rss
rss
rss

Am mai citat o dată recent din cartea asta a lui Mircea Eliade, „Arta de a muri”, o fac a doua (promit că-i ultima oară!). Cartea are pasaje geniale, deși cea mai mare parte din ea e destul de neinteresantă, fiind, probabil, încropită din articole disparate, cine știe, la sugestia vreunui editor. M-am regăsit în câteva dintre concepțiile astea, care leagă înțelepciunea și stilul de o bună relație cu lumea de dincolo și cu momentul trecerii.

„Cât ești tânăr, ești ursit parcă unei inconsistențe funciare; nu poți realiza nimic, dacă nu poți naște din tine nimic organic, ci numai fragmente (chiar de geniu, dar numai fragmente) de viață discontinue, inegale, fără stil. Inutil te zbați, inutil gândești; nu înțelegi mai niciodată nimic, nu iei contact cu realitățile, nu respiri viața. (…) tinerețea aduce cu sine un milion de superstiții, de idei gata, de sugestii și iluzii – pe care le interpune întotdeauna între ea și viață.”

„Nu începi să trăiești real decât în jurul vârstei de patruzeci de ani. Până atunci nu trăiești decât în gesturi, în intenții, în nostalgia viitorului și amintirea trecutului.”

„Este ciudat că tinerii au mai decis simțul trecutului decât oamenii maturi. Un tânăr trăiește mult mai mult cu amintirile decât trăiește un om de cincizeci – șaizeci de ani. Nu numai atât: la un tânăr, trecutul este un element întotdeauna prezent, cât de paradoxal ar părea aceasta. (..) Nu s-a detașat încă de amintirile lui.”

„Ceea ce e deprimant în spectacolul tinereții manifestate este totala ei lipsă de originalitate. (…) Originalitatea lor constă în faptul că nu înțeleg bine anumite lucruri, pe care mai târziu le vor înțelege precis; și atunci nu le vor mai spune, pentru că nu îi vor mai interesa. Tinerii sunt un soi de lăutari care trag cu urechea și apoi reproduc „adevărurile” după ureche, dând impresia de originalitate.”

„Cereți unui tânăr să scrie o carte asupra vieții și vă va aduce un manuscris de o mie de pagini, într-atât știe de multe și atât de importante, de noi, de semnificative i se par toate. Un om matur va scrie o sută de pagini; un bătrân, cel mult douăzeci.” (..)

„Obișnuiesc tinerii să-și bată joc de frica de moarte a bătrânilor și să se laude cu curajul cu care ei, de pildă, ar înfrunta moartea. Nu e greu să sacrifici ceea ce n-ai avut încă timpul să prețuiești. Ce-ar putea pierde un tânăr murind? Ce cunoaște el din viață ca s-o iubească?

Dar mai este ceva: este definitiva opacitate a tinereții față de sentimentul morții, față de agonie, față de trecere. Și această opacitate trădează mediocritatea; căci o conștiință în care nu s-a zbătut, într-un fel sau altul, problema morții, mai are încă de crescut până să se atingă acel minim de elevație indispensabil contemplației și înțelegerii vieții.”

„Cineva îmi spunea că tinerețea e mediocră pentru lipsa ei de experiențe (…) nu experiențele lipsesc unui tânăr, ci înțelegerea lor.

(…)

Și cu toate acestea, tinerețea are întotdeauna dreptate. Să te împotrivești unei mediocrități tinerești pentru a susține o perfecțiune bătrânească – e cea mai mare crimă a spiritului. Adevărații creatori sunt maturii și bătrânii, desigur, și adevărații impotenți sunt tinerii; totuși cei dintâi nu inventează, iar cei din urmă trebuie întotdeauna să ne intereseze. Nu pentru că sunt viitorul culturii …

Ci pur și simplu pentru că nu îi cunoaștem, încă, pe când pe maturi și bătrâni îi cunoaștem. (…) Într-o perfecțiune, într-o certitudine – gestul vieții s=a împlinit; prin însuși faptul că e „perfectă” și „certă”, a murit, a înghețat; ceva nou nu se mai poate naște de acolo. Și prefer să asist și să ajut la nașterea umilă și mediocră a unei forme pasagere, imperfecte – decât să contemplu la nesfârșit o formă magnifică dar moartă, desăvârșită.”

(…)

„Specimenele acestea îmi repugnă profund. Nu pot suferi un tânăr prea înțelept sau un bătrân zurbagiu, „băiat de viață”, afemeiat, nebunatec sau tandru. Nu mai vorbesc de femei, care atunci când încearcă să pară altfel decât au dreptul să pară – sunt absolut dezgustătoare.”

Ca forme spirituale, tinerețea și bătrânețea pot fi armonizate, „când nu te mai interesează nici una nici alta, când nu te mai stăpânește timpul, nu te mai obsedează istoria.”

„Dacă știi să faci dintr-un singur ceas, și tinerețea și bătrânețea, apoi nu mai ai nicio teamă de nici una din ele. Când nici mediocritatea nici perfecțiunea, nici eroarea, nici certitudine nu te mai interesează – te-ai eliberat de aceste destine, pentru că ai rămas numai tu însuți, fără tinerețe și fără de moarte.”

Articole asemanatoare:

By schmoukiz, 12.03.2013 in Spiritualitate

Tags: , , , , ,