rss
rss
rss

Dacă a avut cineva timp să observe, sunt în mare criză de timp și primul sacrificat e blogul. Dar cum PDL e într-o criză încă și mai mare, îi dedic câteva rânduri.
Sunt împotriva basmelor cu ”votul alb”, protestul prin absenteism și mă enervează frazele care încep cu ”întreaga clasă politică”. Da, cred că dreptul de a vota e o chestie grozavă și e de datoria fiecăruia să depună efortul de a se informa pentru a putea discerne. Cu toate astea a existat o dată când nu m-am dus să votez fără să fiu plecat. Ei bine, se întâmpla în turul 2 la primărie, când aveam de ales între Vasile Blaga și Sorin Oprescu. I-am asociat dintotdeauna pe amandoi cu Securitatea și mi s-a părut imposibil să aleg între un doctor și un vameș, chit că unul are oarece haz din când în când.
La ultimul Consiliu de Coordonare (cred) al PDL, Vasile Blaga a zdrobit gruparea ”reformistă”, compusă din 3 membri: Cristian Preda, Monica Macovei și Sever Voinescu. Același Vasile Blaga, susținut cu aplauze și voturi din sală, și secondat de Berceanu și Ioan Olteanu, se pregătește chiar să preia conducerea acestui partid de pedeseriști vopsiți în ”oameni de dreapta”.
N-aș fi crezut că după ce le pusese Dumnezeu mâna în cap, cu alianța PNL-PSD, care le lăsa tot restul scenei politice să se manifeste, pediștii și-ar putea da atât de urât arama pe față încât să îi forțeze până și pe cei care i-ar fi votat de milă de silă să stea acasă.
Nu-i vorbă, oferta politică a așa zișilor reformiști mi se pare mai mult decât anemică. Asta ca să fiu drăguț și să rămân la chestiuni de esență și să nu aduc vorba de carismă și imagine. Aceeași molimă generalizată a politicianului român: decuplarea totală de la temele majore discutate în lume plus incapacitatea de a traduce ideile în teme de discuție publică.
De fapt, politicienilor români le lipsește ceva ce primii comuniști aveau, ceva ce probabil a dispărut odată cu Lenin (na, că încep să sun ca Ion Cristoiu!). Anume, convingerea că mintea omului e un lucru important, de care trebuie să te ocupi cu prioritate. La origini, în propaganda comunistă nu era doar PR. Era o pornire de misionar, specifică oricărei secte, pentru că Partidul era și așa ceva. E și motivul pentru care comunismul a și pervertit mentalitățile tuturor generațiilor și continuă să se propage inclusiv la copii care iau pe nemestecate clișee de la părinți.
Cristian Preda spunea că e preferabil să fii convingător pentru câteva sute de mii – milioane de oameni, decât să îți asiguri coeziunea câtorva sute de activiști cărora le treci cu vederea actele de corupție. De acord, dar aș merge mai departe. E nevoie în clipa de față de apariția unor politicieni pentru care răspândirea propriilor idei să fie mai importantă decât alegerile. E singurul mod prin care le poți verifica buna credință atunci când spun că au intrat în politică cu intenții bune și pentru a schimba lucrurile. Din păcate, un asemenea profil de politician, care nu doar să aibă idei, dar să facă și misionarism pentru ele, nu văd nicăieri (exceptând probabil doar în cine știe ce grupări extremiste pentru zvăpăiați, care nu mă interesează).

Articole asemanatoare:

By schmoukiz, 07.03.2011 in Politica

Tags: , , ,