Abonare | Twitter | Facebook

Custom Search

Pentru a se lamuri ca aceasta institutie e o farsa de la un capat la altul, marele public ar trebui sa stie un “detaliu” ca faptul ca membrii de Partid nu mai puteau face obiectul investigatiilor Securitatii, cazurile lor fiind tratate separat de ale “prostimii”. Daca mai adaugam si ca legea interzice deconspirarea celor care au pastrat legatura, ca ofiteri sau informatori dupa ’89, putem spune ca obiectul de activitate al CNSAS il constituie necomunistii care nu au continuat colaborarea cu sistemul. E drept ca nu asteptam ca adevarul sa curga din filele dosarelor intocmite de securisti, dar in privinta unui oarecare rol didactic, de furnizor de informatii macar pentru istoricii de maine, aveam o bruma de iluzii. Care s-au lamurit dupa ce institutia platita din bani publici si-a luat jucariile (documentele inedite) si a parasit expozitia itineranta Destine de martiri. Expozitia prezenta cate ceva despre cateva nume sonore din clerul ortodox si despre patimile lor in inchisorile comuniste.

In mod oficial, purtatoarea de cuvant a CNSAS a invocat detalii procedurale a caror absurditate trimite la lumea lui Kafka. Neoficial, motivul ar fi suspiciunea, la fel de absurda si de neadevarata, ca acesti marturisitori crestini ar fi fost legati de Miscarea Legionara. De retinut ar mai fi si ca o astfel de expozitie ar fi spulberat mitul colaborationismului Bisericii Ortodoxe, care in ciuda unei presatii discutabile a capilor sai, a furnizat un numar foarte mare de detinuti politici si a ramas practic singura institutie care a sustinut pe toata durata ocupatiei comuniste o alta “ideologie”, vadit opusa ateismului si materialismului marxist. Din comunicatul de tabla al CNSAS sunt invocate ca scuze actiunile consiliului de reabilitare a “patriarhului rosu” Iustinian Marina, pentru care atat CNSAS cat si capii BOR manifesta o grija mult mai mare decat pentru acesti eroi tacuti.

Gheorghe Calciu-Dumitreasa

A fost inchis timp de 21 de ani, inclusiv in anii ’70-’80, cand unii pretind ca nu ar mai fi existat detinuti politici. Ca si Paul Goma, a avut in predicile sale o pozitie deschisa impotriva regimului comunist. A cunoscut inclusiv teribilul experiment al reeducarii de la Pitesti. Eliberarea din inchisoare din 1984 si exilul in Statele Unite au survenit in urma presiunilor internationale exercitate asupra lui Ceausescu de catre personalitati ca Ronald Reagen, Margaret Thatcher sau Papa Ioan Paul al II-lea.
Un preot cu o constiinta puternica de om liber, parintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa nu si-a gasit locul nici in lumea occidentala in care si-a continuat slujirea, criticand materialismul si criza morala de dincolo de Cortina de Fier. A fost un acuzator fara ocolisuri al masoneriei. Aceste pozitii intransigente fata de puternicii zilei de ieri si de azi l-au transformat intr-un personaj greu digerabil chiar si pentru elita intelectuala romaneasca de dupa 1989.

Daniil Sandu Tudor

Un intelectual carismatic, Sandu Tudor (pe numele sau real, Alexandru Teodorescu) a fost initiatorul fenomenului "Rugul aprins" de la Manastirea Antim. A luptat pe front in primul razboi mondial, apoi s-a manifestat in mai multe domenii artistice, de la poezie, la pictura. Inspirat de un calugar ucrainian, Sandu Tudor porneste miscarea "Rugul aprins", care avea atat o componenta mistica, pornind de la folosirea rugaciunii inimii sau isihia (gr. = "liniste"), dar si o componenta politica profund anticomunista, a carei filosofie era rezistenta prin spiritualizare in fata ocupantului sovietic. La intrunirile "Rugului aprins" au participat intre ’45 si ’48 o sumedenie de intelectuali, mireni si clerici: Vasile Voiculescu, Dumitru Staniloaie, Mircea Vulcanescu, Arsenie Papacioc, Sofian Boghiu, Bartolomeu Anania, Andrei Scrima si altii. Incarcerat de mai multe ori de autoritatile comuniste in conditii cumplite (a purtat lanturi la picioare timp de cativa ani), calugarul Sandu Tudor moare la Aiud in 1962.

