Chireac, caruia ii e plimbat fundul din Mercedes in fotoliul de invitat. El cu ce drept e indignat?

Ca si mitingistii adusi cu autocarul, propagandistii partidelor sunt un simptom. Un curent care nu mai poate aduna aderenti onesti nu poate avea decat soarta partidului unic din care multi dintre turuitorii de azi se trag direct sau simbolic. Spre deosebire de lingaii “celui mai iubit fiu al poporului” si ai “savantei de renume mondial”, latrailor de azi li s-a dat si libertatea de a injuria, de a spurca din vorbe pe orice oponent. Semnul de agonie a sistemului astfel remodelat e ca nici la varful piramidelor ridicate pe oportunism nu se mai gasesc vorbitori ci gargaragii de profesie. Insi care daca ar fi cinstiti cu ei insisi ar recunoaste ca habar n-au ce trebuie sa faca si care, daca toata galagia pe care o comanda ar inceta, nu ar mai sti nici de ce au venit la birou in ziua respectiva.

Articole asemanatoare:

• Mici manipulari in pielea goala
• Jurnalismul, o meserie rusinoasa. Motivele care vor generaliza aceasta perceptie
• Tu cat ai plati sa-l citesti pe Cartianu?
• Ziaristii de la Gandul nu se vand pe bani putini
• Taxe egale
• Subliminarea e confirmata cu jumatate de gura de CNA, dar nu se pedepseste in niciun fel
• Hugo Chavez are mai multa boala pe televiziunile mogulilor decat Basescu
• Sinteza zilei – singurul producator de fani pentru Basescu
• Mecanismele unei prese corupte si rau intentionate
• Tuca vrea ca Boc sa aboneze institutiile statului la Jurnalul National