rss
rss
rss

De fiecare dată când am văzut o ştire din Egipt în ultimele zile m-am gândit la un editorial stupid din România liberă.

Nu doar tonul suficient, siguranţa cu care erau postulate previziunile şi superficialitatea (pentru un ziar cu pretenţii) îmi rămăseseră în minte. Dar şi prejudecata faţă de lumea arabă, ce răzbătea din subtext. Pe măsură ce analiştii s-au îngrămădit pe ecrane aveam să reîntâlnesc această prejudecată, la limita dispreţului, la tot mai mulţi dintre cei care spuneau în esenţă că n-ar fi rău ca un dictator octogenar să lase puterea, dar că ar putea fi încă şi mai rău. Aceiaşi analişti care ne învaţă zilnic să-l regretăm pe Ceauşescu îi găseau acum calităţi prietenului său Mubarak şi îi invitau pe egipteni să stea liniştiţi la locurile dumnealor.
Spre comparaţie, puteţi citi un apel emoţionant scris în Piaţa Tahrir, de un participant la protest, care îi asigură pe occidentali că “revoluţia egipteană e dulce şi paşnică”.
Da, imaginile de la Revoluţia Islamică din 1979 din Iran sunt terifiante. Imensitatea aceea de văluri negre umplând orizontul fotografiei şi gândul că în Damasc, Bagdad sau Teheran femeile mergeau îmbrăcate europeneşte cu o generaţie înainte, par o răsturnare a cursului vieţii şi îţi dau fiori. Dar asemenea pericole nu mi se par suficiente pentru a gira dictatori ca Mubarak sau Gadhafi, ajunşi la al treilea deceniu de putere şi la vârsta ramolismentului.
Indiferent de câte pericole pândesc în afara “stabilităţii” unei dictaturi militare, cred că ridicarea lumii arabe merită privită cu simpatie.
Un punct de vedere la fel de jignitor mi se pare şi conspiraţionismul arogant. Îmi e la fel de antipatic ca atunci când ia peste picior istoria recentă a românilor. În versiunea simplificată a conspiraţioniştilor istoria e făcută în culise (evident, de americani). În stradă e doar agitaţie pentru proşti. Interesant e că deştepţii din fotoliu ştiu cu certitudine că istoria e deja scrisă, dar nu pot spune cu precizie în ce direcţie, decât după ce se întâmplă.
La fel de interesant mi se pare că în toate teoriile conspiraţioniste despre revoltele din nordul Africii şi Peninsula Arabică doar americanii sunt prezumaţi a fi păpuşari. Dacă popoarele din zonă (unele cu populaţie cât a Franţei şi o istorie cât a Chinei ! ca să îl parafrazez pe Cioran) sunt doar masă de manevră, de ce nu ar putea trage sforile şi alte puteri – Rusia, beneficiară a creşterii preţului petrolului sau China, decisă că e timpul să schimbe ecuaţia geopolitică pe continentul unde e deja cel mai mare creditor şi investitor.
Poate pentru că o asemenea revoltă, teoretic în parohia americanilor, e mai curând de natură să îi sperie decât să îi bucure pe liderii comunişti de la Beijing. De la izbucnirea crizei în lumea arabă, din internetul cenzurat la care au acces chinezii au mai dispărut noi cuvinte ce pot fi căutate. Până acum nu puteai găsi nimic relevant dacă vroiai să citeşti despre “drepturile omului” sau “Tienanmen”, mai nou “Egipt” a fost inclus pe lista cuvintelor “obscene”, incorecte ideologic. La chinezi, cuvintele dispar ca din dicţionarele orwelliene. Dar, aşa cum spune un vechi proverb chinez: “de ce vă e frică nu scăpaţi, tovarăşi!”
Deşi o bună parte din glob pare cucerită de modelul sclavagist chinez şi îşi freacă mâinile de căderea “imperialismului american” e straniu că nimeni nu aşteaptă susţinere publică de la Hu Jintao sau Putin, ci sunt scandalizaţi că Obama nu ia o poziţie ma tranşantă. Mai puţin straniu dar şi mai puţin observat e că inclusiv protestatarii arabi, suspectaţi de antiamericanism, aşteaptă susţinere tot de la presa liberă, apărută în singurul loc unde ar fi putut să apară, anume în lumea capitalistă.
O lume capitalistă cu care egiptenii vor trebui să rămână cât mai buni prieteni şi după triumful revoltei lor. Căci, dacă emiratele scăldate în petrol îşi mai pot permite fantezii războinice, un Egipt complet dependent de veniturile din turism nu se poate juca de-a fundamentalismul.
Şi dacă ar face-o? S-a întâmplat în Liban şi Palestina: cerem democraţie şi alegeri libere, dar le-am vrea anulate când le câştigă partidele belicoase ale insurgenţilor. Ei bine tocmai acest tip de democraţie tip rezervaţie mi se pare la fel de păgubos ca amantlâcul cu regimuri despotice, corupte dar amatoare de combinaţii. Prefer regimurile în care oamenii sunt lăsaţi să greşească şi să tragă ponoasele greşelilor.
“Înţelepţii” care explică de ce nu sunt unele popoare, chiar continente întregi, pregătite pentru libertate au făcut din democraţie o vorbă goală pentru ipocriţi. Prefer o lume instabilă, fără Mubarak, Mugabe, Gadhafi, Chavez, Putin, Hu Jintao, Kim & Co.

Articole asemanatoare:

By schmoukiz, 01.02.2011 in Politica

Tags: , ,