ÃŽntors de la Washington satisfăcut, primarul de angajament global Marian Vanghelie a declarat că rezultatele vizitei au fost “foarte excelente”. Åži rezultatele ar fi fost încă ÅŸi mai excelente, dacă o serie de omologi ai aspirantului la postul de primar general al Capitalei nu ar fi fost reÅ£inuÅ£i pentru întrevederi cu alte oficialităţi din cadrul FBI.
Marian Vanghelie a trebuit astfel să contramandeze întrevederile cu domnii Gambino, Genovese, Luchese şi Bonanno, cunoscuţi pentru afacerile lor în domeniul salubrităţii, care ar fi putut participa la mai multe parteneriate publice-private.
Chiar ÅŸi aÅŸa, “România ÅŸi America este Å£ara tuturor posibilităţilor“, deci ÅŸansele la primăria generală rămân intacte.
Rămas acasă şi la fel de ignorat de preşedinţii lumii ca Vanghelie, Traian Băsescu spune că anticorupţia a făcut progrese în România.
Nu, dacă ar fi făcut progrese am fi avut asemenea ştiri în ziare. Şi dacă reuşea o asemenea ispravă la noi nici nu mai era nevoie de reformă constituţională, că fără vreo sută şi ceva de capi ai unor familii parlamentare, numărul de aleşi scădea natural sub 300, cum a cerut poporul la referendum.
De pildă doar 48 dintre cei 345 de parlamentari au contracte cu statul de peste 200 mil. euro. Campion e un pesedinst cvasi-necunoscut, cu sute peste 300 de contracte, dar nu stau rău nici Prigoană ÅŸi miniÅŸtrii Elena Udrea ÅŸi Valeriu Tabără. ÃŽn medie, fiecare parlamentar “conectat” cară în firmele proprii peste 5 milioane de euro. O sumă frumuÅŸică!
Media
Film
Muzica
Sport
Funny
Spiritualitate
Politica