rss
rss
rss

Modificarea legislativă adoptată de Parlamentul Israelului, printr-o victorie a guvernului condus de Benyamin Netanyahu, aliat cu grupările de extremă dreapta din Knesset, a fost timid consemnată de presa internațională. Dar semnificația ei a fost ratată în cea mai mare parte, strecurată în graba traducerilor în care nuanțele par a fi irelevante. Adevărata greutate a deciziei de consfințire legală a Israelului ca „stat evreiesc” apare și este explicată, culmea, doar de presa din Israel.

Voi lua, așadar, ca referință articolul lămuritor din publicația de stânga Haaretz. Ziarul amintește că, încă de la proclamarea independenței sale, statul nou apărut a fost încadrat de două concepte: evreiesc și democratic. Concepte complementare, după unii, sau în concurență, după alții.

La auzul știrii, mulți au ridicat probabil nepăsători din umeri: dacă Israel e țara evreilor, ce mare diferență dacă acum au dat o lege în care spun că statul e evreiesc? La urma urmei, și în constituția României se spune că suntem un „stat național” – sintagmă contestată de o parte a minorității maghiare, tocmai dintr-o ambiguitate de traducere, care ar fi făcut-o să semene cu ceea ce Knessetul a legiferat la modul explicit.

Statele naționale europene nu au niciun dubiu atunci când se denumesc după numele poporului fondator și majoritar. Asta pentru că a devenit de la sine înțeles că acel „național” nu are trimitere exclusiv etnică, fiind o definire civică a unui principiu de organizare. Primează, așadar, cetățenia deasupra etniei. Franța, care de la Revoluția lor încoace a devenit modelul european a statului național și unitar (spre deosebire de monarhiile multinaționale, care existau la acea vreme, chiar a imperiilor și statelor federale ce le-au succedat) nici măcar nu recunoaște etniile. Fie că asta îi deranjează pe minoritari sau pe majoritari, în diverse contexte, cum ar fi componența vizibil exotică a fotbaliștilor săi campioni mondiali – definiți ca francezi și atât, în baza cetățeniei.

E o discuție complicată – probabil și riscantă. Care probabil va fi redeschisă în contextul migraței masive, care schimbă componența etnică a multor țări. Nu încerc acum să fac o judecată de valoare, cum și în ce fel ar trebui legiferată limita. Remarc doar o diferență pe care o face, iată, în premieră Israelul, tocmai pentru că această semnificație nu e explicitată în presa… națională.

În Israel există așadar, două denumiri explicit diferite – care nu există în limbile altor state naționale. Prima este cea de israelian = cetățean al statului Israel – și e o definiție inclusivă. Israelieni sunt și arabii și etiopienii posesori ai respectivului pașaport. A doua e cea de evreu (Jewish) = persoană de etnie evreiască – de această dată, o definiție exclusivă. Se înțelege că palestinienii nu sunt evrei. Deci cineva poate fi ambele sau doar una, între cetățenii săi. Pentru a complica și mai multe lucrurile, eixstă mai mulți evrei în afara granițelor respectivului stat, fără cetățenia respectivă. Luând la propriu definirea, putem vorbi și de primul stat deteritorializat, aparținând unei comunități externe lui. (dar aceasta e o speculație, care nu e cheia problemei)

Stânga acuză mai multe probleme ridicate de această decizie. În primul rând, e o modificare de legislație de natură definitorie, de rang constituțional (Israelul neavând o constituție propriu-zis și nici granițe explicit demcarcate – ca în bancul cu Uniunea Sovietică). Dacă termenul „evreiesc” trece peste atributul „democratic” și va fi tratat ca atare în hotărâri judecătorești și acte administrative, putem consemna dispariția sintagmei singura democrație din Orientul Mijlociu. În baza acestei distincții, se va putea bloca orice proces democratic, care ar amenința caracterul evreiesc al statului. De pildă, rezultatul unor alegeri sau o evoluție demografică nefavorabilă la un moment dat.

Tot această nouă categorie juridică va permite legal implementarea unor măsuri de tip „apartheid”. Se vor putea organiza comunități „exclusiv evreiești”. De asemenea, „legea evreiască” – un echivalent al corpusului Sharia de la musulmani – va putea fi luată ca etalon și prevalentă de un judecător în analizarea unei cauze. Concomitent cu acest pas, este eliminat și statutul legal al limbii arabe în cadrul statului Israel, consemnează Haaretz.

Un echivalent grăitor, pe pământ european, ar fi dacă în Belgia ar fi legiferat caracterul flamand sau valon al statului – definind organizarea după una din cele două filoane lingvistice. Sau dacă în Spania, s-ar legifera caracterul castilian al monarhiei – după dialectul vorbit în regiunea Capitalei – lucru care, evident, ar stârni reacții în rândul cetățenilor spanioli, care se identifică și ca basci sau catalani ori valencieni.

Este o mutare, care vine în prelungirea mutării capitalei de la Tel Aviv – un oraș administrativ, neutru – la Ierusalim, oraș cu conotații religioase și istorice, dar nu doar pentru evrei, ci și pentru creștini și musulmani.
Că e o definire controversată o demonstrează și un sondaj citat de Wikipedia. Potrivit acestuia, 2/3 dintre evreii din Israel cred că statul poate fi deopotrivă și evreiesc și democratic. În timp ce 1/3 dintre evrei și 2/3 dintre arabii cetățeni ai Israelului sunt de părere că statul nu poate fi în același timp și astfel definit etnic și democratic.

Articole asemanatoare:

By schmoukiz, 20.07.2018 in Politica

Tags: , , , ,