rss
rss
rss

Vă mărturisesc că am avut fantezia unei țări, care se ridica miraculos în Noaptea de Înviere, și rupea lanțurile tiraniei globale, într-un gest de sfidare unic în lume. Se făcea că un sfert de oră înainte de miezul nopții, în toate orașele țării românii ieșeau tăcuți din case și călcau apăsat spre curțile bisericilor, pe care le umpleau ca niciodată. Polițiști scrupuloși încercau să scrie amenzi primilor, apoi mâna le tremura pe chitanțier, văzând puhoiul coborând din blocuri. Apoi curțile bisericilor și străzile se umpleau de lumină și de vestea triumfului asupra morții.

Desigur, ca să se petreacă asta, ar fi trebuit ca oamenii să rupă și vălul de pe ochi al minciunii. Să se decupleze mai întâi de la mașinile de spălat creierul numite televizor. Să înțeleagă lucruri și să se poată elibera mental de frică. Am renunțat la această fantezie, înainte de a îndemna pe cineva să participe la ea, citind o părere a lui Alexandru Racu, emisă cu o lună înainte de Paște. În ea, spunea că orice act de nesupunere față de restricțiile civile va fi folosit de anti-creștini pentru a instiga grosul populației împotriva creștinilor practicanți.

bătălia pentru „nepăsători”

Pentru că adevărul e că și creștinii practicanți și anti-creștinii militanți sunt două minorități. Grosul populației e o masă apatică, „pragmatică”, în starea de „căldicel” descrisă în Apocalipsă. Bifează marile ritualuri – botezul, cununia, înmormântarea religioasă – bifează și „luatul luminii” în noaptea de Paște, mai zic un „Doamnea ajută!” ici și colo, când pornesc la drum și când dau de greu. În rest, pelerinajul la supermarket le e mai sfânt în preajma sărbătorilor decât altceva. Încercând să își păstreze această neimplicată „neutralitate”, sunt permeabili la argumente din ambele părți: și când vine vorba de criticat „popii”, de făcut glume religioase, dar și împotriva exceselor progresismului ateu sau LGBT. La drept vorbind, pe ei trebuie să îi trezim duhovnicește și lor trebuie să le câștigăm „inimile și mințile”, cum zic americanii.

Era destul de clar că masa mare a „imparțialilor” va fi miza acestui lung război anti-religios, care se dă explicit de cel puțin un deceniu și s-a întețit în ultimii 5 ani. Și că închiderea în casă a românilor nu avea decât ieșiri „câștigătoare” pentru militanții ateismului. Dacă oamenii stăteau cuminți, puteau spune: iată, ați văzut că n-aveți nicio nevoie de „popi” și de „catedrale”? Le construiți degeaba, vă puteți ruga și din sufragerie, cu lumina stinsă! Plus marea victorie a demonizaților, de a face liturghia să amuțească. Dacă oamenii dădeau să iasă, iarăși fariseii aveau pregătit mesajul propagandei: ați văzut? creștinii au infectat restul poporului! E un truc, care s-a mai folosit de diavol pe vremea vechilor persecuții, când păgânii îi linșau pe creștini pe motiv că aduc molime, pentru că supără zeii neparticipând la sacrificiile tradiționale. Cu ei, cum o dai, nu e bine, și dacă participi și dacă nu participi.

alternativele rămase

Înțelegând capcana, am propus, ca alternativă palidă, realizarea „legală” a unei trăiri similare. Inspirat de o scenă reală, petrecută în închisorile comuniste, când deținuții au început să cânte colinde într-o noapte de Crăciun, am propus să ieșim în balcon și să cântăm „Hristos a înviat!” în cor. Unii au zis că ar fi fost ridicol, că s-ar fi auzit cine știe ce replici prostești de la „glumeți”, care ar fi întinat momentul. E posibil. Eu mă gândisem că, dacă putem lumina cerul de revelion cu artificii, putem să o facem și cu lumânări, cântând într-un cor emoționant. La fel cum au cântat italienii imnul național de la balcon. Ar fi fost un act de mărturisire și de îmbărbătare, dacă am fi regăsit sentimentul reconfortant că nu suntem singuri, închiși în micile noastre celule de bloc.

