Abonare | Twitter | Facebook

Custom Search

Motto: “Stiti de ce suntem la Portile Orientului? Pentru ca nici Orientul nu a vrut sa ne primeasca inauntru” (Adrian Majuru)

Propaganda materialist-atee ne-a lasat ca reflex indignarea de chivuta, care nu intelege ce nevoie are tara de biserici, cand oamenii mor de foame. Acestui grobianism i se alatura patura subtire de intelectuali neimbisericiti, care isi aminteste brusc si ironic ca Stefan cel Mare a construit 47 de biserici si nicio universitate. Internetul e plin de asemenea stiutori suficienti, batjocoritori de lucruri pe care nu le inteleg, tot asa cum strazile sunt pline de cei care au ca unic orizont de viata indestularea burtii. Nu imi voi pierde vremea sa argumentez aici de ce e nevoie de biserici monumentale, in care oricine e liber sa nu calce niciodata, daca nu simte o chemare in acest sens.
Asadar, pornesc de la premisa ca in capitala Romaniei e nevoie de un lacas de cult reprezentativ, fie si pentru banalul motiv ca in toata tara, in afara de manastiri si biserici, noi nu prea avem ce arata ca fiind opera constructiva nationala. Macheta prezentata la Patriarhie de curand mi-a confirmat insa parerea ca proiectul actual e unul pornit pe baze gresite, din motive gresite, gata sa se dezvolte vertiginos intr-o directie gresita.
Intai si intai ca numele e unul total nefericit, care sugereaza un destin de turma al popoarelor care, la un moment dat, pentru docilitatea lor se mai si mantuiesc. Proportiile alese si tentatia de a face o comparatie intre o catedrala si Casa Poporului (a lui Ceausescu), altfel spus, intre Casa Domnului si Casa Diavolului, arata o ambitie care i-ar putea atrage nefericitul nume de Catedrala Neamului Prost. Pentru ca actualul proiect nu exceleaza decat prin dimensiunile megalomanice.
Macheta e, intr-un fel, oglinda actualei echipe manageriale de la conducerea Bisericii Ortodoxe Romane, pentru ca, din pacate patriarhul Daniel continua sa ramana un manager (bun, nimic de zis aici) si nu un duhovnic al neamului. O ambitie de presedinte de consiliu de administratie care vrea proiectul gata in mandatul sau, cu 4 niveluri de parcare subterane, 500 de locuri de cazare si 12 lifturi. Deja un mall, dupa ironia lui Moise Guran.
Locul ales pentru constructie e chiar mai nefericit decat denumirea de “Catedrala Mantuirii Neamului”. Sigur ca Biserica a fost practic fortata sa accepte noul amplasament dupa sirul de scandaluri, dar intelepciunea milenara a Sinodului ar fi trebuit sa o impiedice sa plaseze constructia langa Casa Poporului, pe dealul de langa Hotelul Marriott. Nu trebuie sa fii arhitect ca sa iti dai seama ca orice cladire ridicata in zona va fi strivita vizual de blestematul mastodont de marmura al Ancai Petrescu, vestigiul dictaturii comuniste cu care orasul s-a pricopsit pentru eternitate. Un loc de rugaciune pus langa o cazemata inexpugnabila de piatra e expus ridicolului. Cum sa faci pana si un lacas inchinat lui Dumnezeu sa para neputincios?!
