rss
rss
rss

Opoziția cere vehement ca președintele să numească un prim-ministru tehnocrat. Altfel spus, îl roagă pe Traian Băsescu să îi scuze că l-au trântit la vot pe premierul desemnat în 2009, Lucian Croitoru, despre care nu ne-au spus nici până în ziua de azi ce cusur avea, și să îl mai trimită încă o dată în Parlament. Pe el sau pe altul, nu contează, tehnocrat să fie, că acum ideea de acum trei ani a dictatorului nu mai pare chiar așa de rea. Nu-i vorbă, și președintele are un palmares bogat de persoane „reevaluate”, nu tocmai onorant, care îi include pe mafiotul Gabriel Oprea, mogulul Dinu Patriciu, poreclitul Mickey Șpagă și lista ar putea continua mult și bine cu parlamentari și afaceri ca RAFO, ALRO șamd.
Croitoru e tehnocratul pierdut al României, dar cum nu putem ști cum ar fi arătat o guvernare a consilierului BNR, nu putem spune dacă și răstimpul scurs de la respingerea sa de către parlamentarii actualului USL poate fi socotit timpul pierdut al României. „Se putea și mai bine, se putea și mai rău” – e ceva ce poți să spui și despre guvernarea lui Emil Boc și despre mandatele lui Ion Iliescu, de altfel. Emil Boc are o singură calitate majoră: e un om de bună credință și atât. Pe cinste nu se pune mare preț în România actuală, dar nici nu e ceva ce poți să treci într-un CV, nu e o calificare în baza căreia să te angajeze cineva.
Cu altă guvernare puteam fi: invidia Europei, ca Polonia sau bățoși și reveniți cu basca în mână la FMI, în așteptarea unui viitor incert, ca ungurii. Sau, cu un dictator mai puțin închipuit, puteam avea fabrici naționalizate, opozanți în pușcărie și un președinte care anunță la televizor într-o zi că a modificat cursul de schimb al monedei naționale, care își pierde de mâine mai bine de jumătate din valoare, ca în Belarus.
Câte ceva despre misteriosul domn Croitoru putem alfa indirect dintr-un articol pe care îl semnează recent, intitulat Capitalismul este în codul genetic. E exact cum mi-l imaginam și ca prim-ministru: deloc dezamăgitor, chiar surprinzător de lucid în analiză, deși fără talent în comunicare, stufos și tehnic. Mă bucur să constat că își asumă o impopulară pledoarie pentru capitalism și că teoria pe care o susține despre concurența de putere dintre stat și capitalul internațional globalizat dovedește capacități de abstractizare mult peste nivelul unui funcționar al cifrelor, așa cum l-a zugrăvit subtil presa iubitoare de oameni-spectacol.
casino-capitalism
Dar capitalismul financiar, despre care vorbește Lucian Croitoru în articol, e un alt animal decât capitalismul negustorului și producătorului, pe care îl știam noi. Probabil că din interior, unde se află dl Croitoru dimpreună cu echipa care tipărește bancnote la BNR, nici nu se sesizează diferența. Acest capitalism 2.0 e o ficțiune apărută în cazinourile financiare, unde se pariază pe prețul viitor a ceva ce nu deții sau pe falimentul cuiva pe care l-ai împrumutat (sau nu). E un întreg univers iluzoriu construit nu de piețe, ci de intervenția statului, care încurajează gamblerii să participe la o tombolă trucată, tipărind hârtii cu promisiuni fără acoperire, coborând și urcând dobânzile cu care distribuie jetoane jucătorilor răsfățați, bancherilor cu legitimație de membru al clubului. Taxându-i apoi, pe furiș, prin inflație pe cei care nu au o asemenea legitimație, pentru a-i salva din acei bani, pe cei mai lacomi și mai boccii dintre trișori. Dintr-o posibilă prăbușire a acestei ficțiuni fiecare va înțelege ce va dori (că piețele sau statele au dat greș). Momentan, volumul promisiunilor și speculațiilor „de pe piețele financiare” depășește cu mult nu doar PIB-ul mondial, dar și activele produse până în prezent de omenire. Și nici resursele nu mai sunt cum erau odată. Dar să nu uităm că puterea de iluzionare a îngăduit mult și bine un cadru în care s-a produs bunăstare reală. Așa că nu mă hazardez să spun care va fi deznodământul sau dacă micile reglaje propuse de Lucian Croitoru în finalul articolului ar rezolva problema.
Și la urma urmei, nici nu-i cerea nimeni să rezolve toate neajunsurile economiei globale, doar să ne treacă mai puțin traumatizați prin criză. Dar analiza pe care o face în articol ridică o altă problemă:
incompatibilitatea dintre tehnocrație și democrație
Tehnocratul e unul din miturile politice moderne, un tehnician fără opinii și sentimente, chemat să repare mecanismul societății. Dacă emite judecăți de natură ideologică el însuși, nu mai e tehnocrat. Dacă e manevrat de o grupare politică și sprijinit în decizii de un partid, doar pretinde că e tehnocrat. Dacă își impune propriile decizii politicienilor, atunci e tehnocrat, dar nu mai e democrație. Partidele, așa antipatice cum sunt ele, sunt singura formă inventată până acum prin care se poate face trecerea de la opinii, idei și interese de la nivelul populației, la nivelul deciziei. Drumul merge în ambele sensuri, cu imperfecțiuni majore, despre care nu vorbim acum. Dar în lipsa acestei „curele de transmisie”, cum se spunea pe timpuri, tehnocratul se transformă într-un stăpân peste o utopie, pe care va încerca să o transforme în realitate cu ajutorul unor complici cointeresați cumva, prin violență sau prin carismă.
