rss
rss
rss

Premierul cu titluri doctorale, figură de licean și hobby-uri de preșcolar nu are deloc grjiă ce-și dorește. Într-un gest de vitejie, Victor Ponta l-a provocat pe președinte la un gest cam fără cap și coadă, având în vedere că niciunul nu poate avea încredere în celălalt: să își dea demisia împreună.

Aici Băsescu ar avea ocazia să ridice mănușa și să iasă cu următorul răspuns:

Constat că domnul Ponta a realizat gravitatea deficitului de credibilitate, în care s-a plasat după verdictul comisiei, care a judecat plagiatul, și după încălcarea unei hotărâri a Curții Constituționale, dar apreciez faptul că, măcar în ceasul al 12-lea, dl. Ponta dorește o ieșire din acest impas. Sunt gata să îi accept propunerea și să îi ofer o ieșire onorabilă.

Îi accept intenția de a demisiona și îl asigur că voi face același gest. Dat fiind contextul european, nu ne putem permite ca țara să intre într-o perioadă de instabilitate, de aceea, invit liderii partidelor, care dețin majoritatea în Parlament, la consultări, pentru găsirea unui tehnocrat, susținut de această majoritate, care să preia interimar Guvernul, până la alegeri. Sunt gata să vă ofer demisia mea în alb, ce va intra în vigoare imediat după investirea noului cabinet, astfel încât, cel târziu în luna noiembrie, să avem concomitent alegeri parlamentare și prezidențiale. Vă mulțumesc.

Pam, pam! N-ar fi frumos? Buldogul Blaga preia funcția de președinte interimar, Victor Ponta e scos din viața politică, iar USL-ul se încaieră cine să fie candidat împotriva lui MRU și cine prim-ministru. Că doar nu credeați ce-a crezut Crin Antonescu, că PSD-ul s-a resemnat să-l susțină pe el la președinție?

Articole asemanatoare:

By schmoukiz, 01.07.2012 in Politica

Tags: , , , , ,