rss
rss

Cât de devastatoare sunt filmulețele cu fratele președintelui Băsescu și interlopii clanului Bercea Mondialu? Letale, indiferent cât de manevrate ar fi de casa de filme Antena 3.

După ce scandalul „mătușa Tamara” s-a propagat la nivelul omului de rând, Adrian Năstase a ieșit din actualitatea politică. Încă nu fusese condamnat, nici în primul, nici în al doilea dosar, nu jucase comedia sinuciderii, dar era caz clasat de opinia publică. Pentru că omul de pe stradă are nevoie de povești, pe care să le poată lega de ceva din experiența proprie, din viața de zi cu zi. „Trafic de influență” sună mult prea vag, prea juridic, dar inventarea unei mătuși pensionare, care îți lasă milionul de euro moștenire, e ceva de care se poate râde în orice cârciumă.

Scandalul lui Mircea Băsescu e atât de jos, că nici nu mai trebuie caricaturizat. E sub nivelul mediu de discuție de la Capatos sau Măruță. Familia unui infractor de duzină încearcă să îl scape, apelând la o rudă a președintelui, dă bani pentru asta, iar Mircea Băsescu admite că la el a ajuns doar o parte din sumă și că a făcut cât a putut.

Sunt scene jenant-hilare, în care doi golani se întrec în a se prosti unul pe altul: Băsescu vrea să îl prostească pe băiatul lui Bercea că își merită șpaga, chiar dacă poate nici nu a intervenit în Justiție, de vreme ce făptașul a primit șapte ani cu executare. În vreme ce fiul lui Bercea îl face în foi de viță, turuind în clar despre ce bani i-a dat și pentru ce, în timp ce îl filmează cu telefonul.

E posibil ca secvențele să fie editate de anteniști, care au colat discuții petrecute în circa 2 ani, ca să rezulte un dialog plauzibil. Dar ceva tot rămâne: Mircea Băsescu a primit o mică avere și nu în cadrul unui flagrant, ci cu doi ani în urmă, mult înainte să îl denunțe pe Berce Jr pentru șantaj.

Cam tot mandatul președintelui Băsescu se va judeca în funcție de soarta acestui caz: dacă fratele președintelui nu scapă de închisoare pentru trafic de influență, președintele intră în istorie, Justiția e independentă și chiar funcționează, așa cum, cel puțin până acum, a funcționat în cazul lui Bercea Mondialu. Dacă scapă, propaganda antenelor despre părtinirea Parchetului primește argumente nesperate.

Articole asemanatoare:

By schmoukiz, 19.06.2014 in Politica
Tags: , , ,