Conducătorii locali ai coloniei, care ne-au transformat țara în lagăr, la ordinul superiorilor lor, ne-au pregătit însă o capcană și mai vicleană. Un dar otrăvit, cum am scris ieri. Extrăgând elementele marginale ale ritualului ortodox, „ocrotitorii noștri” ne oferă un surogat penibil. Nici slujbă de Înviere, nici trăire împreună, ci elementele de la marginea superstiției și acuzația delirantă (pregătită de la început) că „răspândim boli”. Miliția ne va aduce „lumina de la Răsărit”, din avionul de la Ierusalim și ne va încolona la distanța regulamentară să luăm „paștile” din bisericile goale. Fără vreo îmbulzeală, fără mai multă circulație decât a fost în toată luna de captivitate în pragul supermarketurilor sau în scările de bloc. Dar secta anticreștină s-a dezlănțuit. Andrei Caramitru își anunță public lepădarea de credință:

„Eu de azi mă dezic oficial de Organizația BOR. Am fost botezat ortodox. Nu sunt ateu, sunt un om spiritual. Dar toată chestia asta numită BOR este doar o organizație criminală, retrogradă, retardată, coruptă. Și ortodoxia, ca rit creștin, a devenit un coșmar rusofon criminal. Care ne ține în afara civilizației. Și nu are NICI o legătura cu Biblia și cu credința. NICI UNA. E un ISIS. O sectă demonică. Așa că de azi oameni buni – EU NU O SĂ MAI CALC NICIODATĂ ÎN VREO BISERICĂ ORTODOXĂ. Oricine își face nuntă, botez etc acolo – eu nu o să vin. Și nu voi mai interacționa vreodată cu vreun angajat al acestei organizații. Punct.”

Bravada lui Caramitru a luat mii de like-uri. Un circ penibil, de parcă ar fi călcat în vreo biserică de ani de zile, să se pretindă acum credincios care apostaziază de focul sănătății publice. Ne spune însă că e „spiritual” – adică „amuzant”, conform DEx. Bine, spirituali sunt și masonii, cărora li se cere în mod explicit să precizeze că nu sunt atei, la intrarea în loje. N-a precizat vreodată dacă e mason. Spirituali sunt și musulmanii șiiți, cum e soția iraniană a lui Andrei Caramitru. Nici aceia nu sunt atei. N-a precizat vreodată dacă a adoptat credința soției sau cum armonizează această diferență în educația copiilor: sunt crescuți ca musulmani, creștini, „spiritualiști”, agnostici, anti-religioși? Spirituali sunt și cei care practică toate formele de ritualuri New Age, spiritismul, datul în bobi, spiralele MISA. Spirituali sunt și adepții sectei scientologice, că tot iau unii scientismul drept o dogmă. La drept vorbind, spirituali sunt și adepții noului bolșevism caviar (în locul celui proletar), tot o religie e și aceea.

Mult mai mârșavă e reacția neasumată a Adrianei Săftoiu. Soția de securist și fosta „Pufuleț” a lui Băsescu, vajnică luptătoare împotriva familiei tradiționale, publică un mesaj isteric, pe care îl dă „pe surse” și cu argumentul autorității. Cică l-a primit de la o anonimă, absolventă de Teologie. Bine că nu l-a primit de la Papa:

„Prietena mea, absolventă de Teologie, mă sună: <<Sunteți niște cretini! Încălcați porunca a 6-a, să nu ucizi! Asta faceți voi acum cu organizarea de Paște! Ne ucideți>> Atât mi-a spus și a închis.”

Observați atmosfera isterică a tonului și fariseismul acestor opinii. Anti-creștinii ne atrag în propria lor psihoză colectivă, care e isteria coronavirus. Fac un pas în spate din această nebunie de patimă, pentru a-mi spune câteva păreri, pe care le-am conchis despre toată operațiunea. Am să fac o listă.

1. coronavirus e o isterie artificială

În ea nu mai cred decât neinformații sau ipohondrii în stadiu patologic. Islanda a făcut testarea a 10% din populația țării. E ceea ce se cheamă un eșantion științific. Cu atât mai mult cu cât au ales subiecții aleatoriu, nu doar pe cei care veneau la spital sau făceau parte din grupuri expuse, călători, pacienți – lucruri care distorsionează eșantionul în alte țări. Rezultatul a fost că 50% din cei testați sunt purtători, fără să aibă niciun simptom. N-ar fi știut că sunt „bolnavi” fără isteria de la televizor, l-ar fi purtat ca și în ceilalți ani, așa cum corpul uman poartă nenumărate bacterii, microbi, ciuperci, viruși, care nu îi sunt letali. (Unele organisme parazite sunt chiar necesare digestiei.)

Ce s-a mai descoperit din acest eșantion științific? Că, dacă extindem testarea la întreaga populație, cum ar fi corect metodologic, scade rata mortalității. La ora la care scriu, Islanda are depistate 1.720 de cazuri și 8 decese. Asta înseamnă o rată a mortalității de 0,46%. Vorbim de o gripă nu cu mult diferită de gripa de fiecare an. Nu e nici HIV, nici ciumă.

