rss
rss
rss

Calendarul a fost mereu mai mult decât evidența contabilă a zilelor. În cea mai mare parte din durata de viață a acestui instrument, el a fost legat de religiozitatea celor care-l foloseau. Calendarele erau, până abia acum câteva secole responsabilitatea clasei sacerdotale. Că era vorba de șamani, de magii iranieni, de druizi sau marii preoți și papi – calendarele aveau ceva magic.

Împărații Romei au început să se introducă în lunile anului tot în virtutea drepturilor lor preoțești și pe măsură ce erau divinizați. Trecerea de la calendarul Iulian (din vremea lui Cezar) la cel Gregorian (al papalității) a fost pentru răsăritul ortodox reconectarea cu Europa. Calendarul actualizat al Papei era opera unui dobrogean, Dionisie Exigul, un proto-român din diaspora, i-am putea spune. Rușii au preferat să rămână într-o identitate dublă: au adoptat calendarul „lumesc”, actualizat, sub bolșevici, dar au rămas și cu calendarul religios, pe stil vechi. Se simt și nu se simt de-ai Europei, deși între timp „noutatea” a devenit universală.

După triumful Revoluției Franceze, s-a încercat prima introducere a unui calendar laic, total epurat de referințele religioase. S-a renunțat și la cifra „magică” 7 a săptămânii, în favoarea „decadelor”. Și s-a instituit forțat cultul Rațiunii, în procesiuni care blasfemiau obiceiurile catolice. Ai fi zis că oamenii vor fi fericiți cu o organizare mai „rațională”, mai puțin „superstițioasă” a timpului. Dar n-a fost deloc așa. Revolta țăranilor catolici din vestul Franței a produs masacrele de la Vendee, primul genocid european din epoca modernă. În represaliile armatei revoluționare și războiul civil local, care a urmat, și-au pierdut viața aproape 200.000 de oameni, majoritatea civili.

Și totuși secularismul a câștigat pas cu pas noi bătălii în conștiințele oamenilor, impunând un pomelnic de sărbători anuale. A venit întâi statul național – care avea propriul cult, constând de obicei din zile ale independenței, zile ale victoriei în mari bătălii, comemorări de revoluții. Monarhii își adăugau zielele de naștere. Au urmat apoi valuri ale stângii, cu tot felul de zile universale, dedicate muncii, femeii, copilului, lucruri demne de celebrat, desigur. Apoi activiștii moderni cu zile de luptă anti-sida, zile ale planetei, zile ale „mândriei” pentru preferințe sexuale – transformate acum în occident în luni ale mândriei și diversității. Americanii s-au pricopsit și cu „luna istoriei negre”. Holocaustul beneficiază și el de cine mai știe câte zile de comemorare pe an. Apoi zilele de solidaritate împotriva cancerului la sân, împotriva fumatului și câte și mai câte. Cine e azi atât de „păgân” sau de înapoiat să nu sărbătorească „Valentine’s Day”?

O „reușită” cu totul remarcabilă pe „frontul” secularizării e Marea Britanie. Acolo au reușit să spele pe creier toată populația să folosească expresia „bank holiday”. A intrat în reflex în așa măsură, încât oamenii de rând numesc până și Paștele și Crăciunul tot „sărbători bancare” – expresie pe care o folosesc cum am zice noi „zi liberă”. Oamenii se bucură de zile acordate aleatoriu de stat, devenite tradiție – cum e prima luni din mai.

Dar noi? Mă tem că nu suntem prea departe de același grad de secularizare. Dacă observăm cu atenție, calendarul nostru spiritual s-a transformat într-un calendar culinar. Televiziunile fac și ele tot posibilul să ne sugereze că fiecare sărbătoare e despre „bucate” și „masa îmbelșugată”. Existența românului pare un lung banchet pantagruelic.

A observat cineva că suntem printre puținele popoare, care nu își sărbătorește Independența!? Face parte din programul de deznaționalizare de după 89. Ne-am ales cu o sărbătoare imposibil de marcat, în miez de iarnă, și ratăm o zi de primăvară ca 9 Mai.

Pentru român, anul începe cu marea salată de boeuf a Anului Nou. Prelungită în noul an cu o piftie.
Vine primăvara și un desert straniu își face apariția – măcinicii, pe care gospodinele îi fac din inerție, fără vreun fior față de jertfa mucenicilor începutului erei creștine. Sau fără vreo conexiune cu actualele persecuții pentru creștini. Ideea e să avem nucă și scorțișoară.

Slavă Domnului, încă se mai ține ceva post! Așa că românii știu că a venit cu adevărat primăvara, când ies urzicile, ștevia și spanacul. Încă nu suntem intrați în monotonia ofertei de Supermarket, pentru care e mereu sezonul abundenței. Când vor fi stârpiți total țăranii de capitalism și politicile de stat, vom pierde și acest reper. Primăvară va fi oricând va fi sezon de cules în Chile sau Spania.

Vine apoi acea dată în an când românul mănâncă drob, miel, cozonac și ouă fierte. Noroc că astea mai trebuie ciocnite, că altfel s-ar fi uitat și pentru ele prilejul.

Și vine, iată, 1 de Mai, ziua grătarului, a micilor și a berii. Prin Europa ies sindicatele în stradă, anarhiștii incendiază orașele în luptă cu poliția. Doar românul chiar se bucură de tradiția lui.

Știi că a venit cu adevărat primăvara, când începi să-ți permiți cireșe și căpșuni, care mai au și gust. Apoi vine vara lungă a șaormei și porumbului fiert de pe plajă și munților de pepeni roșii.

Pentru cei cu nostalgii rurale, vara poate să mai însemne și salatele zemoase de roșii. Iar toamna, spuma mustului și a tulburelului. Pentru cei crescuți cu Mega Image, nu înseamnă decât începutul școlilor, eventual.

Decembrie începe „patriotic” cu o fasole cu ciolan, în plin post, pentru că trebuie să onorăm „cumva” armata. Fără vreo logică anume. Fasolea e curcanul recunoștinței noastre!

Anul se termină apoteotic cu o lună a cozilor la cumpărături. Luna se scurge repede spre momentul „magic” al gâtuirii porcului. Posibil să fim singurul popor din lume, care-i dedicăm o o sărbătoare guițătorului, pe care unii îl consideră cel mai bun prieten al omului. Și cam furăm startul, chiar dacă n-avem ce tăia, treabe e că trebuie să ai cârnați, șorici, tobă, caltaboș. Și, evident, sarmale – deși cam tot anul e zi de sarmale.

Și sigur am uitat ceva!

Articole asemanatoare:

By schmoukiz, 01.05.2020 in Spiritualitate
Tags: , ,