rss
rss

Din scandalul „mondial” mai rezultă și o discrepanță de evoluție între două instituții: DNA-ul începe să funcționeze fără favoritisme, se sesizează prompt și acționează.
Dacă aș fi Ponta, m-aș îngrijora că o instituție aflată în subordinea Guvernului cum e ANAF nu are nicio reacție. Procurorii au intervenit imediat ce a fost difuzată o înregistrare din care reieșea traficul de influență. Inspectorii Fiscului, în schimb, sforăie când infractorii se autodenunță pentru șpăgi de două milioane de euro.
Nu doar reporterii Antenei 3, care îi intervievează de câteva zile pe Isaura & Co, n-au avut curiozitatea să le pună o întrebare simplă: dar de unde aveați voi asemenea sume, bani lichizi, la dispoziție?! Dar nicio autoritate a Ministerului de Finanțe n-a tresărit.

La fel de revelator e că, la urma urmei, Bercea Mondialu’ se află după gratii, nu ca Al Capone, pentru abateri fiscale, ci pentru o gâlceavă destul de stupidă între neamuri. Decât să fie ironic la adresa procurorilor, care dau semne că își fac treaba, Victor Ponta ar trebui să fie alarmat că stă nefolosită o asemenea resursă de venituri la buget cum e lumea interlopă.

Articole asemanatoare:

By schmoukiz, 20.06.2014 in Politica
Tags: ,