Precizare: Nu îndemn pe nimeni să nu respecte restricțiile medicale și precauțiile de bun simț. Îndemn la calm, nu la panică. Am citat cifrele unui raport, nu am spus că virusul nu există sau că nu poate produce și decese.

2. pacienți morți de alte boli sunt trecuți la coronavirus

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, s-a dat de gol, într-o declarație filmată de ProTV, când reporterii l-au luat la întrebări în drum spre mașină:

„Eu am solicitat ca în fiecare județ toate decesele pe care le avem să fie considerate ca deces suspect coronavirus și să avem în continuare o evaluare a lor completă”.

De altfel, nu ai decât să citești în fiecare zi „pomelnicul” cu decesele făcute de coronavirus, așa cum sunt publicate de orice site. Să zicem Hotnews. Aproape toate sunt persoane trecute de 60, 70, 80 de ani. Aproape în dreptul fiecăruia sunt trecute boli cronice: neoplasm, hepatită, diabet, hipertensiune, sunt persoane dependente de dializă, cu obezitate morbidă, persoane operate, care de ani de zile se chinuie în spitale. Nu spun că nu-i nimic că au murit.

Poate a contribuit și coronavirusul. La fel cum contribuie și fumatul, și stresul, depresia, anxietatea, consumul de alcool, de droguri, consumul de mâncare toxică intens chimizată, insomnia. Poate și unele tratamente medicamentoase au efecte adverse. Cine mai verifică în toată această psihoză colectivă!?

Aberația cea mai mare e testarea retroactivă. Procedura e următoarea: omul vine la spital, se plânge de ficat, de splină, e cardiac, poate și tușește. I se face testul antivirus, dar între timp moare. La câteva zile de la deces, se constată că era purtător de virus și e anunțat ca deces din cauza coronavirus. Ce-i aberația asta!? Au ajuns să adune „statistici” din toate saloanele de reanimare, de la oncologie și chiar și de la morgă!

Observați și perfidia formulei „mort cu coronavirus”, în loc de „mort de coronavirus”. Și într-un accident rutier poate să moară cineva „cu obezitate”. Nu înseamnă că obezitatea i-a cauzat decesul. Cine mai investighează diagnosticele și certificatele de deces zilele astea?

3. unde sunt dovezile privind creșterea deceselor în lume?

Chiar și cu acest mod aberant și necinstit de raportare a deceselor, statisticile se încăpățânează să nu dea dreptate istericilor. Chiar socotind toți decedații de boli cardiace, cancer terminal, în dreptul coronavirus, la ora la care scriu s-au înregistrat 126.839 decese pe plan mondial. Suntem în ziua 106 a anului, adică s-a scurs 29% din 2020. În 2015, an pentru care există statistici complete, au murit 57 de milioane de oameni. Fără mari molime, războaie sau panici colective. 29% din 57, înseamnă 16,5 milioane. Potrivit statisticilor, până la data de 15 aprilie, într-un an obișnuit, atâția mor: 16,5 milioane.

Știu, o să spuneți că pandemia nu a început de la 1 ianuarie, că abia de acum încolo o să se răspândească „exponențial”, că ați fost speriați cu nu știu ce grafic la tembelizoare. Chiar și așa, știți cât reprezintă decesele consemnate la coronavirus din „normal”? 0,22%! (Atât înseamnă 120k din 16,5 mil.) În orice statistică, e în marja de eroare. DAR, nu avem nicio dovadă că numărul de decese pe plan mondial a crescut fie și cu acest 0,22%. Vom vedea abia anii viitori, când vin datele statistice, dacă totalul a crescut în vreun fel. Sau, dimpotrivă, totalul e același și a scăzut „miraculos” doar numărul de decese de la boli cardiovasculare și respiratorii.

Dacă astea sunt cifrele, ce justifică isteria planetară a ipohondrilor anti-sociali!? Cu alte cuvinte, „unde e plus-valoarea”? cum ar fi întrebat Marx. Dar dacă „plus-valoarea” e în altă parte – la creșterea numărului de sinucideri, din starea de panică și lipsă de speranță, din izolarea de semeni? Dacă „plus-valoarea” va fi din creșterea infarcturilor miocardice pe fondul sedentarismului și al „epidemiei” de obezitate?