Arsenie Boca

Inainte de a intra in monahism, fusese sef de promotie in liceu si printre cei mai buni studenti ai Facultatii de Teologie. In primii ani ai ocupatiei sovietice, reuseste coagularea unei rezistente anticomuniste la Manastirea Sambata, dar este arestat. Dupa eliberare, lucreaza ca pictor bisericesc, punandu-si in valoare unul dintre talentele artistice (canta si la flaut). A trecut la cele vesnice cu o luna inainte de Revolutia din decembrie ’89. "Dragostea lui Dumnezeu fata de cel mai mare pacatos este mai mare decat dragostea celui mai mare sfant pentru Dumnezeu", spunea duhovnicul care marturisea ca Iisus Hristos vine in viata fiecaruia din cand in cand printr-o persoana, ca sa nu se uite adevarul absolut al existentei Sale reale.

Arsenie Papacioc

La 94 de ani, duhovnicul manastirii Techirghiol e printre ultimii supravietuitori ai Gulagului romanesc. Apartenenta la Miscarea Legionara i-a atras incarcerarea inca de pe vremea dictaturii lui Ion Antonescu. A luptat pe front si chiar a fugit din tara. Dupa ce isi ispaseste pedeapsa si pentru aceasta fapta, se calugareste. Va fi din nou inchis de autoritatile comuniste, desi nu mai existau acuze noi la adresa sa. In indelungata sa activitate misionara, ii indemna pe cei care ii treceau pragul chiliei sa isi aminteasca sa nu refuze nici mana care le e intinsa spre a cere, nici cea intinsa spre a oferi. Intrebat despre anii de detentie grea a exclamat: a fost extraordinar! Valoarea mistica a acestei experiente-limita vine din lupta pentru adevar, acolo "se punea problema sa-ti sluteasca ideile si sufletul prin diferitele lor metode". Sensul adanc dat acelei suferinte pe care acum o trece total sub tacere a fost o cale catre smerenie, caci, ne invata parintele, "chiar si o tacere adanca poate fi o rugaciune".

Rezistenta spirituala anticomunista

Cei evocati mai sus (si in expozitia amintita) nu sunt singurii detinuti din perioada comunista pentru care inchisoarea s-a transformat intr-o experienta mistica. Preotii si calugarii ortodocsi amintiti infirma mitul colaborationismului unei ortodoxii putin interesate de mersul lumii seculare. Numeric, jertfele de acest fel din randul Bisericii Ortodoxe sunt chiar superioare sacrificiului celorlalte culte. Aceeasi consideratie trebuie avuta si pentru calvarul Bisericii Greco-Catolice, scoasa in afara legii si cu o pleiada de personalitati stralucite.

Ocupatia comunista a distrus elitele si fibra morala a societatii romanesti, dar printr-o interpretare de natura mistica, ii putem recupera sensul spiritual pe care l-au gasit in chip salvator chiar victimele sale cele mai ilustre. Sa ne intoarcem, deci, la Scriptura.
Exista in Geneza, un pasaj greu de inteles, chiar socant. In capitolul 32 (vs. 24-32), este istorisita lupta lui Iacov cu Dumnezeu. O astfel de infruntare fizica e greu de conceput, cu atat mai mult cu cat Iacov iese chiar invingator, dupa o noapte de lupta. Binecuvantat, Iacov primeste de acum inainte numele Israel, dar si o infirmitate fizica. Dezlegarea acestei misterioase intamplari in care Dumnezeu nu isi arata puterea in timpul confruntarii ci, aparent gratuit, dupa aceea, vine peste cateva sute de ani, prin Evanghelia dupa Marcu, prin celebrul verset 36 din capitolul 8: "Caci ce ii foloseste omului sa castige lumea intreaga, daca si-ar pierde sufletul?". Iata deci, un sens pedagogic al stigmatului si al suferintei, pe care l-au patruns cei intemnitati pe nedrept, ca niste naufragiati care lanseaza semenilor (prezenti si viitori) mesajul "Save Our Souls!".