România a avut un singur tehnocrat veritabil în toată istoria ei. Unul pe care puțini s-ar gândi să îl numească așa. Nu era un tehnocrat economic, ci un tehnocrat militar: Ion Antonescu. Așa că mare grijă ce vă doriți, când cereți un tehnocrat. Într-un scenariu SF, mi-l pot imagina pe Lucian Croitoru, mergând pe mâna piețelor financiare ale actualului capitalism malformat, în virtutea convingerilor sale și a graficelor de randament financiar. Ne și văd: aliați cu Goldman Sachs până în pânzele albe, ca Antonescu alături de nemți până la Stalingrad. Din fericire, am văzut cu ochii mei un grătar sfârâind la o onomastică în curtea unei multinaționale de asigurări din București, ca să stau liniștit că un asemenea scenariu nu ne paște.
cine nu are tehnocrați, să-și cumpere
Un tehnocrat liber de transfer ar fi salvarea PDL. Și norocul nostru, în funcție de cât de inspirată e alegerea. Noi aveam nevoie de un tehnocrat care să dea alt suflu de entuziasm decât un Emil Boc absolut epuizat și ceva mai priceput în a lua și prezenta decizii decât acesta. PDL ar avea nevoie de un tehnocrat cu care să se pozeze în campanie și să mai păcălească dintre oamenii cu capul pe umeri, care n-ar ieși din casă pentru a mai vota vreunul din ofiliții din galantarul PDL, nici măcar de frica unor iresponsabili dubioși ca Ponta și Crin. Sună ca ultima carte pe care o mai are de aruncat pe masă jucătorul de la Cotroceni: un tehnocrat care să transforme PDL într-un partid apolitic, care să convingă votantul „subțire”. Iar pe lângă el, să vină slinoșii din armata UNPR, cu găleți, cu sacoșe, primarii PDL, poate și bufonii lui Diaconescu. O armată de strânsură și scursură, care eventual să adune cu Verestoy Attila destul cât să țină USL la mantinelă, ori să-l dezmembreze. E puțin probabil, dar e ultimul cartuș, vorba lui Nicolaescu.
USL a fost prima formațiune din ultimul cincinal care și-a transferat un tehnocrat electoral, pe vremea când nici nu se numea USL: Klaus Iohannis. Eticheta e absolut impropriu, primarul Sibiului fiind la bază profesor de liceu, plus că nu am fost niciodată convins că odată ajuns la Cotroceni Geoană chiar l-ar fi numit pe un nepesedist într-o funcție atât de importantă. Și cu Iohannis se poate face o istorie contra-factuală la fel de lunecoasă: Ar fi fost omul mai cumpătat cu finanțele decât Boc, ar mai fi schimbat ceva? Greu de spus. Ar fi numit miniștri așa cum apucase să îi promită Geoană lui Ioan Neculaie, ori i l-ar fi pus înapoi în funcție lui Voiculescu pe Codruț Sereș, cel atât de profitabil pentru varanul, care a doua zi după alegerile din 2009 și-a adăugat la obiectul de afaceri al firmei „comerțul cu energie”? Oare Năstase și Vântu s-ar mai fi aflat după gratii sau la putere într-un asemenea guvernare „tehnocrată”.
Apelul la tehnocrați din afară e dovada că partidele nu sunt medii de cultură pentru creșterea celor cu specializări solide, ci pepiniere de gargaragii bine dresați. PDL are chiar în guvern un tehnocrat cu pregătire economică și potențial de comunicator ridicat: pe Andreea Paul Vass. Dar preferă să aducă în față purtătoare de fustă mai pe gustul cumpărătorului de tabloide. Cât de lungă o fi lista profesioniștilor care s-au pierdut în anonimat, mătrășiți de coteria incompetenților, după ce or fi trudit la câte un program sau o analiză coerentă?
Așa că am rămas cu o listă ceva mai puțin entuziasmantă de tehnocrați, care s-ar preta la manevrele joase ale politicienilor actuali. George Maior e nașul lui Ponta, actualul șef al SRI, fost parlamentar PSD și fiul unui defunct ministru PDSR. Nu ar putea fi numit prim-ministru decât dacă Băsescu vrea să se amuze când Ponta o să critice pe cineva căruia i-a pupat mâna, că așa cere ritualul. Altfel, ar fi oficializarea tragică a securismului ca ideologie conducătoare.
Mihai Tănăsescu ar fi și el greu de criticat de USL. Are avantajul că măcar înșelege economie și s-a plimbat prin cercurile internaționale, unde intră cu patalamaua FMI. Altminteri, semnătura lui se regăsește pe toate contractele ticăloase ale guvernării viitorului pușcăriaș Adrian Năstase. Ar fi o buclă întristătoare să avem un guvern cu Tănăsescu și Oprea, după două mandate ale lui Băsescu.
Alte nume vehiculate sper că sunt la derută. Sunt niște secretari de stat de prin ministere, jumătate politruci, Dumnezeu știe cât de competenți. O asemenea schimbare ar semăna izbitor cu ascensiunea eșalonului doi după Revoluție. Iar de la BNR, Croitoru și Isărescu, pe care nu-l idealizez deloc, nu par să-și mai riște liniștea pentru un mandat într-o criză care se anunță mai lungă decât mandatul. Între timp, Emil Boc pare pe zi ce trece mai tentat să adopte strategia lui Tăriceanu, în răstimpul rămas până la alegeri. Timpul se scurge și nu știu dacă în favoarea noastră.

Articole asemanatoare:

By schmoukiz, 03.02.2012 in Politica

Tags: , , , , , , ,