4. nu există dovezi științifice că izolarea e soluția

S-au încercat mai multe abordări ale problemei pandemiei. China a închis drastic doar o anumită zonă. Anglia a încercat inițial „imunizarea de turmă”, amânând carantina, apoi a închis tot, ieri a redeschis economia. Brazilia, Mexic, Nepal, Belarus au negat că virusul ar fi o problemă. Italia a vegheat carantina cu carabinierii. Suedia a făcut doar recomandări și a permis viața socială să-și urmeze cursul pe toată durata epidemiei.

Nu se poate trage nicio concluzie obiectivă, comparând toate aceste țări diferite. Nici țările „negaționiste”, nici cele „relaxate” n-au devenit focare de infecție, diferite de cele mai psihotice în aplicarea restricțiilor.

Dacă se poate face vreo corelație, e mai curând între gradul de participare la globalizare și rata infecțiilor. Cu cât ești mai cosmopolit, ai mai multe șanse să fii un focar în pandemie. Luați țările de la coada clasamentului bolnavilor și o să vedeți că asta au în comun.

De asemenea, altă observație ușor de făcut e că ai atâția „pozitivi”, câți testezi (proporțional). Țările sărace, din Africa și Asia, care au aglomerări uriașe de populație și condiții precare de igienă, n-au cunoscut explozia epidemiei. Uitați-vă la Bangladesh, Ghana. Au puțini infectați că și testează puțini. Dar ipohondrii maniacali ar spune că netestarea e „criminală”, că se va împrăștia boala tăcut și vor muri milioane de oameni. Unde-i dovada științifică pentru așa ceva!? Vedem că nu se întâmplă asta în Africa, unde nu s-a semnalat până în acest moment că e mortalitate mai mare decât în anii obișnuiți.

5. diaspora a adus epidemia

Da, trebuie să o spunem răspicat, „elita” dragă anti-creștinilor cu hashtag a adus virusul în țară. N-o spun cu ură, am fost eu însumi emigrant. Nu am ceva cu bieții oameni, purtați de nevoi prin lume. Au fost doar folosiți de niște demagogi, care i-au transformat într-un mit cu scop electoral.

E consemnat în toate știrile că focarele de infecție românești au apărut de la muncitori și turiști veniți din Italia. Și cele mai intense focare au fost în locuri unde aceștia au venit, gen Țăndărei sau Suceava. Nu îi judec pe acei oameni, care au fost purtători fără să o știe. Dar ar fi cazul ca „tefeliștii” să își asume această realitate. Nu „bisericoșii” au adus molima, ci „frații noștri din diaspora”, cum îi numea patetic panglicarul Rareș Bogdan.

6. dublul standard le dovedește ipocrizia

Pe toată durata carantinei a funcționat un dublu standard, care ne-a insultat inteligența. Care arată calitatea intelectuală a celor, care mai marșează la această isterie și sunt în stare să acuze acum creștinii.

Dublu standard a fost în operațiunea sparanghel, când zeci de mii de oameni au fost urcați în autocare și avioane, trimiși pe plantațiile Germaniei. Acolo nu a mai funcționat „distanțarea socială”, s-au formate mase compacte de oameni, s-au anulat restricții de circulație pe timpul nopții și tot restul. Vorbesc de la sine aceste imagini cu aglomerația emigranților.

Dublu standard a funcționat pe toată durata carantinei în transportul în comun, unde încap mult mai mulți oameni decât într-o biserică. Pe toată durata cât oamenii au fost închiși în case, așa a arătat transportul în Londra:

Foto: The Guardian
Sau așa. Sursa: Daily Mail

Asta în timp ce oamenii erau hăituiți de pe pajiști pustii și plaje, de polițiști maniacali:

Sursa: Daily Mail. cu o excelentă galerie de imagini.

Nu mai insist, că aș putea produce tone de imagini ale ipocriziei coronavirus. Și se pot găsi din nenumărate domenii. Firmele de curierat au funcționat neabătut. Pentru firmele de curierat, pandemia a fost ca un Black Friday. N-au putut face față cererii și nu i-a acuzat nimeni că răspândesc boli aducând coletul. Ce să mai vorbim de aglomerațiile create la supermarketuri!? Ba chiar și de interacțiunile cu polițiștii, care opresc oamenii pe stradă, vorbesc cu ei de aproape, schimbă hârtii și buletine cu sute de oameni. Ei nu răspândesc boli, obsedaților!?

7. o profeție auto-realizatoare

Asta se cheamă o profeție care se auto-realizează. Una la care cel care face predicția participă influențând-o sau o face știind că urmează să se petreacă. Spitalele, după care urlau tefeliștii pe străzi, s-au transformat în vectori de infectare. Spitalele și diaspora, cele două marote ale teleghidaților de pe Facebook.