Totalitarismele secolului XX difera de alte forme de tiranie tocmai prin acest atac fara precedent asupra sufletului la nivel individual si colectiv. Pentru prima data in istorie scopul nu a mai fost controlul unor resurse, ci a modului de gandire. Daca nazismul nu a avut ragaz istoric decat pentru a folosi in special latura incitatorie a propagandei, deceniile de absolutism comunist i-au permis acestuia sa mearga pana la schimbarea de mentalitate si la alterarea memoriei, deci a adevarului ca baza a identitatii persoanei. A ignora faptul ca imaginile cu care lucreaza orice propaganda sunt cai prin care se poate ajunge doar in prima instanta la minte, pentru a ataca apoi sufletul, inseamna a uita avertismentul pe care crestinii il primisera cu aproape doua milenii inainte: “Nu va temeti de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot sa-l ucida; temeti-va mai curand de acela care poate si sufletul si trupul sa le piarda in gheena” (Matei cap 10, vs 28).

“Experimentul Pitesti” e un astfel de exemplu de depersonalizare, care viza stratul cel mai intim al fiintei victimei. Despre experiment, cei care l-au suportat, cum a fost cazul lui Paul Goma, afirma ca se poate regasi intr-o forma edulcorata, la nivelul intregii societati. Deci caile de a depasi starea de deriva morala actuala nu difera de caile de supravietuire descoperite de martirii inchisorilor: apararea cu orice eforturi a ratiunii, cultivarea libertatii interioare si a memoriei. Crestinismul e prima filosofie care leaga in mod explicit adevarul de libertate, si probabil daca nu am fi fost martorii mistificarilor prin care comunismul si-a consolidat tirania, nu am fi patruns niciodata sensul versetului 32 din capitolul 8 al Evangheliei lui Ioan. Dar cat de profetice ne par ele acum: “Si veti cunoaste adevarul si adevarul va va face liberi”

Rugaciunea e ea insasi adevar, prin precizarea corecta a locului omului in lume, o afirmare ontologica, sau daca preferati termenul traditionalist, o marturisire. Iata adevarata explicatie de ce foarte multi dintre cei incarcerati au scris proza religioasa si mai ales poezii care aveau sonoritatea unor rugaciuni.

La decenii dupa zdrobirea demnitatii nationale romanesti, un strigat a razbatut miraculos de aceasta data de la o noua generatie de martiri. Erau cuvintele scrise pe ziduri de tinerii de la Revolutie: “vom muri si vom fi liberi!” Iata deci ca nu doar versetele biblice comunica intre ele, ci si generatiile, atat de diferite, atunci cand sunt animate de acelasi spirit sacru.

In cazul unora dintre acesti detinuti s-a vorbit de canonizare, dat fiind ca motivul pentru care erau inchisi era de multe ori chiar o marturisire de credinta. Sunt aspecte formale care raman in grija istoriei, modestia lor infinita fiind departe de un asemenea elan, fie el si de natura reparatorie. Cel mai aproape de spiritul acestor eroi, de cele mai multe ori anonimi e mesajul testamentar al lui Mircea Vulcanescu: “sa nu ne razbunati!”.

Remember

Nicolae Steinhardt

Autorul Jurnalului fericirii e un exemplu evident de om pentru care temnita a avut o finalitate spirituala. Crestinarea evreului Steinhardt s-a produs chiar intr-una din celulele de la Jilava, unde calugarul Mina Dobzeu ii rosteste in soapta din memorie canoanele botezului, asistat intre altii de Monseniorul Ghica si de Alexandru Paleologu. Arhimandritul Mina Dobzeu, care in prezent are 87 de ani si inca slujeste va fi mai apoi si autorul unor acte de mare curaj putin cunoscute, intre care si trimiterea de scrisori de protest lui Nicolae Ceausescu in 1988, scrisori care i-au atras rearestarea (intr-o perioada in care se spune ca nu mai existau detinuti politici). Revenind la Steinhardt, viitorul scriitor frecventase cenaclul Sburatorul al lui Eugen Lovinescu si avea in momentul incarcerarii un doctorat in drept constitutional. Jurnalul fericirii, scris si rescris in anii si confiscat in cateva randuri de Securitate, e un angelic du-te-vino intre inaltimile teologice si vioiciunea observatiei cotidiene facuta cu miez de un privitor plin de spirit. Iata doar un pasaj subsumat dictonului “daruind vei dobandi”: Nu din prisosul, nu din putinul tau, ci din neavutul tau, din ceea ce iti lipseste. Daruind altuia ce nu ai – credinta, lumina, incredere, nadejde – le vei dobandi si tu. Valoarea libertatii transpare in mod paradoxal pentru autorul care s-a simtit fericit chiar dincolo de gratii: “cred ca lipsindu-l pe om de libertate, il lipsim de pecetea Duhului”

Mircea Vulcanescu

Un intelectual bine mobilat, licentiat in Filosofie si Drept, Vulcanescu a fost foarte activ in viata culturala interbelica. Printre profesorii sai s-au numarat Dimitrie Gusti si Nae Ionescu. Comunizarea l-a gasit in functia de subsecretar de stat la Finante, cu distinctii de la doi regi ai Romaniei, cariera sa fiind curmata de intemnitarea la Aiud. Pentru ca a continuat sa le vorbeasca detinutilor pe teme filosofice, a fost izolat alaturi de alti detinuti “recalcitranti” intr-o celula de beton fara mobilier si fara haine. A murit de pneumonie ca urmare a acestui tratament, dupa ce se asezase pe cimentul rece pentru a-l sustine pe un alt detinut care lesinase in urma epuizarii. In urma lui au ramas o serie de tratate de sociologie si cel mai teribil indemn rostit vreodata de un condamnat pe nedrept: “Sa nu ne razbunati!”

Valeriu Gafencu

A fost numit de Steinhardt “sfantul inchisorilor”. Si-a petrecut o buna parte din viata dupa gratii intrucat a facut parte dintre napastuitii a caror detentie a inceput sub Antonescu, pentru apartenenta la Miscarea Legionara si s-a prelungit sub comunism. In inchisoare a scris poezii religioase si i-a salvat viata pastorului Richard Wurbrand, donandu-i propria doza de streptomicina. Ultimele cuvinte rostite de acest tanar pentru care libertatea in intelesul ei comun luase sfarsit in al doilea an de facultate au fost o rugaciune: “Doamne, da-mi robia care elibereaza sufletul si ia-mi libertatea care-mi robeste sufletul”.

Iuliu Maniu

Voci din interioru bisericii greco-catolice au propus deja canonizarea acestei figuri de care e legata insasi sarbatoarea nationala a romanilor. Solicitarea pare una insolita pentru un politician care a fost de mai multe ori deputat si prim-ministru, daca avem ca termen de comparatie politicienii zilelor noastre. Ca lider al Partidului National Roman, deputat in Parlamentul de la Budapesta, a avut o contributie decisiva la infaptuirea Marii Uniri de la 1918. In timpul celui de-al doilea razboi mondial a fost un adversar atat al lui Antonescu, cat si al comunistilor, sustinand consecvent o politica democratica. Obisnuia sa spuna: “ca oameni politici putem fi adversari, dar nicicand dusmani”. Rasplata pentru serviciile aduse tarii a fost condamnarea la inchisoare pe viata primita la varsta de 75 de ani. A incetat din viata dupa 5 ani, la inchisoarea Sighet, transformata acum intr-un muzeu al victimelor comunismului.

Richard Wurmbrand

In mod nedrept, romanii au aflat despre pastorul Richard Wurmbrand abia in clipa in care a ajuns in primele 10 figuri din istorie votate in cadrul campaniei Mari romani. De origine evreiasca si cu simpatii comuniste (a petrecut chiar un stadiu de pregatire la Moscova, pe timpul lui Stalin), Wurmbrand s-a convertit la crestinism, opera sa misionara fiind cea care l-a adus dupa gratii vreme de 14 ani. Mai facuse inchisoare si ca ilegalist, la Doftana, impreuna cu viitori lideri comunisti Ceausescu si Gheorghiu-Dej. Zeci de evrei s-au crestinat ca urmare a predicilor sale. Dupa 14 ani de inchisoare si dupa ce o organizatie norvegiana a platit 10.000 de dolari pentru extradarea sa, ajunge intr-o comisie a Senatului American. Propaganda comunista era atat de puternica si adevarurile razbateau atat de greu dincolo de cortina de fier incat a fost nevoit sa isi arate ranile produse de tortura pentru ca relatarile sa ii fie crezute de senatorii americani.

Vasile Voiculescu

A intrat de multa vreme in manualele de literatura, desi profesase medicina si avea chiar un doctorat in profesia lui Hipocrat. Academia, care o primise in randurile sale pe Elena Ceausescu, a facut doar o tardiva reparatie morala, primindu-l in randurile sale ca membru post-mortem. E absolut strigator ca o asemenea personalitate sa fie arestata la 74 de ani, in urma unei descinderi in puterea noptii a Securitatii. Mai mult, invinuirile aduse tin mai curand de domeniul absurdului unui proces fabricat; in esenta i se reprosa detinerea si imprumutarea unor carti de filosofie si frecventarea in anii 40 a intalnirilor miscarii spirituale Rugul aprins, fondata de Sandu Tudor. E eliberat patru ani mai tarziu printr-un decret, dar era de fapt un muribund purtat pe targa. Avea sa se stinga cateva luni mai tarziu, lasand in urma poemele sale ca niste rugaciuni in versuri.

Iuliu Hosu

Cardinalul greco-catolic Iuliu Hossu studiase teologie la Roma si era licentiat in filosofie. In primul razboi mondial a fost pe front ca preot militar. A intrat in istorie drept ce-l ce a citit Declaratia de la Alba Iulia la 1 Decembrie 1918, text pe care l-a dus si in Parlamentul de la Bucuresti impreuna cu viitorul patriarh ortodox Miron Cristea. S-a opus vehement masurii staliniste de desfiintare a Bisericii Unite cu Roma, prin absorbtia in Biserica Ortodoxa, motiv pentru care e arestat. Refuza si santajul “patriarhului rosu” Iustinian Marina de a renunta la confesiunea catolica. Anii de detentie de la Sighet au alternat cu perioadele in care inchisoarea era inlocuita cu cate o manastire din care avea interdictie judecatoreasca de a iesi. Intr-un asemenea moment Papa Paul al VI-lea l-a numit cardinal in pectore, adica “in secret”, fara a-i divulga identitatea din motive lesne de inteles. Opera sa misionara a fost continuata de cardinalul Alexandru Todea, care a avut un destin martiric similar.

Corneliu Coposu

In politica de dupa 1989 a parut venit dintr-o alta lume. Si intr-un fel chiar asa era, venea din lumea nobiliara a politicienilor cu idealuri si cu un acut simt al cinstei si onoarei. Chiar si adversarii cei mai inversunati au ajuns sa-l respecte si i-au spus “Seniorul”. Nu a ajuns niciodata intr-o inalta functie, dar zecile de mii de bucuresteni iesiti in strada la moartea sa au fortat autoritatile sa ii organizeze funeralii nationale. In tinerete a fost secretarul personal al lui Iuliu Maniu, a carui opera politica a continuat-o dupa “noaptea totalitara”. In total, a fost inchis vreme de 17 ani, dintre care 8 ani petrecuti in conditii de izolare, in urma carora a trebuit literalmente sa reinvete sa vorbeasca. Dupa eliberare, datorita dosarului i se permite sa lucreze doar ca muncitor necalificat, dar chiar in conditiile in care era in permanenta urmarit, reia in clandestinitate activitatea politica, afiliind chiar in anii ’80 PNT la internationala crestin-democrata. Pana la disparitia sa din 1995 a fost liderul incontestabil al opozitiei democratice. Versurile poeziei Ruga, scrisa dincolo de gratii de Corneliu Coposu, sunt reprezentative pentru spiritul de reconciliere nationala pe care a incercat sa il cultive prin tot ce a facut: Cerne, Doamne, linistea uitarii, / Peste nesfarsita suferinta, / Seamana intinderi de credinta / Si sporeste roua indurarii.

Articole asemanatoare:

• “Adevarul dosarelor”, sau punerea la zid a fostilor detinuti politici
• Puterea despotului