Dar lovitura fatala e data proiectului de insusi aspectul catedralei patriarhale, de o banalitate dezolanta. Proiectul in care se vor baga pe putin 400 mil de euro urmeaza sa arate exact ca actuala biserica de pe Dealul Mitropoliei si ca orice biserica de cartier sau de sat din Muntenia, doar ca la o scara mult mai mare. Catedrala urma sa devina una emblematica pentru Romania, sau macar pentru Bucuresti, ori pentru asta era nevoie ca arhitectura ei sa fie unica, inconfundabila, cu o silueta recognoscibila din cateva linii de condei.
Catedralele nu sunt in specificul ortodoxiei romanesti unde, si din constrangeri istorice si materiale, au fost preferate bisericile de mici dimensiuni, pe calapod omenesc nu imperial, in care harul e chemat sa se pogoare cu smerenie. Pasul catre o cladire de cult etalon putea fi insa facut, in pas cu vremurile, fara a impieta in vreun fel asupra credintei insasi. Dar pentru aceasta era nevoie ca frumusetea sa urmeze in acelasi ritm expansiunea volumetrica. Un exemplu fericit e Manastirea Curtea de Arges, acolo unde spiralele descrise de suprafetele vitrate ale turlelor rezolva cu asupra de inspiratie si originalitate trecerea de la la cupola bizantina la turla de mari dimensiuni specifica stilului local. Un motiv foarte apropiat, cel al coloanelor de piatra impletite a dat unicitatea regretatei Manastiri Vacaresti, distrusa de Nicolae Ceausescu doar de dragul distrugerii, fara a construi ceva in loc. Singurul element fericit din actualul proiect mi se pare pridvorul cu arcadele si coloanele celor 12 porti, facute pe masura unui proiect de o asemenea anvergura. In rest, o regretabila lipsa de originalitate face din aceasta constructie una pe atat de lipsita de spirit, pe cat e patriarhul Daniel de lipsit de carisma.
Dintre bisericile ridicate in Bucuresti in ultimii ani, cea mai reusita mi se pare biserica Sfanta Vineri din Drumul Taberei, aproape de cartierul Ghencea. Biserica imita arhitectura mitica a Sfintei Sofia de la Constantinopol si incanta printr-o cromatica indrazneata, placuta ochiului, asa cum in Grecia, de pilda, arata pana si bisericile din localitatile cele mai neinsemnate.
Cu parere de rau trebuie sa spun ca, desi arhitectii sunt cei mai agreabili parteneri de dialog si persoanele cele mai instruite si cu deschidere, majoritatea lucrurilor propuse de aceasta breasla in ultima jumatate de veac la noi in tara sufera de o defazare si de un provincialism jenant. Cu foarte rare exceptii, ceea ce se construieste la noi ne mutileaza orasele si satele, arata lipsa de educatie a clientilor si proiectantilor, fie ca e vorba de cladiri religioase sau laice. E destul sa vezi doar cum arata hotelurile si pensiunile facute in ultimii 20 de ani in Bulgaria la munte si la mare, si cum arata blocurile facute de noi sau vilele nesimtite din toate statiunile si cartierele rezidentiale.
Totusi Biserica trebuie sa fie in continuare un factor de progres si sa ofere exemple de rafinament si de inovatie, nu sa se compromita singura ridicand, cum remarca Mircea Dinescu, “o Casa a Poporului cu cruce deasupra”, iar daca arhitectii tarii sunt in pana de inspiratie si nu dorim cu niciun chip sa apelam la creiere din strainatate, cred ca ar fi de preferat sa amanam proiectul pana cand transpunerea lui estetica va fi pe masura grandorii ideii care l-a nutrit.