Nu de la biserici a fost creșterea de infectați, ci de la aeroporturile, pe care au intrat sute de mii de români, după inițierea carantinei în alte părți. Și de la spitalele cu medici infectați, unde s-au și făcut testările alarmiste. Dacă și carantina a fost pentru unii da, pentru alții, ba, ce metodă mai ai să afli dacă a funcționat sau nu!?

Eu zic că a fost o metodă aberantă, inutilă, distructivă. Ei zic că a fost bună, dar au stricat-o creștinii. Cum mai putem să aflăm dacă a funcționat sau nu, dacă pericolul era mai mare, dacă au stricat-o medicii, curierii, polițiștii, turiștii, emigranții, sau preoții? Unde-i dovada științifică potrivit cărora preoții ar fi purtători de viruși în proporție mai mare decât populația generală a țării!?

8. toată farsa are motivații economice

Am explicat pe larg, încă de la declanșarea isteriei închiderii în case, că pandemia e doar pretextul, nu cauza crizei economice. Cine are răbdare și mintea limpede, citește și se lămurește. Am explicat pe larg pe ce mă bazez, cum a apărut actualul sistem financiar mondial, de ce și-a atins limitele de creștere, care sunt dovezile declanșării crizei economice anterior celei medicale. Cei care participă la isterizarea oamenilor sunt ori idioți utili ori echipă de zgomote profesionistă. Nu e nevoie să crezi în „teorii ale conspirației” ca să te lași convins de argumente. Teoria mea stă în picioare și dacă evenimentul pandemiei e real, apărut pe cale naturală, și e doar folosit pentru a obține măsuri excepționale pentru prelungirea caritasului global.

9. isteria coronavirus e folosită pentru acapararea puterii

Am schițat și câteva motive foarte plauzibile ale folosirii acestei isterii în masă. Sunt tot mai evidente presiunile pentru impunerea de măsuri în linia agendei globaliste de concentrare a putere, măsuri de control social, măsuri privind adoptarea unei viitoare monede globale.

10. miza e și una spirituală

Nu am să intru în speculații legate de participarea unor lideri mondiali la tot felul de manifestații ocultiste. Sunt destule. La fel și „tradiționala” prigonirea a oricărei expresii creștine în spațiul public, pe motiv de „incorectitudine politică”. Remarc doar o stranie „coincidență”. Ca prin farmec, în Europa au început să se ridice restricțiile după Paștele catolic. Ce-a apărut nou? Am arătat mai sus că nu s-a înregistrat explozia de mortalitate, cu care am fost speriați. Dacă acea „creștere exponențială” e în viitor, de ce ridică restricțiile în Vestul Europei!? Dacă a trecut ce era mai rău, medical vorbind, pentru ce toată tevatura!?

Liderii lumii și-au dat seama că măsura ne duce la dezastru economic. Se vorbește deja de pericoului unei căderi de 30% a economiei globale, de zeci de milioane de șomeri. Farsa nu mai poate continua. Au fost atinse deja niște obiective prin pachetele de ajutor financiar către mari corporații, s-au vărsat trilioane de dolari în buzunarele acționarilor băncilor și fondurilor de investiții. Se vor vărsa și mai mulți, pentru că fondul psihic al manipulării va permite acest alibi. S-au luat și primele măsuri pentru obișnuirea cu controlul social, controlul electronic al deplasării. Exercițiul se va putea relua oricând. Nu mai e nevoie decât de un țap ispășitor, care să fie arătat ca vinovat pentru suferința economică: de vină sunt creștinii, că n-au ținut carantina!

E limpede că și României i-ar fi venit rândul să redeschidă economia, dar fix după Paștele ortodox, pentru simplul motiv că nu ne permitem să stăm degeaba mai mult timp decât englezii, francezii, nemții. O să vedeți că a doua lună de carantină va fi „miraculos” scurtată după Paștele ortodox printr-o ordonanță a Guvernului sub varii pretexte. O să vedeți că tot globul va fi sincronizat cu luna de carantină chineză, ca să se regleze fluxurile de materii prime și stocuri din „atelierul lumii”. Sau se vor da suficiente „scutiri” pentru revenirea la lucru a muncitorilor, măcar de dragul multinaționalelor. Cum s-a făcut și pentru culegătorii expatriați. Ni se va explica sterilitatea spațiului de birou în Pipera, față de nocivitatea virală a interiorului unei biserici. Și pentru consecințele de după era nevoie de acest plan B: învinovățirea creștinilor că au răspândit boala cu flacăra lumânării.

Articole asemanatoare: