rss
rss
rss

Am sacrificat ceva timp să frunzăresc ceremonia de la Ateneu, în care România prelua președinția Uniunii Europene. Să văd și eu ce-i cu momentul care a făcut să freamăte internetul de emoție. Gravă eroare, în urma căreia m-am ales doar cu o senzație de deznădejde, pe care o detaliez mai jos. (Nu citiți restul, dacă așteptați altceva.)

Centenarul României Mari nu a beneficiat de o asemenea mobilizare la nivelul castei conducătoare, nici de asemenea interes internațional, nici de reacții din partea omului nou cu internet. Fiind la doar o lună una de alta, am putut compara și vedea pentru ce anume se întrebuințează oamenii sistemului, cei cărora le vom plăti pensii speciale, după salarii speciale. Existența României ca națiune nu îi interesează, ba chiar îi încurcă – deși e greu de crezut că securiștii noștri ar putea face o carieră pe cont propriu, altfel decât ca vechili ai coloniei. Pentru ceva ce ar echivala cu „majoratul”, nu am avut o petrecere cu invitați de rang, dintre așa zișii noștri prieteni, care să se bucure că existăm, să arate că ne îndrăgesc. Pentru că așa ceva nici nu există.

Avem însă o ridicolă preluare festivă a unui volan de jucărie, a unor pedale de jucărie, cu care ne vom făli șase luni că facem și dregem. E o farsă prostească. Nimeni nu ține minte când au fost puși să joace comedia asta cehii, ungurii, polonezii sau olandezii, pentru că detaliul chiar nu contează. Uniunea Europeană nu e o organizație democratică. Deși politrucii ei vorbesc necontenit de asemenea cuvinte. Dar are multe instituții care par să fie și par să facă lucruri. Ele sunt total irelevante. În Parlamentul European au putut sta bine mersi EBA și Gigi, Grapini, actorul Diaconu, ba încă unii mai distractivi, pentru simplul fapt că ei nu conduc nimic și maxim de rău pe care-l pot face e să înfunde și mai mult țeava cu legislație aberantă, altfel supervizată strategic de uriașa industrie de lobby.

Uniunea Europeană a avut tentative de a deveni un supra-stat constituțional – dar toate propunerile de Constituție au fost respinse de cetățenii ei. Lucru care nu a contat câtuși de puțin, proiectul mergând înainte și fără ca prostimea să îngaime că e de acord. În funcțiile executive sunt persoane lipsite de orice legitimitate a votului, de orice susținere populară pe continent, deconectate total de problemele și dorințele europenilor. Ei sunt aleși de conclavuri oculte, indiferent cât de corupți sau de decrepiți ar fi, exclusiv pentru loialitatea față de interesele puterilor de la centru.

Bucuria maimuțărească de a crede că acum ți se dă pâinea și cuțitul alături de ei e doar o prostie, care subliniază umilința continuă în care ne zbatem. Adevărata perversitate a ceremoniei de la Ateneu a fost că acești ucigași de popoare au folosit tocmai naționalismul curat, care încă refuză să se stingă din inimile românilor, pentru a-și face intrarea în ora de maximă audiență.

Cum ar fi fost ca Vâșinski, în loc să bată cu pumnul în masa regelui sau să-i dea jos tencuiala cu ușa trântită, să fi citit ceva vorbe românești înainte de a ne fi jefuit!? E, abia aia ar fi arătat iscusință și perversiune a răului! La Ateneu s-a marcat deznaționalizarea și stăpânirea noastră cu trimiteri sentimentale la românism.

Mai întâi decorul: invitații au fost înghesuiți în scaunele mici ale Ateneului, pentru simplul fapt că n-avem altă incintă cu care să ne prezentăm bine. A trebuit să o prezentăm pe cea de pe vremea când masonii ridicau națiuni, nu le demontau, când bonjouriștii se întorceau cu ambiții înălțătoare. În suta de ani de după, s-au mai construit două săli mari pentru congrese, pe timpul lui Ceaușescu, dar nu sunt nici frumoase și n-au nici acustică. Poate nici stăpânii și slugile nu erau așa numeroase să le umple. Oricum, acolo ar fi putut avea traducere la cască – așa, ceremonia a arătat ca un turn Babel, în care mai ales oaspeții străini s-au făcut că pricep ceva, iar pesedișii că sunt mai culți decât îi știm. Într-un moment absurd, Patriarhul îi traducea în ureche lui Junker niște glume românești făcute pe scenă.
În ultimii 30 de ani, însă, marele avânt și mitologicele fonduri europene n-au putut ridica nici măcar o sală, în care să se poată ține un concert de gală sau o conferință ca această. E bilanțul care arată găunos tot festivismul întâmplării.

Apropo de patriarh: a fost una din cele mai mari insulte imaginabile ca prezența sa să nu fie menționată în discursul niciunuia dintre vorbitori! E pur și simplu o uzanță de protocol elementar să ai o formulă de adresare de acest tip – nu poate fi nici neștiință nici coincidență. Doar prezentatoarea Manuela Hărăbor a îndrăznit să spargă această convenție tacită de a nu-i deranja pe admiratorii lui Marx veniți de departe. Cum ai fi putut, oare, să pomenești de Biserică în fața unora ca Junker, care dezvelește busturi pentru părintele comunismului!? Ar fi fost o asemenea ofensă de gândit, dacă în sală era Papa cel multiculturalist, socialist și lobbyst pentru granițe deschise? Cel mai probabil, aceasta e pedeapsa pe care patriarhul o primește pentru implicarea în referendumul pentru familie și pentru direcția explicit națională, pe care a dat-o instituției în ultima vreme, în răspăr cu ideologia globalistă. De notat, totuși, lepădarea de ortodoxie pe care au executat-o prompt pesediștii de data asta pe teren propriu, nu doar la Bruxelles, cum fac de obicei.

La fel s-a procedat și cu ciuntirea imnului național, care nu putea să deranjeze cumva ideologia globalistă prin referiri la „oastea creștină” care „moare mai bine-n luptă”. S-a păstrat, în schimb Rapsodia română, că n-are vorbe. Să fi știut ei că tema muzicală e inspirată de un cântec haiducesc, în care rapsodul își duce plugul să-l vândă și din „fierul cel mai lat să fac teacă la baltag” – nu cred că se mai califica nici ăla pentru repertoriul admis. Ce facem aici, tovarăși, elogiem vestele verzi!? Așa, fără vorbe, merge. Poate Junker să-și moțăie mahmureala. Că așa e toată simbolica sovietului european – cu bancnote pe care sunt desene de poduri, să nu fie vreo personalitate deranjantă sau element identitar.

Pesediștii au fost cum îi știm. Slugile cele mai disperate să placă și să fie admise la statutul de slugi. S-a dus și eroismul Vioricii, al cărei moment de glorie a fost discursul bun, ținut în Europa, în care cerea să fim tratați corect. Ce înțeleg ei prin asta e să nu mai fie băgați la pușcărie de Securitate. Atât și ei ar fi fericiți. O notă aparte a venit de la pesedistul liberal Tăriceanu, care și-a livrat abil o informație despre sistemul care nu-i ceea ce pare. Abil, dar total nepotrivit în context. Dar, na, când omul e cu frica pușcăriei profită de orice ocazie să ceară ajutor de la frații masoni.

Acum că veni vorba, mi-am adus aminte și de plăvanul cu mâna la inimă. Deloc memorabil, dar îngâmfat de să-i plesnească smokingul, rânjind fericit și el ca și pesediștii de așa pleașcă negândită, să se nimerească tocmai în mandatul lui o asemenea oportunitate de a face poze cu lumea bună.

Le-a luat tuturor caimacul vicleanul polonez Donald Tusk. Cu o șmecherie exersată și pe bulgari și pe slovaci, Tusk a zăpăcit tot guvidele de acasă, citind vorbe care sunau italienește în mintea lui, dar din care nu înțelegea o boabă. A mers la fix cu schimbarea câtorva nume de scriitori și fotbaliști. A livrat de față cu patriarhul și o idee luciferică în răspăr cu Crezul, cum „lumina nu vine din lumină, ci din întuneric”. Trecută neobservată în valul de adorație. Ce mai contează că la el în țară e văzut ca un vândut, care-și va găsi obșteasca pensionare într-o sinecură la vreun Goldmann Sachs? Românilor le-a făcut mare impresie.

Cea mai dezolantă impresia per total a fost că era adunată în Ateneu toată supra-structura, elita presupusă a țării, și n-am zărit acolo figuri de care să zic că țin cu noi și ne-ar lua apărarea în fața unor cerințe ostile din partea globaliștilor.

Popoarele Europei încep, cât de cât să se dezmeticească, să se revolte, măcar să mârâie, să încerce să își alunge macronii. Noi nu avem deocamdată susținători și alternativă pregătită la cei cocoțați în jilțurile Ateneului.

Articole asemanatoare:

By schmoukiz, 13.01.2019 in Politica

Tags: , , ,