Macheta propusa pentru Catedrala Mantuirii Neamului (sursa foto: Andreea Campeanu, Mediafax Foto)

Biserica Sfanta Vineri, ridicata recent in cartierul Drumul Taberei (sursa foto: Gh. Chelu, www.panoramio.com)

Catedrala Ortodoxa Sf Sava din Belgrad (sursa foto: Flickr.com)

Interior Sf Sava, Belgrad (sursa foto: Flickr.com, Katarina 2353)

Catedrala Patriarhala Alexander Nevsky, Sofia, Bulgaria (sursa foto: www.webphoto.ro)

Catedrala Patriarhala Iisus Hristos Mantuitorul din Moscova, Rusia (sursa foto: Picasaweb.google.com, Misho Ognjanovic)

Catedrala Pechersk Lavra din Kiev si Catedrala Adormirea Maicii Domnului din capitala Ucrainei (sursa foto: kyiv.com)

UPDATE:
Vaticanul lui Daniel
Concursul organizat de Patriarhie a trecut de o noua faza. Nu s-a gasit propriu-zis un castigator, asa ca, in ordinea punctajului a fost ales proiectul care s-a apropiat cel mai mult de baremul stabilit initial. Acesta apartine firmei Vanel Exim din Bacau, care a propus un pret la jumatate fata de cel vehiculat anterior.
Ce uimeste la noul proiect, nu mult diferit de macheta prezentata anul trecut, e asemanarea din ce in ce mai mare cu San Pietro din Roma. Celebra piata, inconjurata de coloane, opera lui Lorenzo Bernini, se regaseste si la viitoarea Catedrala a Mantuirii Neamului. Cele doua semicercuri de coloane sunt intrerupte la jumatate, spre deosebire de cele de la Vatican, pentru a desena in mod vadit o cruce, impreuna cu artera principala de acces.
Si asemanarile nu se opresc aici: turlele seamana din ce in ce mai putin cu ale unei biserici romanesti, ci tot mai mult cu domul sprijinit pe coloane de Donato Bramante, la bazilica Sfantul Pentru de la Vatican.
Aceasta citare a unor elemente vizuale definitorii pentru biserica papala, va da, cu siguranta nastere la multe speculatii si comentarii. Fundamentalistii isi vor aminti de acuzele de ecumenism aduse patriarhului Daniel, cei mai tenebrosi dezgropand si suspiciunea apartenentei sale la masonerie.
Pe de alta parte, tocmai aceasta citare, poate fi un element care sa faca interesant ambitiosul proiect. E o afirmare a originii singurului popor ortodox din lumea latina si singurul care a preluat chiar si in nume referinta la Imperiul Roman. Cu replici ale Vaticanului si ale arcului de triumf (al lui Constantin sau Napoleon, dupa preferinta), Bucurestiul devine ori o urbe second hand, ori o Roma a Rasaritului. Nu indraznesc sa imi dau cu parerea in privinta acestui destin.
Remarc doar ca, prin noile adaugiri, proiectul castiga la capitolul monumentalitate, isi adauga elemente prin care sa impresioneze, dar ramane in continuare sarac la capitolul inovatie, lipsindu-i, cel putin in clipa de fata tocmai aura mistica si inefabila pe care o mare opera de arta o are, chiar si atunci cand subiectul nu e direct religios.
Iata, asadar, noile imagini ale proiectului catedralei. (Sursa foto: Ziarul Lumina, apartinand Patriarhiei).

Proiectul propus pentru Catedrala Mantuirii Neamului

Patriarhul Daniel, inspectand viitoarea Piata San Pietro din Bucuresti

Cupolele aurite vor fi printre elementele distinctive ale Catedralei

cateva argumente teologice
Revin asupra chestiunii pe care imi propusesem sa o ignor din start, aceea a discutiilor legate de costurile si oportunitatea unei catedrale ortodoxe. Majoritatea sunt pareri la prima mana, fie de la anonimi comentatori, fie de la bloggeri si ziaristi cu abordari facile. Comentariile sunt atat de guturale si de primitive incat presupun ca vin de la oameni care oricum nu prea inteleg rolul Bisericii, al slujitorilor ei si, in consecinta nici pe al credinciosilor. Ei reprezinta ceea ce Sorin Dumitrescu a numit inspirat specia “crestinului de apartament”. Cand nu e vorba de militanti ferventi ai ateismului, aceasta specie furnizeaza benevol pasta pe care media si plutocratii o framanta in diverse forme, dupa cum devine convenabil.
Cei cu ceva mai mult gust si bun simt pun insa intrebari de genul “De ce are nevoie Dumnezeu de o catedrala, de un lacas de orice fel, de fapt?” Raspunsul ar fi ca nu, nu are, noi avem. Ca sa nu uitam ca exista un drum care duce la El.
Cum ar trebui sa arate o catedrala “care sa ii placa si lui Dumnezeu”, e inca si mai greu de spus. Poate ar fi o catedrala construita in inima omului, ori poate in mintea lui capabila de ratiune si constiinta. Poate ar prefera o incapere umila “unde doi se aduna in numele Lui”. Poate ar refuza sa isi apropie Duhul de un edificiu grandios, prea trufas, dar poate ar judeca la fel de aspru si ipocrizia de a ne pretinde mai saraci decat suntem in realitate. Meschinaria, in atari contexte, e vecina cu blasfemia.
In Vechiul Testament, exista un pasaj consistent cu indicatii explicite de ridicare a Templului. Azi, doar masonii mai par preocupati de construirea Templului lui Solomon, arogandu-si interpretarea in sens spiritual a parabolei. Se preocupa cei auto-exclusi din Biserica de dragul unor fantasme si mistere gnostice, si nu se mai preocupa crestinul!
Regele David face urmatoarea promisiune:

[..] “casa care-I va fi zidita Domnului trebuie sa fie foarte mareata si vestita si slavita in tot pamantul” (1 Paralipomena cap 22, vs. 5)
“Pe cat mi-a stat in putere, pentru templul Domnului meu am pregatit aur, argint, arama, fier, lemn si piatra, onix si pietre scumpe pentru tot felul de podoabe, pietre nestemate si multa marmura.
Si fiindca mare dragoste am eu pentru casa Dumnezeului meu, aurul si argintul pe care l-am agonisit pentru mine, iata, il dau pentru casa Dumnezeului meu [...]” (1 Paralipomena, cap 29, vs 2-3)

Desi Hristos marcheaza o ruptura de natura revolutionara intre Vechiul si Noul Testament, nu abandoneaza simbolistica templului, chiar o ridica la nivelul comparatiei cu Trupul Sau, cel daramat si ridicat in doar trei zile. Evanghelistii relateaza scena “ratacirii” in templu a copilului Iisus si replica mirata:

“Cum se face ca Ma cautati? Oare nu stiati ca intru cele ale Tatalui Meu trebuie sa fiu?” (Luca, 2 vs 49

Episodul alungarii vanzatorilor din templu e des citat si interpretat ca un atac la adresa materialismului, chiar si a puterii clericale, dar trebuie subliniat ca Hristos apara tocmai sacralitatea institutiei bisericesti de mercantilismul care o desacralizeaza. Daca ar fi socotit biserica o cladire inutila pentru mantuirea omului, Fiul Domnului nu ar fi recurs la o metoda violenta si virulenta pentru a o apara. Episodul este atat de important si plin de semnificatii, incat toti cei patru evanghelisti il consemneaza:

“Si a intrat Iisus in templu si i-a dat afara pe toti cei ce vindeau si cumparau in templu si a rasturnat mesele schimbatorilor de bani si scaunele celor ce vindeau porumbei
si le-a zis: “Scris este: Casa Mea, casa de rugaciune se va chema; dar voi ati facut-o pestera de talhari” (Matei, cap 21, vs 12-13)

De asemenea, Marcu, (cap. 11 vs 15-17), Luca (cap. 19, vs. 45-46) si Ioan (cap. 2, vs. 14-22).

Articole asemanatoare:

• Activistii care discrediteaza crestinismul
• Bizantul, un imperiu pierdut
• Cel mai frumos lucru pe care l-am invatat de la Dan Puric
• Mistica iconicului la Ghelasie, o viziune speculativa in isihasmul romanesc
• Un moment de gratie si o memorie mult prea scurta
• Orasul adaptabil
• De la semne si simboluri, la citirea planurilor, reprezentarea constructiilor si a spatiilor invecinate
• Soft gratuit pentru arhitecti si ingineri constructori
• Despre Bartolomeu Anania si alegerea nefericita a unui preafericit