rss
rss
rss

Mi s-a spus că sunt un țăran că întreb străinii despre religie. Cică despre așa ceva nu se întreabă, e un subiect delicat, interzis, la fel ca sexul și preferințele politice. Ba când am povestit că l-am întrebat pe un francez, dacă provine dintr-o anume minoritate, am produs exasperare: tu chiar ai trăit în grotă!? Cum să-l întrebi așa ceva? Normal că era. Păi și dacă era, de ce n-a zis? Că eu i-am zis de unde vin…

Ultima gafă a fost când i-am amintit unei chinezoaice că în următoarea duminică e Paștele. (Mă rog, putea fi și vietnameză, n-am mai riscat să întreb.) Chinezoaica nu s-a supărat, chiar a fost o idee jenată de propria ignoranță, în schimb, o altă apărătoare a secularismului a taxat abaterea ca neobrăzare din partea mea. În foarte scurt timp, mai puțin de o generație, așa va gândi și românul obișnuit, cel cu pretenții de succes social și îndeajuns ținut în școală și expus la media.

Și am realizat că secularismul ratează o uriașă șansă de întâlnire între culturi. Teoretic, multiculturalismul, ar trebui să facă această întâlnire facilă, prin eliminarea completă a subiectului religios. Pe de o parte e transformată în tabu discuția, e suprimată curiozitatea, absolut firească. Nu mai ai voie să te miri, că-i nepoliticos, să exclami de vreun obicei că-i o tâmpenie, indiferent că-i vorba de aruncat petale de flori sau scurgerea sângelui unui animal, înainte de a-l mânca. Intri pe teren minat aici și, în unele țări deja, pe teren penal, dacă emiți păreri și obiecții.

Concomitent, însă, e extirpată conștiința religioasă de sine a euro-americanului. Încet-încet, subiectul e marginalizat, minimalizat, ca și cum ar fi o boală de piele, de care e mai bine să nu se afle și nici să nu-ți aduci aminte.
Proiectul secularist avansează cu pași repezi, sub forma unei agresive spălări pe creier, operă masivă de depersonalizare, dusă de elita mediatică, academică și de afaceri.

Dar ne aflăm și în timpul celei mai mari migrații din istoria omenirii. Occidentul primește valuri uriașe de imigranți, care deja i-au făcut de nerecunoscut componența etnică. Și acesta e doar începutul, adevăratele valuri încă nu au venit și minoritățile cu spor demografic nu au majoritate decât în unele grădinițe, nu și în cabina de vot.
Noii veniți nu simt nevoia să se informeze în privința moștenirii creștine a Europei. Nu din rea-voință, pur și simplu nimeni nu le-a cerut mai mult decât să cunoască limba, regulile de circulație, banii și alte trăsături ale civilizației gazdă.

Mulți radicali sau dezamăgiți de nivelul la care li se îngăduie să acceadă cresc cu un resentiment la adresa Occidentului, altfel, foarte primitor. Îl văd ca pe o sursă de bunăstare, dar una lipsită de trăire, lispită de credințe proprii, ca mașinăriile avansate, pe care le produc, sau ca bancomatele, din care curg salarii și ajutoare sociale. Europa nu i se dezvăluie, pentru că e indecent să ceri detalii, să te miri.

Și poți trăi ca musulman sau budist de o generație între europeni, fără să afli ce-i cu clădirile alea uriașe, cu cruce deasupra, pe lângă care treci. De ce au fost construite, ce gândeau cei care au depus tot acel efort?
Mă întreb ce înțelege asiaticul când vizitează somptuoasele muzee din marile capitale ale Europei? Poți să explici Renașterea fără să devii incorect politic și să vorbești de creștinism? Iar dacă scoatem arta de inspirație creștină din cultura europeană, mă tem că rămânem doar cu războaiele din ultima mie de ani de istorie.

Oricine s-ar simți jenat să se afle în China și să nu știe că peste câteva zile se sărbătorește Anul Nou Chinezesc. Un chinez sau un arab însă poate sta toată viața în Vestul Europei, fără să își pună problema că ar trebui să se instruiască în privința religiei celor din jurul lui. Ratează întâlnirea cu semenii lui, pentru că aceștia au fost crescuți în ideea că istoria și credința lor sunt lucruri de lepădat și de nemenționat în public.

Între timp, pe străzile marilor metropole apar ca niște fantome întunecate, femei în vălul cel mai sever. Nu un simplu batic, ci pânză neagră de sus până jos, inclusiv peste față, cu doar câteva degete de spațiu în dreptul ochilor. Vin inclusiv din țări, care au fost emancipate o vreme, apoi au adoptat fundamentalismul vestimentar cu și mai multă furie. Dacă i-ar păsa de valorile pe care le susține, europeanul ar trebui să fie scandalizat și să nu permită așa ceva. Să trimită pachet acasă aceste fortărețe mișcătoare de pânză. În spatele cărora strălucesc, ca dintr-o închisoare, ochii unei ființe umane, ce a renunțat, în ochii celorlalți, la umanitatea ei. Pentru că fața, expresiile ei, zâmbetul, care e absent sau nu se vede niciodată, sunt trăsături ale umanității.

În fața acestei aberații, „omul alb” e nesigur și reacționează prostește, cu o timiditate, mascată în toleranță. Se abține de la a emite vreo păree, de teamă să nu fie acuzat de rasism. Se baricadează în propria falsitate și nu spune ce gândește decât apropiaților, în intimitate. O organizație progresistă a și găsit soluția: femei europence vor purta văl „pentru a protesta împotriva islamofobiei”. E tot ce a putut născoci „omul alb”, care nu are propria credință, pe care s-o poată contrapune nici măcar absurdității.

Progresistele unor asemenea inițiative publicitarea ratează întâlnirea și cu creștinismul și cu islamul. Nu reușesc decât să maimuțărească semnul exterior al unei credințe sincere. Probabil, în altă săptămână, tot ele ar putea lăsa vălul pentru a se alătura unui protest la bustul gol al feministelor. Europeanul e la fel de drapat în văluri de corectitudinea politică, precum e cea mai fundamentalistă dintre femeile afgane.

Articole asemanatoare:

By schmoukiz, 11.04.2015 in Spiritualitate

Tags: , , ,